La început de octombrie De-a Arhitectura a desfășurat în parteneriat cu Filiala Teritorială Argeş a Ordinului Arhitecţilor din România şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, atelierul „De-a arhitectura la sat” la Muzeul Satului Goleşti dedicat copiilor de 9-15 ani.
Arh. Mina Sava, arh. Cristina Dumitrescu, arh. Samuel Răducanu, arh. Șerban Ionescu și arh. Iulia Smaranda i-au ghidat pe cei mici în lumea satului, încurajându-i pe participanţi să afle cum se construiau casele demult, atunci când oamenii foloseau materiale naturale, găsite la îndemână, dar și îmbinări nemaivăzute.
Atelierul i-a condus pe copii într-o călătorie de explorare şi descifrare a tehnicilor și a dispunerilor constructive, invitându-i pe aceştia să înțeleagă rolurile structurale și să observe decorațiile specifice, oferindu-le ocazia de a le reinterpreta creativ, folosindu-le ca sprijin pentru clădirile imaginate de ei.
Cristina Dumitrescu ne-a povestit în cele de mai jos cum s-au scurs cele 3 ore de atelier și cum arată niște construcții tradiționale reinterpretate și filtrate prin fantezia copiilor.
Înainte de orice, trebuie spus că Goleștiul e o surpriză foarte frumoasă. Merită să vizitați fostul conac al familiei Golescu, fie și doar pentru a vă bucura de grădina interioară sau de sala de clasă de odinioară, asta desigur în afară de conacul propriu zis, cu toate istoriile, poveștile (și sunt multe, vechi de peste 350 de ani) și specificul unei lumi apuse, așa de insolit azi.
Dar dincolo de lumea boierească, mergând în curtea din spate, descoperi altceva: muzeul satului. Da, un altul, în afara celor prea bine cunoscute. Ce e foarte special aici, pe lângă așezarea la umbra zidurilor vechi ale conacului, sunt livada și via în care sunt împrăștiate căsuțele. Te duc cu gândul imediat la vacanța în curtea bunicilor. Și, în plus, totul e organizat chiar ca un sat în ansamblul lui, în care gospodăriile și atelierele sunt dispuse în jurul vetrei satului, cu școală, biserică și primărie.
Aici ne-am adunat cei douăzeci de copii și cei cinci arhitecți îndrumători. Trebuie spus încă de la început că toți copiii au fost, pe întreg parcursul atelierului, foarte serioși și implicați. Propunerea adresată lor a fost să construiască de-adevăratelea, la scară, niște căsuțe mici. Cât de mici? Cele mai mici! Anume acele „tiny houses” [n.e. traducere din engleză: „căsuțe mici”] pe care le poți monta și demonta în mod repetat și pe care le poți duce cu tine oriunde ți-ar plăcea să îți petreci o vacanță. În pădure, pe plajă sau în livadă. Doar o cameră, a ta, într-un loc de poveste.
Și acum lucrurile încep să se… îmbine. De ce la Muzeul Satului? Pentru că este atât de potrivit pentru a studia direct cum știau oamenii de aici din zonă să îmbine lemnul, cum îl dimensionau, cum făceau chertările elementelor mari sau, dimpotrivă, împletirile de nuiele, cum așezau pe pietre tălpile caselor pentru a le feri de umezeală, dându-le totodată și independența față de terenul de bază, cum sprijineau și susțineau între elementele de structură sau cum acopereau casele cu materialele avute la îndemână.
Dar să le luăm pe rând – un proiect de casă începe cu o temă. Tema le-a fost prezentată copiilor în câteva slide-uri de prin lume adunate, pe care le-au privit cu entuziasm și comentat cu dorință de a le înțelege. Cerința specială a fost ca ale noastre căsuțe mici să fie chiar de-ale noastre, anume, unele cu specific local.
Am descris înainte de a ne apuca de treabă, foarte pe scurt, locurile, pentru cei care nu cunoşteau încă muzeul, dar majoritatea copiilor veniți la atelier fuseseră deja de mai multe ori. Ceea ce nu înseamnă că vizita pe care am făcut-o împreună nu le-a deschis ochii altfel decât până atunci.
Prima parte a atelierului, practică, a presupus studiul la fața locului a trei construcții de dimensiuni foarte reduse, diferite între ele din punct de vedere structural. Pe fiecare dintre acestea copiii le-au schițat pe fișele suport primite, observând elementele de bază (talpa construcției), sistemele de sprijinire și de contravântuiri, pereții portanți din dulapi îmbinați, șarpanta din lemn chertat sau simplu așezat, pereții de închidere din împletitură de nuiele, învelitorile din șindrile sau nuiele, ba chiar și detaliile de decorații sculptate în lemn. Desenele i-au exprimat pe fiecare, fie ei mai preocupați de geometrii și tehnici de construire, fie mai atrași de naturalețea sau complexitatea detaliilor.
Odată documentarea făcută serios, copiii au revenit în atelier. S-au format echipele de lucru, fiecare a câte 4-5 membri, și s-a dat startul pentru proiectare. Au fost idei multe, dezbateri aprinse, ambiții creatoare, dar și spirit de echipă și dorință de bună colaborare. Fiecare echipă a avut un asistent arhitect, dar rolul acestuia a fost doar de a clarifica eventuale nelămuriri sau de a canaliza puțin eforturile acolo unde mai multe direcții erau atractive.
Și iată-ne cu schițele de proiect elaborate. Nu a mai rămas decât să dăm drumul la șantiere! Fiecare echipă a trecut mai întâi pe la depozitul de materiale de construcții (amenajat în aceeași sală) și, conform necesarului estimat prin proiect, s-a aprovizionat cu materiale și unelte de lucru. Lemn adevărat de diferite secțiuni, sfori, nuielușe, fierăstraie, rigle, cuttere. O mulțime de materiale… mai puțin lipici de orice formă. Tot ce trebuia însă pentru croiri, tăieri, îmbinări și împletiri.
La bancurile de lucru ale fiecărei echipe a început imediat o forfoteală de efervescență maximă. Nimeni nu a stat o clipă, nici măcar cei mai mici participanți. Fiecare și-a găsit rolul în echipa de execuție și singurul inamic a fost timpul. Chiar și acolo unde echipele au fost flexibile și și-au mai adaptat pe parcurs proiectul, timpul a rămas o provocare.
Construcțiile realizate în cele aproape 90 de minute, toate plecate de la tipul tradițional studiat în muzeu, dar reinterpretat și filtrat apoi prin toată fantezia copiilor, au fost prezentate la final părinților. Tot pe echipe și tot în mare vervă, și cu atâta dorință de a mai fi continuat! Au plecat încă dezbătând asupra celei mai bune soluții ce ar fi putut fi adoptate și cert e că, dacă în proiectare ideile s-au împletit și îmbinat între ele, execuția s-a dovedit a fi adevărata piatră de încercare!
Mulțumim Filialei Teritoriale Argeş a Ordinului Arhitecţilor din România şi Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti pentru parteneriat! De asemenea mulțumim sponsorilor care au susținut acest atelier: Wienerberger și Velux. Vă aşteptăm la următoarele două ateliere „De-a arhitectura la sat” din această toamnă, care vor fi conduse de echipa de arhitecți îndrumători de la OAR Argeș.
Asociația De-a Arhitectura desfășoară ateliere de arhitectură și mediu construit în cadrul Clubului De-a arhitectura, program gândit pentru copiii care nu sunt înscrişi la cursurile noastre în şcoli şi grădiniţe și care le oferă acestora posibilitatea unui prim contact cu lumea fascinantă a arhitecturii. Pentru mai multe detalii despre atelierele viitoare vă invităm să accesați pagina noastră aici.
*Voluntarii noştri fac tot posibilul să fotografieze doar copiii ai căror părinţi şi-au dat acordul scris pentru aceasta. Totuşi, dacă dintr-o eroare copilul dumneavoastră apare în vreuna dintre imagini şi nu vă doriţi aceasta, ne puteţi scrie la office [at] de-a-arhitectura [punct] ro şi vom remedia eroarea.
Text: arh. Cristina Dumitrescu, arh. Mina Sava
Editori: antropolog Gabriela Anghel
Fotografii: arh. Alexandru Răuță, muzeograf Gerard Călin