Bucurie!

14/11/14 | Uncategorized

Proiectul Case Ciripite al asociaţiei de-a arhitectura a fost premiat aseară în cadrul Galei Oameni pentru Oameni: „Premiul special al organizatorilor: Grupul de arhitecți De-a arhitectura care ține cursuri pentru 2.500 de copii din școli din toată țara ca să îi învețe ce este frumosul și pot să facă asta pentru că au strâns în timp record suma necesară acestor ore. Au rugat arhitecți să creeze căsuțe de păsări care să reflecte viziunea lor artistică și apoi le-au vândut prin silent auction.”

Ne bucurăm! Nu am fi primit acest premiu fără energia depusă de membrii asociaţiei care s-au implicat în strângerea de fonduri: arhitecţii Corina Croitoru, Eliza Yokina, Oana Popescu, Oana Coarfa, Claudia Pamfil.

Dorim să le mulţumim sponsorilor care au contribuit la succesul acestui proiect, achiziţionând căsuţele: Antonescu PR & Consulting, CA Immo, Clinica Maria, Coldwell Banker, Delta Glass, Dedeman, M1. Crama Atelier, Richter, Siniat, The Park, Valrom, Velux.

Şi nu în ultimul rând organizatorilor Galei Oameni pentru Oameni, Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) și Camera de Comerț Americană în România (AmCham). Anul acesta cei 145 de premianţi şi nominalizaţi ai Galei au avut un impact însumat în donaţii şi voluntariat în valoare totală de 14,8 milioane euro. Anual, Gala Oameni pentru Oameni premiază actele filantropice care au cel mai mare impact în comunitate.