Nu vorbim des despre coordonatorii locali De-a arhitectura, cel puţin nu aşa de des cum vorbim despre ceilalţi membri ai reţelei De-a arhitectura. Mai des povestim despre copiii de toate vârstele care ne urmează cursurile, despre cadrele didactice care aleg să implementeze unul dintre cursuri la clasă, despre arhitecţii îndrumători care săptămână de săptămână merg la şcoală.
Coordonatorii De-a arhitectura sunt, însă, cei care fac toată bucătăria internă în zona de care au grijă. Iau contact cu profesorii şi voluntarii arhitecţi, le răspund la întrebări, îi îndrumă, îi susţin, sunt acolo, la nevoie, de fiecare dată, ţin legătura cu restul echipei De-a arhitectura, ne informează cum decurg lucrurile, de ce mai e nevoie în plan local. Iar de două ori pe an merg la clasă (asta dacă nu au deja ei înşişi 1-2 clase pe care le păstoresc săptămânal) ca să vadă direct cum pot ajuta, cum putem face mai bine.
Brînduşa Havaşi este din acest an şcolar noul coordonator De-a arhitectura pentru zona Vest şi a fost toată luna noiembrie în vizită la clasele din Timişoara care urmează cursurile De-a arhitectura. Povestea acestei călătorii ne-o transmite chiar Brînduşa, mai departe.
Luni dimineață plouă mărunt. Tocmai am vizitat între 8 și 9 o clasă I înscrisă în programul „De-a arhitectura mini”. Elevii, împreună cu arhitectul îndrumător au construit din hexagoane de culoarea mierii cetatea albinuțelor. Fiecare hexagon e mobilat și colorat cu mese și scaune, pat sau canapea, cu televizor, covoare, cu căței și chiar cu scări pentru urcat la etaj. Doamna profesoară împreună cu elevii îmi răsplătesc vizita la finalul orei cu un cântecel.
Iau tramvaiul 8 până acasă, apoi traversez orașul cu bicicleta către altă școală. Ploaia s-a oprit, dar e umezeală care condensează pe față. Elevii clasei a III-a se pregătesc de expediție. Arhitectul îndrumător pentru programul „De-a arhitectura în orașul meu” cheamă echipele și împarte sarcinile. Reporterul ia carnețelul de notițe, iar foto-reporterul este singurul căruia îi este permis să ia telefonul. Ieșim pe strada îngustă din fața școlii. Aici măsurăm lățimea trotuarului și a carosabilului în mai multe puncte. Pe trotuar încap trei copii cu mâinile pe lângă corp sau doar unul cu brațele întinse. Pe carosabil încap 5 copii cu brațele întinse. Spațiul verde e mai puțin de un copil cu mâinile întinse și doar pe o parte a străzii.
Pe strada următoare spațiul verde și trotuarul sunt mai generoase, reporterul notează în carnețel: un copil și jumătate cu brațele întinse pe trotuar, respectiv trei și jumătate pe spațiul verde și șase copii pe carosabil.
Acum vine încercarea cea mare: măsurarea bulevardului! Ne strângem lângă trecerea de pietoni și așteptăm să se facă verde. Trebuie să fim rapizi deoarece culoarea semaforului se schimbă foarte repede. Ne avântăm la verde, foto-reporterul pozează rapid și ne strângem pe insula pentru tramvai. Pândim din nou semaforul, nu mai e nimeni pe trecerea de pietoni, doar noi. La verde ne înșirăm cu brațele întinse și constatăm că blocăm mașinile care cotesc la dreapta de pe strada perpendiculară, așa că ne strângem rapid pe trotuarul de vis-a-vis.
Aici descoperim în fața blocurilor un spațiu verde cu copaci, lat de doisprezece copii. Frunzele de pe pământ alcătuiesc un covor gros, aerat, care se dovedește irezistibil. Răcoriți de bătaia cu frunze, mergem mai departe și observăm o biserică renovată, blocuri vechi, jgheaburi înnecate în vegetație și clădiri noi din sticlă, cu parcări amenajate în față. Locul pe care au parcat mașinile a micșorat spațiul verde și nu mai sunt copaci, doar iarbă și tufe de tuia, nu e prea interesant pentru joacă. Încercăm să ne imaginăm acest loc vara, sub arșița soarelui. Mai încolo, sub coroana unui copac cu crengile plecate, suntem ca sub o umbrelă mare, dar vedem și cerul printre frunze. Înaintăm pe stradă și găsim bănci și un portic cu magazine.
Porticul cu arcade oferă umbră vara și protecție la ploaie. Pe latura magazinului însă, spațiul verde este presărat cu ambalaje căzute din mâini grăbite, răsfirate de vânt și resturi de la animale. Traversăm din nou bulevardul, de data asta fără să-l mai măsurăm. Camioane și tiruri frânează la semafor și apoi pornesc greoi, cu miros de eșapament, pe drumul de tranzit. Revenim în clasă și povestim ce am observat în expediție.
Ziua de vineri încheie săptămâna cu vizitarea altor clase din programul „De-a arhitectura în orașul meu”. Peste tot sunt întâmpinată de învățătoare zâmbitoare și elevi care abia așteaptă ora de arhitectură. Arhitecții îndrumători sunt îmbrățișați de copii, chiar și pe mine mă îmbrățișează copii care acum mă văd pentru prima dată. De fiecare dată îi întreb: dar de ce vă place ora de arhitectură? „Pentru că e diferită, pentru că ne imaginăm, pentru că putem construi.”, nu întârzie răspunsurile să vină, uneori îmbrâncindu-se unele peste altele.
E sfârșit de noiembrie și copacii își leapădă frunzele pe trotuare. Din când în când se aude sunetul nucilor lovind asfaltul. Pe strada casei OAR [n.r. Ordinul Arhitecţilor din România], în cartierul Elisabetin, miroase a fum de lemne. Pisoii care stăteau ghemuiți unul în altul vin la poartă să vadă cine le calcă pragul. Rând pe rând, câte unul, câte doi, vin arhitecții și profesorii îndrumători De-a arhitectura.
Ne strângem în jurul ceaiului cald, cu arome exotice ale unor țări îndepărtate. Odată cu aromele ceaiului împărtășim experiențe și povestim. Povestim ce merge bine, ce nu merge așa de bine și cum am putea îmbunătăți pe viitor. Cel mai mult dorim să știm cum ne simțim și cum îi simțim pe elevi la clasă. Ne imaginăm acești copii peste câțiva ani, construind case, cartiere și orașe și ne dorim să își păstreze prospețimea, spontaneitatea și entuziasmul din timpul orei De-a arhitectura.
Din 2012 până în prezent, programele De-a arhitectura au ajuns la mai mult de 20.700 de elevi, din peste 70 de localități mari și mici din țară, cu ajutorul a mai mult de 750 de cadre didactice și peste 600 de arhitecți voluntari. Ordinul Arhitecţilor din România finanţează o parte a programelor Asociaţiei De-a Arhitectura prin taxa Timbrul Arhitecturii.
Vă așteptăm, cu mic cu mare, la ora De-a arhitectura, mai ales că acum au început înscrierile pentru anul şcolar 2019-2020. Detalii aici.
Text: arh.drd. Brîndușa Raluca Havași
Fotografii: arh.drd. Brîndușa Raluca Havași
Editori: antroplog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu