De ce s-ar face copiii de azi PR-iştii de mâine? Raluca Antonescu, o bună prietenă a Asociaţiei noastre, e convinsă că „Ar putea schimba lumea. Serios, chiar ar putea.” Cum se schimbă lumea de pe poziţia unui om de comunicare, de ce e o meserie frumoasă, în care te dezvolţi continuu ca persoană în relaţie cu alţi oameni şi care ar fi primii paşi în această direcţie ne povesteşte Raluca Antonescu.
Blogul De-a arhitectura lansează acum o serie de interviuri, PROFESIONIŞTII. Vorbim cu oameni care schimbă lumea zi de zi, oameni care ne plac şi în care noi credem. Şi care au ceva de spus părinţilor şi educatorilor care ajung aici.
„De-a PR-ul”:
Descrierea interlocutorului (nume, prenume, meserie, vârstă, o realizare cu care se mândrește):
Raluca Antonescu, consultant relații publice și marketing, 33 de ani. A fondat prima agenție de relații publice din România specializată pe arhitectură, design, construcții și real estate, Antonescu PR & Consulting. A editat albumele A50 – în parteneriat cu Business Week (vândut în 12.000 de exemplare, un record pentru segmentul cărților de arhitectură) şi A51 – 51 de birouri de arhitectură. A lucrat ca și editor colaborator pentru publicațiile Elle Decoration şi Forbes Life (articole dedicate design-ului și arhitecturii).
Când erai copil care era jocul, activitatea preferată?
Vorbeam extrem de mult. Și puneam o mulțime de întrebări. Mă interesa orice informație nouă, de orice natură. Motoare, tablouri, muzică, arhitectură, geografie, anatomie, hărți militare, orice. În pauzele pe care le îngăduiam bietelor mele victime, o familie numeroasă și veselă, desenam. Încercam să reproduc tablouri celebre din albumele de artă primite cadou de tatăl meu. Așa mi-am format pe atunci bruma de cultură generală în materie de istoria artei. Informații prețioase am primit și prin intermediul televizorului, care în anii ’90 oferea două emisiuni minunate: talk show-urile lui Iosif Sava și emisiunea de sâmbătă dimineața de pe TVR1, oferită de fundația Klaus Brambach. Deși nu călcasem în sălile niciunei opere, fie ea din România sau din altă țară, văzusem deja, la televizor, mai toate operele pe care orice meloman le caută pe marile scene. Pe vremea când televizorul putea fi și educativ.
A anticipat acest joc cariera de mai târziu sau o realizare importantă din viața ta de adult?
Nevoia de a primi informație s-a transformat în nevoia de a oferi. Un copil care își dezvoltă timpuriu abilitățile de comunicare va putea mai târziu să realizeze orice își va propune. Suntem oameni între oameni, indiferent că vorbim despre economie, artă, arhitectură, inginerie sau vânzări. A fi capabil să te exprimi, a fi capabil, așa cum spunea Oscar Wilde, să îți impui un punct de vedere fără să îți faci dușmani, a putea schimba opinii și, de ce nu, mentalități, a convinge cu ușurință, sunt abilitățile pe care un om le-ar putea mânui pentru a reuși în cele mai variate domenii.
Evident, preocuparea pentru comunicare s-a transformat în profesie. Deși, fără ajutorul profesorilor mei, pe care coincidența sau providența mi i-au scos în cale încă din primii ani de școală, aș fi urmat un cu totul alt drum.
Care dintre sfaturile date de parinții tăi te-a ajutat ulterior în cariera? Cum îl sfătuiești și tu pe copilul tău?
Ca mamă mă confrunt cu o mulțime de neliniști. Am realizat de la bun început un lucru. Corvin este al lui, nu este al meu. Este propria lui persoană. Menirea mea este să îl ghidez, să îl susțin, să încerc să îi dau educația de care are nevoie fără să ajung să îi impun. Tentația de a-i modela după modelul pe care îl considerăm noi ideal este uriașă, dar un copil trebuie să fie în primul rând multi-fericit și abia apoi multi-instruit.
Valorile morale și abilitatea de a comunica cu ceilalți, de a nu-i judeca, de a accepta că suntem diferiți, sunt principala zestre pe care o poți transmite copiilor tăi! Comunicarea este un dialog. Presupune, în sine, un efort comun, al celui care comunică și al celui care receptează. Rezolvarea conflictelor este o lecție absolut esențială pe care cei mici trebuie să și-o însușească acasă, pentru că școala nu poate suplini părintele.
Se spune că nu este bine să te cerți cu partenerul de viață în prezența copilului. Acest lucru nu este valabil dacă părinții știu să se certe! Copilul va replica modelul pe care îl vede acasă. Dacă părinții „se ceartă” cu argumente, fără să ridice tonul, chiar dacă în final niciunul nu îl va convinge pe celălalt, copilul va învăța care este modalitatea de a rezolva conflicte în lumea adulților. Se întâlnește cu ele încă din primii ani de viață, fie că se ceartă pe o jucărie în parc sau intră în conflict cu un coleg de grădiniță. Comunicarea va rezolva orice situație din viața de zi cu zi, la birou, pe stradă sau într-un restaurant.
La început a fost CUVÂNTUL. Părinții mei m-au învățat să comunic și mi-au explicat că o vorbă spusă la nervi va lăsa urme mai adânci decât o palmă. Nu am fost niciodată pedepsită fizic, iar tatăl meu, general de armată, m-a dojenit întotdeauna calm și cu argumente logice. Este greu să te stăpânești, copiii pot foarte ușor să te scoată din minți, dar este extrem de important să nu le cerem lor ceea ce noi înșine nu putem face. Parafrazând, „dacă nu putem fi buni, să încercăm măcar să fim politicoși”.
Care sunt abilitățile de care ai nevoie pentru a fi un bun PR-ist? Și care dintre acestea ți-au fost remarcate și cultivate din copilărie?
Trebuie să îți placă oamenii, să fii avid de informație și să știi să te exprimi. Dacă ai aceste calități, indiferent de pregătirea formală din școală, poți deveni un excelent om de comunicare. Mare parte din timp oamenii de comunicare scriu. Scriu enorm de mult, astfel că limba română și alte limbi de circulație internațională trebuie stăpânite. Uneori o virgulă poate însemna atât de mult! Se spune că un mare om de cultură, întemnițat în perioada comunistă, a fost torturat pentru a scrie pe hârtie că își neagă credința. A scăpat de chinuri după ce, profitând de incultura gardienilor, a scris: „Nu, cred în Dumnezeu!”.
Tachinat pentru faptul că nu vorbește nicio altă limbă în afară de limba maternă, Nichita Stănescu a răspuns în stilul caracteristic: „Eu sunt poliglot în limba română”. Semiotica ei poartă cu sine toată moștenirea culturală și umană a unui neam. Grigore Leșe a spus atât de frumos: „Cred că spre obârșii urci, nu cobori, căci pentru a-ți putea atinge rădăcinile trebuie să-ți înalți sufletul”.
A fi comunicator de meserie este o cale pe care o recomand din toată inima. Este o meserie pe care o poți practica în regim de freelancing fără investiții majore. Poți porni pe cont propriu în acest domeniu bazându-te doar pe tine, pe un laptop și pe un telefon mobil. Este o meserie despre care Umberto Eco spunea că este cu adevărat cea mai veche din lume, de care va fi întotdeauna nevoie, în fiecare companie, instituție, comunitate, școală sau țară. Gândiți-vă numai cât de ușor se formează opinia publică pe baza unor percepții. Percepțiile sunt influențate de informații și de modul în care acestea sunt transmise.
Cum îi sfătuiești pe părinții de acum să își educe copilul, pentru a ajunge un bun profesionist?
„Singura dată când privești de sus o altă ființă umană este atunci când te apleci să o ridici de jos”. Dacă ai noștri copii vor învăța aceasta, restul va veni de la sine. Indiferent de profesia pe care o vor alege, trebuie să înțelegem că nu s-au născut pentru a face carieră. S-au născut pentru a evolua, pentru a învăța să fie oameni. Restul abilităților dobândite sau cultivarea unui talent înnăscut se pot rezolva pe calea educației formale și informale din școală. Poate pentru copilul nostru nu este important să fie primul în tot ce face. Aceasta nu trebuie să ne dezamăgească. Poate își va dori să facă voluntariat și, poate că, a câștiga sume mari de bani nu o să-l facă fericit. Ceea ce consideră societatea actuală a fi „de succes” se rezumă, de multe ori, la succesul financiar. Succesul unui părinte cred că se măsoară în altceva. Dacă vom fi reușit să le transmitem valorile, este imposibil ca cei mici să nu devină oameni excepționali, indiferent de profesie.
Nu este un secret pentru niciun părinte că un copil are nevoie să aibă mintea ocupată. Absorb orice informație și mulți dintre copii sunt kinestezici. Au nevoie să vadă, să atingă, să experimenteze, pentru a înțelege. Învățarea exclusiv prin predarea de teorie a fost abandonată demult de țările cele mai evoluate din punct de vedere al educației, țările scandinave. De aceea activățile extracurriculare sau proiectele de tipul De-a arhitectura sunt atât de importante. Copiii trebuie să exploreze înainte de a-și găsi calea și pentru a putea înțelege lumea în care trăiesc. Cum ai putea alege vreodată o profesie sau un domeniu despre care nu știi că există sau pe care nu îl cunoști?
Cum ar putea un școlar să facă PR de la acestă vârstă? Și la ce consideri că ar putea aplica asta în viața sa de zi cu zi?
PR face și când încearcă să își convingă profesorul să îi acorde o notă mai mare sau când încearcă să se impună ca lider în clasă sau în liceu, prin acțiunile și spusele sale. PR este arta de a comunica cu diferite categorii de public, astfel încât să poți proiecta o anumită imagine sau convinge pe cineva să acționeze în direcția dorită.
A vorbi în fața clasei când este ascultat la ore este o primă cale către discursurile pe care le va susține, poate, ca adult, în diverse ocazii – la evenimente, vorbind cu angajații, membri ai echipei din care face parte, în presă. Evident, această abilitate trebuie exersată, este important să îi ajutăm să-și depășească teama de a vorbi în public. De exemplu putem să îi rugăm să ne spună poezia învățată la școală în prezența mai multor prieteni. Pentru ei este ca și cum i-ai pune la un pupitru, însă cu mai puțină dramă, pentru că totuși s-ar afla într-un mediu familiar. Mai târziu îi va ajuta enorm în toate examenele și situațiile în care vorbirea este esențială. Teama de a vorbi în public vine din nesiguranță, dar și din lipsa de exercițiu. Mulți manageri și oameni politici de exemplu trec prin nenumărate sesiuni de media training pentru a învăța să vorbească în public, o abilitate pe care nu au dezvoltat-o la timp, în copilărie.
Nuanțele limbajului le pot deprinde din cărți, textele melodiilor, filme, teatru. Precum și însemnătatea expresiei „tonul face muzica”. În PR se operează cu nuanțe. Și cu empatie. Încearcă să te pui în locul celuilalt, cum ai reacționa, ce ai face, ce ai vrea să auzi?
Negocierea este iarăși o abilitate pe care o pot învăța acasă. Într-o negociere este important ca ambii interlocutori să își ajusteze „oferta”. Dacă fiecare se blochează în ce vrea să obțină, fără niciun compromis, negocierea intră într-un impas. Copiii încearcă de fiecare dată să negocieze – când se culcă, cât se joacă la play station, cât mănâncă, cât învață etc. Încearcă să își manipuleze părinții. Cei mai talentați vin cu propuneri, oferă ceva la schimb. Învățaţi-i să facă asta, dar fără recompense materiale. Recompensele pot fi timp petrecut împreună în parc sau un film la care vor să meargă, o călătorie, o vizită etc. Niciodată jucării sau tablete sau alte lucruri materiale.
Ce ar trebui schimbat în sistemul de învățământ pentru a ajuta în această direcție?
Programa şcolară are nevoie de opționale, așa cum este De-a arhitectura. Copiii trebuie să fie fascinați pentru a putea învăța! Au nevoie să experimenteze, nu numai să citească. Cum înveți anatomie numai pe baza unui desen? Cum înveți geografie fără să fi călătorit niciodată? Cred că orele de geografie, de exemplu, ar fi mult mai eficiente dacă, în lipsa unei programe şcolare noi, care în mod evident nu se poate face peste noapte, copiilor li s-ar preda cu ajutorul celor mai bune documentare Discovery.
Învățământul vocațional este un vis pe care l-am putea pune în practică dacă toți părinții s-ar implica cu adevărat. Ne așteptăm ca sistemul să rezolve probleme pe care s-a dovedit a fi incapabil să le rezolve. Din păcate nu toți părinții își permit să le ofere copiilor educație în școli particulare, unde deja se mai încearcă implementarea de noi tehnici. Ne-am complăcut și acum plătim un preț enorm.
De ce s-ar face copiii de azi, PR-iștii de mâine? Ce satisfacții aduce această meserie?
Ar putea schimba lumea. Serios, chiar ar putea. Un comunicator excepţional poate să instrumenteze campanii care schimbă percepții, mentalități, oameni. Dintr-un birou, ai putea să faci diferența pentru comunități întregi, profesii, categorii sociale. Un om are exact puterea pe care i-o acorzi. O singură persoană sau o mână de oameni, nu pot stăpânii pe nimeni, decât dacă noi toți le îngăduim. Oamenii informați și educați sunt calea către o lume mai bună. Și da, odată cu capacitatea de a deveni un bun comunicator, vor veni și banii. Oamenii sunt dispuși să plătească mult pentru astfel de talente. Nu pot decât să sper că ele vor fi puse în slujba binelui, în orice lucru pe lumea asta există și reversul medaliei.