Între 16 şi 17 ianuarie De-a Arhitectura a avut onoarea să fie invitată să îşi prezinte proiectele la a treia ediţie a „Encuentro Internacional de Educación en Arquitectura para la infancia y la juventud” (Întâlnirile internaţionale de educaţie de arhitectură pentru copii şi tineri), varianta spaniolă a De-a arhitectura Talks, care a fost găzduită de Auditoriul Sabatini al Muzeului Național Regina Sofia („Auditorium Sabatini del Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofia”), proiectat de arhitectul Jean Nouvel, în Madrid, Spania.
Ediţia a III-a a „Encuentro” a însemnat: 11 vorbitori, dintre care numai patru nu aparţineau zonei hispanice (Germania, Finlanda, Italia şi România), o dezbatere şi peste 150 de participanţi, arhitecţi şi cadre didactice din Peninsula Iberică, Spania şi Portugalia, precum şi din America Latină: Columbia, Brazilia, Costa Rica.
Conferinţa a fost organizată pe trei tematici care să prezinte un tablou cât mai cuprinzător al diverselor moduri de abordare a programelor de educaţie de arhitectură pentru copii şi tineri: în şcoli, în cadrul muzeelor şi ca un instrument de proiectare participativă. În a doua zi a conferinței, ultimele prezentări au fost urmate de o dezbatere despre situaţia acestui tip de educaţie în Peninsula Iberică, dezbatere care a ridicat numeroase întrebări pe care le regăsim şi în contextul românesc.
Programul complet şi înregistrări din conferinţă găsiţi aici. În continuare puteți citi o sinteză a principalelor prezentări. Vom avea mai multe episoade în care vom povesti despre proiecte din zone cu contexte sociale diferite.
Primul vorbitor, Jaana Rasanen din Finlanda, activează la Archinfo Finland, promotorul educaţiei de arhitectură în şcoli, cu rolul de coordonator de proiecte cu şcolile de stat. Jaana a trecut în revistă momentele importante pentru educaţia de arhitectură pentru copii în cadrul programelor şcolare obligatorii finlandeze şi a prezentat pe scurt două din proiectele pe care le-a coordonat.
Până în 1978 programele şcolare finlandeze nu puneau accentul pe educaţia artistică în şcoli, abia în 1978, o dată cu reforma sistemului şcolar, a fost fondată prima şcoală de arte vizuale pentru copii şi tineri, iar în 1982 şcolile de arte vizuale din Finlanda s-au organizat şi au fondat Asociaţia Finlandeză a şcolilor de arte pentru copii şi tineri. Câteva dintre aceste şcoli ofereau şi cursuri scurte de arhitectură, de exmplu Jyväskylä Visual Art School, care este unul din pionerii în educaţia de arhitectură pentru copii, pe lângă cele două specializate numai în arhitectură (Arkki, din 1993 şi Lastu). Prima curriculă naţională pentru educaţia de bază în arte a fost publicată în 1993, completată în 1995, 2002, 2015, ea determinând obiectivele de învăţare pentru: muzică, literatură, dans, artele spectacolului, artele audio-vizuale şi artele vizuale, care includ şi arhitectura.
Doi factori au stimulat introducerea educaţiei de arhitectură pentru copii în şcoli: Politica de arhitectură a Finlandei şi Politica culturii pentru copii. Politica de arhitectură a Finlandei, publicată în 1998 şi completată ulterior prin numeroase politici locale, stipulează că educaţia non-formală şi informaţia despre arhitectură trebuie să se dezvolte şi să fie împărtăşită unui public cât mai larg, sugerând Consiliului Naţional al Educaţiei că trebuie să întărească poziţia educaţiei de arhitectură în curricula şcolară şi că nevoile educaţiei de arhitectură trebuie luate în considerare când se realizează programul de conectare a şcolilor cu întreg mediul cultural, lucru afirmat şi în Politica culturii pentru copii.
La acestea s-a adăugat şi prezenţa unui subprogram guvernamental, descris în cadrul proiectelor cheie guvernamentale*: facilitarea accesului la artă şi cultură, prin care sunt finanţate proiecte care aduc arta de calitate în programul de după-amiază al şcolilor primare şi gimnaziale, aici fiind inclusă şi arhitectura.
*Proiecte cheie ale programului guvernamental finlandez fiind: angajarea şi competivitatea, ştiinţă şi educaţie, bunăstare şi sănătate, bio-economia şi soluţiile ecologice, reforma structurală. Ştiinţă şi educaţie este împărţit în 6 subproiecte: 1. noi medii de învăţare şi mediile digitale pentru şcoli, 2. reforma liceelor vocaţionale, 3. accelerarea tranziţiei spre piaţa muncii, 4. facilitarea accesului la artă şi cultură, 5. cooperarea dintre sectorul de afaceri şi cel de învăţământ superior, pentru a aduce inovaţie pe piaţă, 6. garanţii pentru tineri, garanţii pentru comunităţi.
Curricula şcolară de bază, utilizată între 2004-2016, era bazată pe 7 tematici: 1. fiinţa umană, 2. identitatea culturală şi internaţională, 3. comunicare şi media, 4. cetăţenie participativă şi antrepenoriat, 5. responsabilitate pentru mediu, pentru un viitor mai bun şi sustenabil, 6. siguranţa („safety”) şi traficul, 7. omul şi tehnologia. Obiectivele şi conţinutul temelor sunt conectate cu toate materiile şi dau astfel posibilitatea integrării şi înţelegerii fenomenului din mai multe puncte de vedere, construind întreguri cu sens. Chiar dacă educaţia de arhitectură integrează aceste obiective şi conţinutul a numeroase materii, ea rămâne în sfera artelor vizuale în curriculum şcolar. Curricula de arte vizuale este împărţită în 4 tematici, în primar şi gimnaziu, una dintre ele fiind: estetica mediului construit – arhitectura şi design-ul. Studiul acestei tematici este obligatoriu până în clasa a VII-a şi apoi opţional. La liceu, în curricula de arte vizuale, sunt două cursuri obligatorii, unul fiind mediul, locul şi spaţiul, care se concentrează pe noţiuni de arhitectură.
Dar în august 2016 va intra în vigoare noua curriculă finlandeză pentru educaţia de bază, despre care s-a vorbit mult şi la noi, mai ales despre ideea de a desfiinţa predarea axată pe materii. De fapt, noua curriculă nu desfiinţează acest tip de predare, ci doar face mai mult loc în program pentru materiile integrate care abordează noţiuni din mai multe domenii, pentru realizarea unui proiect comun. Accentul se pune pe bucuria învăţării şi pe rolul activ al elevilor. Arhitectura şi artele vizuale nu mai apar ca materii independente, dar mediul construit este menţionat ca o importantă resursă şi mediu de învăţare care trebuie utilizată în cadrul tuturor subiectelor abordate. Cum va funcţiona acestă nouă abordare curriculară vom afla abia în anii următori.
Ca membru în Archinfo Finland, Jaana lucrează în diverse proiecte de arhitectură participativă cu şcolile de stat. În unul din exemplele pe care l-a prezentat era vorba de un proiect desfăşurat într-o şcoală, în parteneriat cu consiliul local al acelei localităţi pentru regândirea centrului acesteia. Au fost utilizate 4 materii care presupun 4 abordări diferite ale aceluiaşi subiect. Rezultatul obţinut în urma dezbaterii subiectului la materii diferite a fost concluzionat astfel: la arte vizuale – avem nevoie de un loc al nostru, la limba finlandeză – trebuie să dăm o atenţie deosebită transportului în comun, la geografie – centrul oraşului trebuie să fie mai compact şi mai urban, iar la ştiinţe sociale – centrul oraşului ar trebui să redevină vechea piaţă a oraşului. Ideile rezulatate au fost întâi dezbătute în cadrul şcolii, iar apoi discutate într-un seminar cu urbanişti şi factori de decizie locali.
Dificultăţile, de comunicare şi timp, întâmpinate în derularea proiectului au dus la regândirea desfăşurării acestuia, cea mai bună varinată fiind cea a unui proiect tip ştafetă între diverse materii, care să se desfăşoare pe durata unei săptămâni, astfel (vezi foto): fiecare zi fiind dedicată dezvoltării subiectului prin intermediul unei materii specifice: geografie, ştiinţe sociale, arte vizuale, abilităţi practice, limba finlandeză.
În cadrul aceleiaşi secţiuni a urmat prezentarea De-a arhitectura care s-a axat în principal pe programele din şcoli. Feedback-ul de după prezentare a fost neaşteptat de pozitiv, numeroase laude pentru coerenţa programului, felicitări pentru reuşita lui, dar şi cereri de a traduce materialele didactice, măcar în limba engleză, şi chiar dorinţa de a vizita clasele în care se desfăşoară cursul şi de a participa la cursurile de formare pentru profesori şi arhitecţi.
Cu alte cuvinte, programul a adus inspiraţie mai multor tineri arhitecţi care lucrează cu copiii, cum este cazul unor tineri arhitecţi implicaţi în proiectul descris în următoarea prezentare.
Irene Quintáns (Brazilia) – Copilărie și oraș. Experiențe din Brazilia și America Latină („Infancia y ciudad. Experiencias en Brasil y Latinoamérica”) – fondatoarea şi coordonatoarea Rețelei Ocara, Rețeaua de artă, arhitectură și spațiu public din America Latină („Red latinoamericana de arte, arquitectura y espacio público”).
Irene a descris stautusul urban actual al oraşului São Paulo, pe undeva similar cu al Bucureştiului, dar la o scară de 10 ori mai mare. Acesta este oraşul oamenilor grăbiţi, a celor care aleargă, un oraş cu 21 milioane de locuitori, segregat rasial, oraş al cartierelor de lux lângă „favelas”, unde ai nevoie de 2-3 ore/zi ca să ajungi de acasă la locul de muncă şi înapoi, iar mai mult de 50% dintre locuitori îşi doresc să se mute din oraş, considerat ostil. Oraşul nu e considerat sigur pentru copii, aceştia îşi petrec cel mai mult timp acasă la televizor/calculator sau în maşină, pe traseul casă-şcoală, sau la mall, în weekend, majoritatea nu merg pe jos nicăieri. În oraşul vitezei nu există locuri de odihnă, băncile sunt o raritate, iar locurile de odihnă informale, ca de exemplu parapeţii numeroaselor garduri, au ţepi de metal. Prima pistă de biciclete a apărut pe Avenida Paulista, dar este încă dificil de utilizat.
Proiectul „Walk to school project”/„Să mergem pe jos până la şcoală” este o parte dintr-o serie de proiecte de descoperire, apropiere şi recucerire a oraşului, a spaţiului urban, prin refacerea traseului pedestru pentru copii de acasă la şcoală. Copiii sunt însoţiţi de 3-4 arhitecţi care le povestesc despre oraşul pe care copiii îl descoperă acum pentru prima dată mergând pe jos. Copiii urmăresc o hartă pe care sunt marcate repere urbane sau elemente naturale interesante pentru ei. Activitatea implică şi părinţii şi profesorii, dar aceştia sunt greu de convins să se alăture în primele expediţii.
Complementară prezentării Irenei Quintáns a fost şi cea a compatriotului ei Miguel Rodríguez Cruz: „Proyectos y experiencias en Basurama Brasil”, ilustrând proiecte şi experimente cu deşeuri. Programul lor se numeşte „Metropolis Ludens” (aprox. „Oraşul ludic”), un proiect în care sunt create locuri de joacă urbane, pentru toate vârstele, realizate din diverse materiale reciclabile – cauciuc, butoaie metalice, sfori, etc. – tot în ideea de apropiere şi recucerire a oraşului şi a spaţiilor urbane, dar şi în cea de redescoperire a plăcerii jocului, pentru toţi. Proiectul lor include şi ateliere cu copii, în care aceştia sunt lăsaţi să se joace şi să creeze diverse structuri din diverse materiale reciclabile.
Va urma