Energia școlii mele

învățământ gimnazial

DURATA: 3 ore
OPŢIUNI DE DESFĂŞURARE: activitate extracurriculară în cadrul Programului Naţional „Săptămâna verde”
METODA DIDACTICĂ: învățare experiențială prin activitate practică
TIP CURRICULUM: transdisciplinar și integrativ (arte + ştiinţe)
ÎNDRUMAT DE: cadrul didactic al clasei
LOCUL: interior – sala de clasă
COST:  programul este oferit gratuit, fiind sprijinit cu grant din partea Islandei, Liechtenstein și Norvegiei, prin granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul proiectului „Energy literacy for an efficient and sustainable Romania. Transversal knowledge transfer and awareness raising between Romania and Norway.“ (ELES)
ACTIV: din 2024

PARTENER:

        

Atelierul Energia Școlii Mele, desfășurat în 3 ore interactive, este dedicat elevilor încadrați în ciclul de studii gimnaziale și are ca scop explorarea și înțelegerea consumului de energie electrică în propriile școli, precum și luarea deciziilor referitoare la proiectarea unei intervenții de retrofit pentru o școală generică de gimnaziu.

Prin intermediul acestui atelier, elevii vor fi ghidați să efectueze calcule estimate ale energiei electrice consumate în școala lor, identificând și analizând principalii consumatori de energie electrică în mediul construit al instituției lor educaționale. Vor explora în detaliu modul în care energia electrică este utilizată în sălile de clasă, în sistemele de încălzire și răcire, și vor descoperi modalități creative de eficientizare a consumului energetic prin implementarea unor strategii precum izolația termică și alte tehnici de optimizare a eficienței energetice a clădirilor școlare.

Activitățile practice din cadrul atelierului îi vor provoca pe elevi să descopere sursele de energie existente în jurul lor și să gândească soluții inovatoare pentru generarea și utilizarea responsabilă a energiei în cadrul școlii lor. Vor învăța despre complexitatea rețelelor de energie și despre rolul diferiților actori implicați în producția, transportul, distribuția și utilizarea energiei electrice, dobândind o înțelegere holistică a sistemului energetic din perspectiva mediului construit al școlii și a comunității locale.

Atelierul își propune să stimuleze gândirea critică și creativă a elevilor, oferindu-le o platformă pentru a-și exprima ideile și soluțiile privind gestionarea energiei în mediul școlar. Prin colaborare și implicare activă în activitățile practice și discuțiile teoretice, elevii vor avea ocazia să-și dezvolte abilitățile de lucru în echipă, de comunicare și de rezolvare a problemelor, contribuind astfel la construirea unei culturi a energiei durabile și responsabile în cadrul comunității școlare.

Materialele necesare pentru desfășurarea atelierului, inclusiv un desfășurător detaliat al cursului și materialele practice, vor fi puse la dispoziția profesorului de clasă pentru a facilita implementarea activităților în mod eficient. În plus, părinții sunt încurajați să participe ca voluntari pentru a sprijini desfășurarea activităților și pentru a contribui la consolidarea legăturii dintre școală, familie și comunitate în eforturile comune de promovare a conștientizării și a acțiunilor privind eficiența energetică și sustenabilitatea în educația elevilor.

Resurse:

  • Planul lecției: descarcă▼
  • Prezentare suport: descarcă▼
  • Materiale educaționale Ora 1 – arhivă ce conține fișe de lucru și fișe explicative: descarcă▼ 
  • Materiale educaționale Ora 2 – arhivă ce conține fișe de lucru și fișe explicative: descarcă▼ 
  • Materiale educaționale Ora 3 – arhivă ce conține fișe de lucru și fișe explicative: descarcă▼ 
Autori:
arh. Vera Marin, arh. Ioana Moraru, arh. Lucian Călugărescu, concept grafic: arh. Veronica Sava