„Ridic câte o pietricică de pe jos și arunc cu ea într-o crăpătura din asfalt. Mă mai aplec după una și… nici nu-l văd când vine, nu a făcut niciun zgomot, nici măcar când a frânat. E un tramvai vechi, nici nu știam că mai exista tramvaie așa de vechi. Mă urc. E gol, mă așez în spate, de aici văd tot tramvaiul. Acum că mă gândesc, nu m-am uitat special, dar nu-mi amintesc să fi văzut pe cineva în față, care să conducă tramvaiul. Era complet… gol. «Unde mergi?».” – Emilia Tufaru, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București
