Pe 10 noiembrie 2019, Asociaţia De-a Arhitectura în parteneriat cu Revista Zeppelin, IDEILAGRAM şi Filiala Teritorială Bucureşti a Ordinului Arhitecților din România a desfășurat atelierul gratuit „Uranusul copiilor” la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC). Atelierul a făcut parte din proiectul „Uranus acum”, susţinut de Administraţia Fondului Cultural Naţional și de Ordinul Arhitecților din România prin Timbrul de arhitectură. Atelierul a fost conceput de arh. Mina Sava, membru fondator și președinte al asociației De-a Arhitectura, arh. Aurelia Axente-Stan şi a arh. Cristina Dumitrescu.
Timp de două ore jumătate, sub îndrumarea arh. Aurelia Axente-Stan şi a arh. Cristina Dumitrescu, copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani au avut posibilitatea să exploreze istoria cartierului dispărut Uranus și să își imagineze povestea acestuia în prezent și viitor, legând realităţile rupte existente, prin colaj şi desen.
Cristina ne-a povestit ce au găsit cei mici în sertarele memoriei lui Uranus, ce mirosuri au simțit și care au fost cele cinci povești posibile ale cartierului, în care trecutul, prezentul și viitorul s-au suprapus.
Cum povestești unui grup de copii curioși despre dispariția totală și dintr-odată a unui întreg cartier, cu tot ce însemna el? Și chiar așa: ce însemna el, pentru cine era important și ce a mai rămas în viața lui? Uranus e bătrân și nu mai știe nici el cine este. Trăiește azi, marcat puternic de ce i s-a întâmplat, dar a uitat cum era el mai demult și cum își petrecea zilele. E dezorientat și nu știe pe unde s-o apuce în continuare, spre mai departe. Copiii ar reuși, oare, să lege cele două existențe separate ale lui Uranus?
S-a dovedit că da, pentru că ei pot trece barierele altfel decât noi și pentru că dorința de a-l cunoaște și ambiția de a-l face bine pe bătrânul amnezic au fost mari! Înainte de orice am surprins o primă reacție a copiilor, atunci când au privit exact, la intrarea în expoziție, harta alb-negru a cartierului vechi peste care erau suprapuse, cu roșu, intervențiile din anii ’80. Cuvintele copiilor au rămas martorii acestor impresii spontane. Era vorba, pare-se, despre „un oraș zburător” sau, poate, „filmat cu o fotografie termică”, sau despre „o invazie”, „stație spațială”, „o lume pierdută…”
Macheta din expoziția „Uranus Acum”, cu cele două existențe suprapuse ale cartierului, trecut și prezent, a fost suportul explorării noastre. Sertarele ei erau pline cu amintiri – fotografii, nume, cuvinte și povești, crâmpeie din viața de altădată. Copiii le-au colecționat imediat ce au obținut cheia deschiderii fiecărui sertar – anume, un răspuns posibil la câteva întrebări, toate având ca substrat specificul și memoria locului. Astfel, analizând macheta cartierului, au încercat să-i descopere specificul descriind relieful, imaginându-și cum arătau străzile, cam câte erau, cum erau clădirile și care era scara acestora, ce meserii aveau oamenii, cum se deplasau, ce repere aveau, ce sunete și mirosuri erau caracteristice cartierului.
Au observat în primul rând diferența de scară, de dimensiune, între construcțiile vechi și ceea ce există acum. Au comparat clădiri cu aceeași funcțiune (biserici) pentru a înțelege mărimea intervențiilor actuale. Au descoperit modificările suferite de relief, construcțiile care și-au schimbat „locul”, pierzându-și astfel identitatea, iar comunitatea reperele. Deschizând pe rând sertarele memoriei lui Uranus au citit nume ciudate de străzi: Ecoului, Minotaurului, Amfibiilor, Sirenelor, Sabinelor, Puțu cu apă rece, Arionoaiei, Fonteriei, Cazărmii, Inundației etc.
Au descoperit străzile în pantă, pavate cu piatră cubică și ecoul pașilor în liniștea serii, când puteau fi văzuți și licuricii, derdelușul cartierului și meciurile de fotbal între deal și vale, case îmbrăcate în vegetație, au aflat despre ghețarul care trecea vara, despre magazinele de dulciuri, cafea, carne, despre Casa croitoresei Bobeș.
Aproape au simțit mirosul de pâine caldă (care venea de la fabrica de pâine Otto Gagel), cel de mâncare, de liliac sau petunii. Și-au imaginat saluturile vecinilor și discuțiile purtate de aceștia. Și-au pus întrebări legate de tipul de rochii pe care le făceau croitoresele, despre jocurile de zi cu zi ale copiilor care au locuit acolo.
La sfârșitul discuției, fiecare copil avea fișa de observație a lui Uranus dublată de câte un album de amintiri. Și tot ar fi vrut să mai afle câte ceva, astfel că le-au lăsat vechilor locuitori ai cartierului o serie întreagă de întrebări: „Ce citeați?, Ce jocuri făceați zi de zi?, Cum erau rochiile făcute de croitorese?, Cum se purtau unii cu alții?, Cine și cu ce stropea florile?”.
După o scurtă pauză, organizați acum în echipe, copiii și-au deschis colecțiile. Fiecare echipă a ales acele elemente care ar putea reactiva memoria Bătrânului Uranus, pentru a-l ajuta să afle cine este și pentru a continua povestea vieții sale, imaginându-și un scenariu pentru viitorul lui. Cerințele noastre au fost să selecteze maxim trei fotografii, un nume de stradă și un fragment de poveste, dar și să introducă în lucrările lor elementul surpriză – Casa Poporului, pentru că… există. În afara acestora, povestea era a lor, a copiilor.
Pornind, astfel, de la ceea ce au descoperit în „sertarele memoriei”, fiecare echipă a realizat, cu propria viziune și prin intermediul colajului și desenului, un poster care ilustrează o poveste posibilă a lui Uranus, în care trecutul, prezentul și viitorul coexistă. Și așa a primit Uranus cinci vieți noi, atât de diferite, dar toate optimiste și vesele – să tot aibă de unde să aleagă!
Am privit cartierul „Călătorilor în timp” care locuiesc într-o căsuță foarte colorată și al căror costum special (smoching) le permite să circule cu tramvaiul 7 între trecutul cu petunii, magazinul de înghețată și telefoanele cu receptor, prezentul marcat de Casa Poporului și viitorul dintre stele – Uranus și Jupiter. Călătorilor le place să citească în librăria din podul unei case vecine. De la ferestrele podului se vede, printre cărți, tot cartierul!
Am ajuns apoi în cartierul unde a trăit întreaga viață chiar „bătrânul și minunatul Uranus”, asistând la atâtea și atâtea schimbări. Pe când era copil se juca cu zmeul în parcuri, apoi, adolescent, mergea la cinematograf, iar acum e pensionar. Îl va ajuta însă Turnul Conexiunilor să meargă mai departe, spre viitor. O biserică mare, mare, apare aici peste o fostă căsuță.
„Strada Uranus” e o poveste care ne arată că orice cartier trist se poate schimba! Uranus era, demult, demult, la formarea Bucureștiului, un cartier trist, iar oamenii stăteau doar în casă. Dar într-o zi le-a cerut ajutorul prietenilor săi, Titan, Drumul Taberei și 1 Mai, iar ei l-au ajutat să prindă culoare și să devină mai evoluat (cu tramvaie!) și mai vesel. Și Uranus a devenit fericit!
Uranus nu a fost însă singurul personaj din poveștile copiilor. Se pare că are și o fiică, Anais, ale cărei amintiri despre cartier pot fi văzute printr-un portal oglindă magică. Ea își poartă amintirile despre arhitectura dispărută sau de nerecunoscut a cartierului pe o hartă – veștmânt făcut parcă de vechea croitoreasă a cartierului.
Poate că cea mai puternică impresie care le-a rămas copiilor e cea a derdelușului de pe străzile în pantă. Ultima poveste adaugă culoare și sunet pe străzile cu piatră cubică pe unde se jucau, strigau, făceau meciuri și întreceri copiii prieteni din cartier. Amintirile estompate rămân alb-negru, cele puternice prind viață și la fel și intervențiile pe clădirile vechi. Uranus păstrează încă dealul cu străzi cu piatră cubică pe unde, la magazine, ca într-o reclamă, „vara trecea ghețarul”.
Iar după ce fiecare echipă a povestit celorlalți participanți și părinților, într-o scurtă prezentare de final, tot scenariul din spatele colajelor, a desenelor și chiar a pasajelor scrise în lucrările lor, a mai rămas doar ca toți copiii să marcheze cu o pioneză, pe harta detaliată a cartierului, locul unde le-ar fi plăcut să își fi petrecut timpul. Deloc suprinzător, pe locul fostului stadion ANEF, am găsit trei stegulețe.
Mulțumim Revistei Zeppelin, IDEILAGRAM şi Filialei Teritoriale Bucureşti a Ordinului Arhitecților din România pentru acest parteneriat, precum și Muzeului Naţional de Artă Contemporană care ne-a găzduit incursiunea în vechiul cartier Uranus.
*Profesorii şi voluntarii noştri fac tot posibilul să fotografieze doar copiii ai căror părinţi şi-au dat acordul scris pentru aceasta. Totuşi, dacă dintr-o eroare copilul dumneavoastră apare în vreuna dintre imagini şi nu vă doriţi aceasta, ne puteţi scrie la office [at] de-a-arhitectura [punct] ro şi vom remedia eroarea.
Text: arh. Cristina Dumitrescu, arh. Aurelia Axente-Stan
Editor: antropolog Gabriela Anghel
Fotografii: arh. Aurelia Axente-Stan, arh. Cristina Dumitrescu