De-a Arhitectura, o comunitate de profesioniști ai mediului construit şi profesori dedicată promovării educației în domeniul arhitecturii și al mediului construit, invită arhitecții, urbaniștii, designerii, inginerii și studenții la arhitectură să se alăture programelor desfășurate în școli în anul 2023-2024, să contribuie la dezvoltarea unor comunități de tineri informați și implicați în viața orașului și să redescopere domeniul în care profesează prin ochii copiilor de școală primară. Înscrierile vor rămâne deschise până pe 15 iunie 2023.
Înscrieri 2023-2024
De-a Arhitectura invită profesorii să își înscrie clasa la unul dintre opţionalele integrate de educație de mediu construit din anul şcolar 2023-2024
Până pe 15 martie 2023, profesorii claselor din ciclul primar, gimnazial şi liceal, învăţământ de stat, din mediul urban sau rural, care doresc să desfăşoare în anul școlar 2023-2024 programele educaționale dezvoltate de Asociaţia De-a Arhitectura ce explorează mediul construit, au posibilitatea să se înscrie pentru a primi asistenţă în derularea unuia dintre opţionalele integrate: „De-a arhitectura mini”, „De-a arhitectura în orașul meu” și a programului educațional extracurricular „My School Can Be Cool”.