Cu sprijinul Holcim Romania am organizat un atelier de-a arhitectura HandsOn! la Aleşd, în judeţul Bihor. Şi cum puteam face asta doar pentru o singură clasă, i-am provocat pe copiii de-a III-a şi a IV-a să ne trimită poveştile lor despre locul preferat din oraş. Le-am trimis câteva fotografii cu locurile noastre preferate şi o temă prietenoasă (clară şi cu sfaturi despre cum ne imaginăm noi că ar arăta o poveste scrisă de o clasă despre un loc), am ales un juriu format din arhitecţi care cunosc copiii (adică dintre noi, de-a arhitectura), am discutat criterii şi… am aşteptat ca pe pâinea caldă cele 7 poveşti care ne-au sosit din Aleşd.
Atelierul a fost organizat la Aleşd cu copiii care au scris povestea aleasă de juriu, cei din clasa a IV-a B de la Liceul Teoretic Constantin Şerban, pe care o puteţi citi aici. Iar zilele acestea publicăm toate poveştile, primite de la Aleşd şi Câmpulung, urmăriţi-ne.
Aceasta este opera primită de la „Scriitori”: 8 elevi din clasa a III-a E: Guti Mihai- Fabian, Lingurar Larisa-Rosalinda, Magyari Ferenc, Magyari Etelka, Pusztai Ivett- Beáta, Kovács Szilveszter, Papp Csenge, Varga Strugurel şi d-na învăţătoare prof. Ciavoi- Létai Andrea- Hajnalka, de la Liceul Teoretic „Constantin Şerban” Aleşd, jud. Bihor.
„Aleşdul, loc de întâlnire a elevilor cu opere de artă”
Fiecare loc îşi are povestea lui. Ca oamenii. O poveste tâlcuitoare, îmbrăcând hlamida legendei şi a mitului, respirând un aer misterios, dar încărcat de adevăruri şi realităţi brute. În fond povestea oricărui loc este istoria în miniatură a omenirii – faptă şi gând, bucurie şi tristeţe, construcţie şi cataclism – , o istorie sublimă a vieţii, a nevoii de mai mult şi mai bine a unei comunităţi geografico – spirituale bine conturată. Indiferent dacă este oraş sau sat, indiferent dacă ştirile despre acest loc se pierd în negurile vremii sau într-un trecut mai apropiat, o aură fabuloasă îşi pune amprenta peste existenţa şi autenticitatea trăirilor, scriind – cu duh şi grai – fantastica aventură a omului în căutarea de sine.
Am ales să vorbim despre Aleşd, pentru că este locul unde copilărim şi unde au copilărit părinţii noştri şi doamna noastră învăţătoare. Acest concurs este o bună ocazie să cercetăm trecutul unor clădiri ai căror stăpâni au făcut ca numele acestui oraş să aibă o rezonanţă istorică, să fie înscris în patrimoniul, dacă nu naţional, cel puţin în cel al sufletelor acelora care îl locuiesc în prezent. Merită o atenţie deosebită prin faptul că de-a lungul secolelor a fost gazda, deşi nu permanentă, a unor personalităţi deosebite, al căror nume denumesc şi astăzi cele mai semnificative edificii.
Dar prima dată să vă prezentăm frumosul nostru oraş Aleşd, care este aşezat pe malul drept al râului Crişul Repede, cu o existenţă atestată documentar de mai bine de 700 de ani. Se află în „umbra” Cetăţii „Piatra Şoimului”, un spaţiu neprietenos, între stânci, care era populat de şoimi care aici şi-au făcut cuiburi pentru a-şi proteja puii. Ruinele Cetăţii Piatra Şoimului, cu ziduri încă impunătoare se înalţă pe un pinten de calcar ce domină valea Şoimului. Ea reprezintă un punct de reper al oraşului Aleşd, fiind vizitată anual atât de localnici cât şi de turiştii din alte părţi ale ţării sau chiar de peste hotare. Actualul oraş este situat în partea de est a judeţului Bihor, pe DN1 (E 60), la 38 de km est de Oradea şi la 112 km vest de Cluj-Napoca, şi se află în zona deluroasă a depresiunii Vad-Borod, la o altitudine de 247,2 m. Limita nordică a depresiunii o constituie munţii Plopişului, la sud fiind mărginită de munţii Pădurea Craiului. Aleşdul propriu-zis este aşezat pe prima terasă de pe malul drept al Crişului Repede. Condiţiile geografice favorabile şi resursele naturale ale solului şi subsolului zonei în care se află oraşul au favorizat apariţia timpurie a vieţii omeneşti pe aceste meleaguri. Primul document scris, în care se vorbeşte despre realităţile de pe valea Crişului Repede, este actul de danie prin care regele Ungariei Géza I. dăruieşte în 1075 mănăstirii Gran din Slovacia, alături de Biharia, şi localitatea Chistag. În acest document, primul în care se vorbeşte despre Bihor, se arată şi câteva ocupaţii ale locuitorilor, între care creşterea animalelor şi albinăritul.
Personajul principal al acestei poveşti este BISERICA REFORMATĂ, care este un MONUMENT DE CULT, o biserică cu o singură navă. A fost zidită din CĂRĂMIDĂ ARSĂ şi are ACOPERIŞ METALIC. Între ctitorii de seamă îi amintim pe CONTELE BATTYHÁNY JÓZSEF, CONTELE BETHLEN ALADÁR, PUSZTAI JÁNOS, KALLAN IMRE, UJFALUSSY SÁNDOR, KISS LAJOS.
SCHIŢELE AU FOST REALIZATE DE CĂTRE LÉTAI ANDRÁS, care este stră-stră bunicul doamnei noastre învăţătoare. În „steagul de vânt” se găseşte inscripţia 1906. Forma originară datează din 1701, apoi în 1792 se construieşte prima variantă, în 1833 se renovează turnul, în 1840 se fac reparaţii în urma cutremurului. Dar în 1853 biserica iniţială s-a dărâmat, în 1854 se construieşte o altă biserică, iar între anii 1904-1906 se construieşte BISERICA ÎN FORMA ACTUALĂ.
Edificiul este o biserică cu o singură navă în plan rectangular, situată pe axa E-V, cu lungimea navei de 22,4 m, iar lăţimea de 9,25 m. În partea estică nava este încheiată cu o absidă poligonală cu trei laturi, iar în vest, biserica are un turn clopotniţă, decroşat faţă de navă. Turnul are la bază un plan pătrat cu latura exterioară de 4,8 m şi înalt de aproximativ 30 m. Exteriorul monumentului este destul de sobru. Faţadele laterale sunt prevăzute cu ferestre mari, dispuse într-un ritm egal şi simetric faţă de intrarea principală în biserică. Această intrare se află pe mijlocul faţadei sudice, accesul făcându-se de sub un mic pridvor deschis, susţinut de 2 stâlpi, uniţi printr-un arc de descărcare şi susţinând un acoperiş oblic, trapezoidal, din tablă metalică. Pridvorul prezintă o decoraţie în relief, reprezentând un motiv vegetal (probabil o creangă de măslin) şi o panglică stilizată. În interior, nava prezintă un plafon orizontal simplu şi sobru căruia îi corespunde în exterior un acoperiş în două ape. Turnul bisericii este fragmentat pe 4 nivele, despărţite de 3 benzi ieşite în rezalit, fiecare nivel având o tratare spaţială diferită. Nivelul superior se transformă într-o prismă de plan octogonal, acoperit cu o mică cupolă metalică. Celor 8 laturi le corespund 8 deschideri identice semicirculare în partea superioară. O a doua intrare în biserică se găseşte pe latura vestică, dinspre turn, unde accesul spre interior are loc printr-un pronaos de mici dimensiuni.
Dacă vreţi să vizitaţi această „frumuseţe” trebuie să viraţi la stânga din centrul oraşului, venind dinspre Oradea, pe strada Rândunicii, cea dintre monumentul istoric şi Biserica ortodoxă. Veţi ajunge la capătul străzii, unde viraţi din nou la stânga şi o puteţi observa imediat. Noi, deseori mergem acolo, cu părinţii, cu doamna învăţătoare…ne rugăm, cântăm…şi de multe ori dăm spectacole religioase de Crăciun, de Ziua Mamei, de Ziua Maghiarilor…sau participăm la alte sărbători ai comunităţii maghiare. Este locul unde ne simţim foarte bine, ne liniştim…în toate anotimpurile este deosebit…poate primăvara e totuşi mai colorat parcul din jurul bisericii.
Ne bucurăm nespus de mult că avem această clădire. Sperăm că vom putea şi noi avea grijă de ea, multe secole, cum au făcut strămoşii noştri.