Cu sprijinul Holcim Romania am organizat un atelier de-a arhitectura HandsOn! la Aleşd, în judeţul Bihor. Şi cum puteam face asta doar pentru o singură clasă, i-am provocat pe copiii de-a III-a şi a IV-a să ne trimită poveştile lor despre locul preferat din oraş. Le-am trimis câteva fotografii cu locurile noastre preferate şi o temă prietenoasă (clară şi cu sfaturi despre cum ne imaginăm noi că ar arăta o poveste scrisă de o clasă despre un loc), am ales un juriu format din arhitecţi care cunosc copiii (adică dintre noi, de-a arhitectura), am discutat criterii şi… am aşteptat ca pe pâinea caldă cele 7 poveşti care ne-au sosit din Aleşd.
Atelierul a fost organizat la Aleşd cu copiii care au scris povestea aleasă de juriu, cei din clasa a IV-a B de la Liceul Teoretic Constantin Şerban, pe care o puteţi citi aici. Iar zilele acestea publicăm toate poveştile, primite de la Aleşd şi Câmpulung, urmăriţi-ne.
Astăzi puteţi citi povestea trimisă de clasa a III-a Step by Step de la Colegiul Tehnic Alexandru Roman din Aleşd, îndrumată de doamnele profesoare Pârlog Sonia şi Şoit Rodica.
Poveste despre oraşul nostru
Este o poveste despre oraşul nostru, o poveste a unor copii din clasa a III-a, o poveste despre locul naşterii şi al copilăriei, al existenţei noastre pe acest pământ, împreună cu familia, cu prietenii şi cu toţi cei dragi.
Povestea noastră este adevărată, este povestea oraşului salutat de Crişul Repede, povestea dealurilor,de care este flancat oraşul,a povestea câmpiilor, a livezilor şi a văilor, care împodobesc frumuseţea locului.Este povestea unor oameni minunaţi, gata oricând să-şi primească vizitatorii.
Deşi suntem la o vârstă fragedă a copilăriei, suntem în stare să prezentăm tot ceea ce ne leagă, ne farmecă,ne încântă şi ne atrage în acest oraş din Bihor numit Aleşd.
Oraşul poate fi admirat de toţi trecătorii care străbat şoseaua principală, dinspre Oradea spre Cluj-Napoca.La intrare veţi întâlni o placă mare, pe care este scris numele oraşului nostru.El este aşezat de-o parte şi de alta a şoselei principale. Oriunde te-ai uita vezi case, vile, blocuri semn că aici trăiesc oameni harnici. Încă de la intrare simţi parfumul florilor care te îmbie din grădinile locuitorilor din balcoane şi de pe marginea şoselei. Sunt flori multicolore, pomi ornamentali, care împodobesc locurile şi parcă îţi spun:,,Bun venit în oraşul nostru!”
Desigur, sunt multe locuri de admirat şi de vizitat în acest oraş, care înseamnă o mică părticică din România mea dragă. Noi vă vom przenta tot ceea ce vizitatorul poate admira. Încă de la intrare in oraş pe partea stângă, cum vii dinspre Oradea se vede Stadionul Sportiv ,,Crişul” din Aleşd, apoi ne apropiem de casele şi parcurile din oraş. Chiar in centru se poate admira ,, Statuia eroului necunoscut”, iar parcul din centrul oraşului te îmbie la răcoare şi la linişte, în orce anotimp te-ai afla. Ochiul trecătorului este fermecat de parcul amenajat cu fântâni arteziene care parcă ne anunţă că suntem în apropierea unei instituţii importante, ,,Primăria oraşului Aleşd”. Este o clădire, care se prezintă într-o formă nouă şi modernă. Apoi, aerul cărţilor ne cheamă să le răsfoim şi să culegem învăţătură din tot ceea ce ne oferă ele. Cărţile, adăpostite în bibliotecă, sunt prietenele noastre care ne ajută în orce situaţie. Când ieşim din bibliotecă, o luăm pe şosea, apoi ne îndreptăm spre piaţă şi ocolim uşor spre dreapta, ajungem la un punct unic de tratament şi relaxare, la,, Băile Termale” din Aleşd, care sunt benefice atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Cei vârstnici îşi tratează bolile reumatice şi alte boli, care îi ajută să meargă mai departe în viaţă. În bazinul celor mici se fac lecţii de înot, sub supravegherea atentă a profesorilor- antrenori. Grija pentru noi elevii, din clasa a III-a, o simţim şi din partea doamnelor învăţătoare, care ne asigură relaxare şi joc în apă pentru a avea o minte şi un corp sănătos.
Pentru părinţii noştri, dar şi pentru noi, şcolarii, aspectul oraşului nostru este un adevăr, pe care fiecare îl admiră, fiecare trecător îşi poate desfăta privirea cu frumuseţea unică a locului în care trăim. Ceea ce ne atrage şi mai mult este faptul că orăşelul nostru poate fi străbătut la pas, nu trece prin el nici tramvaiul, nici treleibuzul, ceea ce ne conferă nouă, locuitorilor multă linişte şi relaxare. Ce este mai frumos decât să poţi colinda oraşul tău cu piciorul fără a depinde de un mijloc de transport. Nimic nu-i lipseşte acestui ţinut ocrotit de Dumnezeu, un ţinut mirific, deoarece şi oamenii sunt deosebiţi şi cu idei inovatoare, chiar şi atunci când construiesc propriile locuinţe, chiar şi atunci când participă la înfrumuseţarea oraşului. Nouă ni se pare că fiecare anotimp are povestea lui în acest oraş, fiindcă fiecare anotimp are frumuseţea lui, dar atunci când iarba şi pomii înverzesc, când grădinile înfloresc, când livada cu pomi fructiferi şi via transmit mirosul tămâios şi ne îmbie să gustăm sănătatea şi rodul lor, ne gândim la toate anotimpurile, fiecare aducându-şi câte o contribuţie spre binele oamenilor.
Am arătat printr-o poveste scurtă ceea ce este impresionant în oraşul nostru ne vom întoarce spre ceea ce ne face să vibrăm ori de câte ori ne îndreptăm spre stadionul sportiv, despre care vă spuneam că se află la intrarea în Aleşd. Nu e greu de ajuns acolo şi nici de găsit, deoarece bătaia mingii, galeria şi strigătele de bucurie ale copiilor, tinerilor şi vârstnicilor ne cheamă la stadion, ne îndeamnă să ne întrecem cu cei mai buni jucători.
Stadionul se află pe strada ,,Arena sportivă” chiar la intrare în oraş, pe partea stângă. Stadionul datează de foarte mulţi ani, mai marii oraşului aducând permanent îmbunătăţiri reamenajări şi extinderi. Este un loc frumos şi primitor, în orce anotimp al anului. Unii dintre noi au vizitat stadionul atunci, când abia ne ridicam căpuşorul din cărucior, alţii au făcut cunoştinţă cu el, la câţiva anişori, însă mulţi dintre noi joacă azi, în echipa de juniori fiind îndrumaţi de profesori şi antrenori deosebiţi. De multe ori ne gândiam ce-am putea face să ajungem pe teren să ne arătăm măiestria şi să fim aplaudaţi de spectatori, care iubesc balonul rotund, care aşteaptă ca mingea să fie trimisă în poartă, iar galeria să urle de bucurie. Mulţi dintre elevii clasei noastre trăiesc acest moment şi se bucură pentru fiecare victorie. Dar am aflat de la antrenorul nostru că pentru a înscrie un gol este nevoie de multă muncă, de multă sudoare şi de unitate între jucători. Când ne antrenăm ne gândim la locul acela marcat, la porţile uriaşe prin care vom reuşi să plasăm mingea şi să adăugăm câte un punct la scorul echipei. Este o poveste minunată atunci când trăieşti clipele reuşitei,când faci ceea ce-ţi place, să joci fotbal, să te joci cu mingea rotundă, pe care dacă ştii s-o mânuieşti îţi aduce bucurii, îţi aduce satisfacţia reuşitei.
Oare, tu, trecătorule vei reuşi să ajungi să ne admiri oraşul sau să ne vezi jucând pe stadionul cu porţi impresionante la care am visat de mici?! Noi vă aşteptăm să vă convingeţi că povestea oraşului nostru este o poveste adevărată cu oameni cu realizări şi succese.
Nu uitaţi! Trebuie să vă opriţi în oraşul nostru care are un nume ales şi unic în judeţul Bihor, ALEŞD, şi vă veţi minuna de frumuseţea lui.