Cu multe planuri de viitor, unele mai apropiate şi unele aruncate peste mai mulţi ani, spunem la revedere anului 2013 uitându-ne puţin şi la ce am făcut: ce am iscat, ce-am continuat, ce oameni şi ce organizaţii am cunoscut, cine ni s-a alăturat pentru a schimba lumea. Proiectul nostru a pornit în 2011, asociaţia a fost înfiinţată acum un an, dar noi suntem acum mari cât poveştile despre oraşe pe care le ţes copiii pe care i-am cunoscut la cursurile, conferinţele şi atelierele noastre, suntem numeroşi cât gândurile bune ale adulţilor – părinţi, dascăli şi arhitecţi – care au avut răgazul şi energia de a se opri asupra celor făcute de noi. Iată calendarul anului 2013, cum a fost pentru de-a arhitectura.
Ianuarie
- Începute de anul trecut, se derulează în paralel cursul pilot de-a arhitectura în oraşul meu ca opţional la decizia şcolii şi în regim de after-school.
Martie
- De-a arhitectura HandsOn! Atelier pentru copii în preambulul Zilelor Arhitecturii la Cluj.
- De-a arhitectura povestită în limba engleză. O conferinţă pentru copii organizată împreună cu American School of Bucharest.
Aprilie
- De-a arhitectura povestită. Conferinţe pentru copii susţinute de arhitecţi importanţi.
- Excursie la Uzina de apă de la Roşu.
Mai
- De-a arhitectura la Romanian Design Week. Architecture hunting la Palatul Ştirbei.
- De-a arhitectura HandsOn! Atelier pentru copii la Anuala de arhitectură Prahova.
- Semimaratonul Sibiu 2013, unde un proiect de-a arhitectura a fost reprezentat şi susţinut.
Iunie
- De-a arhitectura Expo – sărbătoare împreună cu cele 7 clase care au trecut prin anul pilot al cursului de-a arhitectura în oraşul meu.
- De-a arhitectura la Huet Urban, în Sibiu. De-a detectivii, de-a casele şi de-a povestita.
- De-a arhitectura desenată – atelier pentru copii, cu desenat şi colorat, în cadrul Anualei de arhitectură Bucureşti.
Iulie
- A fost tipărit ghidul cursului de-a arhitectura în oraşul meu, pentru anul şcolar 2013-2014
Septembrie
- Atelierele de formare pentru îndrumători de-a arhitectura. Câte două zile în trei oraşe – la Timişoara, la Sibiu şi la Bucureşti.
- De-a arhitectura în curtea şcolii – atelier de o zi în cadrul evenimetului SIBIU Smart City.
- De-a arhitectura în oraşul meu – începe implementarea cursului la scară naţională: Bucureşti, Sibiu, Timişoara, Arad, Sf. Gheorghe, Cluj , Braşov, Reghin, Otopeni.
Octombrie
- Primele expediţii ale anului şcolar pentru elevii De-a arhitectura în oraşul meu. We’re on!
- De-a arhitectura la Future Communities.
Decembrie
- Am început, oficial, înscrierile pentru anul şcolar 2014-2015, pentru cursul de-a arhitectura în oraşul meu. Cu pagină pe site şi formulare. Din ianuarie şi cu formulare on-line!