Kit-ul educativ „Școlari în siguranță” – un nou proiect De-a Arhitectura – a fost implementat, în perioada martie-iunie 2017, în 47 de clase (23 clase din mediul urban și 24 de clase din mediul rural) la peste 1100 de copii de gimnaziu. Kit-ul va rămâne în biblioteca școlii, ca resursă pentru cadrele didactice din școală, și se va putea preda la mai multe generații de copii ori de câte ori se doreşte. Cele mai multe înscrieri au fost făcute de școli din București şi județele Brașov, Buzău şi Dâmbovița, iar cursul a fost predat copiilor de către profesori de matematică, educație tehnologică, fizică sau chimie.
Kit-urile au conţinut un set de cartoline, fiecare dedicată unei noţiuni, cu explicaţii, pictograme, idei de activităţi şi resurse (vezi un link, invită un pompier/un arhitect/un cadru medical etc.) + îndrumare pentru explorări/analize ale spaţiului şcolii din punct de vedere al siguranţei.
La sfârșitul perioadei de implementare a proiectului copiii au avut de făcut o prezentare, alegându-și o temă din curs, predând astfel ștafeta către o altă clasă din școala lor, pentru a studia și a fi în siguranță în caz de cutremur, incendiu, inundație, etc.
Am asistat în București la prezentarea a două clase de la Şcoala Gimnazială Nr. 188 în care copiii le-au vorbit colegilor lor mai mici, de clasa a V-a. Una dintre clase a făcut o prezentare foarte interactivă și practică, alegând să discute despre dezastrele ce se pot întâlni în școală. Au început prin a-i ajuta pe colegii lor mai mici să descopere ce înseamnă un dezastru, care sunt termenii alăturați. Răspunsurile au venit imediat: incendiu, cutremur, inundație, explozie și epidemie. Concluzia a fost că dezastrul este acel fenomen care ne trezește emoții puternic negative, ca de exemplu: teamă, frică, distrugere totală. Pornind de la dezastrele care se pot întâmpla la ei în școală, copiii din audiență, ajutați de colegii lor mai mari care au studiat cursul „Școlari în siguranță”, au încercat să gândească niște slogane prin care să se poată preveni accidentele din timpul dezastrelor naturale:
- „Fii responsabil pentru viața ta!”
- „Fii calm, nu fii panicat!”
- „Cu multă practică poți evita multe accidente!”
- „Ia măsuri să te ferești!”
Apoi, copiii au fost împărțiți în grupe, au avut de îndeplinit niște sarcini/exerciții de logică legate de hazardele ce se pot întâmpla în școală. De exemplu, grupa care avea de lucrat pe tema incendiilor a avut de rezolvat un studiu de caz ca și primă sarcină: „Sunteți în clasă și la un moment dat simțiți miros de fum. Dacă nu găsiți stingătoarele, iar în preajmă nu este nimeni, cum procedați să ieșiți din această situație?”. Sarcina a doua a constituit-o depistarea tuturor elementelor din școală care pot duce la apariția unui incendiu, iar sarcina a treia a fost rezolvarea unui rebus pe aceasta temă. A fost deci o prezentare prin care copiii invitați au fost implicați și puși să gândească cum ar reacționa în practică!
În urma completării formularului de feedback de către profesorii participanţi concluzionăm că materialul oferit de Asociația De-a Arhitectura drept suport educațional a fost conform așteptărilor cadrelor didactice (în proporție de 96%), că informațiile primite (conținutul didactic şi biblioteca de imagini) au fost utile pentru a susține cursul și că subiectele au fost prezentate într-un mod structurat și coerent. Din totalul de 47 de înscrieri, 41 de clase au finalizat cursul, 5 clase finalizează cursul în toamnă, iar 3 clase au renunțat.
În perioada 1 septembrie-1 octombrie 2017 se vor desfășura înscrierile pentru a doua ediție a proiectului „Școlari in siguranță”, fiind disponibile încă 35 de Kit-uri educative, deci 35 clase (a VI-a, a VII-a, a VIII-a) vor beneficia de aceste materiale didactice. Înscrierile se vor face completând formularul online de pe pagina dedicată a proiectului pe site-ul De-a arhitectura.
Proiectul (atât ediția I, cât și ediția II) este implementat cu susținerea Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) Filiala Bucureşti şi cu ajutorul resurselor mobilizate la Swimathon-ul Bucureşti 2016, organizat de Fundaţia Comunitară Bucureşti şi cu sprijinul Siniat, Danfoss, Asociaţia KNX, Scat Sistem, Simbio.
Text: arh. Corina Croitoru