Pe 25 mai 2019, Asociaţia De-a Arhitectura în parteneriat cu Muzeul de Artă Recentă (MARe) a organizat atelierul pilot „MARe de mic De-a arhitectura” dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani. Atelierul face parte din Clubul De-a arhitectura, un proiect al asociaţiei care se desfăşoară în weekend şi le oferă posibilitatea copiilor care nu sunt înscrişi la cursurile noastre în şcoli şi grădiniţe, să pătrundă în lumea fascinantă a arhitecturii.
Timp de o oră, sub îndrumarea colegelor noastre arh. Mina Sava şi arh. Cristina Dumitrescu, cei mici au explorat senzorial clădirea Muzeului de Artă Recentă, descoperind în final piesele unui puzzle 3D care, odată asamblat, a oferit imaginea… (asta vă lăsăm pe voi să descoperiţi în rândurile care urmează, în povestea împărtăşită de Cristina).
Ştiţi ce gust are un muzeu? Dar cum sună? Nu, nu vorbim despre operele expuse, ci chiar despre clădirea care le conţine. Pe 25 mai copiii participanţi la atelierul pilot „MARe de mic De-a arhitectura” au încercat să descifreze o construcţie mai specială – Muzeul de Artă Recentă. Cei mai mulţi dintre participanţi treceau pentru prima oară pragul clădirii muzeului, dar au fost şi câţiva copii care au revăzut muzeul, de data aceasta cu alţi ochi. Dar nu numai cu ochii au citit clădirea, ci, împreună cu noi, îndrumătorii, cei mici au explorat-o senzorial, privind dincolo de operele expuse şi folosindu-se de toate simţurile.
Au experimentat la nivel vizual şi tactil materialele de construcţie, au descoperit detalii marcante sau discrete şi rafinate, au căutat şi au „înţeles” lumina, au simţit temperatura şi au detectat mirosul aerului din expoziţie, au ascultat vibraţia spaţiului şi i-au numărat sunetele, s-au pus în rolul unor acrobaţi ce îşi ţineau echilibrul suspendaţi undeva în spaţiu (pe una dintre supante, nu chiar pe sârmă…).
Am găsit astfel că fiecare etaj al construcţiei cumva misterioase este „casă” pentru o senzaţie pregnantă care te atinge mai ales dintr-un punct de vedere.
Parterul e suportul materialelor şi al texturilor, fie ele aspre şi rugoase sau, din contră, lise şi lucioase. Aici, la nivelul de bază, am învăţat să receptăm tactil clădirea. Şi, totodată, am devenit atenţi la ceea ce înseamnă detaliile de arhitectură. În contrast cu volumele masive pe care le putem observa uşor şi repede, detaliile de fineţe s-au dezvăluit acelor copii care au avut răbdare să le caute, chiar şi pe trotuar! Ne-a plăcut ideea cuburilor scrise inserate în paviment, aşa că am reţinut-o pentru mai târziu.
Etajul unu ne-a frapat în primul rând la nivel de lumină şi de culoare. Dintr-o dată totul a devenit deschis şi luminos. Chiar totul: pardoseala, pereţii, tavanul. Am căutat de unde venea lumina, pentru că era pretutindeni, dar nu se vedea de nicăieri. Copiii au descoperit-o mascată în plafonul perforat, într-o reţea suspendată şi uniformă. Şi cum atenţia a coborât acum spre exponate, tablouri în mare parte, ne-am putut explica şi mirosul din aer: de pânză, de vopsea, puţin de bibliotecă.
Etajul doi şi supanta anterioară lui ne-au testat simţul echilibrului. Am închis ochii şi ne-am mişcat, unul câte unul, paralel cu balustrada de la supantă. Şi, deşi vocea îndrumătorului era un reper de orientare, iar distanţa nu era deloc mare, s-a dovedit un exerciţiu tare complicat – nu au fost două linii paralele… Ajungând apoi sus, la etaj, am descifrat acel element particular al muzeului nostru: golul interior care adună în jurul lui toate spaţiile într-unul singur, continuu. De acolo am numărat sunetele, încercând să le identificăm pe cele diferite şi simţind astfel cum pulsează centrul clădirii.
La ultimul nivel ne-am dat seama că nu mai ştim exact cum am ajuns acolo… Tot spaţiul seamănă cu un labirint, e uşor confuz, mereu apare câte o surpriză, un buzunar, o galerie. Deşi signalistica e prezentă şi am remarcat-o, ne-am dezorientat puţin pe parcurs, găsind mai multe traiectorii posibile; iar dacă ar fi să ne întoarcem la parter (ceea ce, desigur, am şi făcut), traseul ales ne-ar face să revedem exponatele, în altă ordine de fiecare dată – într-un du-te – vino cu scopul explorării mai amănunţite a lucrărilor.
Dar fiecare copil şi-a găsit drumul lui până jos la parter. Ba nu, la subsol, pentru că mai era încă o spărtură în spaţiul nostru şi sigur că nu le-a scăpat neobservată. Acolo, chiar în capătul spaţiului, în sala auditoriului, au găsit şi o scurtă istorie şi o poveste în imagini a locului, în două secvenţe de tip „ÎNAINTE şi DUPĂ”.
Întregul traseu ghidat a fost punctat la fiecare nivel pe un scurt chestionar ale cărui răspunsuri corecte, legate desigur de noţiunile discutate împreună, i-au trimis spre descoperirea pieselor unui puzzle 3D. După descoperirea celei din urmă, tocmai în auditoriu, strigătele de bucurie au testat serios antifonarea spaţiului.
Am avut noroc de vreme frumoasă, aşa că ne-am putut instala să lucrăm efectiv în curtea muzeului. Asamblarea puzzle-ului a devenit însă simplă doar după dezvăluirea piesei de bază – planul parter. Atunci s-au aşezat corect, în ordine, volumele compuse ale etajelor superioare, răsucite în jurul golului ce străbate la interior întreaga clădire.
Şi pentru că explorarea noastră ne-a arătat ce este un spaţiu fluid, după rezolvarea puzzle-ului ne-am gândit ce culoare şi mai ales ce gust ar avea un fluid care ar umple această clădire… Mmm, ce surpriză când s-a lăsat chiar cu degustare!
La final, ne-au lăsat fiecare câte un cuvânt MARe, care a descris experienţa atelierului. Copiii au recompus astfel detaliul existent pe trotuarul muzeului, iar noi am aflat că a fost „aspru şi fin totul”, cu „inspiraţie”, „cărămidă”, cu o „umbrelă albastră”, dar şi „clever” şi „colaborativ”!
Atelierele De-a arhitectura continuă în această vară la Muzeul de Artă Recentă (MARe). Consultaţi pagina de Club pentru noutăţi.
*Voluntarii noştri fac tot posibilul să fotografieze doar copiii ai căror părinţi şi-au dat acordul scris pentru aceasta. Totuşi, dacă dintr-o eroare copilul dumneavoastră apare în vreuna dintre imagini şi nu vă doriţi aceasta, ne puteţi scrie la office [at] de-a-arhitectura [punct] ro şi vom remedia eroarea.
Text: arh. Cristina Dumitrescu
Editori: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: Robert Boghiu, MARe/Muzeul de Artă Recentă