Atelier „Căsuţa măr a viermişorului”

14/08/17 | Atelier, Grădiniţă

În aprilie 2017, la Grădiniţa Ţic Pitic din Tulcea, a avut loc atelierul „Căsuţa măr a viermişorului” îndrumat de arh. Monika Bădulescu, un atelier-lecţie din cursul pentru copii „De-a arhitectura grădi”. Monika ne povesteşte mai departe cum s-a desfăşurat acest atelier pentru cei micuţi.

Orice lecție de desen tehnic începe prin a învăța că toate obiectele se pot transpune în plan prin vederi şi secțiuni. O lecție ambițioasă pentru vârsta la care este propus opționalul, însă a fost bine gândită de la început, iar înțelegerea acestor informații a devenit o joacă.

Lecția începe prin a le spune copiilor că astăzi vor fi arhitecți adevărați şi că au o misiune importantă – să construiască casa unui client de vază, viermişorul care locuieşte în măr. Copiilor li se pregătesc câte două mere. Li se dă fiecăruia câte un măr şi sunt rugați să îl studieze cu atenție. Apoi, fiecare primește o foaie de hârtie A4, poziţionată orizontal. Pe tablă sau pe o foaie model, li se arată cum trebuie împărțită foaia în 4, prin linii. Ne reîntoarcem la analiza mărului și îl privim de sus. Ce vedem? În colțul din stânga jos îi îndemnăm pe copii să deseneze cum văd mărul de sus. Apoi mărul se taie la fiecare copil cu o secțiune orizontală. Ce vedem în interior? Ce s-a schimbat? Secțiunea arată diferit de vederea de sus. Copiii vor desena în dreapta jos secțiunea orizontală. Prin același proces de analiză va trece şi cel de-al doilea măr. Se desenează în stânga sus vederea și în dreapta sus secțiunea verticală. Este interesant că fără multe explicații copiii înțeleg ideea de bază, iar la cel de-al doilea măr cei mici anticipează ce au de făcut și de desenat. Pentru cei care știu să scrie, se poate nota sub fiecare desen ce reprezintă.  

Copiilor li se explică cum arhitecții trec prin același procedeu de fiecare dată când au de făcut un proiect nou.

Revenind la căsuța viermișorului, li se dă copiilor o foaie nouă pe care ei trebuie să deseneze interiorul căsuței. Se pun întrebări legat de ce ar avea nevoie viermișorul în casa lui. Prin răspunsuri, copiii trebuie să se apropie de funcțiunea unei case: baie, bucătarie, dormitor, cameră de zi, etc.

La cele două lecții pe care eu le-am ținut, una la grădiniță și cealaltă la clasa I, copiii au venit cu idei interesante: scări, tobogane în interior, piscine şi băi cu jacuzzi.

Consider că această lecție se apropie cel mai mult de munca unui arhitect: creativitate, desen liber și desen tehnic. Atât părinții, cât şi copiii se bucură că au experimentat o parte din ce înseamnă să fii arhitect.

Scrierea şi pilotarea cursului „De-a arhitectura grădi” au fost finanţate de Ordinul Arhitecților din România din fondul Taxa „Timbrul Arhitecturii” în anul școlar 2016-2017.