Energie și mediu construit
9-18 ani
DURATA: 2-3 ore/zi, o singură zi
OPŢIUNI DE DESFĂŞURARE: activitate extracurriculară în cadrul Programului Naţional „Săptămâna verde”
METODA DIDACTICĂ: învățare experiențială prin activitate practică
TIP CURRICULUM: transdisciplinar și integrativ (arte + ştiinţe)
ÎNDRUMAT DE: cadrul didactic al clasei
LOCUL: interior – sala de clasă
ACTIV: din 2024
PARTENER:
Chiar dacă participați sau nu la programele De-a arhitectura, aceaste activități de o zi de școală vor oferi elevilor voștri oportunitatea de a-și însuși noi și inedite noțiuni despre energie și mediu construit, într-o manieră interdisciplinară, care pune accent pe dezvoltarea imaginației și încurajează creativitatea și spiritul critic.
În fiecare an școlar, alegem să dezvoltăm activități pe tematici relevante pentru fiecare categorie de vârstă. De data aceasta, în perioada septembrie 2023 – martie 2024, am dezvoltat trei scenarii de atelier de o zi: Detectivii energiei pentru clasa a 3-a, Energia școlii mele pentru gimnaziu, Energie.Locuință.Vecinătate. pentru liceu.
Activitățile sunt gândite astfel încât să poată sa fie desfășurate în sălile de clasă, ghidate exclusiv de către un cadru didactic.
Elevii dobândesc cunoștințe, abilități si atitudini noi despre legătura între mediul construit (școala lor sau o școală generică, o locuință generică, dar si cartier, localitate, regiune) si respectiv producția și consumul de energie.
Scopul nu este ca elevii să reproducă definiții, ci să experimenteze și să înțeleagă ca:
- consumul de energie din clădirile și din cartierele noastre poate fi diminuat – dacă facem amenajări și construcții noi care să fie mai eficiente, precum și prin intervenții de creștere a gradului de izolare termică la clădirile existente (retrofit).
- construcțiile și spațiile noastre amenajate publice sau private pot să și producă, nu doar să consume energie – soare, vânt, diferențe de temperatură (pompe de căldură) pot fi surse de energie alternativă atât pentru producția de electricitate, cât și pentru încălzirea sau răcirea aerului din încăperile pe care le folosim, si asta fără să scadă confortul celor care le folosesc ci dimpotrivă.
- suntem legați unii de alții în spațiu – rețelele de distribuție a energiei ne leagă unii de alții (producatori si consumatori, prosumatori si distribuitori, etc.) iar calitatea acestor rețele ne condiționează posibilitatile de a produce energie din surse alternative.
Pentru ca aceste idei să fie integrate, este nevoie nu doar de cunoștințe, ci și de exersarea acelor informații prin activități concrete, și de discuții pentru a defini interesul comun în legătura cu energia și mediul construit. Prin urmare, o serie de fișe, planșe, cartonașe de potrivit pe situații de amenajare interioară – toate aceste materiale didactice conduc elevii prin activități de investigație (școala primară) printr-un joc de rol intergenerațional (liceu) sau prin calcule de consum de energie electrică pentru școala lor, si respectiv decizii de pus într-o temă de proiectare pentru o intervenție de retrofit pentru o școală generică (gimnaziu).
Materialele pentru a putea susține atelierele la clasă sunt disponibile în mod gratuit, acestea fiind realizate cu ajutorului unui grant din partea Islandei, Liechtenstein și Norvegiei, prin granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul proiectului „Energy literacy for an efficient and sustainable Romania. Transversal knowledge transfer and awareness raising between Romania and Norway.“ (ELES)