În 2020, situația creată de pandemia de Coronavirus a tulburat viețile și activitățile tuturor aceasta refectându-se și asupra întâlnirilor anuale ale Grupului de lucru – Arhitectura și Copiii al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA). Ca urmare, în locul vizitelor în diferitele țări care compun rețeaua mondială, Grupul de lucru a decis să se întâlnească online, prin intermediul unui webinar desfășurat pe platforma Zoom care a oferit posibilitatea ca discuțiile desfășurate pe teme de educație de mediu construit (BEE – Built Environment Education) să fie deschise publicului larg interesat de subiect.
Întâlnirea virtuală a avut loc pe 27 noiembrie 2020 și și-a propus să discute o temă fierbine anul trecut și anume „Cum să interacționăm cu copiii în vremea Corona” („Dealing with Children in Corona Time”). Discuția a invitat 8 reprezentanți dintre țările membre ale Grupului de lucru să prezinte situația națională având la dispoziție 10 minute fiecare. Vorbitori din Brazilia, Bulgaria, Costa Rica, Ecuador, Liban, România, Singapore și Turcia au luat cuvântul pe rând în fața unui public format din peste 20 de naționalități, însumând aproximativ 80 de persoane. Webinar-ul a fost găzduit și moderat de Heba Safey Eldeen (Egipt) și Suzanne de Laval (Suedia) care din 2018 sunt împreună co-directori ai Programului de lucru al UIA – Arhitectura și Copiii.
Mina Sava, arhitect și preşedinte al Asociaţiei De-a Arhitectura și reprezentantul României din partea Ordinului Arhitecților din România (OAR) la Grupul de lucru „Architecture and Children – UIA Built Environment Education Network” încă din 2015, a povestit alături de arh. int Mădălina Bold, coordonator proiect #DeaArhitecturaAcasa, despre activitățile online ale asociației din timpul pandemiei, provocările #DeaArhitecturaAcasa și proiectul „De-a arhitectura în camera mea IV – curs de vară online”.
În continuare vă povestim despre situația fiecăreia dintre cele 8 țări care au susținut prezentări în cadrul webinar-ului, cum este diferit contextul local, dacă au reușit să desfășoare în 2020 activități din domeniul educației de arhitectură și mediu construit pentru copii, care au fost dificultățile întâmpinate, dar și care au fost similitudinile cu restul organizațiilor din rețea.
Magdalina Rajeva, Bulgaria: „Ateliere de arhitectură pentru copii în Bulgaria în timpul unei pandemii”
Seria prezentărilor a început cu Magdalina Rajeva, colega noastră din țara vecină, Bulgaria, care în 2011 a co-fondat „Atelierul de arhitectură pentru copii”, o organizație non-profit menită să inspire și să angajeze emoțional copiii în activități derivate din arhitectură. Intitulată „Ateliere de arhitectură pentru copii în Bulgaria în timpul unei pandemii”, prezentarea a început cu o privire de ansamblu asupra organizației bulgărești, un ONG similar cu De-a Arhitectura care oferă conținuturi interdisciplinare ce se axează pe comunicarea noțiunilor de arhitectură către copii, în vederea creării unei relații a acestora cu orașul de la vârste fragede, în speranța că la vârsta adultă aceștia vor avea deja un bagaj de cunoștințe care îi va ajuta să fie cetățeni activi și responsabili. Organizația promovează un tip de educație și gândire progresist, printre temele pe care se axează găsindu-se: arhitectură și mediu înconjurător; arhitectură, structură și compoziție; arhitectură și emotivitate; arhitectură și istorie, design de produs, tehnologie, alte arte etc.
În ultimii 10 ani „Atelierul de arhitectură pentru copii” a desfășurat tabere de vară, expoziții, programe în școli și la evenimente culturale, tururi în oraș, vizite la muzee, cluburi de arhitectură tip afterschool, cursuri de training pentru profesori și tot felul de colaborări cu parteneri. Din păcate, criza de anul trecut a arătat cât de nepregătiți au fost colegii noștri din Bulgaria (alături de noi toți) în a gestiona o astfel de situație care a cerut abordări noi. Unul dintre răspunsuri a venit sub forma digitalizării conținuturilor într-o perioadă foarte scurtă de timp, astfel având posibilitatea să atingă un public mai larg, din întreaga Bulgarie, care în mod normal nu are acces la activități de acest tip ce se desfășoară cu predilecție în orașele mari.
Prezentarea a continuat cu un subiect important și pentru De-a Arhitectura, activitățile din școli pe timpul carantinei, când acestea au fost închise. Ca poate peste tot în lume, nici școlile bulgărești nu au fost pregătite pentru acest tip de educație la distanță, copiii au ajuns să petreacă jumătate din zi online, iar restul făcând teme acasă. Asociația a încercat în martie și aprilie 2020 să desfășoare cursurile la distanță, încurajând copiii să folosească materiale găsite în casă. Experiența s-a dovedit nu foarte de succes având în vedere că după ore și ore petrecute online, copiii erau foarte obosiți și încă o oră în fața computerului în final afecta calitatea activității desfășurate. De cealaltă parte, Magdalina și colegii acesteia erau la fel de obosiți, iar munca de a explica prin vorbe ce în mod normal se întâmpla față-în-față îndrumând direct mânuțele copiilor a creat o deconectare între participanți. Decizia a fost luată ca pe parcursul verii să se discontinue activitățile online și să se concentreze energiile pe transferul conținuturilor într-un format mai prietenos pentru acest tip de interacțiune.
După vacanța de vară, în noiembrie 2020, „Atelierul de arhitectură pentru copii” și-a reluat activitatea online și le-a pregătit copiilor punguțe cu materiale pentru o mai mare diversitate față de ce se poate găsi acasă: beton, lut, lemn etc, instrucțiuni desenate care să ajute chiar dacă îndrumătorul nu este alături – noua abordare fiind oferirea de activități care se pot desfășura de către participanți urmărind indicațiile, întânirile online limitându-se doar la sesiuni de feedback și discuții.
Restructurarea conținuturilor și regândirea acestora peste vară a dus la reactivarea unor proiecte mai vechi, întrerupte din cauza coronavirusului, și crearea de noi activități. Școala mobilă Stolipinovo s-a desfășurat în cartier, respectând restricțiile impuse de autorități. După o deconectare totală din martie și până în august, când copiii de aici nu au avut acces la internet, situația a permis desfășurarea de activități afară, iar după o serie de donații copiii vor putea lucra pe viitor cu tablete (dotate cu carduri de internet), astfel menținându-se legătura și în situația nefericită a unei alte carantine.
10 puzzle-uri de arhitectură pentru copii au fost create în vara lui 2020 și au fost dezvoltate ca un fel de „vânătoare de comori” („treasure hunt”) de indicii în care cei mici au învățat despre clădirile din orașul lor, despre patrimoniu, despre relația oamenilor cu orașul; alte subiecte abordate au fost Bauhaus, stilul Secession din Sofia etc. În noiembrie, „Atelierul de arhitectură pentru copii” a pregătit și o variantă online a unui astfel de tur ghidat cu ajutorul unui film și a unor cărți care conțin diverse teme de rezolvat de acasă.
Pentru 2021 sunt în lucru proiecte noi precum o expoziție interactivă de arhitectură/workshop care va aborda teme precum planificare urbană pentru copii, orașe verzi, transportul în oraș, machete și structuri la scara 1:1 și care va putea fi amplasată în orice localitate din țară – Bulgaria având de multe ori aceeași problemă pe care o întâlnim și în România și pe care o menționam la început – problema orașelor mici sau a zonei rurale unde copiii cu greu au acces la astfel de activități.
Magdalina a încheiat cu un film realizat de asociația pe care o reprezintă despre situația în care ne aflam cu toții anul trecut, de a fi izolați acasă, chiar dacă pentru unii aceasta înseamna o casă cu grădină, un apartament sau doar un adăpost și invitația, pentru cei mici, de a-și imagina ce vor dori să facă prima oară când își vor întâlni prietenii față-în-față. Rezultatele au fost filme și desene de la copii – oportunitatea acestora de a visa la o oarecare revenire la normalitate.
Carolina Pizarro, Costa Rica: „Arta și creativitatea vs Covid19”
Webinar-ul UIA a continuat cu o prezentare din Costa Rica, a Carolinei Pizarro, reprezentanta organizației „Arquiticos – Grupo Ticotíteres – Comisión de Arquitectura y Niñez CACR-ANDA”. Povestind mai întâi despre situația țării în pandemie și măsurile luate de guvern pe 16 martie 2020, Carolina a descris un peisaj dezolant cu parcuri părăsite, străzi goale, plaje închise sau cu un orar redus de doar 2 ore, între 6 și 8 dimineața. Pe o notă foarte optimistă organizația costaricană și-a propus să „luptăm împotriva pandemiei, să continuăm să lucrăm cu și pentru copii, desfășurând diverse activități, făcând schimb de experiențe și transformând carantina în ceva mai prietenos, am pariat pe artă și creativitate ca și cale de comunicare și interacțiune.” Ca urmare au realizat 30 de clipuri scurte de 5-10 minute cu piese de teatru, marionete, storytelling și ateliere intitulate „Și păpușile stau acasă”. Seria a fost continuată cu alte 10 clipuri de 15 minute, „De-a teatrul”, în care orice colț din casă putea fi folosit pentru joacă sau scurte piese de teatru ce puteau fi prezentate prietenilor și familiei – un proiect susținut de Ministerul Culturii și Tineretului din Costa Rica.
O altă inițiativă a fost realizarea de ateliere online în care copiii au propus cum să fie îmbunătățită casa în care locuiesc sau orașul, pisica Manolo, o marionetă simpatică, a fost prezentă alături de îndrumători în realizarea unor altfel de cărți sau a unor scurte piese de teatru, iar cei mai mici dintre cei mici au avut și ei de unde alege participând la un atelier despre casă și locurile preferate de aceștia din casă.
„Arquiticos” a participat online la conversații cu copiii în cadrul celei de-a cincisprezecea Bienale Internaționale de Arhitectură pe tema „Arhitectura + Apa = Viață”, iar în cadrul unei inițiative peruane din Lima pe tema „Orașul care are grijă”.
Pentru că în Costa Rica, ca în multe alte țări, copiii nu au întodeauna acces la internet și computere, organizația a fost invitată de Ministerul de Educație Publică și Universitatea Statală de Educație la Distanță să realizeze o emisiune pentru postul național de televiziune care să ajungă la toți copiii din toate colțurile țării, intitulată „Învățăm jucându-ne”. Subiectele abordate au fost pe teme de matematică, limba spaniolă, arte, științe și limbi străine. Din aceleași considerente s-au realizat emisiuni radio pentru posturi locale care au avut ca teme povești, teatru radiofonic sau dezbateri despre Coronavirus.
Ideea de a aduce publicul înapoi în muzee a fost concretizată cu ajutorul unei camere 360◦ la Muzeul Național, iar „Arta în spațiul public pentru sănătate publică” s-a desfășurat în cartiere vulnerabile din cinci zone metropolitane în colaborare cu Ministerul Culturii și Tineretului și Ministerul Locuințelor și Așezărilor Umane pentru a educa copiii și adulții despre Covid19.
Proiectul de viitor al costaricanilor se intitulează „Înapoi la joacă” și speranța este ca acesta să se desfășoare în spațiul public, atunci când situația o va permite.
Tezcan Karakuş Candan, Turcia: „Atelier online în timpul panemiei: storytelling și reprezentare”
Cea de-a treia prezentare a venit din Turcia, de la Tezcan Karakuş Candan, reprezentanta Filialei Teritoriale Ankara a Ordinului Arhitecților din Turcia. Ca și la prezentările anterioare am putut afla cum a abordat Turcia criza declanșată pe 11 martie 2020. Pentru că guvernul nu a oferit compensații, chiar dacă populația își dorea să stea acasă în carantină, oamenii au fost nevoiți să meargă la lucru, în fabrici sau birouri. Din aprilie a început munca prin rotație în domeniul public și educația online în școli, astfel, au luat startul și atelierele de o oră de storytelling și reprezentare pe platforma Zoom destinate copiilor de la 3 ani în sus și părinților acestora. Atelierele au fost promovate în general prin social media (Facebook, Twitter, Instagram) dublate de mesaje pe telefon către membri. În cadrul sesiunii online s-a urmărit o structură care a cuprins: introducere, o mică discuție cu arhitecții sau urbaniștii îndrumători, partea de poveste/storytelling, partea de reprezentare (fotografie, machetă, origami etc.) și încheierea cu o poză de familie și obiectul rezultat.
Ca și în Bulgaria și Costa Rica încă o dată este subliniată inegalitatea din societățile în care trăim: dacă ai acces la internet și un computer poți participa la aceste activități educaționale, dacă nu, nu.
Albert Liang, Singapore: „BEEP LAB virtual BEE in Singapore”
Ne apropiem de mijlocul webinar-ului cu cea de-a patra prezentare care a venit din Singapore de la Albert Liang, reprezentantul BEEP LAB („Built Environment Experiential Programme LAB”) care, deși era la sfârșitul zilei din cauza diferenței de fus orar, ne-a impresionat cu buna dispoziție și energia lui. Albert a început cu o întrebare legată de cât de dificil este să faci fundarising în această perioadă, iar răspunsul „foarte greu” a venit din Egipt, de la Heba Safey Eldeen. BEEP LAB este un mic start-up care nu este afiliat niciunei instituții guvernamentale, nu primește donații, dar vinde produse pe care le realizează pentru a-și putea finanța inițiativele, vinde servicii și reușește să colaboreze cu companii și instituții care îi susțin activitatea, pe lângă contribuțiile părinților ai căror copii participă la activitățile oferite. Pandemia a forțat schimbarea modelului de business și găsirea de noi modalități de a genera resursele necesare continuării activității. Ca și în celelalte țări, în martie programele desfășurate în școli au fost sistate totalmente, însă s-a găsit un compromis prin atelierele online și chiar un festival de arhitectură finanțat de la firul ierbii, prin indivizi privați, și realizat în parteneriat cu Institutul Arhitecților din Singapore.
Bazându-se pe o abordare de tipul „Vezi, minunează-te și aplică”, BEEP LAB defășoară proiecte de design thinking care sunt relevante pentru lumea de azi și provocările acesteia, expunând copiii ce participă la activități la un tip de învățare experiențială, ca și De-a Arhitectura, însă pe principiul „Construiește, împărtășește și învață”.
Pe timpul carantinei, prioritatea lui Albert și a BEEP LAB a fost să găsească modalități prin care să aducă înăuntru ce era afară. Primul pas a fost să îi întrebe pe copii ce materiale au acasă (pahare de hârtie, paie, coli, oglinzi etc.) și să pornească de la acestea în desfășurarea atelierelor: cu puțină imaginație se pot face machete, se pot construi clădiri, se poate desena, cu ajutorul oglinzii se poate studia simetria, corpul desenat poate să devină o clădire. Atelierele online și-au luat inspirația din orice li se părea interesant copiilor sub îndrumarea arhitecților. Apoi, cei mici au fost întrebați ce ar dori să schimbe în casă ca să fie mai plăcut timpul petrecut cu părinții, în carantină. Se pare că pentru copiii din Asia aceste momente au fost cele mai fericite și frumoase din viața lor pentru că rar se întâmpla să îi aibă pe părinți acasă pentru perioade atât de lungi de timp.
Bernarda Ycaza, Ecuador: „Polifonie pentru copiii din oraș: amplificator nomad”
A doua jumătate a webinar-ului UIA a început cu o prezentare din Ecuador, a Bernardei Ycaza, directoarea Muzeului de Arhitectură din Quito (MAE). Ca și în restul lumii și aici școlile au fost închise, iar singurul spațiu disponibil pentru copii a devenit strada. Exprimarea și ascultarea s-au transformat în nevoi noi și alte nevoi nou apărute nu erau la rândul lor satisfăcute pentru că nu erau auzite. Ideea MAE în acest context a fost că spațiul public se poate converti, însă, într-un spațiu de mediere și ascultare. Proiectul inițiat de Muzeul de Arhitectură din Quito și-a propus să audă, să asculte toate aceste voci ale străzii și să le redea poveștile ca mărturii, amplificate și distribuite în spațiul public pentru a crea alte povești unice, colective, care pot declanșa un nou consens. Propunerea muzeului a fost crearea unui nou obiect în peisajul urban, un amplificator nomad, un teritoriu în teritoriul spațiului public care să găzduiască pe rând câte un copil, colectând vocea acestuia, expresiile acestuia, nevoile acestuia, fără contact fizic cu obiectul prin activarea unui senzor montat în partea superioară. Mesajul înregistrat putea fi transmis mai târziu prin intermediul unor podcast-uri și în format print pentru copii.
Amplificatorul nomad a fost gândit de fapt ca un obiect de uniformizare, fiecare copil aflându-se în centrul acestuia indiferent de condițiile sociale din care provenea, o reprezentare simbolică în spațiul public, reducând inegalitatea socială – dintr-o dată toți aveau aceleași posibilități și drepturi de a se expima prin intermediul amplificatorului. Obiectul a fost gândit pentru a le permite inclusiv persoanlor cu dizabilități motorii să îl utilizeze, la fel ca și nevăzătorilor sau persoanelor cu vedere redusă și putea fi amplasat într-o multitudine de contexte spațiale.
Un alt proiect deja în desfășurare la muzeul din Quito, „ARQUIguambras del MAE” („guambra” în limba quechua înseamnă băiat sau fată), destinat copiilor, își propunea să dezvolte sensibilitatea, creativitatea și imaginația celor mici, arhitectura permițând exprimarea gândurilor, a emoțiilor și a sentimentelor fetelor și băieților vis-a-vis de mediul construit. Anul trecut proiectul a fost cumva forțat să își schimbe numele intitulându-se „ARQUIguambras pe timp de pandemie”.
Mina Sava, Mădălina Bold, România: „Provocările #DeaArhitecturaAcasa” și „De-a arhitectura în camera mea – online”
Cea de-a șasea prezentare a venit din România, de la colegele noastre Mina Sava și Mădălina Bold care au vorbit despre noul proiect lansat în primăvara lui 2020, „Provocările #DeaArhitecturaAcasa”, și despre atelierul online desfășurat peste vară, „De-a arhitectura în camera mea”.
Pentru publicul care nu era familiarizat cu De-a Arhitectura și activitățile noastre Mina a făcut o mică trecere în revistă a celor 8 ani de activitate, a povestit despre rețeaua de profesioniști ai mediului construit și profesori din care este compusă asociația, despre programele din școlile de stat și dorința de a avea arhitectura și mediul construit în curricula educațională. Mina a continuat prezentând abordarea De-a Arhitectura pe o structură de tip: OBSERV + ANALIZEZ, CONSTRUIESC + PREZINT, a menționat intrarea în carantină și închiderea școlilor, ca și mutarea activităților în online. Provocările generate de pandemie s-au tradus în provocările #DeaArhitecturaAcasa care au venit ca răspuns la frământările noastre de a încerca să găsim modalități prin care copiii să poată învăța ceva nou despre mediul construit pe cont propriu, să își folosească imaginația, să răspundă provocărilor lansate și să se distreze în timpul izolării acasă, să construiască, să deseneze, să se joace.
După 8 challenge-uri lansate lunar, echipei De-a Arhitectura i-a fost foarte clar că subiectele propuse de arhitecții creatori ai acestor provocări sunt legate direct de curricula școlară abordând noțiuni ce se învață la materii precum matematica, geografia, istoria, biologia, educația civică, limba română etc. și care pot fi ulterior folosite de profesori la clasă ca unelte de învățare.
Mădălina Bold, coordonatorul proiectului #DeaArhitecturaAcasa, a prezentat unul dintre filmele provocărilor și a explicat cum nu doar copiii aveau nevoie de activități, ci și noi, arhitecții îndrumători, care în mod normal interacționam cu cei mici săptămânal. Mădălina a descris „rețeta” pe care am creat-o pentru challenge-uri care nu au nevoie de materiale speciale, ci se pot realiza cu ce se găsește prin casă. Provocările propuse sunt extrem de diferite, uneori cerând realizarea unor desene, alteori a unor machete, a unor obiecte sau chiar propuneri pentru îmbunătățirea școlilor.
A urmat prezentarea proiectului „De-a arhitectura în camera mea – online”, aflat la a patra ediție, dar la prima virtuală, prin care copiii învață despre design-ul de interior ghidați de un arhitect, acumulează noi abilități prin activități hands-on, învață să „citească” și să reprezinte un spațiu prin intermediul desenului și al studiului pe machetă, învață să exprime un concept personal în trei dimensiuni și învață să își prezinte munca.
Mina a încheiat prezentarea cu trei întrebări lansate audienței:
- Copiii au participat la activități din proprie inițiativă sau nu, ce îi motivează să participe la activități online?
- Am obținut rezultatele pe care ni le-am propus sau a rezultat altceva pe parcurs, la care nici nu ne-am gândit?
- Ce am observat/descoperit interesant în acest tip de activități și putem utiliza și pe viitor?
Aseel Honein, Liban: „Arhitectura pentru adolescenți în vremea Covid”
Penultima prezentarea la webinar-ul UIA a venit din Liban, de la Aseel Honein, arhitect și profesor universitar și fondatorul „Arhitectura la cutie” („Architecture in a box”). Aseel locuiește în nordul țării și așa cum spune, „deși Libanul are foarte mult caracter și este o țară foarte frumoasă, suferim de urbanizare întâmplătoare, iar țara a crescut în așa fel încât subminează rolul arhitectului și mai ales al arhitectelor, nu avem planificare urbană corectă, infrastructură, nu producem electricitate, nu avem un plan de gestionare a deșeurilor etc.”
În Liban doar 10% dintre femeile arhitect înregistrate în Ordinul Inginerilor și al Arhitecților profesează, acest lucru afectând cum nevoile femeilor sunt traduse în planificarea orașului. Aseel a fost astfel motivată, încă de acum mai mulți ani, să fondeze o inițiativă, „Biroul Paralel” („Parallel Studio”), afiliată universității la care predă, pentru a le putea oferi studenților și tinerilor arhitecți ateliere de proiectare de arhitectură care „vindecă”, înzestrându-i cu cunoștințe care să îi ajute să creeze schimbare în comunitate. Aseel consideră că există un decalaj între cum se predă arhitectura și rolul arhitectului, în școală existând doar scenariul profesor-studenți, dar în viața reală existând mult mai mulți actori implicați în proces cu care tinerii trebuie să lucreze.
Lucrând cu studente sau tinere arhitecte, Aseel și-a dat seama că uneori este prea târziu să poți produce schimbare, mentalitatea fiind deja înrădăcinată, însă dacă începi cu copiii, este încă loc de schimbare. Așa a început aventura „Arhitectura la cutie” acum 5 ani, când Aseel și-a propus să lucreze cu adolescente în ateliere de orientare profesională, fie că acestea doresc să devină arhitecți sau nu, dar să aibă cunoștințele necesare să nu devină parte din problemă sau să îngroașe rândul arhitectelor care nu profesează.
Educația de arhitectură, care se constituie ca o unealtă extraodinară în a apropia tinerii de oraș, a preda civism și a solicita comportamnte responsabile, devine din ce în ce mai populară, „Arhitectura la cutie” desfășurând în ultimii ani sute de activități cu mii de participanți.
Provocarea a fost și este predarea în contextul realității în care trăim față de exemplele din cărți, într-un loc în care practic nu exsită design al clădirilor. Aseel spunea în prezentare că a fost impresionată de abilitățile copiilor de a înțelege spațiul și chiar de abilitățile de a desena care erau echivalente ce cele ale unui student de anul III la Arhitectură.
În Liban educația a fost întreruptă chiar înainte de pandemie din cazua revoluției, studenții și copiii începând să lipsească de la ore, organizația nu a mai putut colabora cu școli, așa că a început să facă activități online creând o serie de kit-uri speciale care erau trimise acasă în ideea de a avea machetele la aceeași scară. Copiii au lucrat și în echipe dacă unul avea kit-ul, iar celălat materialele necesare construirii, întâlnindu-se acasă la unul dintre ei. Odată cu activitățile online, Aseel a menționat o altă provocare ce a apărut, aceea că nu întodeauna puteau să mai ofere experiențe de lucru în echipă și comunicare, foarte valoroase și mai ușor de predat la ateliere față-în-față.
Debora Laub, Brazilia: „Crearea școlilor sănătoase, dezvoltată de grupul de lucru Oraș, copilărie și tineret al Institutului Arhitecților”
Ultima prezentare a venit din Brazilia, de la Debora Lab, care reprezintă un grup de lucru din cadrul Institutului Brazilian al Arhitecților IAB (Instituto de Arquitetos do Brasil). Debora a prezentat contextul grupului de lucru și situația specială din țară și din lume unde 75% din populația săracă este alcătuită din femei, copiii sub 14 ani reprezintă 25% din populația teritoriilor vulnerabile, iar în Brazilia, în 2015, dintre cei 10.3 milioane de copii sub 4 ani, 83,6% aveau ca îngrijitor o femeie cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani. Grupul de lucru a avut sarcina în statul São Paolo să refelecteze asupra situației Covid19 în școli, iar rezultatul acestui demers s-a concretizat într-un manual tehnic pentru școli sănătoase.
Ce face ca școlile să fie sănătoase? Ca arhitecți și urbaniști, grupul de lucru a concluzionat că o școală sănătoasă este plăcută și promovează bunăstarea utilizatorilor săi, îndeplinește cerințe de confort, este bine ventilată și iluminată și are calități acustice, are spații exterioare ce pot fi exploatate din punct de vedere pedagogic și oferă contact cu natura.
În statul São Paolo 8 milioane de persoane au fost expuse anul trecut la riscul de a contacta Coronavirus, 7.6 milioane de elevi/studenți, 343.7 mii profesori, 74.3 mii funcționari. Grupul de lucru a analizat o sală de clasă standard de 7,2 x 7,2 metri care conținea în Brazilia în medie 20 de elevi. În urma studiului a rezultat că 11% dintre școli nu aveau un patio, 79% nu aveau vestiare, 13% nu aveau terenuri de fotbal, 99% nu aveau cabinet medical, 82% nu aveau mai mult de două grupuri sanitare, iar 48% nu aveau grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilități.
Un alt proiect brazilian a fost un alt grup de dezbatere, „Ocupă școlile, protejează oamenii, regândește educația” care este încă în desfășurare.
Atelierul online s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și observații din public. Există o mare provocare de a lucra cu școlarii din comunitățile sărace (Brazilia, Bulgaria), fiind foarte greu să menții contactul dacă nu există tablete, laptopuri, acces la internet, puțini având telefoane mobile inteligente. Soluția este să se trimită materiale și să fie oferite sarcini, să se sune la telefon și poate, ocazional, întâlniri online.
Concluziile au gravitat înspre idei ca: ne putem răspândi ideile și atelierele între țări prin intermediul internetului, putem crea o bază de date comună cu tot felul de ateliere ce va activa ca un instrument foarte util pentru toată lumea – este un proiect pentru anul viitor, ne-am putea gândi la programe de învățare în aer liber – orașul ca sală de clasă este o mare oportunitate.
UIA Architecture & Children este unul dintre grupurile de lucru ale Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor. Acesta reuneşte reprezentanţi ai arhitecţilor din întreaga lume implicaţi în proiecte dedicate educaţiei de arhitectură şi mediu construit pentru copii, având ca scop promovarea acestui domeniu şi schimbul de bune practici.
Uniunea Internațională a Arhitecților (UIA) este o organizație non-guvernamentală, o federație mondială a asociațiilor naționale de arhitecți. Scopul UIA este de a uni arhitecții lumii, fără nicio formă de discriminare. Din cele 27 de delegații prezente la adunarea fondatoare din Lausanne, Elveția, în 1948, UIA a crescut pentru a cuprinde organizațiile profesionale cheie ale arhitecților din 124 de țări și teritorii, iar acum reprezintă, prin intermediul acestor organizații, aproape 1 300 000 arhitecți din întreaga lume.
*Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de arhitectură.
Text: arh. Monica Popescu
Editori: antropolog Gabriela Anghel, arh. Mina Sava
Fotografii: arh. Monica Popescu, UIA – Arhitectura și Copiii