EXPO De-a Arhitectura Făgăraş │ 27 mai 2016
Aproape 100 de copii şi zeci de părinţi s-au adunat pe 27 mai, începând cu orele 11:00, în curtea interioară a Cetăţii Făgăraşului. Micuţii din clasele a III-a şi a IV-a şi-au prezentat lucrările realizate în cadrul proiectului educaţional „De-a arhitectura în oraşul meu”. La acest proiect au participat patru clase de elevi, de la şcolile „Ovid Densuşianu” din Făgăraş şi de la Şcoala „Prof. Dr. Ioan Cerghit” din Hârseni.
Elevii claselor a III-a A şi a III-a B, ai şcolii făgărăşene, coordonaţi de învăţătoarele Mariana Paler şi Gabriela Cocan, s-au întâlnit în fiecare vineri cu arhitecţii voluntari, Iuliana Boeriu şi Alina Cloca, în cadrul cursului opţional care s-a derulat pe durata întregului an şcolar 2015-2016. Aceştia au desfăşurat împreună activităţi practice, expediţii tematice, exerciţii în echipă sau individual, care au avut ca scop dezvoltarea unui simţ estetic în vederea armonizării cu mediul înconjurător.
La Hârseni a fost derulat, cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului Local, un program de afterschool la care au luat parte elevi din clasele a III-a şi a IV-a, ale învăţătoarelor Georgeta Banu şi Maria Rusu, sub atenta îndrumare a arh. Alina Cloca.
Dacă la începutul anului şcolar elevii abia explorau clădirile importante din oraş, spre final au ajuns la stadiul în care sunt capabili să întocmească singuri planul unei camere, al unei locuinţe şi, în final, să construiască machete cu orăşelele imaginate de ei, pe baza realităţii înconjurătoare.
Mulţumim tuturor celor care au contribuit la implementarea, dezvoltarea şi prezentarea cursurilor De-a Arhitectura în Făgăraş.
EXPO De-a Arhitectura Braşov │ 7 iunie 2016
Ce-a de-a treia ediţie a expoziţiei De-a Arhitectura din Braşov a avut loc pe 7 iunie 2016, în holul foyer al Aulei Universităţii Transilvania din Braşov. Au fost expuse lucrările realizate de cei aproximativ 80 de preşcolari şi 300 de elevi din clasele primare şi gimnaziale, în anul şcolar 2015-2016 în cadrul cursurilor opţionale/extracurriculare: „De-a arhitectura în oraşul meu”, „De-a arhitectura MINI” şi „De-a arhitectura grădiniţă”, sub îndrumarea cadrelor didactice şi a arhitecţilor voluntari din judeţul Braşov.
„De-a arhitectura grădiniţă”
Grădinița Nr. 8, grupa mijlocie: ed. Carmen Stroe, ed. Adelina Stoica și arh. Cristina Vechiu
Grădinița Nr. 17 „Martinică”, grupa mijlocie: ed. Mihaela Ivan, ed. Ana Barbu și arh. Ioana Aldea
Grădinița Nr. 2, grupa mare: ed. Emeșe Orban, ed. Carmen Brad și arh. Cristina Turcanu
„De-a arhitectura MINI”
Școala Gimnazială Nr. 6 „Iacob Mureșianu”, clasa I B: prof. înv. primar Daniela Moldoveanu, arh. Cristina Turcanu
Școala Gimnazială Nr. 6 „Iacob Mureșianu”, clasa I C: prof. înv. primar Cosmina Vasii, arh. Cristina Turcanu
„De-a arhitectura în orașul meu”
Școala Gimnazială Nr. 13, clasa a III-a A: prof. înv. primar Loredana Petcu, arh. Ioana Bârsășteanu
Liceul „Andrei Mureșanu”, clasa a III-a A: prof. înv. primar Ștefan Camelia, arh. Cătălina Comănariu
Școala Gimnazială Nr. 6 „Iacob Mureșianu”, clasa a IV-a: prof. înv. primar Lucia Pepine, arh. Ioana Aldea
Școala Gimnazială Nr. 6 „Iacob Mureșianu”, clasa a IV-a: prof. înv. primar Adela Marina, arh. Oana Strugaru
Școala Gimnazială Nr. 12, clasa a IV-a G: prof. înv. primar Alina Bănucu, prof. înv. primar Silvia Zeimes, arh. Mihaela Popovici
Colegiul Național „Mihai Viteazul” (Sfântu Gheorghe, jud. Covasna), clasa a IV-a: prof. Doina Gheorghinca, arh. Alina Mihaela Rudei
Școala Gimnazială Nr. 9 „Nicolae Orghidan”, clasa a V-a: prof. Marilena Platon, arh. Simona Tamaș
„De-a arhitectura HandsOn!”
Liceul de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch”, clasa a V-a şi a VI-a: prof. Mariana Mattis Tudor, arh. Ioana Aldea
Mulțumim partenerilor locali care ne-au susținut în anul școlar 2015-2016: Ordinul Arhitecților din România Filiala Teritorială Bv-Cv-Hr; Holver; Elmas; Inspectoratul Școlar Județean Brașov și Universitatea Transilvania Brașov.
Mulțumim și domnișoarei Criss Constantin pentru frumoasele fotografii cu machete și copii.
EXPO De-a Arhitectura Cristian │ 21 iunie 2016
Elevii clasei a IV-a, îndrumați de prof. înv. primar Mariana Ercuș și arhitect voluntar Bogdana Grapă au prezentat comunității din Cristian lucrările minunate realizate de-a lungul anului școlar 2015-2016.