„De-a arhitectura la sat… pe roţi!” la Maratonul Internaţional Sibiu 2019

26/04/19 | Atelier, Eveniment, Proiecte

„Ultimul atelier din seria «De-a arhitectura la sat» a avut destinaţia unui alt sat de poveste, Alţâna. Aici am avut bucuria de a lucra cu copii atât de atenţi şi de dornici de treabă, încât aproape că nu am avut altceva de făcut decât să savurăm pofta şi bucuria lor. A fost, ca şi la celelalte ateliere, o experienţă minunată, mulţumită copiilor şi doamnei Cristina Linte care ne-a facilitat întâlnirea cu ei, şi un capăt de linie al unui parcurs tare frumos şi, poate, de ce nu, începutul unor viitoare experienţe.”, ne povestea anul trecut în mai arh. Carmen Şandru, unul dintre voluntarii din echipa De-a Arhitectura Sibiu, implicat în proiectul „De-a arhitectura la sat”, implementat cu fondurile strânse în cadrul Maratonului Internaţional Sibiu 2017.

Pentru că anul trecut, în perioada februarie-mai 2018, Filiala Sibiu a De-a Arhitectura a desfăşurat o serie de ateliere gratuite de arhitectură şi mediu construit pentru elevii din ciclurile primar şi gimnazial de la şcoli din satele Alţâna, Cristian, Gura Râului, Poiana Sibiului şi Tilişca şi a ieşit tare frumos, aşa cum ne povestea Carmen mai sus, echipa şi-a dorit să valorifice acest început, dar şi să continue să construiască în nişte comunităţi în care copiii se bucură şi apreciază tot ce primesc pentru că nu ştiu cât timp o să dureze.

Foto: Gabriela Cuzepan

Foto: Gabriela Cuzepan

Din lipsă de fonduri, anual, diverse iniţiative frumoase, cu potenţial, care schimbă în bine viaţa celor cărora le sunt dedicate şi aşează o cărămidă la calitatea vieţii lor, sunt întrerupte. Iar pentru organizaţiile care lucrează în mediul rural este şi mai greu datorită provocărilor logistice mai mari, legate în primul rând de infrastructură.

Pentru că cei mici merită să se bucure în continuare de un astfel de proiect şi pentru că orice muncă susţinută aduce recompense pe măsură, vizibile în ochii lor şi în cine vor deveni ei peste ani şi cum îşi vor interpreta lumea, De-a Arhitectura Sibiu şi-a propus un obiectiv măreţ, în acord cu misiunea proiectului: să participe la Maratonul Internaţional Sibiu 2019 şi să strângă 20.000 lei pentru proiectul „De-a arhitectura la sat… pe roţi!”.

Pentru că „ne dorim ca activităţile De-a arhitectura să fie accesibile şi copiilor care locuiesc în satele din judeţ, iar pentru a evita blocaje logistice (transportul copiilor la atelierele de la Sibiu) vom duce «pe roţi» atelierele la ei în sat, oricare ar fi acesta. Atelierele pe roţi înseamnă o rulotă transformată într-un mic spaţiu de lucru, de citit cărţi şi reviste de arhitectură, de desenat şi bricolat, de proiecţii. Produsul finit al atelierelor este un ghid de arhitectură a satului care să conţină informaţii obiective, suprapuse şi completate de percepţia şi experienţa copiilor. Atelierele de educaţie de arhitectură se vor desfăşura o dată la două săptămâni.”, ne transmite echipa din Sibiu.

Astfel, în perioada septembrie 2019 – iunie 2020, copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, alături de familiile acestora şi de profesorii de învăţământ primar vor beneficia de 10 ateliere de arhitectură şi mediu construit. Satele sibiene sunt bogate în patrimoniu cultural material şi imaterial, iar cei mici vor învăţa despre importanţa conservării şi protejării arhitecturii specifice, vor privi altfel către resursele aflate la îndemână şi vor deveni mai conştienţi de valorile mediului care îi înconjoară.

Maratonul Internaţional Sibiu, organizat de Fundaţia Comunitară Sibiu, este cel mai mare eveniment filantropic de alergare din România. Anul trecut 26 de proiecte au mobilizat peste 4000 de alergători care au luat startul pe unul din traseele maratonului: Crosul Visma (5 km), Zacaria (10 km), SemiMaraton (21,09 km), Maraton Continental (42,19 km), Marquardt TeamRun (21,19 km), precum și Squad Race (2,7 km), dedicat adolescenților între 13-17 ani, și Cursa Copiilor (între 400 și 1600 m, în funcție de vârstă), pentru cei mai mici (4-12 ani). Prin intermediul platformei de atragere de fonduri oricine poate susține printr-o donație alergătorii și cauza lor.

Ajuns la a opta ediție, anul acesta evenimentul va avea loc pe 1 iunie, punctul de pornire fiind Piața Mare. De-a Arhitectura Sibiu va fi acolo ca să alerge pentru copiii din sate din dorința de a aduce mai aproape de ei educația de arhitectură și mediu construit. Sunt înscrişi deja 23 de alergători pe care îi puteţi susţine prin donaţii. Dacă aveţi nevoie de convingere, iată câteva gânduri care i-au determinat pe alergători să se înscrie şi să alerge pentru „De-a arhitectura la sat… pe roţi!”:

„[…] deşi am părăsit corabia acum doi ani, am rămas ancorată la proiectele frumoase care se întâmplă în România. Anul acesta revenim la Maratonul Internaţional Sibiu cu un proiect adresat copiilor din satele judeţului.

«De-a arhitectura la sat… pe roţi» este noul proiect al De-a Arhitectura Sibiu. Ne dorim un atelier «pe roţi» în care copiii să citească, să bricoleze, să vizioneze proiecţii de arhitectură direct în satele lor, evitând astfel problemele cotidiene de logistică.

Pentru prima dată voi alerga din diaspora, mai exact din Lille, dar voi fi cu gândul alături de echipa De-a arhitectura!”, arh. Iulia-Maria Nistor.

Pentru că am văzut bucuria din ochii copiilor şi entuziasmul lor şi pentru că bucuria asta trebuie să ajungă la cât mai mulți…”, arh. Raluca Ispas.

Copiii de la sat visează, îşi închipuie lucruri minunate, au idei. Să-i ajutăm să le aducă la lumină! Putem ajuta visele acestor copii donând bani pentru atelierele de creație din proiectul «De-a arhitectura la sat… pe roţi!».”, arh. Oana-Maria Bogdan.

Puteți să îi susțineți și voi, fie înscriindu-vă ca alergător până pe 13 mai, fie făcând o donație către alergătorii existenți până pe 1 iulie. Pentru ca împreună, prin contribuția voastră, De-a Arhitectura să poată ajunge la sat… pe roți, iar! Mai multe detalii pe pagina evenimentului.

Text: antropolog Gabriela Anghel
Editor: arh. Monica Popescu
Fotograf: Gabriela Cuzepan