În 2019, Programul de lucru al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) – „Arhitectura și Copiii” s-a întrunit în cadrul a două întâlniri. Prima, precedată de Conferința „Arhitecții și copiii – Idei inovatoare în educația pentru mediul construit” (Architects and Children – Innovative ideas in built environment education), a avut loc în perioada 17-18 mai 2019 la sediul Camerei Arhitecților Maghiari din Budapesta, Ungaria. V-am povestit pe larg despre ea aici.
Cea de-a doua întâlnire a avut loc în perioada 8-11 noiembrie 2019 în Helsinki, Finlanda, și a fost găzduită de Arkki, prima Școală de Arhitectură pentru Copii și Tineret (Arkki School of Architecture for Children and Youth), care a aniversat 25 de ani de existență. La evenimentul din Finlanda a participat arh. Mina Sava (preşedinte al Asociaţiei De-a Arhitectura), reprezentantul României din partea Ordinului Arhitecților din România (OAR) la Grupul de lucru UIA – Arhitectura şi Copiii încă din 2015 , și arh. urb. Vera Marin, vicepreședinte și manager proiecte Rețea De-a Arhitectura.
Conferința internațională „Crearea Viitorului III – Educație creativă prin arhitectură” (Creating the Future III – Creative Education via Architecture) a adus laolaltă experți în educația de mediu construit și a avut ca invitați de onoare membrii Programului de lucru ai UIA. Printre invitații cheie din cadrul panelurilor s-a numărat și profesorul neurocercetător de la Universitatea din Helsinki, Minna Huotilainen. Vera ne-a povestit conținutul prezentării susținute de Minna Huotilainen, foarte relevant pentru momentul în care se găsește astăzi educația de mediu construit în lume, dar și alte inițiative interesante, care pot fi folosite ca exemple de bună practică.
Cred că responsabilii transformărilor prin care trec azi procesele de educație peste tot în lume ar putea să folosească foarte multe idei, deja testate în educația de mediu construit. Mediul construit obligă la o abordare integrată: fenomene care sunt studiate și învățate la materii de științe ale naturii – fizică, biologie, chimie – se întrepătrund, în mediul construit, cu fenomene studiate la științe sociale, iar felul în care transformăm mediul construit ține de creativitate, de exprimarea emoțiilor, de o abordare pe care o aveam, în școală, la materiile legate de arte.
Încep prin a spune că suntem foarte mândri că și România se află pe harta internațională a educației de mediu construit. Aceste întâlniri ale comunității celor care fac proiecte și acțiuni concrete sunt momente de inspirație, de schimb de experiențe, dar și de încurajări de a continua pe un drum care are și provocări, mai peste tot în lume.
Echipa De-a Arhitectura a participat și la cea de-a doua ediție a conferinței „Creating the Future” (Crearea Viitorului), în 2013, iar această ediție din 2019 a fost și un moment aniversar pentru organizatori: ARKKI – Școala de Arhitectură pentru Copii – a fost înființată în urmă cu 25 de ani.
Într-un sfert de secol, demersul de a educa despre mediul construit a evoluat și putem urmări această evoluție în povestea ARKKI, care a început ca o mică afacere de familie: un club cu o ofertă interesantă de cursuri, organizat de o doamnă arhitect, pe baza unor experiențe de activități pe care le-a testat, mai întâi, cu copiii săi.
Trebuie însă spus că, în Finlanda, contextul în care a crescut ARKKI a fost, poate, unul mai favorabil decât în alte părți ale lumii pentru că multe din principiile care ghidează, de mai multă vreme, procesele de educație din această țară, s-au axat pe încurajarea explorării, joaca luată în serios, învățarea prin proiect, lucrul în echipă etc.
Și, tocmai pentru că există o extraordinară compatibilitate între aceste principii și modurile de lucru ale ARKKI, programele lor au fost evaluate și certificate de Ministerul Finlandez al Educației și Culturii ca programe extracurriculare naționale de educație pentru creativitate. Mai mult, Agenția Națională de Educație a oferit recunoașterea oficială a faptului că educația finlandeză se reflectă foarte fidel în programele ARKKI și, deci, acestea pot ajuta la transferul înspre alte regiuni ale lumii al acestor principii și cunoștințe, care sunt acum apreciate.
Cu așa o carte de vizită, organizatorii conferinței au avut participanți din toată lumea. De asemenea, evenimentul a fost construit în strânsă legătură cu una din întâlnirile Programului de lucru al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) – „Arhitectura și Copiii”, cu reprezentanți din 26 de țări din toate continentele.
Conferința a fost deschisă de Anders Adlercreutz, membru al Parlamentului din Finlanda, de profesie arhitect, care a prezentat obiectivele conferinței în relație cu obiectivele sale profesionale: promovarea creativității și a unui mod de lucru în care simultan ai în vedere mai mulți factori, mai multe seturi de interese și viziuni care nu sunt mereu în armonie.
Procesul creativ pe care îl deprinzi când faci arhitectură, te ajută în toate sferele vieții. Ca arhitect, deși adesea ești îndrăgostit de ideea ta, trebuie să o iei de la capăt. Și deprinderea de a reîncepe, de a lăsa deoparte o idee pentru a găsi alta și mai bună, este foarte folositoare și se poate învăța.
Este interesant de remarcat că, într-un moment aniversar și cu participanți din toate colțurile lumii, organizatorii au propus ca invitat principal pe profesoara Minna Huotilainen de la Universitatea din Helsinki, celebrând în acest fel și colaborarea pe care ARKKI a avut-o, în tot acest răstimp, cu abordarea de cercetare aplicată.
Proiectele pe care a lucrat sunt, cum altfel, la intersecția unor domenii: științe ale educației, dar și cunoaștere mai bună a modului în care funcționează creierul uman. Cu noi aparate mobile de măsurare a activității cerebrale, proiectele pot fi implementate, nu doar în laboratoare, ci și în sălile de clasă, și multe seturi de date devin astfel accesibile. În laborator, sarcinile sunt create și sunt simulări care nu pot surprinde complexitatea unei situații reale, din diverse medii de învățare.
Rezultatele unor cercetări anterioare din domeniul neuroștiințelor au demonstrat faptul că zone importante ale creierului au, nu doar funcții de a primi informații care vin de la organele de simț (văz, pipăit, auz), ci și funcția de a face modele predictive pe ceea ce s-ar putea întâmpla în următoarele momente din situația pe care o văd acum. Dacă nu ar fi aceste funcții predictive îndeplinite, nu am fi suficient de rapizi în reacții. Creierul nostru este în permanentă activitate de a imagina posibilități pentru momentul următor. Pentru a exersa însă această funcție predictivă, este nevoie de multe activități.
În jurul vârstei de 6-8 ani, copiii fac schimbări în jurul lor pentru ca mediul să îi servească mai bine. Când explorează și când încearcă noi situații, copiii lucrează pentru dezvoltarea sistemului lor predictiv. Ca adulți, nu mai suntem conștienți de sarcinile predictive pe care le avem deja formate în copilărie. Copiii au însă nevoie să încerce mai multe posibilități și este o mare greșeală să-i oprești. Dacă nu sunt lăsați să acționeze asupra mediului lor, să facă aceste încercări, sistemul lor de predicție rămâne subdezvoltat.
De asemenea, tot din cercetări diverse, rezultă și ideea conform căreia inteligența oamenilor se formează plecând de la experiențe foarte concrete, în care mâinile joacă un rol foarte important. Este acum cunoscut faptul că există o cunoaștere care este integrată în diverse părți ale corpului, dar mai ales în mâini. Au fost făcute teste și s-a observat că cei cu mâinile blocate aveau parcă și gândurile imobilizate.
Este esențial, pentru a avea un mediu propice învățării, ca mediul în care ne aflăm să fie unul sigur. Învățarea presupune deschiderea de a încerca noi soluții, noi scopuri, iar această deschidere nu se petrece dacă cineva nu se simte în siguranță. Activitățile care presupun tocmai această libertate de a încerca diverse soluții, fără teamă de eșec, sunt activitățile care ne învață cum să ne deschidem. Artele tangibile sunt medii în care eșecul este parte din soluție – se presupune că trebuie să încerci și să poți spune senin – am înțeles de ce nu a mers!
Aceste idei au fost confirmate și prin designul cercetărilor recente derulate în Universitatea din Helsinki, care a presupus tocmai testarea stărilor psihice pentru copiii de grădiniță care încearcă noi soluții. În sarcinile care presupuneau construirea, copiii se simțeau confortabil cu ideea că, dacă nu au reușit încă, este pentru că trebuie să mai exerseze, să caute și altă variantă. Vedeau eșecul ca pe un semn al faptului că mai au încă de învățat. În sarcinile care presupuneau un singur răspuns corect, era mai dificil pentru copii să accepte eșecul.
Reacțiile la eșec sunt foarte diferite de la un copil la altul. Studiul a încercat să determine dacă aceste reacții sunt determinate genetic sau sunt formate. Concluzia studiului este că procesele din subconștient sunt foarte puternice și rapide și că pot exista experiențe care să ajute pe oricine să se antreneze pentru a face față eșecului, ca o condiție esențială pentru a reuși să se simtă în siguranță ca să poată învăța. Prin urmare, STEM – Știință Tehnologie Inginerie și Matematică are nevoie și de A, de la ARTE. În arte, mediul de învățare e mai sigur tocmai pentru că nu există un singur răspuns corect. Și pentru că toate răspunsurile au importanța lor, e în regulă să încercăm, iar și iar.
Profesoara Minna Huotilainen susține deci educația de mediu construit ca pe o direcție, în care cunoașterea integrată în corp și importanța folosirii mâinilor în copilărie se poate corela cu antrenarea unei atitudini față de eșec, prin sarcini aflate în conexiune cu artele, unde multiple răspunsuri sunt posibile. De asemenea, recomandă exerciții în care mediul construit și natural să fie explorat cât mai mult posibil, pentru că învățarea stând într-o bancă nu este o idee bună pentru nimeni, dar mai ales pentru copii.
Și celelalte prezentări din ziua conferinței, cât și atelierele derulate în ziua anterioară, au susținut principii similare:
- Experiențele ARKKI (The Curious Class – Clasa Curioasă, Basic Education in the Arts in Finland – Educație de Bază în Artă în Finlanda, Green Roof – Acoperișul Verde, Urban Planning – Planificare Urbană, Empowering Participation – ARKKI VIETNAM – Încurajarea Participării – Arkki Vietnam), ca demonstrații ale faptului că educația de arhitectură combină subiecte într-o abordare integrată, care depășește chiar abordarea STEAM, pentru că se adaugă și cunoașterea din științe sociale și umaniste. Din aceste experiențe, prin evaluări făcute sistematic, impactul programelor s-a dovedit a fi foarte important: copiii care au participat în proiecte de învățare prin proiect, lucru în echipă, au devenit mai curioși, mai interesați și mai încrezători în forțele proprii, cu rezultate mai bune la materiile de la școală cu care se descurcau mai greu înainte.
- Tot o experiență dezvoltată într-un context de companie privată, care oferă programe de training contra cost, este cea din Belarus. Echipa de la Architectural Thinking School (Școala de Gândire Arhitecturală), reprezentată de Elena Karpilova, a avut o prezentare intitulată „Children Architectural Thinking as a tool to understand the contemporary world” – „Gândirea arhitecturală la copii ca instrument pentru înțelegerea lumii contemporane”. Programul, început în Minsk din 2016, propune întâlniri cu copiii înscriși la cursuri de două ori pe săptămână. Profesorii de la aceste ateliere sunt cadre didactice care predau diverse discipline și, care învață, la rândul lor, cum să folosească mediul construit ca material didactic. Într-o colaborare cu Universitatea din Graz, conținutul era creat pe măsură ce programul era implementat. În prezent, vor să dezvolte activități pentru copii de 14-17 ani. Părinții îi aduc în aceste programe pentru că vor să încurajeze dezvoltarea gândirii critice, dar și abilitățile de exprimare în public etc. Foarte puține lecții sunt despre arhitectură și foarte puțini părinți vin cu așteptări pentru copiii lor să devină arhitecți.
- Un proiect al unei facultăți de arhitectură din Egipt, prezentată de coordonatoarea proiectului, Heba Safey Eldeen, care este și directoarea unei instituții de cultură arhitecturală, House of Egyptian Architecture (Casa Arhitecturii Egiptene). Proiectul era un curs de vară pentru studenți și liceeni, cu un conținut organizat după cele 17 obiective ale dezvoltării sustenabile ale Organizației Națiunilor Unite (ONU), în care rutina zilnică a tinerilor a fost urmărită prin tehnici de storytelling [n.e trad. din engleză: spus povești] și ilustrată prin board-games [n.e trad. din engleză: jocuri de societate].
- Un demers de explorare ghidată în afara clasei, care consideră orașul ca material didactic, l-am regăsit în proiectul City as a School – Learning by Playing (Orașul ca Școală – Învățare prin joacă), proiect prezentat de Shany Granek – Isbi și de Anat Horowitz Harel de la ABCity: Children&Urban Planning (Orașul ABC: Copiii și Urbanismul), din Israel.
- Un proiect editorial foarte ambițios, coordonat de prof. dr. Angela Million – TU Berlin – care a urmărit o cartare a educației de mediu construit în peisajul educațional, atât din perspectiva provocărilor, cât și din cea a oportunităților – pentru a putea fundamenta decizii publice în viitor, pe analize din diverse țări cu contexte foarte diferite. O concluzie parțială a acestui demers este că majoritatea eforturilor sunt făcute, până în acest moment, de grupuri mici care nu au reușit încă să convingă la fel de mult ca alte rețele ce își doresc să influențeze transformările din educație și din societate.
Și celelate prezentări sau ateliere au adus informație și inspirație participanților și arată bogăția de abordări în educația de mediu construit:
- Building educating spaces – prezentare și atelier facilitat de Pablo Amor și Christina Llorente de la Arquitectives (Spania) – au făcut o retrospectivă a celor 7 ani de acțiuni în Palma de Mallorca prin care au sensibilizat copii, tineri, dar și adulți la chestiuni legate de calitatea și accesibilitatea spațiilor publice.
- Mobile School Stolipinovo (Școala Mobilă Stolipinovo) – proiect prezentat de Magdalina Rajeva din Sofia, Bulgaria – un demers foarte util pentru ceea ce educația de mediu construit poate face în comunități afectate de sărăcie extremă și marginalizare (cartier din Plovdiv).
- Seeing, understanding and changing the piarist secondary school of Budapest (A vedea, a înțelege și a schimba școala secundară din Budapesta) – prezentare a unui demers de proiectare participativă susținută de Krisztina Somogyi de la Eötvös Loránd University Budapesta – Ungaria.
- Ideas and actions for the city of tomorrow – Pura vida! (Idei și acțiuni pentru orașul viitorului – Viață pură!) – prezentare în care Carolina Pizzaro, de la Arqui-ticos & Parque Urbana din Costa Rica, a susținut necesitatea de a acorda mai multă atenție nevoilor copiilor în spațiul urban.
- Playuba – Design the Future (Playuba – Planificarea Viitorului) a fost un atelier prezentat de Vibeke Hegg, de la Playuba PRO, care va conduce la un nou program în curriculă dezvoltat cu profesorii din Norvegia de-a lungul a 6 ani de colaborare, având în centru abordarea design thinking, dar și dezvoltarea unei culturi vizuale.
Am păstrat pentru finalul acestui articol ceea ce a fost prezentat și în finalul conferinței – un moment pe care îl consider foarte important pentru viitorul educației de mediu construit: Carta Uniunii Internaționale a Arhitecților pentru Educația de Mediu Construit pentru Copii și Tineri. Dar, despre conținutul acestui document foarte important, precum și despre demersul care a condus la asumarea sa ca o Cartă internațională, cu susținerea UNESCO, într-un articol viitor.
Mulțumim Ordinului Arhitecților din România (OAR) pentru finanțare, Arkki – Școala de Arhitectură pentru Copii și Tineret, Programului de lucru al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) – „Arhitectura și Copiii”, precum și tuturor invitaților, promotori ai educației de arhitectură și mediu construit.
Text: arh. urb. Vera Marin
Editori: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: arh. urb. Vera Marin, arh. Mina Sava