În cadrul săptămânii “Şcoala altfel”, cu sprijinul Holcim România, Asociaţia de-a arhitectura a organizat în Aleşd (judeţul Bihor) şi Câmpulung Muscel (judeţul Argeş) un concurs de poveşti scrise de copii despre un loc îndrăgit din oraşul lor, care a avut ca premiu participarea clasei câştigătoare la un atelier creativ de bricolat spaţii publice.
Povestea câştigătoare din Câmpulung a fost aleasă dintre cele 10 primite. Le vine rândul şi vor fi toate publicate aici, pe blogul de-a arhitectura, pentru că reprezintă tot atâtea invitaţii pentru a vizita oraşul Câmpulung.
Astăzi vă prezentăm povestea clasei a III-a A la Școala Gimnazială Oprea Iorgulescu din Câmpulung Muscel, îndrumată de doamna profesoară Simona Voiculescu.
LOCUL PREFERAT DIN ORAȘUL CÂMPULUNG MUSCEL
Numele meu este Sânziana și sunt elevă în clasa a III- a A la Școala Gimnazială Oprea Iorgulescu din Câmpulung Muscel. Zilele trecute am aflat că putem participa la programul cultural ” De-a Arhitectura în orașul meu”.
După îndelungi dispute cu colegii mei am ales să vă prezentăm un loc drag din liniștitul nostru orășel de munte: Bulevardul Pardon. Echipați cu blocuri de desen, creioane și aparate foto am pornit la pas privind cu atenție clădirile vechi situate de-a lungul Bulevardului. Ne-am grupat și am împărțit sarcinile cu ajutorul doamnei învățătoare. Câțiva elevi au realizat desene și schițe ale unor clădiri monumente de arhitectură. Grupa istoricilor a căutat informații despre începuturile și vremurile de glorie ale Bulevardului. De la ei am aflat că a fost și este spațiul de promenadă preferat de câmpulungeni.
Cunoscut ca o veche arteră stradală ce stăbate orașul de la piață până la Casa de Cultură, bătrânul bulevard se află în centrul orașului și s-a amenajat pe fosta albie a unui iaz, în jurul anilor 1880. Multe dintre clădirile amplasate de-a lungul acestuia datează din secolul al XIX-lea și sunt incluse în patrimoniul cultural național.
Bulevardul este păzit de turnul înalt al Bărăției care arată ca un soldat. Construit în anul 1730 pe locul unui turn mai vechi, veghează orașul măsurându-i timpul cu orologiul său. Turnul face parte din Ansamblul Bisericii catolice „Sfântul Iacob” Bărăţia ce mai cuprinde biserica, ridicată din piatră în secolul al XIII-lea şi casa parohială.
”S-a numit multă vreme Bulevardul Pardon pentru că era aici o mare aglomerație, încât desele ciocniri între trecători duceau inevitabil la scuzele exprimate la tot pasul prin expresia ”pardon” ne spune dr. Dumitru Baciu în lucrarea” Lumini muscelene”. Tot el adaugă : ”proaspăt născuți, părinții i-au plimbat pe bulevard în brațe sau cu căruciorul…Copiii mai măricei au alergat cu cercul sau cu trotineta pe aleile bulevardului. Ajunși la vârsta școlii, aici și-au etalat premiile, aici și-au împărtășit primele bucurii și necazuri ale vieții de elevi. Adolescenți fiind, pe bulevard au schimbat pe furiș întâile priviri vinovate. Pentru adulți, era locul de întâlnire, unde se aflau toate noutățile, centrul și sufletul orașului”.
Cel mai vestit magazin de pe bulevard este Atelierul de Pălării ”La Măgeanu”evocat și de dramaturgul Tudor Mușatescu. Tradiția de a confecționa pălării a fost transmisă din tată în fiu încă de acum o sută de ani când de aici se dădea tonul în modă.
Îmi aduc aminte de primele plimbări făcute alături de părinți pe bulevard. Clădirile păreau până la cer și mă țineam strâns de mâna mamei să nu mă pierd. Apoi, locul mi-a devenit familiar, aveam curajul să mă desprind de ai mei și să exlorez împrejurimile bulevardului.
Primăvara celebrăm castanii înfloriți, iar vara ne îmbată mirosul florilor de tei. Când sosește septembrie bulevardul mă așteaptă să mă conducă la școală. În fiecare zi, de dimineață și la prânz eu străbat aleea străjuită maiestuos de tei și castani, la umbra caselor vechi și impunătoare, ce se înșiră asemeni unei salbe prețioase . Fiecare casă are glasul și mirosul ei, aici se aud voci de copii, mai departe se înalță un sunet suav de pian, iar în capăt e foșnetul mulțimii care urcă pios treptele Bisericii Sfântul Nicolae. Câte clipe de meditație, tăceri, bucurii și dureri nu s-au strâns aici ! Biserica veghează de secole centrul orașului, a văzut multe și ne așteaptă zilnic să-i contemplăm frumusețea, măreția și taina. Peste drum este Casa de Cultură Tudor Mușatescu construită în anul 1907. Ridicată în stilul românesc clasic, inițial a fost sediul Primăriei dar din 1972 adăpostește Biblioteca. În fața clădirii este amplasată statuia lui Negru Vodă, sculptată în 1910 de Dimitrie Mirea.
Multe ore le-am petrecut în bibliotecă, unde cu colegii mei am împrumutat cărți sau am susținut momente artistice în cadrul unor proiecte culturale. Pe treptele grandioase din piatră de Albești ne-am așezat ieri și am încercat să schițăm Biserica Sfântul Nicolae și clădirile adiacente. Am admirat stilul clădirilor, jocul umbrelor pe fațade creionând fantasme, alternanța dintre gol și plin creată de așezarea ferestrelor ingenios încadrate evocând tehnica unor vremuri de mult apuse.
Dar cel mai îndrăgit traseu este cel spre Grădina Publică unde mă întâlnesc des cu colegii mei. Locul de așteptare este la Barometru, lângă zidul din calcar de Albești, proiectat de arhitectul D. Ionescu –Berechet.
Am îndrăgit dintotdeauna aceste locuri și mă bucur că îmi petrec copilăria într-o zonă pitorească, printre monumente de patrimoniu. Eu și colegii mei ne dorim să aflăm mai multe despre arhitectura orașului nostru și abia așteptăm să ne jucăm ” De-a Arhitectura”.