Text: arh. Diana Dona
Editor: arh. Monica Popescu
Fotografii: arh. Diana Dona
Timp de citire: 10 minute
Pe parcursul anului școlar 2021-2022, la inițiativa doamnei profesoare de chimie Ileana Petruțiu, elevii claselor a X-a și a XI-a de la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara au participat la programul educațional „My School Can Be Cool” (fostul program „De-a arhitectura în școala mea” în perioada 2015-2021).
Asociația De-a Arhitectura a lansat în februarie 2022 anunţul de deschidere a sesiunii de finanţare a proiectelor din anul școlar 2021-2022, reluând astfel tradiția programului de finanțare prin concurs cu ajutorul sponsorilor. Pe 19 și 21 mai 2022 au avut loc cele două sesiuni de jurizare a proiectelor înscrise în concurs și au fost anunțați câștigătorii celor două premii oferite de către Raiffeisen Bank, finanțatoare a derulării programului „My School Can Be Cool” în anul școlar 2021-2022 prin programul de granturi Raiffeisen Comunități. Câștigătoarea premiului I a fost echipa Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” (Iancool).
Diana Dona, arhitect îndrumător al proiectului, ne povestește mai departe parcursul de succes al elevilor din Hunedoara.
Primele întâlniri au fost mai haotice, deoarece echipa nu era pe deplin formată – exista mult entuziasm, dar și nerăbdare din partea elevilor, așa că unii veneau, alții renunțau. A durat puțin să ne cunoaștem, să stabilim un program și niște obiective comune și, mai ales să înțelegem importanța parcurgerii tuturor etapelor acestui program. Ne-au ajutat jocurile, chestionarele și sondajele, materialele pentru inspirație prezentate, dar și discuțiile față în față despre nemulțumirile și așteptările lor. Cred că a fost mai greu la început pentru că, de obicei, la școală, elevii nu sunt obișnuiți să fie întrebați ce cred și nici încurajați să-și exprime ideile. Pentru ei a fost ceva nou. Pe lângă aceasta, grupul nostru era format din elevi apartinând mai multor clase, nu se cunoșteau între ei și, de aceea, erau mai reținuți. În timp, consider că acest lucru a devenit un avantaj pentru proiectul nostru, pentru că astfel am beneficiat de o perspectivă mai largă asupra nevoilor și aspirațiilor elevilor în ce privește școala lor.
„Atunci când doamna profesoară de chimie Ileana Petruțiu ne-a vorbit despre acest program am spus că vreau să particip pentru că mi s-a părut foarte tare ideea de a putea face ceva pentru școala noastră, de a putea face o schimbare, și pentru că aveam oportunitatea de a lăsa ceva în urmă pentru generațiile viitoare.” – Andreea Bondoc, elevă clasa a X-a B
Odată formată echipa, am început să lucrăm și la partea de identitate: am ales un nume, am căutat idei sau citate care să ne inspire și să ne reprezinte ca grup, am încercat să desenăm un logo, să distribuim conținut pe social media și, astfel, fiecare și-a găsit un rol în cadrul echipei. Acest proces a continuat pe tot parcursul proiectului.
O etapă importantă a programului a fost observarea și analizarea clădirii școlii din diverse perspective și prin diverse metode. A fost perioada cea mai îndelungată, dar și cea mai fructoasă a programului, deoarece i-a ajutat pe elevii implicați (și nu numai) să descopere și să înțeleagă mai bine aspectele legate de mediul construit.
„Personal, sunt în sistemul de învățământ de 50 de ani, ca elevă, studentă și profesoară de chimie. Până la înscrierea în acest proiect, ca profesor, credeam că cel mai important lucru era transmiterea corectă a informațiilor și dezvoltarea la elevi a unor competențe, în ceea ce privește noțiunile legate de chimie. Nu mi-am pus problema clădirii, a sălilor de clasă, a coridoarelor și a faptului că acestea pot influența viața școlară a elevilor.” – prof. Ileana Petruțiu
Hărțile, schemele și diagramele au fost exerciții care i-au ajutat să adune la un loc și să vizualizeze datele acumulate în chestionare sau sondaje realizate în școală, dar și să descopere și să aducă în discuție alte probleme din școala lor. În final, toată etapa de analiză i-a făcut practic să conștientizeze cât de importantă este schimbarea pe care vor să o facă.
„Are importanță infrastructura școlii în viața elevilor? O multitudine de studii arată că arhitectura și spațiul din jur influențează modul de învățare al elevilor. De asemenea, s-a dovedit că unele culori, în special cele închise, provoacă anxietate, tristețe și melancolie; iar școala ar trebui să fie un loc în care să mergem cu drag. Cum putem să socializăm, să ne simțim bine, dacă totul în jurul nostru este alb și gri? Prin acest proiect dorim să încurajăm culoarea, socializarea și buna dispoziție. Noi vrem să aducem o schimbare plăcută, transformând școala într-un loc modern, propice învățării, iar pe timpul pauzelor, al relaxării.” – Denisa Flore, elevă clasa a X-a C
În paralel cu această etapă s-a desfășurat și etapa de fundraising. Din păcate, evenimentele pe care am încercat să le organizăm în acest scop nu s-au putut desfășura la timp, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de Covid-19. Dar am reușit, totuși, prin altă abordare, să atragem atenția și sprijinul Primăriei Hunedoara. Am pregătit o „delegație” de patru elevi, însoțiți de doamna profesoară, care să prezinte activitatea și intențiile noastre în cadrul unei întrevederi solicitate cu domnul primar. Pentru acestă întâlnire am repetat argumente, am făcut jocuri de rol și am întocmit o documentație ce conținea toată munca nostră până în acel punct. Din fericire, această finanțare suplimentară pe care am obținut-o ne va permite să extindem aria de intervenție.
„De multă vreme ne plângem de starea școlii noastre dar, în final, am preluat inițiativa și dorim să acționăm acolo unde nevoia este cea mai mare.” – Lois Medrea, elevă clasa a X-a C
Problemele majore evidențiate în urma analizei clădirii școlii au fost următoarele: lipsa de ospitalitate a spațiilor școlii, absența locurilor de petrecut pauzele și nevoia de spații verzi. Au urmat propuneri și dezbateri în ce privește prioritățile. Pentru că amploarea intervenției dorite ar fi fost prea mare, am propus ideea unui model care să poată fi replicat în funcție de situații și posibilități. Astfel, proiectul va putea fi reluat, cu mici variații, în celelalte spații vizate de elevi.
În urma discuțiilor cu toate părțile implicate s-a conturat această soluție ce presupune reinventarea unui spațiu uitat și neutilizat și tranformarea lui într-o grădină interioară. Astfel, o încăpere mare și goală tangentă unui spațiu de trecere a devenit un spațiu reprezentativ, atrăgător și cu utilitate practică: spațiu pentru cursuri, loc de întâlnire și discuție, spațiu de relaxare, meditație sau pentru comunicare și dezbateri. Nu în ultimul rând, acesta poate deveni un spațiu care aduce oameni împreună – grupul de elevi cu interes pentru plante și responsabili cu îngrijirea acestora.
Soluția a fost aleasă atât pentru impactul mare în viața școlii, obținut cu mijloace modeste, cât și pentru posibilitatea de realizare cu implicarea, aproape exclusivă, a elevilor.
Un exercițiu deosebit l-a constituit pregătirea pentru susținerea proiectului în fața juriului format din arhitecți și reprezentanți ai finanțatorilor: Vera-Mihaela Ularu – Raiffeisen Bank, finanțator program „My School Can Be Cool” 2021-2022 prin granturile Raiffeisen Comunități, Ela Bălan – Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), partener al Raiffeisen Bank în programul Raiffeisen Comunități, Cristina Văileanu – Fundația Comunitară București, finanțator proiect pilot „De-a arhitectura în școala mea”, București 2016-2017, Cristi Borcan – arhitect, StudioBasar, partener proiect pilot „De-a arhitectura în școala mea” 2016-2017, Veronica-Mihaela Huiban – profesor îndrumător „My School Can Be Cool” 2020-2021, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Bârlad, Vera Marin – arhitect, urbanist, formator program educațional, vicepreședinte Asociația De-a Arhitectura, autor program educațional „My School Can Be Cool” („De-a arhitectura în școala mea”).
Juriul a apreciat că propunerea a fost foarte bine structurată și argumentată, designul plăcut, atractiv. Proiectul aduce o funcție socială unui spațiu interior care, deși este un spațiu central al școlii și are o arhitectură specială, este neutilizat și total uitat de toți. Analizele și procesele de consultare au fost foarte detaliate, contextul a fost analizat foarte minuțios. Proiectul, foarte detaliat, este clar și bine conceput, ușor de realizat, cu potențial de a implica elevii în amenajare. Echipa este mare și diversă (12-17 ani), doamna profesoară implicată, prezentarea elevilor foarte convingătoare, au convins că pot completa finanțarea pentru implementarea acestui proiect.
La puncte slabe au fost notate: gazonul artificial, prevăzut în proiect, poate aduce o imagine neplăcută, de găsit o altă soluție. Nu e clar cum vor avea grijă de vegetație pe termen lung – udare directă sau sistem de irigare. Nu este folosit (încă) și spațiul vertical, foarte generos. Deși este un spațiu mare, este prevăzut a avea doar o funcțiune (relaxare).
Sugestiile și observațiile finale ale juriului ai fost: sugestii design – valorificarea înălțimii spațiului – posibil elemente suspendate decorative/corpuri de iluminat.
Am încercat să adunăm ideile tuturor, să le ordonăm și să subliniem ceea ce este important. A urmat întocmirea unei scheme de discurs și pregătirea pentru eventualele întrebări. Chiar dacă, până la urmă, prezentarea s-a bazat pe improvizație, exercițiul s-a dovedit util, pentru că toată echipa era pe aceeași idee și se puteau completa unii pe alții. Iată o mică parte din prezentare:
„…Așadar, după analizarea situației și a opiniei elevilor și profesorilor, am decis că vom opera luând în considerare prioritățile pe care le-am stabilit. Astfel, cel mai important și dorit proiect, care are posibilitatea de a include un număr mare de voluntari, care vor depune un efort redus în implementare, este «Atrium verde». La momentul de față atriumul este una dintre slăbiciunile noastre fiind foarte monoton, artificial și neutilizat, vizibil datorită proximității față de intrarea principală. Dorim să transformăm acest spațiu în unul de care să fim mândri și care să ne reprezinte. Plantele și decorațiunile pe care le vom utiliza vor oferi o notă de originalitate și vor face din spațiu unul viu și comod. În final proiectul «Atrium verde» va avea un impact major asupra stării elevilor și a școlii prin aducerea unui spațiu verde, recondiționat, în inima școlii. Atriumul este inima școlii noastre. Deocamdată această inimă este moartă, dar, împreună cu colegii mei, știm că o putem revitaliza. Prin această revitalizare nu schimbăm doar un spațiu, ci ne schimbăm mentalitatea în mod individual și implementăm noi viziuni în comunitate.” – Lois Medrea, elevă clasa a X-a C
Cu ajutorul finanțării primite, în perioada 25 iulie – 11 august 2022, am realizat prima parte a proiectului nostru. Înscrierea voluntarilor a avut loc înainte de vacanța de vară, în tabele ce au circulat prin toată școala. Proiectul era deja cunoscut de elevii și profesorii școlii de pe paginile de social media. A urmat alcătuirea echipelor de voluntari coordonate de membrii echipei „Iancool”, împărțirea activităților și formarea grupurilor de Whatsapp. Am fost copleșiți de numărul voluntarilor ce doreau să se implice. Realizarea proiectului a durat zece zile, distribuite în trei săptămâni. La acestea se adaugă zilele în care am căutat sau cărat materiale. Majoritatea lucrărilor au fost făcute de elevi, mai puțin prinderile în pereți și debitarea plăcilor de OSB. Una din reușite a fost că șantierul era lăsat curat la sfârșitul fiecărei zile și că nu s-a făcut risipă de materiale (cu mici excepții). Ne-au sărit în ajutor doamnele de serviciu, domnii portari, dar și doamnele profesoare. Cel mai important acum mi se par gândurile voluntarilor referitoare la experiența avută și la viitor.
„A fost o experiență unică în viața mea, am putut să socializez, să cunosc persoane noi și să îmi las o mică părticică din mine pe pereții acestei școli. Mi s-a părut interesant că ni s-a dat ocazia să participăm și noi la înfrumusețarea școlii. Mă bucur că am putut să particip și sunt foarte încântată de acest proiect. La început a fost destul de dificil pentru că nu știam ce am de făcut, dar pe parcurs m-am obișnuit și a început să îmi placă. Sper că în continuare vom reuși să finalizăm renovarea întregii școli. Colegii mei au fost foarte încântați de rezultatul final al acestui proiect.” – Timea Major, clasa a VI-a B
„Participarea la acest proiect mi-a arătat ce înseamnă cu adevărat munca în echipă, mi-a arătat cum putem, în același timp, să simțim bucuria de a ajuta și de a realiza un proiect atât de frumos, dar și munca care se află în spatele cortinelor. Lucrul cel mai interesant la acest proiect mi s-a părut ideea de culori și amenajarea plantelor în așa fel încât noi, elevii, acum putem avea un loc în care să ne recreem. Nu mi-am imaginat niciodată că pe lângă acest sentiment de fericire pe care îl am, deoarece am reușit să ajut la realizarea acestui proiect, mi-aș fi putut crea și prieteni noi. Participarea în acest proiect nu a fost foarte dificilă, deoarece veneam cu drag și eram pregătită pentru orice. Eu consider că în continuare vom reuși să reabilităm toată școala.” – Sarah Maria Găinar, elevă clasa a V-a B
„Pentru mine participarea la acest voluntariat a fost minunată. Mi s-a părut foarte interesant mesajul ales de ceilalți copii [Fă rai din ce ai!]. O așteptare pe care o am este să ne extindem proiectul foarte mult. A fost o experiență foarte frumoasă și plină de idei noi și creative. Cred că o să continuăm proiectul în restul școlii. Reacția colegilor a fost una de uimire.” – Amalia Ioja, clasa a VI-a B
„Pentru mine a fost o experiență foarte plăcută să particip la acest proiect. Mi s-a părut neobișnuită ideea de a picta pe pereți, însă s-a dovedit a fi o idee foarte frumoasă. Una din așteptările mele ar fi să strângem cât mai mulți voluntari pentru a reuși să terminăm proiectul în timp util. Participarea la acest proiect a fost foarte distractivă. Cred în continuarea proiectului, că ne vom extinde în școală și vom reuși să facem școala să arate mai bine. Colegii care nu au știut de acest proiect au fost impresionați de creativitatea celor care au realizat proiectul.” – Paula Popa, elevă clasa a V-a B
Mulțumim elevilor Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” participanți la proiect, prof. de chimie Ileana Petruțiu, arh. Diana Dona, conducerii colegiului și tuturor voluntarilor și celor care au contribuit la realizarea Atriumului verde! Nu în ultimul rând mulțumim Raiffeisen Bank prin Raiffeisen Comunități pentru sponsorizare și Ordinului Arhitecților din România (OAR) care sprijină programul „My School Can Be Cool” din „Timbrul de Arhitectură”, De-a Arhitectura fiind, din 2016, program cultural prioritar al OAR. Mulțumim și sponsorilor programului din acest an școlar Digital Spirit, Indaco Systems și ZOISS Home Design.