Am răspuns cu plăcere invitației prof. univ. dr. Cătălina Ulrich, directorul departamentului Științele Educației și am mers vineri, 20 mai, la un eveniment organizat de FPSE (Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Bucureşti).
Astfel, Asociația De-a Arhitectura s-a întâlnit cu cei care formează viitoarele cadre didactice (profesorii din facultate), dar și cu viitoare cadre didactice și am lucrat împreună un exercițiu foarte potrivit ca demonstrație de abordare transdisciplinară, cu resurse care sunt la îndemână, din mediul care ne înconjoară: Cât de mare este un copac? Ideea este a lui András Cseh, un coleg din Ungaria, care ne-a prezentat acest atelier în prima ediție a conferinței De-a arhitectura TALKS.
Am început cu o prezentare care să îi familiarizeze pe participanți cu obiectivele și activitățile asociației. Am vrut ca partea asta să nu depășească 10 minute, dar a durat mai mult și ne-am bucurat că am avut întrebări foarte concrete, viitorii profesori fiind interesați de modul în care lucrează binomul cadru didactic-persoană resursă în programele noastre care se derulează în clase. Am apreciat foarte mult sinceritatea unui comentariu de la un participant, care a zis cam așa: „Am aflat de pe internet despre programul vostru în școli și m-am gândit că sunteți încă o asociație care vrea să ajungă la cei mici să îi învețe lucruri din meseria lor pe care o consideră foarte importantă. Dar am înțeles acum că nu vreți să îi învățați să fie arhitecți, ci să fie locuitori mai atenți și folosiți arhitectura ca să îi ajutați să gândească, să analizeze, să înțeleagă mai bine ce află și la alte materii.”
Apoi ne-am pus pe treabă: nu am avut foarte mult timp la dispoziție, așa că, prima etapă cu alegerea crengilor din natură a fost deja parcursă înainte de atelierul demonstrativ. Tot din cauza timpului scurt, nu am prezentat și conținuturile asociate exercițiului, ci doar le-am anunțat: conexiuni cu lecții de biologie (specii de arbori și arbuști, cum se hrănesc copacii), geografie (arie geografică, climă, sezon). Am pus însă ceva mai mult accent pe noțiunile de geometrie: o dimensiune (linia), două dimensiuni (suprafața) și trei dimensiuni (volumul) în timp ce frunzele erau separate de crenguțe (segmentele de dreaptă).
Participanții au fost organizați în 3 echipe și fiecare echipă s-a ocupat de o specie de arbore diferită. Am măsurat și am comparat lungimi de crengi și suprafețele de frunze și ne-am gândit la cum sunt legate între ele elementele mici pentru a forma un ansamblu mai mare. Am folosit instrumente de tăiat (foarfeca de grădină a Minei a suferit o mică avarie).
A venit provocarea: refolosind toate părțile descompuse anterior, fiecare echipă a trebuit să facă un soi de machetă de cort ecologic și să lege elementele între ele cum se pricepe mai bine, folosind sfoară și bandă adezivă, împletituri. După un scurt moment de îndoială (care apare în multe ateliere imediat după ce participanții primesc misiunea), au început discuțiile și organizarea în cadrul echipelor pentru a face, în primul rând, structura cortului – elemente liniare mai mari, pe care le-au prins în tetraedri. În timpul în care echipele lucrau, lansam întrebări care să conducă participanții la o reflecție privind felurile în care oamenii folosesc resurse pentru a crea noi produse. Este nevoie de „design thinking” pentru a răspunde acestei provocări. Dar este nevoie și de lucru în echipă, cu distribuirea de mici sarcini care să se coreleze între ele, de comunicare pentru a propune soluții către restul echipei.
Rezultatele au fost prezentate printr-un soi de joc de rol: noi eram, chipurile, reprezentanții unei comunități nomade care s-au adresat unor echipe de designeri pentru un prototip de cort care se instalează și se dezinstalează rapid (procesul de realizare), din materiale care sunt la îndemână (calitatea materialelor), care să fie potrivit nevoilor unei familii nomade (UTILITAS – funcțiune), rezistent (FIRMITAS – structură) și care să fie interesant ca aspect (VENUSTAS – frumusețe). Echipele au intrat foarte rapid în competiție de marketing. Și-au desemnat un purtător de cuvânt și au pus în evidență calitățile cortului ecologic, adăugând avantaje pline de fantezie.
Practic, s-a dovedit un exercițiu foarte simpatic, ce merge nu numai la copii de vârste între 6 și 10 ani cum recomanda András, ci și la adulți. Pentru că sarcinile nu sunt foarte complicate, cel care coordonează atelierul nu are de dat multe explicații de la început. S-a dovedit și că se pot face doar unele secvențe din scenariul de atelier. Am primit „feedback” foarte pozitiv de la participanți, care au făcut și un soi de „teambuilding” jucându-se cu frunze și crengi.
Text: arh. Vera Marin
