Text: arh. Laura Cotoban, prof. înv. primar Cristina Petrescu, Cristina Popescu
Editor: arh. Monica Popescu
Fotografii: arh. Laura Cotoban, prof. înv. primar Cristina Petrescu, Cristina Popescu
Timp de citire: 4 minute
A început un nou an școlar. Weekendul trecut am încheiat atelierele de formare pentru profesorii și arhitecții care, din această toamnă, vor fi alături de copii în clase. Pentru unii elevi, revederea cu arhitectul voluntar e deja o bucurie cunoscută. Pentru alții, întâlnirea va fi o surpriză.
Dar fie că au un curs De-a arhitectura sau nu, mii de copii s-au așezat zilele acestea pentru prima oară într-o bancă. Pentru ei, pentru noi, toți adulții care îi însoțim – profesori, părinți sau arhitecți – am adunat câteva gânduri la început de drum: din sala de clasă, de acasă și din perspectiva unui arhitect.
Din sala de clasă – Cristina Petrescu, profesor învățător primar
„E nevoie de o cretă, de o tablă, de niște caiete și de cerneală, din care, dacă ți le aruncă cineva înainte, iese o școală. Iat-o: dacă vă uitați bine peste jucării, mașini, mingi și păpuși, se și văd două sau trei uși. Printre coarnele lungi de melci se mai zăresc încă douăzeci. Fiecare seamănă cu o carte. E ceva aparte. Trebuie să le deschizi și să le închizi tu singur pe toate.
[…] Copii, aici o să aflați o mulțime de povești, de poezii frumoase despre munți, și terase și case. Totul e să ascultați tăcând și să vorbiți în gând. Când veți auzi un clopoțel, după un ceas, să știți că vi s-a dat drumul și la glas. Puteți da fuga, în curte, afară și acolo vă puteți juca. Ora este pentru învățat, iar recreația pentru uitat. Dacă voi n-ați uita așa de repede cunoștințele folositoare, recreația cred c-ar fi de-o zi. Ce-ar mai fi?
[…] Și, tot așa, venind și plecând, învățând și uitând și iar învățând, o să vă pomeniți că știți pe dinafară școală după școală. Asta puteți s-o observați singuri, uitându-vă nu în alte părți, ci chiar în cărți. Cărțile or să fie tot mai mari, iar pozele lor tot mai mici, întâi ca niște păpuși, apoi ca niște furnici. Când nu veți mai vedea nicio poză în nicio carte, să știți că ați ajuns cu învățatul și cu uitatul foarte departe.” – „La școală, dar nu rămânem aici”, după Marin Sorescu
E toamnă iar și școlile au prins viață! Emoții, zâmbete, uneori chiar și lacrimi însoțesc începutul de drum al elevilor din clasa pregătitoare – și, desigur, al părinților lor.
Deși ghiozdanul micilor școlari ar trebui să fie ușor, el pare adesea încărcat cu temerile și îngrijorările părinților, cu așteptările mult prea mari ale viitorului… A fi școlar înseamnă însă începutul unei călătorii minunate, prin țara literelor și a cifrelor, litere care se împrietenesc și scriu împreună, zâmbet, descoperire…
Ceea ce cred că ar trebui să știe părinții celor mici la acest început este că ei au nevoie de susținere, de înțelegere, de zâmbete, de acceptare, de multă, multă iubire necondiționată, zi de zi, indiferent de cât de bine sau mai puțin bine au răspuns azi în clasă! Fiecare copil e unic și adaptarea la școală e diferită pentru fiecare. Citiți-le povești, multe, răsfoiți împreună ilustrațiile care le însoțesc. Bucurați-vă de acest an școlar fără teme – o aventură de explorat alături de copii. E minunat!
Câteva cărți care pot aduce bucurie:
- „Un punct de la care începe totul”, de Peter H. Reynolds
- „Ai voie, Naivoie!”, de Olina Ortiz
- „Băiatul, cârtița, vulpoiul și calul: povestea animată”, de Charlie Mackesy
Și, des, foarte des, spuneți-le simplu: Da. Da, am încredere în tine că ai să reușești! Da, sunt aici, lângă tine, chiar și atunci când greșești!
Așa cum cântă și The Mono Jacks împreună cu Corul de Copii Radio, copiii noștri au nevoie de „1000 de DA” care să îi însoțească în fiecare pas al drumului lor.
Vocea părintelui – Cristina Popescu, mama Mariei de 7 ani
Pregătirea pentru școală a început cu câteva săptămâni înainte, când, spre surprinderea noastră, copilul abia aștepta să revină la clasă, să își revadă colegii și, bineînțeles, să își aleagă un ghiozdan și rechizite noi. Emoțiile pentru prima zi au fost acolo, ne întrebam cum va fi, dacă va începe școala, dar în final prima zi a venit, cu experiențe frumoase și un început în forță.
„Mi-a plăcut, mi-am revăzut prietenii”, a spus imediat după.
Chiar și primele teme pentru clasa întâi nu au micșorat entuziasmul, iar speranța noastră este ca energia și curiozitatea începutului de toamnă să se mențină la cote înalte până la vacanța de Crăciun.
Colțișorul de acasă – Laura Cotoban, arhitectul copiilor
Întoarcerea la școală nu înseamnă doar caiete și orare noi, ci și felul în care arată colțișorul de acasă. Din experiența mea de arhitect al copiilor, am văzut cât de mult influențează spațiul personal adaptarea.
Un birou lângă fereastră, culori blânde, câteva obiecte alese chiar de copil pot transforma un colț de cameră într-un loc al descoperirii, un loc unde „trebuie să înveți” devine „vreau să învăț”. Spațiul transmite zilnic un mesaj simplu: „ai locul tău, ești important și poți crește aici”.
Ca arhitect voluntar în De-a Arhitectura, cred că putem sprijini copiii nu doar prin activități și resurse în școală, ci și prin atenția la aceste detalii aparent mărunte, dar esențiale. O cutie etichetată pentru creioane, o pernă colorată pentru pauze sau un desen prins pe perete îi ajută să simtă că acel spațiu le aparține.
Un colț bine gândit acasă dă siguranță și devine sprijin în procesul de adaptare: un punct de echilibru între cerințele școlii și nevoile lor emoționale.
Fiecare început de școală e diferit, dar în toate regăsim aceleași emoții: curiozitate, teamă, entuziasm, așteptare. Rolul nostru este să fim acolo, lângă copii – cu răbdare, cu încredere și cu bucuria de a descoperi împreună.
Dacă vrei să fii parte din această poveste, fie ca profesor, arhitect sau susținător, descoperă mai multe pe www.de-a-arhitectura.ro.