Am cunoscut-o pe Carmina în vara anului acesta, când ne-am adunat în Turnul Porţii Ecaterina din Braşov pentru a pune ţara la cale, ţara De-a arhitecturii, împreună cu câteva arhitecte şi învăţătoare. Predase la clasa a III-a cursul „De-a arhitectura în oraşul meu” şi participa acum la dezbaterea cu inspectori şi alţi oficiali din Ministerul Educaţiei şi Inspectoratele Şcolare Judeţene pe tema viitorului cursului nostru în învăţământul primar. Am pregătit împreună atelierele de formare a îndrumătorilor din toamnă. Am rămas impresionată de profesionalismul său, de energia pe care o degajă şi de înţelegerea pe care o are asupra menirii sale ca educator.
Pe final de an, iată, vă oferim ocazia să o cunoaşteţi mai bine, într-un nou interviu din seria PROFESIONIŞTII. Seria a fost inaugurată în februarie 2014 cu Raluca Antonescu, a urmat interviul cu Mădălina Marcu şi apoi cel cu Daniela Stoicescu.
„De-a Doamna învăţătoare”:
Descrierea interlocutorului (nume, prenume, meserie, vârstă, o realizare cu care se mândrește):
Carmina Vakulovski (născută Trâmbițaș), 40 de ani, în prezent cadru didactic pentru o clasă a IV-a, două clase liceale de profil pedagogic și șapte grupe de studenți, formator pentru 173 de cadre didactice în anul 2014.
Când erai copil care era jocul, activitatea preferatã?
Întrebarea îmi amintește de minunata poezie a lui Lucian Blaga, „Trei fețe”.
Copilul râde:
„Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă:
„Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace:
„Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!” (1919)
Ca pentru orice copil, jocul a reprezentat și pentru mine o activitate tare îndrăgită. Îmi plăcea să mă joc cam orice, dar îmi amintesc că preferam jocurile colective; dacă la început făceam parte din grupuri în care eram cel mai mic membru, în timp, am ajuns să organizez și să coordonez diferite jocuri.
Am apreciat întotdeauna jocurile foarte practice, realizate în colaborare cu adulții, dar și jocurile practicate în aer liber, mai ales cele de mișcare; îmi amintesc cu drag spațiile noastre de joacă, uneori nemărginite, pe dealuri, râuri, pajiști sau munți din Țara Făgărașului, tărâmul copilăriei mele. După ce am învățat să scriu și să citesc, inevitabil organizam jocuri De-a școala, având diverși învățăcei: fratele meu mai mic, verișoara, prieteni sau copii de pe ulița satului bunicilor.
A anticipat acest joc cariera de mai târziu sau o realizare importantă din viața ta de adult?
Jocul De-a școala, practicat încă din copilărie, a anticipat cumva viitoarea carieră. Cândva, la bunici, în localitatea Beclean, din județul Brașov (Beclean, pe Olt) o doamnă profesoară ne-a surprins jucându-ne. Îi învățam în curtea bunicilor pe mai mulți copii să rezolve înmulțiri. Mi-a spus atunci că sigur voi fi un cadru didactic pasionat. După mai mulți ani, acea doamnă, doamna profesoară Elena Criveanu, avea să coordoneze în calitate de dirigintă clasa din Liceul Pedagogic din Brașov în care am învățat meseria de învățătoare.
Care dintre sfaturile date de părinții tăi te-a ajutat ulterior în cariera? Cum îi sfătuiești și tu pe cei mici?
Părinții îmi spuneau foarte des să fiu cuminte, să citesc mult, să ascult, să învăț și să particip la toate activitățile propuse și organizate la școală, cu clasa și colegii. Au fost sfaturi utile în toate perioadele școlarității. Mama m-a monitorizat strict în toate aceste activități în primii ani de școală, până s-a asigurat că îi respect sfaturile, iar în perioada liceului mi le amintea din când în când deoarece mă vedea mai rar, pentru că am stat patru ani în internatul liceului, profilul pedagogic fiind la un singur liceu din județ, în Brașov, cam la 70 de km de localitatea natală, Făgăraș.
O parte din sfaturile primite de la părinți le dau și nepoților sau copiilor de la școală, dar, de fiecare dată, le și argumentez de ce e important să le respecte și le dau exemple din experiențele prin care am trecut în timp.
Care sunt abilitățile de care ai nevoie pentru a fi o buna învăţătoare? Și care dintre acestea ți-au fost remarcate și cultivate din copilãrie?
Profilul unei bune învățătoare are un spectru larg și cuprinde nu numai abilități, ci și cunoștinţe, un set clar de valori și o atitudine corespunzătoare. Încerc să redau câteva din aspectele pe care încerc să le formez în timp elevelor și studentelor pe care le îndrum în practica pedagogică pe care o realizează la ciclul primar, în pregătirea lor pentru a deveni învățătoare:
- cunoașterea bună a disciplinelor pe care urmează să le predea;
- rigurozitate în utilizarea (și mai ales în scrierea corectă a) limbii române;
- aprofundarea metodicii disciplinelor pe care le susțin la clasă;
- derulare de activități instructiv-educative cu copiii atât în mediul formal, cât și în cel nonformal;
- abordarea copiilor ca parteneri în actul didactic, prin valorizarea lor și pregătirea pentru a fi viitori cetățeni responsabili;
- implicarea în competiții și proiecte naționale și internaționale, în care să valorifice cunoștințele și abilitățile copiilor;
- creativitate pentru a proiecta activități interesante pentru copiii vremurilor noastre;
- disponibilitate de a experimenta modele de succes ale colegilor și de a disemina bunele practici;
- respectarea copiilor, a părinților, a școlii și comunității în care îți desfășori activitatea;
- încrederea că fiecare copil are caracteristici unice care pot fi îmbunătățite, un anumit stil de învățare și evantaiul de inteligențe multiple, evident dezvoltate diferit;
- integrarea tehnologiei în predare și în jocurile desfășurate cu copiii, la clasă;
- abordarea constructivistă a învățării;
- crearea unui mediu plăcut și sigur pentru copii, în clasă și în școală;
- facilitarea unui spațiu de învățare care să încurajeze practicile democratice (copiii să fie ascultați, să li se dea posibilitatea de a propune, de a alege, de a lua decizii și de a se implica activ în activitățile desfășurate);
- deschidere la nou și permanentă disponibilitate pentru învățare și (auto)formare/dezvoltare profesională.
Din caracteristicile enumerate cred că o parte au fost remarcate și cultivate în copilărie (poate la nivel empiric), dar cele mai multe le-am format în liceul pedagogic, în special în activitățile de pregătire, predare și analiză sub îndrumarea profesorilor metodiști și a învățătoarelor de excepție la care am avut privilegiul să desfășor practica pedagogică. Esențială a fost și predarea la clasă după angajare, mentoratul acordat de colegele de catedră și formarea continuă la care orice cadru didactic participă. Cursurile de formare la care am participat, în special după anul 2000, dar și vizitele de studiu, taberele pentru profesori și schimburile internaționale la care am luat parte mi-au oferit o viziune mai amplă asupra dinamicii actului educațional în context european.
Cum îi sfătuiești pe părinții de acum sã își educe copilul, pentru a ajunge un bun profesionist?
E complicat să dai sfaturi părinților cum să-și educe copilul, dar le-aș sugera să încerce să-i asculte, să le răspundă întotdeauna întrebărilor, să le vorbească pe înțelesul lor, să le citească mult cât sunt mici și să-i determine să lectureze cât mai mult după ce învață să citească, să-i învețe să formuleze și să respecte reguli de joacă și de conviețuire, să le cultive curiozitatea, altruismul și colegialitatea, să le faciliteze învățarea de mici a unui instrument muzical și (cel puțin) a unei limbi străine și a unui sport, să-i învețe să aprecieze munca depusă de oricine pentru orice, să petreacă timp de calitate cu copiii și să-i încurajeze și susțină în tot ceea ce își propun.
Cum ar putea un școlar să fie învăţător/profesor de la acestã vârstă? Și la ce consideri că ar putea aplica asta în viața sa de zi cu zi?
Practic cu copiii activitatea „Profesor pentru o oră” care presupune că orice copil poate propune, pregăti și coordona o oră de curs sau o activitate nonformală cu colegii. Este esențial ca elevii să empatizeze cu cadrele didactice, să aibă posibilitatea să simtă ce înseamnă să predai, să vorbească unui grup de copii, să-i determine pe ceilalți să realizeze activitățile pe care le propun, să fie ascultați și să-i învețe pe colegi să colaboreze. Comportamentul unor copii s-a schimbat semnificativ în bine după asemenea experiențe.
Acest tip de activități îi ajută să reflecteze la importanța educației, dar și la formarea de competențe transversale, esențiale în viața de zi cu zi.
Ce ar trebui schimbat în sistemul de învățământ pentru a ajuta în această direcție?
Dacă analizăm sistemul de învățământ din România, raportându-ne la alte sisteme educaționale de succes din lume, cred că ar trebui:
- să se realizeze formarea inițială a cadrelor didactice prin activități de practică pedagogică în proporție de cel puțin 1/5 din orele alocate în planurile cadru pentru disciplinele teoretice;
- să fie recrutate cadre didactice din absolvenții foarte bine pregătiți;
- să se acorde o salarizare decentă cadrelor didactice pentru a rămâne în sistem;
- să se revizuiască progresiv și coerent programele școlare și manualele;
- să se îmbunătățească semnificativ dotarea materială (și mă gândesc în special la a avea în fiecare clasă un videoproiector, un laptop/computer și acces la internet);
- să se introducă în curriculum nucleu orele de TIC încă de la clasele primare sau cel târziu din gimnaziu (nu e normal să începi să îi înveți pe elevi Word abia la liceu);
- să se aloce în planul cadru cel puțin câte o oră pe săptămână de educație civică/educație pentru cetățenie democratică la toate clasele din învățământul preuniversitar;
- să se promoveze în conducerea unităților de învățământ și în structurile ierarhice din educație oameni cu experiență, aleși pe criterii de competență, nu pe considerente de apartenență politică;
- să se revizuiască standardele și sistemul de evaluare la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a;
- să se acorde mai mult sprijin în integrarea/incluziunea în învățământul de masă a copiilor cu cerințe educaționale speciale;
- să se stabilească la nivel național, prin legislație specifică, obligația părinților de a da copiii la școală (chiar cu introducerea de sancțiuni familiilor care nu respectă aceste prevederi) și să se realizeze contracte educaționale între unitățile școlare și familiile copiilor;
- să fie încurajate activitățile de diseminare și împărtășire de bune practici ale cadrelor didactice cu rezultate notabile.
De ce s-ar face copiii de azi, învăţătorii de mâine? Ce satisfacții aduce aceastã meserie?
Copiii de azi vor deveni mai târziu educatorii copiilor lor în calitate de viitori părinți, dar pot și să aleagă să aibă meseria de învățător pentru generațiile de mâine. În opinia mea, a fi învățător este modul în care poți cel mai lesne să educi, să transformi și să observi devenirea omului, dacă faci această meserie cu pasiune.