Așa cum vă povesteam, în lunile august și septembrie au avut loc atelierele de formare pentru arhitecții voluntari și cadrele didactice care vor preda la clase unul din programele asociației în noul an școlar. Întâlnirea faţă-în-faţă, în cadrul pregătirii online pentru cursul „De-a arhitectura mini” 2019, a avut loc pe 7 august la OK Center România, iar atelierul pentru cursul „De-a arhitectura în școala mea”, care a avut loc pe 14 septembrie la sediul Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România.
Astăzi vă prezentăm întâlnirea de formare a arhitecților voluntari și cadrelor didactice care vor preda cursul „De-a arhitectura în orașul meu”, dedicat elevilor din clasele a III-a – a IV-a, în școlile din Timișoara în anul școlar 2019-2020.
Arh. drd. Brîndușa Raluca Havași, îndrumător în Asociația De-a Arhitectura încă din 2013 și coordonator local al regiunii de Vest, a coordonat evenimentul cu sprijinul prof. înv. primar Felicia Popovici pe data de 6-7 septembrie, la Filiala Teritorială Timiș a Ordinului Arhitecților din România.
Vă invităm într-o incursiune despre importanța predării la clasă a noțiunilor de mediu construit, despre limbajul și poezia arhitecturii, dar și despre a oferi comunității înapoi o parte din darul primit 🙂
Este 6 septembrie și peste trei zile începe școala. Umbra caselor păstrează răcoarea dimineții pe trotuarele pistruiate de primele frunze galbene. Soarele aruncă sulițe aurii printre crengi. Pisicile ne așteaptă ca de obicei la poartă.
La casa din grădina arhitecților ne strângem, câte unul, câte doi, profesori curioși de a experimenta mediul construit alături de elevi și arhitecți voluntari care doresc să împărtășească cunoștințele lor cu aceștia. O parte dintre profesori au mai trecut prin cursul „De-a arhitectura în orașul meu”, cu seria trecută de elevi, și acum s-au înscris din nou. Pesemne că le-a plăcut și lor și elevilor!
Grădina Arhitecților – Filiala Teritorială Timiș a Ordinului Arhitecților din România.
Arhitecții voluntari proaspăt înscriși în program pun întrebări celor veterani; unii dintre ei au parcurs în anul școlar trecut cursul „De-a arhitectura Mini” în cadrul căruia, alături de elevii din clasa I și a II-a i-au însoțit pe Grifonel și Semințica în lumi de poveste, unde au imaginat și construit castele și cetăți.
Cursul opțional „De-a arhitectura în orașul meu” a început la Timișoara în anul școlar 2013-2014, când 18 clase s-au înscris în program. Din 2013 până în prezent, 90 de clase au parcurs acest opțional în Timiș, gratuit pentru elevii din școlile de stat, cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România. Pentru cursul din acest an s-au înscris 13 clase, de la diferite școli din Timișoara. 11 profesori au finalizat pregătirea online și au participat la atelierul de formare a perechilor de îndrumători – profesor + arhitect voluntar. Din interacțiunea lor se va naște comunicarea ideilor, teoriilor și practicilor de arhitectură către elevi. În ultimii ani, avem mai multe clase înscrise în program decât numărul arhitecților disponibili pentru voluntariat – o oră pe săptămână de-a lungul întregului an școlar! În fiecare vară, când începe vremea vacanțelor școlare, dăm sfoară-n-țară printre arhitecți, peisagiști, urbaniști, studenți, invitându-i să investească din energia și timpul lor, pentru acești copii curioși de arhitectură, formatori indirecți de opinie ai părinților lor, viitorii cetățeni.
„… Copiii care trec prin cursurile «De-a arhitectura» le-ar putea pune oricând acestor edili întrebări mai pertinente decât părinții lor! Peste nu mai mult de două mandate vor putea vota. Între timp vor fi primit informații, elemente de cultură generală, o logică a spațiului și o poezie a formei. […] România suntem fiecare dintre noi. Iar copiii «De-a arhitectura» sunt atât de frumoși, înlăuntru și afară! Frumusețea lor se va reflecta asupra orașelor și vieților noastre”, spune Raluca Antonescu, Ambasador De-a arhitectura din 2013.
Voluntariatul în programele asociației este recunoscut printr-o adeverință specifică, dar nu o foaie de hârtie este cea care dă valoare timpului petrecut în clasă, ci interacțiunea cu copiii. Experimentarea arhitecturii alături de copii te face să îți chestionezi convingerile, să îți argumentezi preferințele și să transmiți cunoștințele și practicile de arhitectură într-un limbaj pe înțelesul celor mici, ceea ce este provocator și în același timp benefic pentru noi ca arhitecți!
Este o experiență multisenzorială, emoțională și cognitivă abundentă, în care schimbul de energie, curiozitate, și dorința de transformare, ne îmbogățește pe toți deopotrivă. Din interacțiunea cu copiii și profesorul învățăm cum să ne exprimăm, să ne prezentăm și să ne comportăm față de ceilalți, ne-arhitecții, viitorii noștri clienți, vecini, colaboratori și, poate, de ce nu, viitori decidenți ai orașelor și comunităților în care trăim și profesăm.
Într-un oraș universitar precum Timișoara, cu Facultate de Arhitectură și Urbanism, ne bucurăm că în fiecare an studenți noi se înscriu voluntari în programele noastre, deși solicitarea pregătirii este mare, atât în cei șase ani de studiu (licență + master) în cadrul departamentului de arhitectură, cât și în cei trei ani din cadrul specializării „Mobilier și amenajări interioare”. Le mulțumim celor care au răspuns da! până acum, le dorim multă baftă la proiecte și examene, și amintiri frumoase alături de cei mici!
Ca în fiecare toamnă, încă din 2014, o avem alături, trup și suflet, pe Felicia Popovici, profesor învățământ primar, la organizarea și desfășurarea atelierului de formare, deși clasa ei a parcurs cursul opțional anul trecut. Fascinată de abordarea experiențială bazată pe proiect a lecțiilor din ghidul îndrumătorului, Felicia încurajează profesorii să aplice interdisciplinar jocurile, expedițiile și activitățile din ghid, și să creeze legături cu alte discipline, precum matematică, geografie, istorie, arte și abilități practice, educație civică.
Trebuie să vă mărturisesc, că în 2013, la prima mea întâlnire cu De-a arhitectura, am descoperit prin cursul „De-a arhitectura în orașul meu” cel mai fain, practic, și la îndemâna tuturor, mod de a înțelege și experimenta arhitectura. În cei aproape 12 ani petrecuți ca asistent în cadrul atelierului de proiectare al anului I, m-am bucurat să colaborez cu colegi arhitecți – precum Marius Miclăuș, Erica Dudaș, Cristian Blidariu – preocupați profund de acestă provocare: de a găsi abordarea și metodele cele mai potrivite, interesante și atractive de a „simți” arhitectura, de a o „respira” prin toți porii, de către studenții arhitecți din primul an de facultate. Astfel încât, ei să rămână pentru totdeauna îndrăgostiți de ea, așa cum eram și noi. Acest program mi-a demonstrat în cei doi ani la clasă (2013-2015), cum, pornind de la concret, de la clădirile și străzile pe care le parcurgem zi de zi, putem abstractiza formele și fenomenele care generează spații destinate vieții oamenilor, putem percepe senzațiile poetice ale simțurilor, și putem înțelege relațiile și procesele care generează un mediu construit de calitate.
„Arhitectura ține de cultura generală, la fel ca geografia, istoria, fizica, chimia, astrologia etc., domenii de cunoaștere prin care devenim conștienți de participarea și influența noastră asupra mediului construit și natural. A înțelege limbajul arhitecturii, a putea exprima idei și opinii, a observa, a analiza, a sintetiza, a conceptualiza, a simți poezia și a articula gramatica spațiului construit, a căuta soluții la rezolvarea problemelor din jurul nostru, reprezintă tot atâtea competențe necesare pentru a ne orienta și descurca în viața de zi cu zi, în și printre clădiri.” [1] Brîndușa Havași.
În anul școlar 2015-2016 am pilotat primul proiect realizat în cadrul programului „De-a arhitectura în școala mea” – „Clasa mea de vis!” la Liceul de Arte Plastice Timișoara, un proiect prin care am înțeles și am învățat multe. Mai ales, cât de departe îți poți împinge limitele doar pentru o idee în care crezi. Un efort și o satisfacție uriașă de a demonstra că „așa ceva puteți face și voi, trebuie doar să vreți”, cum a remarcat Aaron, elev în clasa a V-a. Revenind la cursul despre oraș în 2019, parcă tot mai multă bucurie, poate mai multe bucurii mai mici, imediate, mi-au adus elevii de clasa a III-a. Și un mod de a vedea mediul construit dintr-o altă perspectivă, cea a omulețului cu înălțimea de cca. 1.20m.
„… «Doamne, ce frumos e, e altceva! De când sunt în şcoală aşteptam aşa un curs!». Pe scurt, de câţiva ani, De-a arhitectura a devenit sursa mea de bucurie profesională şi de inspiraţie. De oferit comunităţii o parte din darul pe care eu l-am primit, de a fi arhitect. Vorba vine voluntariat, pentru că mai mult primeşti, decât oferi. E poate cel mai frumos mod de înţelegere a sintagmei «oferind vei dobândi». Şi nu puţin. E multă energie pozitivă, dar tot ce se întâmplă e şi pentru că cineva cumva a muncit să gândească şi să pornească acest program cu tot ce înseamnă el – materiale, organizare: eu am primit practic acest cadou. Frumos cadou!:)” ne transmite Florin Enache, voluntar De-a arhitectura din 2014.[2]
Din 2012 până în prezent, cursurile De-a arhitectura, prin diferite programe, au ajuns la mai mult de 20 000 de elevi din peste 70 de localități urbane sau rurale din țară. Alături de peste 150 de cadre didactice și cam tot atâția arhitecți voluntari în fiecare an. Ne bucurăm să constatăm că începând din anul școlar 2015-2016, numărul profesorilor a depășit mereu numărul arhitecților îndrumători. Poate și pentru că o parte din aceștia îndrumă nu doar o clasă!
Cred că e important să cunoaștem toate aceste date, pe de o parte pentru că ne demonstrează că se poate. Se poate să ai o curriculă opțională aprobată prin Ordinul nr. 4422 din 28 august 2014 al Ministerului Educației. Se poate să legi învățătura de realitatea din viața de zi cu zi, pornind de la dimensiunile omului – omulețul Lego. Se poate învăța imaginând o lume-un oraș-un cartier mai bun, mai sustenabil, mai deschis tuturor. Se poate să înveți experimentând practic, pe bază de proiect, construind acest oraș pornid de la o foaie de caiet de mate. Să vezi, să analizezi, să construiești și să prezinți ceea ce ai învățat la fiecare capitol. Se poate învăța interdisciplinar, folosind matematica pentru calcularea dimensiunilor, geografia pentru așezarea în relief, istoria pentru memoria locului și educația civică pentru responsabilitate. Se poate stimula lucrul în echipă, negocierea, planificarea și dezvoltarea de abilități, aptitudini și atitudini. Adică, să ne pese de obiectul învățării. Pentru că învățarea este pentru viață. Și mai presus de orice, toate acestea se pot învăța prin joacă!
Pe de altă parte, aceste date ne arată că zicala „buturuga mică răstoarnă carul mare” poate fi pusă în practică. Că împreună, cot la cot și umăr la umăr, an după an, putem aduce în România schimbarea pe care o dorim cu toții. Pentru aceasta avem nevoie să ne cunoaștem. Doar pe baza cunoașterii poate crește încrederea în cel de lângă tine. Așa începem și noi atelierul. Să ne cunoaștem. Cine suntem și ce contează pentru noi ca arhitecți. La ce școală profesăm și cum i-am caracteriza pe elevii din clasa noastră.
Odată ce am aflat prin două cuvinte cheie ce contează pentru fiecare dintre noi, e timpul să cunoaștem mediul construit. Poate sună a sintagmă de TeleEnciclopedia, dar noi nu ne referim aici la o cunoaștere din cărți. Pornim de la cunoașterea directă, prin intermediul simțurilor. Câte doi-trei, profesori și arhitecți pornim cu harta în mână pe străzile din jur. Căutăm observații și percepții personale, emoții, evoluția zonei, funcționalitate, aspecte generale, povești imaginate. Odată întorși, povestim ce am văzut, simțit, gândit în această plimbare. Unii se lasă purtați de atmosferă în vremuri imemoriale, alții își amintesc pățanii din copilărie, alții remarcă sărăcia și stagnarea în timp. Unii apreciază fronturile stradale compacte, dar la scara omului, cu puține intervenții noi, în spatele cărora se „ascund” spații verzi abundente. Alții consideră aceste străzi monotone, chiar plictisitoare. Este important să remarcăm și să acceptăm diversitatea opiniilor și percepțiilor, și să exersăm un feedback constructiv.
„Adierea vântului, frunzele verzi și pe alocuri gălbui, ușor mângâiate de răcoarea venită odată cu toamna; clopotele bisericii, glasurile copiilor plini de bucuria jocurilor prin frunzele din parc, balcoanele și ancadramentele ferestrelor peste care a trecut vremea, ploaia și soarele; culorile clădirilor spălate de timp, fac ca sentimentele avute în timp ce urmăream casele, trotuarele, oamenii și spațiile verzi să fie precum un amalgam de liniște, surprindere și încântare, oferite de uimirea unor noi perspective ale străzilor, colțuri și fronturi în degradare”, notează Andreea, arhitectă, proaspăt absolventă.
„Pentru a vedea un oraş, nu e suficient să ţii ochii deschişi. Mai întâi trebuie să scapi de ceea ce te împiedică să-l vezi – toate imaginile moştenite şi ideile preconcepute”, observă Italo Calvino, în ale sale „Oraşe invizibile. „Privirea parcurge străzile ca pe nişte pagini scrise: oraşul îţi spune tot ce trebuie să gândeşti, te face să-i repeţi discursul … .” [3]
Odată ce ne-am cunoscut co-echipierul și am experimentat împreună mediul construit, încercăm să ne imaginăm în fața clasei de elevi. Și să vedem ce face profesorul, ce face arhitectul, ce nu face profesorul și ce nu face arhitectul. Înțelegerea, acceptarea și asumarea rolurilor fiecăruia este esențială pentru buna desfășurare a cursului. Cursul va fi ținut de către profesor, cu sprijinul arhitectului. Noi, arhitecții, nu suntem acreditați să predăm. Dar putem aduce experiența noastră prin explicarea noțiunilor de specialitate, prin exemplificarea factorilor și proceselor care conduc la un mediu construit de calitate. De altfel, profesorul cunoaște mai bine elevii, metodele și practicile cele mai eficiente de a atrage atenția acestora către subiectul lecției, de a face legături cu alte materii, de a le stârni curiozitatea și de a-i implica în activități practice corespunzătoare vârstei și temperamentului fiecăruia. Tot profesorii sunt cei care vor ști cum să împartă elevii în echipe echilibrate, astfel încât cei mai timizi sau introvertiți să nu rămână pe dinafară, iar cei mai dinamici și neastâmpărați să nu se îndepărteze prea tare de la obiectivele lecției.
Ce face profesorul?
Ce nu face profesorul?
Ce face arhitectul?
Ce nu face arhitectul?
A doua zi de atelier începe cu un joc de dezmorțire. Ne așezăm în cerc și Felicia ne pasează o minge. Mingea sare din om în om, și reprezintă rutina noastră zilnică, trezitul în fiecare dimineață, mersul la servici, viața în familie. La un moment dat, intră în joc a doua minge, care sare din doi în doi – activități din timpul liber, excursii, vacanțe, hobby. Jocul devine antrenant, atenția sporită, și unele mingi mai ies în peisaj. Dar ne obișnuim și jocul curge mai departe. Când părea că ne-am obișnuit, apare și cea de-a treia minge, care este pasată aleator – cursul De-a arhitectura – o dată la una sau două săptămâni. Acum jocul devine palpitant, atenția trebuie să fie în mai multe direcții, mai multe mingi sunt scăpate pe lângă dar și satisfacția de a le prinde, crește. Morala? Cu cât ne vom organiza și vom planifica mai bine lecțiile, astfel încât să știe fiecare dintre coechipieri ce are de pregătit și susținut în fața elevilor, cu atât vom avea mai puține surprize la clasă, activitățile vor curge mai fluent, vom avea mai puțini timpi irosiți și bucuria va fi mai mare!
Fiecare lecție are un plan de activități, concepute astfel încât să putem defini rezultatele activității educaționale: dobândirea de cunoștințe, îmbunătățirea abilităților și schimbarea atitudinilor, valorilor sau sentimentelor. Vorbim acum despre felul în care atingerea, îndeplinirea obiectivelor de învățare va putea influența:
- Capacitățile cognitive (cunoștințele) elevilor,
- Comportamentul psiho-motor (abilități în gândire, aptitudini practice),
- Comportamentul afectiv (atitudinile, sentimentele).
„Nicio metodă sau experiență de învățare nu se aplică doar de dragul metodei, ci cu obiective bine definite!”, notează Claudia Pamfil, manager programe de formare și coordonator De-a Arhitectura, în notițele de curs.
Din piramida învățării aflăm că oamenii rețin doar 20% din ceea ce aud, dar 90% din ceea ce fac. Modelul învățării experiențiale al lui David Kolb ne arată cum, o experineță concretă – de laborator sau din oraș – poate genera observația, care la rândul ei poate genera un proces de analiză/gândire, ceea ce poate duce la o acțiune – decizie/construire/prezentare. Aceasta din urmă poate fi baza unei noi experiențe, și ciclul se reia în spirală. Dar ciclul învățării experiențiale poate începe cu oricare dintre aceste faze.
Diapozitiv din cadrul atelierului – autor Claudia Pamfil, adaptare Felicia Popovici, Brîndușa Havași.
Ei, după atâta teorie, să trecem la practică! Vom simula câteva activități, în perechi, profesor + arhitect voluntar:
- Desenul fără fir,
- Prezentarea cu mijloace vizuale,
- Negocierea machetei,
- Pregătirea expediției,
- Joc de grup „aplaudăm o fațadă”.
În timp ce o echipă prezintă activitatea, ceilalți încercăm să intrăm în pielea elevilor, punem întrebări, cerem lămuriri. Acum e momentul potrivit de a învăța din greșeli! Și nimeni nu este pedepsit, din contră avem cu toții de învățat!
Desenul fără fir.
Aplaudăm o fațadă.
Recapitulăm lucrurile esențiale, materialele puse la dispoziție de către asociație și întâlnirile de pe parcursul anului. Ne despărțim la finalul atelierului mai prieteni, mai buni, mai aproape. Parcă temerile s-au mai diluat și de o parte și de cealaltă. Profesorii par mai încrezători în descifrarea tainelor arhitecturii. Arhitecții par și ei mai puțin speriați de a vorbi în fața unei clase de elevi. Le urăm tuturor un an plin de expediții, activități și jocuri interesante, și îi așteptăm la expoziția de final de an De-a arhitectura!
Mulțumim Filialei Teritoriale Timiș a Ordinului Arhitecților din România pentru găzduirea acestui eveniment, precum și participanților care au pornit în această călătorie frumoasă.
Text: arh. Brînduşa Raluca Havaşi, prof. înv. prim. Felicia Popovici
Editori: antroplog Gabriela Anghel
Fotograf: arh. Brînduşa Raluca Havaşi, prof. înv. prim. Felicia Popovici
Referințe
1. Mediul construit. Material didactic și experiențe educaționale. Introducere. Despre mediul construit. Despre noi, p.4, https://www.de-a-arhitectura.ro/wp/wp-content/uploads/2019/01/Mediul_construit.pdf
2. https://www.de-a-arhitectura.ro/wp/despre/ambasadori-de-a-arhitectura/
3. Italo Calvino, Oraşele invizibile, Oraşele şi semnele 1, Editura ALLFA, 2011, p. 17