Noutăți
Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Iarina Tavă
Iarina Tavă s-a alăturat echipei De-a Arhitectura din Curtea de Argeș în 2021, în cadrul programului educațional „My School Can Be Cool”, iar din 2022 este membră asociată. Arhitectă cu suflet de artist și pedagog, Iarina îmbină sensibilitatea artistică moștenită din familie cu rigoarea și empatia cultivate prin sportul de performanță. Vă invităm să îi citiți povestea și să cunoașteți un alt voluntar dedicat al De-a Arhitectura.
My School Can Be Cool – un deceniu de diagnostic urmat de design participativ
Definiții, explicații privind etapele și conceptele cheie ale programului educațional „My School Can Be Cool” și ilustrarea acestora cu informații din interviul cu arh. Viorica Popescu, coordonatorul programului educațional și al echipei De-a arhitectura în proiectul „Începe la Școală”.
Interviurile De-a Arhitectura: Primăvara asta se numără… coordonatoarele, de Ziua Internațională a Femeii
În luna martie am stat de vorbă cu femeile care pun în mișcare proiectele noastre – coordonatoarele De-a arhitectura. Descoperiți ce le inspiră, care sunt valorile care le ghidează în activitatea lor zilnică, cum promovează o arhitectură mai incluzivă și rolul lor esențial în formarea noilor generații. Un material special de Ziua Internațională a Femeii.
De-a Arhitectura a opta oară la Swimathon – pentru o educație cu adevărat incluzivă
Suntem bucuroși să anunțăm că participăm din nou la Swimathon București, ajunși deja la a opta ediție! Anul acesta ne-am propus un obiectiv ambițios și profund necesar: să strângem fonduri pentru a adapta curricula programului educațional „De-a arhitectura în orașul meu” astfel încât să devină accesibilă și eficientă pentru școlile în care învață elevi cu dizabilități intelectuale. Citiți în articol cum ne puteți susține.
Întreabă orașul, știe atât de multe!
Imaginați-vă o lecție în care matematica, istoria și arta nu mai stau în sertare separate, ci se întâlnesc firesc într-un proiect creativ, ancorat în lumea reală. Educația de mediu construit face exact asta: leagă noțiunile din curriculumul școlar de contextul cotidian – clădiri, orașe, spații publice – și transformă învățarea într-o experiență interdisciplinară, activă și relevantă pentru elevi. Colega noastră, arh. Cristina Dumitrescu, co-coordonatoare a programului, povestește mai multe în articol.
Atelierele „Before and After” la Timișoara: Cum pot transforma copiii istoria în viitor
Între 21 septembrie și 5 octombrie 2024, De-a Arhitectura a organizat, în parteneriat cu OAR Timiș și cu sprijinul BETA, o serie de ateliere creative pentru copii, chiar în fosta garnizoană militară din Piața Libertății. Sub titlul „Before and After”, copiii au fost invitați să vadă patrimoniul ca pe o resursă vie, de reinventat pentru viața de azi.
Programe de educație de mediu construit: o alfabetizare spațială ce transformă generații
Am stat de vorbă cu Cristina Dumitrescu, arhitect De-a arhitectura, despre ce înseamnă alfabetizarea spațială, rolul profesorului în clasele De-a arhitectura, contribuția arhitectului și dinamica acestui tandem esențial. Dar și despre multe altele. Vă invităm să porniți într-o călătorie prin arhitectură și mediu construit, prin orașe și comunități, educație și viață mai bună, joacă și imaginație.
Prin ochii coordonatorilor: de ce să fii voluntar De-a arhitectura
La De-a Arhitectura, ca voluntar, nu doar că le deschizi copiilor ochii asupra lumii construite, dar o redescoperi și tu, prin curiozitatea lor. În locul unui birou de proiectare, ai o clasă de copii curioși gata să descopere localitățile prin joacă și experiment. Întrebările lor te provoacă să vezi arhitectura cu alți ochi, să găsești explicații noi, să transformi concepte complexe în idei accesibile. Hai alături de noi în anul școlar 2025-2026! Înscrierile sunt deschise până pe 10 martie.
O gură de oxigen cu BrancussChOOL
Revenim cu povestea celui de-al treilea proces de diagnostic și design participativ al spațiului derulat de „My School Can Be Cool” (MSCBC) în școli, care a ajuns la final în 2024. Suntem recunoscători ING Bank România care ne-a sprijinit pe tot parcursul anului prin programul de granturi „Adoptă un proiect”. Echipa BrancussChOOL, formată din 25 de liceeni ai Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” din Petrila, Hunedoara, a finalizat participarea la programul „My School Can Be Cool” cu implementarea proiectului de amenajare a curții, „Oxigen Space Oxi_Gen[…]”. Vă invităm să citiți în continuare despre parcursul lor în program.
Arhitectura ca instrument educațional la clasă
Dragi profesori, dacă sunteți în căutarea unor activități care să aducă mai multă interactivitate și aplicabilitate în orele de curs, vă invităm să explorați programele De-a arhitectura. Acestea sunt integrate în curriculum și oferă elevilor – alături de dumneavoastră și un arhitect voluntar – un mod diferit de a înțelege orașul, clădirile și spațiile în care trăim. Înscrierile sunt deschise până pe 10 martie. Dacă vreți să aduceți această experiență la clasa dumneavoastră, vă așteptăm să vă alăturați!