Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Andreea Micșa

14/11/23 | voluntari

j

Text: o serie coordonată de arh. Monica Popescu

l

Editor: arh. Monica Popescu

Fotografii: arhiva personală arh. Andreea Micșa, din cadrul proiectelor De-a arhitectura

h

Timp de citire: 8 minute

Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!

Seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, și-a propus să vă prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.

Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.

Andreea Micșa a venit în familia De-a Arhitectura la Timișoara, în 2018, la cursul dedicat copiilor de clasa I și a II-a – „De-a arhitectura mini”, deși sufletește a fost alături de asociație încă de la început. Andreea iubește bucuria copiilor de la clasă și de la atelierele de Club și viața sa gravitează acum în permanență în jurul voluntariatului la De-a Arhitectura, care a devenit o constantă. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.

DAA: Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?

AM: Am avut norocul să am bunicii la țară – atât cei materni, cât și cei paterni, așa că o mare parte din copilărie mi-am petrecut-o la sat, într-un mediu minunat pentru joaca liberă! Când eram mică, cel mai mult îmi plăcea să mă joc „de-a școala” – eu fiind învățătoarea! Dar părinții mei nu vedeau bine meseria de dascăl, din motive financiare! Pe măsură ce am crescut m-am transformat în strateg –  eram cea care organiza terenul de joacă, fie că era toată casa, curtea, căruța, lanul de porumb din spatele grădinii sau doar o cameră mică – găseam locuri potrivite pentru orice joc, împărțeam teritorii imaginare, planificam activitățile în detaliu. Pe lângă asta, îmi petreceam mult timp amenajând și construind – foloseam pietricele, bucăți de lemn și resturi diverse de materiale de care bunicii nu mai aveau nevoie, adunate de prin curtea casei lor, pentru castele, căsuțe, labirinturi, cetăți… Și desenul mi-a plăcut, și pictura, deși nu consider că sunt foarte talentată. Dar făceam deseori schițe de tot felul! Așa am ajuns la concluzia, în clasa a XI-a, ca mi-ar plăcea să fiu arhitect și am început să mă pregătesc pentru examenul de admitere la arhitectură. Într-adevăr, și acum mă simt deseori ca și atunci cand mă jucam – bucuroasă, curioasă, concentrată, ca și când aș fi într-o poveste, așa că am încredere că am ales cu inima, că fac ceea ce îmi era menit! A fost mult de muncă – și la pregătire și mai ales după aceea, la facultate! Apoi, ca arhitect, am lucrat alături de oameni deosebiți, de la care am învățat foarte multe!

DAA: Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?

AM: Bunicii mei – mai ales bunicile, aveau o atenție deosebită pentru detalii și m-au învățat să am răbdare, să nu renunț și să fiu meticuloasă, ceea ce îmi este și acum de mare folos în general, dar și ca arhitect! Aprecierea pentru gândirea liberă și autenticitate, atât în familia mea, precum și la școală, au contat foarte mult și le-am integrat în filosofia mea de viață și în munca mea. Puterea de muncă și asumarea responsabilității de a lua decizii, de a mă implica în comunitate, de a acționa atunci când simt că e nevoie, le datorez felului în care am fost crescută și profesorilor mei. Principiile și buna morală se transmit prin forța exemplului – părinții și bunicii, profesorii, domnul învățător, doamnele educatoare mi-au influențat foarte mult modul de gândire, de aceea sunt conștientă că dezvoltarea mea ca om și ca arhitect le-o datorez în mare măsură! Am admirat mereu oamenii care lucrau cu bucurie, am înțeles de la ei că atunci când faci ceea ce îți place sau pur și simplu de drag, e mult mai ușor și rezultatul e mereu frumos, bun! Asta e ceea ce îmi doresc să transmit și eu atunci când lucrez la ceva – bucuria de a lucra cu drag, cu sens, cu încrederea că va fi bine!

Căsuțe din bucăți de lemn, De-a arhitectura mini 2023, clasa a II-a de la Liceul Shakespeare din Timișoara, prof. înv. primar Adriana Drai

DAA: Cine sau ce a avut cea mai mare influență asupra muncii tale până în prezent? 

AM: Am avut mulți profesori buni și înțelepți care m-au învățat cum să gândesc, cum să abordez diferite situații, ce fel de întrebări să îmi pun și toți și-au lăsat câte puțin amprenta pe modul în care m-am format ca om și ca arhitect. Totuși, cred că cea mai mare influență asupra muncii și vieții mele au avut-o joaca, apropierea de natură, libertatea și bogăția imaginației dezvoltate în copilărie, precum și timpul răbdător și plin de căldură sufletească petrecut la țară, cu bunicii, bunătatea și frumusețea oamenilor pe care i-am întâlnit.

În proiectele mele, dar și în viața de zi cu zi, pornesc de la ce consider și simt că este important, caut să îmi fac o imagine cât mai clară despre ce e de dorit, cum e mai ușor, folositor, mai bine și frumos de rezolvat și apoi gândesc pas cu pas sau de la mare la mic fiecare etapă, până la detalii. Tot joaca din copilărie m-a învățat să las loc și pentru surprize, pentru neprevăzut și chiar să mă bucur de ele pentru că mă ajuta să descopăr soluții și rezolvări noi!

De aceea, consider că cele mai prețioase daruri pe care le putem oferi copiilor sunt acestea: timpul nostru, atenția iubitoare, ocazia de a învăța prin joacă și activități creative care dezvoltă imaginația și încurajează o legătură strânsă cu natura!

Grădina minunată – satul, De-a arhitectura mini 2022, clasa I de la Liceul Shakespeare din Timișoara, prof. înv. primar Adriana Drai

DAA: Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?

AM: Am început în septembrie 2018, cu copii de clasa a II-a, la „De-a arhitectura mini”. Îmi doream de mult timp să mă înscriu ca voluntar – de fapt mi-am dorit încă din 2012, de când am aflat despre asociație – am rezonat cu tot ce își propunea și simțeam că mi-ar aduce multă bucurie să contribui și eu la ceva atât de frumos! Așa că, sufletește, m-am alăturat de la început, chiar dacă din diverse motive am tot amânat! Am avut emoții la început, pentru că era o experiență cu totul nouă, dar după primele ore la clasă mi-am adus aminte de joaca mea „de-a școala” din copilărie și mi-am dat seama că îmi place foarte mult lucrul cu copiii, că am ajuns în locul potrivit, de unde nu voi pleca prea curând! Am fost foarte fericită, mă încărcam cu atât de multă energie pozitivă, încât de-abia așteptam să merg din nou și îmi plăcea să mă pregătesc din timp pentru fiecare atelier! Și acum mă simt la fel, singura diferență e că deja face parte din rutina mea și orice planificare pe termen mediu și lung pentru mine include și orele ca voluntar la De-a arhitectura!

Macheta Orașului Verdexia, De-a arhitectura în orașul meu 2021, clasa a IV-a de la Școala Gimnazială Nr. 25 din Timișoara, prof. înv. primar Ramona Borcovici

DAA: Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?

AM: Îmbrățișările primite după fiecare pauză mai lungă în care nu mă văd cu copiii – de exemplu după vacanțe, mă emoționează și acum la fel de tare ca și în primul an! Și energia pozitivă cu care mă încarc de fiecare dată!

DAA: Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?

AM: Mi-a fost greu în primele luni să mă obișnuiesc să rețin numele copiilor și mă simțeam prost pentru că ei toți știau cum mă cheamă și erau foarte atenți și afectuoși cu mine, iar eu nu ținusem minte aproape niciun nume! Da, asta a fost cel mai greu!

DAA: Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educației tale? Povestește-ne în câteva rânduri și spune-ne cum a influențat experiența ta prezența ta în clasa De-a arhitectura?

AM: Da, au fost mai mulți profesori care m-au impresionat și pe care i-am admirat și le-am urmat exemplul. Domnul învățător și domnul profesor de română din gimnaziu m-au învățat cât de important e să comunic clar și la obiect, să fiu riguroasă și să mă pregătesc serios atunci când urmează să vorbesc „în public”, să îmi structurez bine ideile, și cred că lor le datorez multe, de care abia acum îmi dau seama! La matematică am avut doi profesori extraordinari – în gimnaziu și la liceu, care mi-au arătat că orice problemă poate fi foarte ușoară sau foarte grea, în funcție de cum o abordezi, că există întotdeauna mai multe rezolvări posibile și că, de fapt, contează mai mult calitatea, frumusețea unei soluții, decât numărul de pagini scrise. La facultate, în timpul stagiului Erasmus din Granada, Spania, am avut un profesor deosebit care aprecia întotdeauna mai mult procesul decât rezultatul unui proiect și care ne spunea deseori că bucuria cu care lucrăm se vede, se simte, ca și când s-ar materializa în proiectele noastre.

La rândul meu, încerc să fi cât mai riguroasă, să fiu bine pregătită pentru fiecare atelier și să comunic cât mai corect cu copiii, să le arăt că nu au cu ce să greșească pentru că orice idee poate fi bună, în funcție de cum e condusă, materializată. Și cel mai mult îmi place să le transmit că atunci când lucrează cu bucurie, de drag, cu respect pentru natură și oameni, se vede și e bine!

DAA: Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?

AM: În prezent lucrez pe cont propriu și încerc să găsesc un echilibru între profesie, implicarea în comunitate și timpul cu familia. Sunt foarte interesată de arhitectura de patrimoniu și de patrimoniul natural, de transmiterea către viitor a acestora, de restaurare – așadar mă implic în proiecte care au și o componentă în acest sens. Sper să reușesc să particip la cât mai multe ateliere pentru copii – atât în mediul urban, dar mai ales în mediul rural, unde simt că este cea mai mare nevoie de conștientizare și recuperare a valorilor legate de patrimoniul cultural și arhitectural local!

DAA: Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.

AM: Recent am participat, tot ca voluntar, la câteva proiecte pentru comunitatea din jurul școlii unde învață fiica mea – proiecte de amenajări exterioare pentru recreere și sport, respectiv pentru reparații importante ale clădirii școlii – atât la partea de concept, cât și în faza de proiectare și redactare pentru a fi depuse spre finanțare. Am lucrat alături de dascăli și alți părinți implicați, ceea ce m-a motivat foarte mult!

Alte proiecte minunate la care am participat anul acesta au fost alături de De-a Arhitectura – ateliere pentru copii despre patrimoniul arhitectural al orașului Timișoara – proiectul „Patrimoniul și apa” care s-a desfășurat în vacanța de vară și respectiv atelierele „Satul nostru de poveste” și „A fost odată… căsuța din lemn” – organizate de Asociația Biserici Înlemnite în lunile august și octombrie.

DAA: Care este motto-ul tău personal ?

AM: Nu am un motto personal, dar sunt convinsă că profesorul meu din Granada are dreptate și că într-adevăr, atunci când lucrăm la ceva cu plăcere, cu drag, cu bucurie, rezultatul va fi unul pe măsură, iar acea energie pozitivă se transmite mai departe și generează la rândul ei și mai multă bucurie în jur!