În perioada 24-26 septembrie 2018 a avut loc în Viena, Austria, în sala de festivități a primăriei, cea de-a IX-a ediție a conferinței internaționale „Copilul în oraș” – „Child in the City World Conference”. Colega noastră, arh. drd. Brîndușa Raluca Havași, asistent în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara între 2002 şi 2014, în prezent asistent de cercetare cu tema: „Arhitectura și copiii. Spațiul ca mediu de educație a tinerilor”, arhitect îndrumător în Asociația De-a Arhitectura încă din 2013 și coordonator local al regiunii de Vest din acest an, ne povestește cum arată un oraș prietenos cu tinerii și copiii, cum colaborează instituțiile publice între ele pentru un demers unitar în acest sens și ce rol joacă autoritățile în acest proces.
„Viena este tânără, Viena este atractivă.”, declara Jürgen Czernohorszky, consilier municipal pentru educaţie, integrare, tineret şi personal, la conferinţa internaţională „Copilul în oraș”. „Viena este un oraş care ia copiii şi tinerii în serios, îi susţine şi îi promovează ca rezidenţi urbani cu nevoi şi interese diferite. Aceasta este o abordare care a adus oraşului o reputaţie internaţională de model. Serviciile pe care biroul pentru copii şi tineret („Children and Youth Work”) le oferă în domeniul recreerii, educaţiei, culturii şi susţinerii vieţii sociale, sunt versatile şi se completează reciproc, asemeni pieselor unui puzzle. Ca sponsori ai acestor servicii, municipalitatea şi districtele se concentrează în mod specific pe această diversitate, bazându-se pe munca profesionistă a angajaţilor calificaţi.” [1]
Angajații calificați însumează în administrația Vienei nu mai puțin de 800 de persoane, în cadrul a 23 de asociații care lucrează în cele peste 530 de birouri publice, din diversele cartiere ale orașului, se precizează în pliantul de prezentare a activității administrative a Vienei pentru copii și tineret.
Activitățile departamentului pentru copii și tineri al Vienei („Vienna’s Children and Youth Work”) nu includ activități oferite de asociații cu orientare religioasă, politică sau ecologică care în mod uzual cer copiilor și tinerilor să se înscrie ca membri. Activitățile pentru copii și tineret organizate în asociații sunt în principal oferite de voluntari. [2]
Cea de-a IX-a ediţie a conferinţei „Child in the City”, care se desfăşoară o dată la doi ani într-un oraş european începând cu 2002, a reunit la Viena peste 350 de profesioniști care se ocupă de drepturile şi bunăstarea tinerilor, de la decidenți politici și planificatori urbani, la practicieni, cercetători și profesori în domeniul îngrijirii copiilor. Ediția de anul acesta a fost rezultatul parteneriatului dintre fundația „Copilul în oraș” („Child in the City Foundation”) și administrația orașului Viena.
Principalele obiective ale fundației „Copilul în oraș” sunt: întărirea poziției copiilor în orașe, promovarea și protejarea drepturilor acestora, oferirea unui mediu de viață și dezvoltare optim pentru copii și tineri, îmbunătățirea oportunităților de joacă și creșterea capacității de a se bucura de propria lor viață socială și culturală. Aceste obiective sunt atinse prin intermediul unor platforme de comunicare pentru lumea academică care au rolul de a aduna laolaltă practicieni și susținători ai campaniilor pentru drepturile copiilor, în vederea răspândirii rezultatelor cercetărilor și a exemplelor de bună practică.
Construirea de orașe prietenoase cu copiii este parte esențială a implementării Convenției Națiunilor Unite asupra Drepturilor Copiilor într-un mediu de guvernare locală.[3] Fundația „Copilul în oraș” creează legături interdisciplinare între diferite rețele, abordări și domenii de activitate.
„Un oraș prietenos cu copiii va fi întotdeauna o ambiție asupra căreia avem de lucrat, niciodată nu vom atinge o formă definitivă!”[4], a declarat unul dintre fondatorii fundației, Dr. Jan van Gils, în flyer-ul „Global Network Child Friendly Cities”.
Cartea rezumatelor prezentărilor din cadrul conferinței internaționale „Copilul în oraș” – „Child in the City World Conference” în Viena, Austria
Drumul Timișoara-Viena se parcurge în aproximativ cinci ore cu mașina. Iată-mă, într-o duminică după-amiază, însorită, dar rece de septembrie, în apropiere de Praterstern, în liniștitul cartier (Bezirk) 2, Leopoldstadt, mărginit de o parte de canal, și de cealaltă, de Dunăre. Mă bucur să-mi revăd prietena, colega de facultate și de birou, care trăiește deja de opt ani la Viena. Aflu de la ea că hotelul care funcționa în imobilul alăturat a fost pus de primărie la dispoziția copiilor refugiați și că bicicletele din rastelul de peste drum sunt folosite de către ei.
Conferințele încep luni dimineață, 24 septembrie, în sălile primăriei. Mă orientez pe hartă și decid să merg pe jos, într-o plimbare în care străbat cartierul evreiesc, traversez canalul pe podul Salztorbrücke și mă pierd puțin pe străzile din centru. Inevitabil, pașii mă poartă către Hofburg, iar la capătul parcului Volksgarten zăresc fleșa ascuțită a primăriei care mă ajută să mă orientez. Ocolesc cu pași grăbiți circul amplasat în piața din fața primăriei, o clădire neo-gotică uriașă, din piatră de calcar, proaspăt curățată de poluarea citadină. Primii oameni pe care îi zăresc sunt câțiva turiști asiatici care se pozează în porticul cu arcade, sub turnul principal, la mică distanță de culcușul unui om fără adăpost. Îmi ia câteva minute să găsesc intrarea situată pe strada laterală, și încă nişte minute pentru a străbate numeroasele curți interioare către holul scărilor principale, unde se înregistrează participanții.
Primaria Vienei, construită în stil neo-gotic cu elemente renascentiste între 1872 şi 1883, după planurile arhitectului Friedrich Schmidt, are 152 de metri în lungime și 127 de metri în lățime. Turnul principal, de 103 metri înălțime, este inspirat de goticul flamand, ca o legătură deliberată cu tradiția medievală a libertății civice.
Primaria Vienei, sala festivă unde are loc conferința.
Desfășurarea conferinței în principalele săli ale primăriei este o dovadă a recunoașterii din partea administrației a importanței rolului pe care copiii și tinerii îl au în viața orașului. Primarul Vienei, Michael Ludvig, ia cuvântul în deschiderea conferinței și este urmat de Jürgen Czernohorszky, coordonatorul grupului administrativ pentru Educație, Integrare, Tineret și Personal („Administrative Group – Education, Integration, Youth and Personnel”) unde, pe lângă alte treisprezece departamente dedicate tinerilor, există unul care se ocupă în mod special de educația din timpul liber a copiilor și tinerilor (MA13 ‐ Department of Youth – Education, Out-of-School Activities for Children and Young People).
Alături de administrația orașului și în strânsă colaborare cu aceasta, wienXtra este o organizație care invită toți copiii și tinerii din Viena să ia parte la modelarea orașului, prin activități recreaționale desfășurate de-a lungul întregului an. Pe lângă activități în școli, oferă informații, sfaturi și servicii educaționale în legătură cu problemele copiilor și tinerilor cu vârste între 0-26 ani.
wienXtra – activități educative pentru copii și tineri în afara orelor de școală
„Pentru a face aceste activități cu adevărat accesibile tuturor, ele sunt oferite la prețuri foarte mici sau sunt gratuite. Deoarece cultura, educația și participarea nu sunt un privilegiu, ci un drept pentru oricine” [5], aflăm de pe pagina asociației.
Printre membrii comitetului științific se află și Irene Quintáns, consultant în domeniile planificării urbane, mobilității urbane, copiii și orașul și dezvoltarea copiilor în primii ani de viață, fondator și director al rețelei Red OCARA [6], cu care ne-am întâlnit în mai 2018 la conferințele Ludantia din Pontevedra, Spania.
În stânga, Irene Quintáns, fondator și director al rețelei Red OCARA, alături de Froukje Hajer, asistent social danez, „Child, play and environment consultant” în domeniul politicilor pentru tineri și drepturile copiilor.
Alături de Irene, Lia Karsten, profesor asociat la departamentul de Geografia Familiei și Copilului al Universității din Amsterdam, doctor Honoris Cauza al Universității Uppsala din Suedia, raportor general și președintele comitetului științific al conferințelor și seminariilor „Child in the City”, mă întreabă dacă am putea organiza următoarea conferință „Copilul în oraș” în România. Mărturisesc că rămân câteva clipe perplexă, încercând să-mi imaginez abordarea acestui subiect, mai întâi cu reprezentanții primăriei București, apoi cu cei din Timișoara. Îmi zboară gândul la primarul Oradei, poate cu ei am avea o șansă.
Cele trei zile de conferințe au oferit sesiuni de prezentări paralele, o expoziție de postere și excursii pe sit. Cele patru teme ale ediției din acest an au fost:
- Drepturile copilului în dezvoltările și regenerările urbane;
- Copiii și tineri și mijloacele media;
- Egalitate și diversitate în orașe prietenoase cu copiii;
- Mobilitate și acces în orașele prietenoase cu copiii.
Prezentări în sala de festivități
Expoziția de postere în sala de festivități
Atât pe parcursul prezentărilor, cât și în expoziția de postere, am putut urmări nenumărate inițiative și proiecte pentru orașe prietenoase cu copiii și tinerii din toată lumea, desfășurate de organizații guvernamentale sau ONG-uri. Acestea variază ca scară a intervenției de la participarea copiilor în regândirea planurilor urbanistice ale localităților din țările nordice şi până în Japonia, la implicarea elevilor în proiectarea unei noi şcoli în Elveția, la locuri de joacă aventuroase în Europa și nu numai, sau chiar amenajări punctuale ale traseului spre școala de cartier în Israel. Copiii și tinerii sunt încurajați să exploreze critic și empatic cartierul și orașul, să caute puncte de atracție corespunzătoare vârstei și intereselor lor, să descopere trasee inedite către locuri de joacă speciale sau parcuri motrice, către centre de activități sportive sau culturale, către locuri de întâlnire cu prieteni sau către școală: la pas, cu bicicleta, cu trotineta, cu rolele sau cu skateboard-ul, însoțiți de GPS sau de hartă.
Participanți și public la expoziția de postere
Play Scotland, taxonomia tipurilor de joc a lucrătorului cu copiii, Bob Hughes
Copiii sunt încurajați să se joace în toate felurile posibile: joc simbolic, joc locomotor, joc de comunicare, joc socio-dramatic, joc creativ, joc explorator, joc imaginativ, joc de măiestrie, joc recapitulativ, așa cum ne arată Bob Hughes de la Play Scotland în taxonomia tipurilor de joacă, pentru a-și dezvolta cât mai multe abilități și capacități necesare în viață și de integrare în lumea diversă și cosmopolită în care trăim azi.
Papperlapapp – publicații bilingve, printre care am avut surpriza să o descopăr și pe cea în limbile germană-română
Copiii imigranți sunt încurajați să învețe limba germană prin jocuri și povești. Papperlapapp, revista bilingvă pentru copii cu vârstă de la cinci ani în sus, este publicată de patru ori pe an, de fiecare dată în limba germană și o limbă de migrație puternic reprezentată în Austria și Germania: germană-albaneză, germană-arabă, germană-bosniacă/croată/sârbă, germană-cecenă, germană-farsi, germană-poloneză, germană-română, germană-turcă. În completare vine varianta în limbile germană-engleză, pentru copiii care au ca limbă maternă germana sau pentru copiii care au ca limbă maternă o limbă mai puțin frecventă în Austria. Fiecare carte conține, în cele 40 de pagini ale sale, două povești principale ilustrate, o secțiune de benzi desenate, un obiect ascuns, jocuri filosofice pentru minte, un exercițiu de manualitate și unul senzorimotor.
Cu Jing Wen, de la Centrul de cercetare al curriculei de arhitectură pentru copii din Shuxintang, la standul expozițional
Printre participanți m-am bucurat să o regăsesc pe Jing Wen, director al Centrului de cercetare al curriculei de arhitectură pentru copii din Shuxintang („Shuxintang Children’s Architectural Curriculum Research Center”), pe care, de asemenea, am întâlnit-o la Ludantia. Jing a absolvit Universitatea de Agricultură din China, a urmat studii de biologie la KU Leuven, Belgia, și a studiat arhitectura ca autodidact. A început să experimenteze pe idea de „Gesamtkunstwerk of Childhood” (operă de sinteză a copilăriei) în cadrul centrului Shuxintang din 2015. Ea traduce în limba chineză, prin intermediul „Google Translate”, materialele de pe site-ul Asociației De-a Arhitectura, în încercarea de a convinge educatorii de capacitatea copiilor de a aduce contribuții la propriul lor mediu de învățare. Acum, că site-ul nostru are și varianta în limba engleză, cred că îi va fi mult mai ușor să își găsească materialele necesare.
Și cum se puteau ilustra mai bine toate aceste concepte de orașe prietenoase cu copiii decât prin explorarea pe teren, în diversele cartiere ale Vienei, unde aceste aspecte sunt implementate și utilizate în viața de zi cu zi? În dimineața primei zile și în după-amiaza celei de-a treia zi, participanții s-au înscris pentru vizitarea ghidată a uneia dintre cele unsprezece destinații, planificate și realizate pentru copii, precum:
- Transformarea urbană „Sonnwendviertel”
- Explorarea jucăușă a orașului: motivând copiii să hoinărească
- „Flash-Girls Café” – centrul participativ al Vienei doar pentru fete („Vienna’s participatory Girls – Only Youth Center”)
- Zona Dezvoltării urbane „Nordbahnviertel”
- Vânătoarea de comori pe bază de GPS
- Istoria „Vienei roșii” („Red Viena”)
- Aspern – orașul de pe apă
- Locul de joacă aventuroasă – insula lui Robinson („Robinson-Insel”)
- Vino și descoperă: cultură peantru copii în cartierul muzeelor („Museums Quarter”), una dintre cele mai mari zone culturale din lume
- ZOOM Muzeul Copiilor („ZOOM Children’s Museum”) – un spațiu pentru copii
- Campus + Centre pentru Educație („Campus + Centers for Education”)
Nordbahnviertel – cartierul stației ferate din nord
Vă spun sincer, mi-aș fi dorit să mă pot înscrie la vizitarea tuturor acestor locuri, dar a trebuit să aleg unul singur în acea dimineață. După înregistrare m-am alăturat grupului care urma să viziteze zona recent dezvoltată a cartierului Nordbahnviertel. Am achiziționat bilete de transport de la automatul din stația de metrou din spatele primăriei și am călătorit patru stații cu linia U2, până la Praterstern. Și acum, ca și în alte dăți, folosirea transportului public vienez, în special a metroului, mi se pare mult mai ușoară decât în București. Ieșiți la suprafață am intrat în cartierul extins în ultimii ani pe terenul cedat de căile ferate din perimetrul Stației Nord – de unde și denumirea: cartierul liniilor ferate din nord, Nordbahnviertel. Această stație a redus semnifictiv terenul ocupat de numeroasele linii feroviare care aprovizionau orașul cu mărfuri din Moravia, Silezia și Galicia, înainte de instaurarea Cortinei de Fier. Începută în jurul anilor ’90, finalizarea acestei dezvoltării urbane este prevăzută pentru anul 2025.
Nordbahnviertel, Campus Gertrude Fröhlich-Sandner
Nordbahnviertel, Campus Gertrude Fröhlich-Sandner, suport de biciclete în fața școlii.
Plouă mărunt când ieșim de la metrou. Terenul, aflat la strada Lassallestraße care pornește de la intersecția Praterstern către Dunăre, pe care o traversează pe podul Reichsbrücke, este ocupat aproape exclusiv de clădiri de birouri. Locul de joacă pentru copii ne întâmpină tăcut și gol. E luni înainte de prânz și toată lumea e plecată la servici, iar copiii sunt la școală. Înaintăm încă două străzi și găsim școala de cartier: campus Gertrude Fröhlich-Sandner, o clădire parter plus doi, în fața căreia sunt îngrămădite o mulțime de biciclete, trotinete și skateboard-uri. În jurul școlii sunt străzi cu restricție de viteză. Chiar și autobuzul școlar oprește în capătul străzii și apoi ocolește școala, ca să nu streseze copiii care vin pe roți mai mari sau mai mici.
Nordbahnviertel, Campus Gertrude Fröhlich-Sandner, „De aici mă descurc singur! Bicicletele, trotinetele, skateboard-urile și rolele, noi trebuie să rămânem în afara școlii.”
În apropiere este biroul pentru consultări și informări publice. Părinții și copiii sunt încurajați să meargă la școală folosind mijlocele de transport în comun sau alternative, subliniind ideea că a duce copilul cu mașina personală la școală poate constitui un factor de risc și stres pentru ceilalți copii, care se deplasează pe jos sau cu vehicule cu propulsie umană. Asta în condițiile în care, în Viena, transportul cu mașina personală s-a redus de la 40% în 1993, la 27% în 2016. În același an, transportul public ocupă 39% din totalul călătoriilor, iar deplasările pe jos și cu bicicleta ajung la 34%. Viena are cea mai mică rată de deținere a mașinilor proprietate personală dintre toate capitalele de provincie din Austria, 371,5 la mia de locuitori. În 2017, numărul abonamentelor anuale emise pentru transportul public în Viena („Wiener Linien”) a depășit 700 000 pentru a doua oară, adică aproximativ 37,4% la o populație de 1 867 582 de locuitori, conform datelor de la 1 ianuarie 2017. În Timișoara, traficul din preajma școlilor este sufocat în fiecare zi în jurul orelor la care părinții își lasă sau își preiau copiii de la școală!
Nordbahnviertel, Campus Gertrude Fröhlich-Sandner, grădini de legume în fața școlii îngrijite de localnici
Nordbahnviertel, Campus Gertrude Fröhlich-Sandner, geanta cu cărți de împărțit cu alții, pe gardul școlii
În locul unei parcări, care niciodată nu ar fi fost îndeajuns de încăpătoare, spațiul din fața școlii este ocupat de mici grădini de legume, zarzavat, flori și plante aromatice, îngrijite de cei care locuiesc în cartier. Elevii din clasele cu ferestre orientate spre stradă beneficiază de mai mult aer curat, o zonă tampon sonor față de stradă, de priveliște către o zonă verde care se schimbă pe parcursul anotimpurilor și de exemplul celor care lucrează grădina după-amiezile sau la sfârșit de săptămână. Pe gard găsim o geantă impermeabilă pentru cărți pe care localnicii doresc să le împartă cu vecinii, un fel de mini-bibliotecă publică. Multe dintre spațiile verzi de aliniament din fața blocurilor sunt îngrijite și plantate cu flori de către cei care locuiesc în apartamentele de la etaj. Toate intrările în blocuri au spații pentru parcarea bicicletelor și a cărucioarelor.
Nordbahnviertel, spațiul verde din aliniamentul străzii transformat în grădini de flori îngrijite de localnici
În după-amiaza ultimei zile de conferințe, aleg să vizitez expoziția „Red Vienna” [7], amenajată în fosta spălătorie a ansamblului de locuințe Karl-Marx-Hof, unul dintre cele mai cunoscute complexe de locuințe construite spre a fi închiriate comunității de către municipalitatea Vienei și cea mai lungă clădire rezidențială din lume. A fost construită între 1927-1930 de arhitectul și planificatorul urban Karl Ehn, un adept al arhitectului Otto Wagner. „Red Vienna” este termenul care desemnează perioada condusă de partidul Social Democrat între 1919-1934. Social democrații au ocupat poziția de primar și majoritatea în consiliul de administrație fără întrerupere până în 1945. Una dintre realizările lor de lungă durată a fost introducerea programului de construire de locuințe sociale. Această schemă de locuințe construite de municipalitate pentru comunitate a oferit cazare la prețuri accesibile începând cu Primul Război Mondial.
Karl-Marx-Hof, complex de locuințe construite spre a fi închiriate de către municipalitatea Vienei
Proiectat pentru aproape 5000 de locuitori, acest ansamblu ocupă doar 18,5% din suprafața terenului, restul fiind amenajat ca spații verzi, locuri de joacă pentru copii și grădini și include o gamă largă de facilități moderne pentru vremea respectivă: spălătorii comune, băi, grădinițe, bibliotecă, cabinete medicale și birouri pentru afaceri. O preocupare de aproape un secol pentru calitatea locuirii și pentru accesul la servicii sociale și de sănătate al unui segment vulnerabil al populației, cum sunt copiii.
Cu Lenny Rosalin, ministru adjunct în guvernul Indoneziei („Deputy Minister for Child Growth and Development of Indonesia’s Ministry of Women’s Empowerment and Child Protection”), în fața primăriei din Viena
La întoarcerea cu tramvaiul din acest district, care la începutul secolului trecut se situa la marginea orașului, schimb impresii cu Lenny Rosalin, ministru adjunct în guvernul Indoneziei, care a dorit să păstrăm această amintire într-o fotografie, în fața impunătoarei clădiri a primăriei.
Conferința „Copilul în oraș” se încheie cu propunerea de teme pentru ediția următoare care va avea loc la Dublin, în Irlanda, în 2020. Aceste conferințe reprezintă varianta anglo-saxonă a Laboratorului de cercetare internațională și al rețelei „Orașul copiilor” (Laboratorio Internazionale „La città dei bambini”) [8], la care participă cu precădere țările vorbitoare de limbă latină. „Orașul copiilor” a apărut ca un experiment, odată cu proiectul inițiat de Francesco Tunucci în 1991, în orașul natal Fano, din Italia, cu un scop politic bine definit: „De a promova o schimbare de parametru în administrarea orașului, prin înlocuirea adultului care se deplasează cu mașina cu copilul care merge pe jos. Proiectul cere primarului să adapteze politicile publice ale orașului la nivelul de percepție al copilului, care să fie implicat activ în acest proces prin participarea concretă în guvernarea și planificarea orașului.”
Mai multe despre Tonucci și orașul copiilor puteți citi în articolul de pe blog, „De-a arhitectura la LUDANTIA”. Începând din 1996, Institutul de Științe și Tehnologia Cunoașterii („Istituto di Scienze e Tecnologie della Cognizione, allora Istituto di Psicologia”), deci Institutul de Psihologie din cadrul Consiliului Național de Cercetare din Roma, a constituit un grup de cercetare pentru sprijinirea și coordonarea orașelor care au aderat la proiectul „Orașul copiilor”. Astăzi, rețeaua internațională „La città dei bambini” este formată din peste o sută de orașe din Europa și America Latină, printre care și Italia, Spania, Argentina, Uruguay, Columbia, Mexic, Peru, Chile și Liban.
O întrebare încolțește în mintea mea încă din a doua zi de conferință: de ce? De ce toată această preocupare la nivel mondial? De ce toate aceste eforturi de implicare a copiilor în deciziile de planificare urbană? De ce toate aceste inițiative de proiectare participativă în primării și școli? De ce noi, adulții, specialiști în politici publice, în planificare și modelare urbană, vrem să cunoaștem punctul de vedere al copiilor și tinerilor? De ce ne dorim ca ei să se implice în aceste decizii de construire a orașelor, a școlilor, a cartierelor? Ce au observat, experimentat și ce au învățat organizatorii și participanții conferințelor „Copilul în oraș” sau „Orașul copiilor” până acum? Și mai ales, ce ne scapă nouă, celor din România, din vedere? Nouă, factorilor de decizie politică, nouă, adminstrațiilor locale și școlare, nouă, arhitecților, educatorilor și profesorilor, nouă, părinților?
Creșterea generală a populației pe glob și creșterea populației urbane poate fi unul dintre răspunsuri. În raportul publicat de Națiunile Unite pe 10 iulie 2014, se arată că 54% din populația lumii trăiește deja în zone urbane, proporție care se estimeză să crească la 66 de procente până în 2050. Proiecțiile arată că urbanizarea, alături de creșterea generală a populației lumii, poate adăuga alte 2,5 miliarde de oameni populației urbane până în 2050, cu aproape 90 de procente din această creștere concentrate în Asia și Africa [9]. Aglomerarea ne afectează fizic, psihic, mental și poate duce la schimbări de atitudine și comportament, schimbări pe care le vedem deja manifestându-se prin agresivitate în școli și în orașe.
Agresivitatea este un mod de defulare al neintegrării, al lipsei de empatie, al sublinierii diferențelor ce ne despart și al refuzului asemănărilor care ne unesc. Blazarea, retragerea și neimplicarea în societate sunt o altă formă de neintegrare socială și culturală. Casa, strada, cartierul, școala și orașul, alături de familie, prieteni, vecini, profesori și colegi, prin interacțiunea cu aceștia, ne învață cine suntem, iar pentru copii, cine ne dorim să fim și care este locul nostru în lume.
Un posibil răspuns mi-a încolțit în minte în timp ce ascultam prezentările din cadrul „Building Education Forum”, desfășurat pe 25 octombrie la București. Dar aș vrea să aud și părerile voastre.
Orașe din România, noi ce le-am putea arăta oaspeților noștri din alte țări? Dacă aveți cunoștință de inițiative, planuri sau acțiuni pentru orașe prietenoase cu copiii în România, vă rog să-mi dați de știre. Îmi doresc să avem ce povesti la Dublin în 2020, despre orașe prietenoase cu copiii în România. Sau la Congresul Internațional al Arhitecților de la Rio de Janeiro, ce va avea loc între 19 și 26 iulie 2020.
Text: arh. Brînduşa Raluca Havaşi
Editori: antroplog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotograf: arh. Brînduşa Raluca Havaşi
Referințe:
1. Citat original: „Vienna is young, Vienna is attractive. Vienna is a city that takes children and youths seriously, and supports and promotes them as urban residents with different needs and interests. This is an approach that has won the city an international reputation as a role model. The services that Vienna’s Children and Youth Work provides in the areas of recreation, education, culture, and social support are versatile and complement each other like pieces of a puzzle. As sponsors of these services, the municipality and the districts focus specifically on this diversity, relying on the professional work of qualified employees.”, Jürgen Czernohorszky, Pliant Vienna’s Children and Youth Work.
2. „This folder does not include children and youth work carried out in associations. Such work is based on religious, political, or ecological orientation and usually requires children and youth to be members. Children and youth work organised in associations is mainly provided by volunteers.”
3. „What is the aim of the Child Friendly City Foundation?” „Building child-friendly cities is an essential part of the implementation of the UN Convention on the Right of the Child in a local governance setting.”, flyer Global Network Child Friendly Cities
4. „A child-friendly city will always be an ambition to work on, you will never reach a definitive one!”, flyer Global Network Child Friendly Cities
5. Citat original: „To make the activities truly accessible to everyone, they are always inexpensive or free. Because culture, education, and participation are not a privilege but a right for everyone.”, About Us, wienXtra
6. „OCARA – Red Ocara is a Latin American network for the exchange of experiences and projects on city, art, architecture and urban space with children. Our aim is to share work undertaken in similar urban and social situations so that they might be of help and inspiration for us all. Building network, hugging, speaking. OCARA is a tupi-guarani Word that means square or centre of the village, and derives from the Word «oca» (home, shelter). By this name, OCARA wants to be a large space where to share our work.”
7. „Red Vienna is the term given to the period of one-party rule by the Social Democrats from 1919-1934 (the Social Democrats have held the position of mayor and a majority on the city council without interruption since 1945). One of Red Vienna’s most enduring achievements was the introduction of the social housing construction program. This municipal housing scheme and its Gemeindebauten housing has provided affordable accommodation since the First World War. «Red Vienna in the Laundry Room» is located in the part of the Karl-Marx-Hof that formerly housed the showers and water tanks. The 300 square meter exhibition takes in the history, manifesto and key figures of Red Vienna. Construction, education, and cultural and social life during the era are also under the microscope.”
8. „ll progetto «La città dei bambini» nasce a Fano nel maggio 1991. Fin dai primi anni Novanta il comune di Fano ha invitato i sindaci delle altre città italiane ad aderire al progetto. Attraverso iniziative che hanno coinvolto centinaia di città e di scuole, incontri nazionali per bambini e bambine, educatori e amministratori, è nata la Rete, che quasi subito è diventata internazionale. Nel 1996 l’Istituto di Scienze e Tecnologie della Cognizione (allora Istituto di Psicologia) di Roma del Consiglio Nazionale delle Ricerche (CNR), ha costituito un gruppo di ricerca per il supporto e il coordinamento delle città che aderiscono al progetto internazionale. Nasce così il Laboratorio Internazionale “La città dei bambini”. Attualmente la Rete Internazionale è formata da più di 100 città in diversi Paesi dell’Europa e dell’America Latina: Italia, Spagna, Argentina, Uruguay, Colombia, Messico, Perù, Chile e Libano.
Le città della Rete Internazionale sono coordinate dal Laboratorio Internazionale.”
9. „Today (10 July 2014 n.a.), 54 per cent of the world’s population lives in urban areas, a proportion that is expected to increase to 66 per cent by 2050. Projections show that urbanization combined with the overall growth of the world’s population could add another 2.5 billion people to urban populations by 2050, with close to 90 percent of the increase concentrated in Asia and Africa, according to a new United Nations report launched today. World’s population increasingly urban with more than half living in urban areas.”