Ateliere „De-a funicularul” la Street Delivery Reșița în parteneriat cu UrbanEye Film Festival

19/11/24 | Atelier, Club, Parteneri

j

Text: dr. arh. Brîndușa Havași

l

Editor: arh. Monica Popescu

Fotografii: dr. arh. Brîndușa Havași

h

Timp de citire: 6 minute

Ce este un monument istoric? Ce este patrimoniul industrial? Care este specificul zonei și memoria locului? De ce să prețuim și să păstrăm patrimoniul construit al unui oraș? Ce moștenire lăsăm urmașilor? Funicularul este un obiect de artă, atât pentru arhitecți, cât și pentru ingineri. Dar ce este el pentru noi, cei care trecem pe sub el în fiecare zi?

Multe întrebări importante nu doar pentru reșițeni, cei care trec pe lângă funicularul din oraș zilnic, dar pentru orice om interesat de mediul în care trăiește, de istorie, de cultură, dar mai ales de arhitectură. Într-o lume în care industria construcțiilor este mare poluatoare și ar fi în interesul tuturor nu să adăugăm neapărat la fondul construit, ci să recuperăm ce a ajuns în paragină, să refolosim, să îmbunătățim, Clubul De-a arhitectura din Timișoara, la invitația UrbanEye Film Festival, a desfășurat în vara acestui an două ateliere dedicate copiilor și adolescenților centrate în jurului funicularului din Reșița.

Pe 27 și 28 iulie 2024, atelierul „De-a funicularul” la Reșița a încurajat copiii și adolescenții să descopere acest obiectiv de patrimoniu industrial care este un simbol cu statut de reper pentru oraș și pentru infrastructura industrială moștenită din trecut. Participanții au marcat pe hartă traseul funicularului, au aflat istoria locului, au observat și au desenat detalii și și-au imaginat o posibilă transformare a funicularului pentru integrarea lui în viața de zi cu zi. Copiii și adolescenții, în două ateliere dedicate, au învățat despre structuri, au creat macheta propriului lor funicular, ca simbol ce leagă două lumi.

Atelierul a fost adaptat și îndrumat de dr. arh. Brîndușa Havași după o temă creată de arh. Simona Tamaș. Activitatea a făcut parte din Festivalul de Film UrbanEye și evenimentul Street Delivery desfășurate sub umbrela proiectului „Fantasticul Funicular” ce s-a aflat sub egida Reșița 250LAB și a fost organizat de Asociația Arta în Dialog împreună cu Asociația Make Better (MKBT).

Festivalul de Film UrbanEye – prima ediție din Reșița – a fost un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Pe 27 iulie 2024, între orele 17:00-19:00, ne-am văzut în Piața 1 Decembrie 1918 din Reșița, jud. Caraș-Severin, cu adolescenții de 12-15 ani. Îndrumători ai atelierului au fost dr. arh. Brîndușa Havași alături de arh. Maximilian Călin-Munteanu. Brîndușa ne-a povestit cum s-a desfășurat activitatea din Clubul De-a arhitectura:

Sâmbătă, 27 iulie, ne-am întâlnit cu copiii de 12-15 ani curioși să afle lucruri mai puțin știute despre funicularul din Reșița: de unde îi vine numele, ce transporta el, de ce leagă cele două dealuri și care este sistemul lui constructiv. Ne-am uitat la structura lui mai îndeaproape și am analizat câteva tipuri de poduri realizate în diferite locuri din lume – pod tip grindă pe piloni, pod arcuit și pod suspendat. Apoi am experimentat pe machetă aceste tipuri diferite de structuri portante și am încercat să înțelegem logica descărcării eforturilor în fiecare caz în parte prin intermediul elementelor constructive. La final, copiii și-au imaginat cum ar transforma ei funicularul astfel încât să fie folosit zilnic de copii și părinți, și chiar de către bunici, cu platforme de belvedere cu pardoseală transparentă accesibile cu lifturi, pistă de biciclete, bungee-jumping, telecabină, restaurante și chiar jardiniere cu flori. Cu siguranță toți copiii așteaptă cu nerăbdare realizarea proiectului pentru funicular!

A urmat apoi, în aceeași formulă, atelierul de a doua zi dedicat copiilor de 9-12 ani. Iată ce ne povestește Brîndușa:

Duminică, 28 iulie, au venit copii de 9-12 ani care au fost și ei foarte curioși să afle povestea funicularului reșițean, despre poduri și structuri. Ne-am uitat îndeaproape la picioarele gigantice ale funicularului și la structura lui care susține vagoneții care transportau piatră de calcar printre blocuri și case, și ne-am imaginat cum ar putea deveni un punct de atracție pentru copii și tineri. Celor mici le-a plăcut foarte mult să deseneze cum ar putea fi transformat funicularul astfel încât să adăpostească concursuri sportive (duatlon), panouri de cățărat, tiroliană, chiar și un rollercoaster în care să te poți urca de la balconul blocurilor. Am fost surprinși să aflăm că participanții la atelier mai cunoșteau și alte obiective de patrimoniu de arhitectură sau industriale în zona centrală a orașului și că au înțeles de ce este important să păstrăm aceste obiective. La final copiii au văzut cum putem construi macheta la scară redusă a unui pod sau funicular.

Nu putem încheia povestea funicularului fără să vă împărtășim părerile copiilor și ale adolescenților care și-au petrecut un weekend alături de noi la atelierul din cadrul UrbanEye Film Festival Reșița.

Ce obiective de patrimoniu de arhitectură sau industriale mai știi în zona centrală?

  • Funicularul, fântâna, biserica, teatrul, primăria.  (Robert, 10 ani, și Rareș, 11 ani)
  • Fântâna cinetică, funicularul, casa de cultură, Teatrul de Vest, biserica, Primăria Reșița. (Daria, 10 ani, și Giulia, 9 ani)
  • Teatrul, muzeul de locomotive. (Rareș, 9 ani)
  • Teatrul, muzeul de locomotive. (Tudor, 10 ani)
  • Teatrul, fântâna, funicularul. (Ania, 8 ani)
  • Funicularul, fântâna, biserica. (Mara, 5 ani)
  • Teatrul, biserica, funicularul, fântâna. (Mathias, 4 ani)
  • Teatrul de Vest Reșița, casa de cultură, Radio România Reșița, Primăria Reșița, Consiliul Județean, biserica „pe roți”, fântâna cinetică, funicularul. (Alexis, 12 ani)
  • Teatrul de Vest Reșița, casa de cultură, Radio România Reșița, Primăria Reșița, Consiliul Județean, biserica, fântâna cinetică, funicularul. (Ioana, 11 ani)

De ce este important să prețuim și să păstrăm obiectivele de patrimoniu ale orașului?

  • Pentru valoarea lor istorică și pentru frumusețea lor. (Robert, 10 ani, și Rareș, 11 ani)
  • Pentru valoarea lor istorică. (Daria, 10 ani, și Giulia, 9 ani)
  • Ca să ne păstrăm cultura. (Rareș, 9 ani)
  • Să ne păstrăm cultura. (Tudor, 10 ani)
  • Pentru istorie. (Ania, 8 ani)
  • Pentru istorie. (Mara, 5 ani)
  • Pentru istorie. (Mathias, 4 ani)
  • Pentru că își spune cuvântul asupra istoriei orașului, lăsând în esență valoarea sa culturală. (Alexis, 12 ani)
  • Este important să prețuim și să păstrăm aceste obiective de patrimoniu pentru că fac parte din istoria Reșiței. (Ioana, 11 ani)

Ce ți-a plăcut la acest atelier?

  • Nouă ne-a plăcut că am învățat multe chestii despre funicular și despre poduri. (Robert, 10 ani, și Rareș, 11 ani)
  • Plimbarea la funicular. (Daria, 10 ani, și Giulia, 9 ani)
  • Că am aflat cum să construiesc poduri. (Rareș, 9 ani)
  • Că am învățat despre poduri. (Tudor, 10 ani)
  • Că am învățat despre poduri. (Ania, 8 ani)
  • Desenul. (Mara, 5 ani)
  • Desenul. (Mathias, 4 ani)
  • Desenul. (Alexis, 12 ani)
  • Desenul. (Ioana, 11 ani)

Ce ai învățat nou?

  • Am învățat să facem un pod în miniatură. (Robert, 10 ani, și Rareș, 11 ani)
  • Am învățat să fac o machetă. (Daria, 10 ani, și Giulia, 9 ani)
  • Despre funicular și poduri. (Rareș, 9 ani)
  • Despre poduri. (Tudor, 10 ani)
  • Despre poduri. (Ania, 8 ani)
  • Cum să construiesc un pod. (Mara, 5 ani)
  • Cum să construiesc un pod. (Mathias, 4 ani)
  • Faptul că podurile trec prin mai multe etape dificile pentru realizarea lor. (Alexis, 12 ani)
  • Că podul cu piloni este mai eficient decât cel cu arce. (Ioana, 11 ani)

Ce ai spune mai departe prietenilor?

  • Că există o grămadă de poduri frumoase și diferite în lume. (Robert, 10 ani, și Rareș, 11 ani)
  • Să vină la acest atelier pentru că înveți multe. (Daria, 10 ani, și Giulia, 9 ani)
  • Despre poduri. (Rareș, 9 ani)
  • Despre podul cu cabluri. (Tudor, 10 ani)
  • Cum să construiești un pod. (Ania, 8 ani)
  • Că a fost distractiv. (Mathias, 4 ani)
  • A fost distractiv. (Alexis, 12 ani)
  • Le-aș spune că m-am distrat. (Ioana, 11 ani)

Cum îți imaginezi funicularul ca un spațiu atractiv pentru copii și tineri?

  • Tobogan, tiroliană, spațiu de sărit și de cățărat. (Daria, 10 ani, și Giulia, 9 ani)
  • Ca un loc de joacă. (Rareș, 9 ani
  • Ca o cursă. (Tudor, 10 ani)
  • Tobogan, tiroliană, loc liniștit, piscină. (Ania, 8 ani)
  • Ca parc de aventură, bungee-jumping, tiroliană, tobogane, cafenele, loc destinat relaxării. (Alexis, 12 ani)
  • Tobogane, bungee-jumping, tiroliană, parc de aventură, cafenele. (Ioana, 11 ani)

Noi le mulțumim partenerilor de la UrbanEye și Street Delivery pentru invitație și vă lăsăm cu un feedback la cald oferit și de un părinte: „Mulțumim pentru atelierul de ieri. Damian s-a întors entuziasmat de la el.

Nu în cele din urmă le mulțumim copiilor care au venit alături de noi, părinților care i-au adus la atelier și îndrumătorilor: dr. arh. Brîndușa Havași și arh. Maximilian Călin-Munteanu.