Ateliere pe care Asociaţia De-a Arhitectura le implementează în Programul Național „Săptămâna Şcoala Altfel” (SSA) se vor desfășura în sala de clasă, afară sau în muzee, sub îndrumarea unui arhitect (pregătit pentru a susţine cursuri marca De-a arhitectura, pentru copii) şi a unui voluntar (voluntarul este opţional, în funcţie de disponibilitatea de timp a arhitecţilor sau a studenţilor arhitecţi voluntari ai asociației).
Prezenţa cadrului didactic este absolut obligatorie la acest atelier. Rolul cadrului didactic este de a asigura siguranța copiilor, dar şi de a face conexiuni cu alte noțiuni dobândite de elevi, astfel ca activităţile desfăşurate de arhitecţii noştri să asigure o învățare trans-curriculară. La finalul activității profesorilor li se va elibera adeverință de participare.
Părinţii sunt bineveniţi, ca şi voluntari, la aceste ateliere.
Înscrierea la unul dintre ateliere De-a arhitectura din SSA se face pe platforma De-a arhitectura aici: https://portal.de-a-arhitectura.ro/main/events.
„Săptămâna Şcoala Altfel” în anul şcolar 2022-2023 se desfășoară în parteneriat cu De-a Arhitectura în aceste orașe: București, Constanța, Hunedoara, Iași, Sibiu, Timișoara. Pentru înscrieri în Timișoara aveți detalii despre aceste ateliere aici, iar înscrierea la unul dintre ateliere De-a arhitectura din SSA în Timișoara se face trimițând un email la: brindusa.havasi@de-a-arhitectura.ro.
Înainte de înscriere vă recomandăm să urmăriți acești pași:
- Studiați oferta de ateliere pentru orașul dumneavoastră aici: https://portal.de-a-arhitectura.ro/main/events.
- Decideți la ce atelier doriți să vă înscrieți, verificați disponibilitatea atelierului în ziua care vi se potrivește. Dacă mai multe școli au SSA în aceeași săptămână, este util de știut că înscrierile se fac pe principiul primul venit, primul servit.
- Strângeți banii pentru plata atelierului – plata se face o singură dată (pentru întreaga clasă, în funcție de numărul de elevi) când vă înscrieți pe platformă. Deci O CLASĂ înseamnă O ÎNSCRIERE. ATENȚIE! Banii nu se returnează pentru copiii absenți. Asigurați-vă că puteți desfășura atelierul în condițiile date înainte de a face plata.
Atelierele noastre din Programul Național „Săptămâna Şcoala Altfel” (SSA) sunt gratuite pentru copiii cu bursă socială sau bursă medicală. Vă rugăm menționați numărul de copii din această categorie în formularul de înscriere.
Dacă în clasă sunt copii cu nevoi speciale de învățare vă rugăm să menționați diagnosticul și gradul de independență al copilului, pentru a ști dacă este nevoie de resurse umane și materiale suplimentare din partea asociației.
Dacă aveți orice fel de nelămuriri legate de SSA, contactați-ne la: corina@de-a-arhitectura.ro.
Resurse gratuite pentru clase:
- Atelier „Labirintul de aţe” descărcabil aici. Pentru mai multe detalii despre activitate mergeţi aici.
- Atelier „Scenografie” descărcabil aici, cu referinţe aici şi aici.
- Atelier „Căsuţa omuleţului LEGO” descărcabil aici, cu referinţe aici.
Dacă aveți nevoie de sfaturi referitor la predarea acestor activități puteți scrie un email la: corina@de-a-arhitectura.ro.