Iată cine suntem acum: Mădălina Bold

05/10/23 | voluntari

j

Text: o serie coordonată de arh. Monica Popescu

l

Editor: arh. Monica Popescu

Fotografii: arh. int. Mădălina Bold

h

Timp de citire: 3 minute

Răspunsuri primite în septembrie 2022

An de an, voluntari din toate colțurile țării aleg să-și dedice timpul și energia pentru a sprijini și educa generațiile viitoare despre arhitectură și mediu construit. Ei nu sunt supereroi, ci oameni obișnuiți, cu job-uri, familii și provocări proprii. În ciuda acestor lucruri, ne minunăm de fiecare dată când aleg să se implice și să ofere din timpul și cunoștințele lor pentru a influența pozitiv viețile copiilor și tinerilor.

Voluntariatul este o expresie profundă a convingerii noastre comune că educația este cheia transformării sociale și că fiecare mic gest de învățare poate sădii semințe care vor crește în viitor. Voluntarii noștri sunt mentori, modele și ghizi, dar mai presus de toate, sunt adevărați însoțitori în călătoria copiilor și a tinerilor noștri către un viitor mai bun.

La marcarea bornei de zece ani de De-a Arhitectura, de programe de educație de mediu construit, am revizitat seria de interviuri „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc”, lansată în septembrie 2016, și am luat pulsul voluntarilor care ne-au fost alături încă de la început. Revizitați interviurile inițiale și cunoașteți voluntarii De-a arhitectura și parcurgeți seria nouă ca să vedeți unde sunt acum aceștia.

Mădălina Bold

DAA: Ce faci, cu ce te ocupi acum/în acest moment? Unde ești?

MB: De când am povestit ultima dată cu de-a arhi, pe plan profesional lucrurile s-au tot transformat. Am trecut de la proiectat la scară mică – mobilier și interioare – la proiecte mari și pline de istorie în cadrul unui birou de restaurare și, fix acum, sunt în pragul unei noi schimbări, spre o „parte” din arhitectură ceva mai dinamică și creativă. „Constanta” în viața mea de arhi (și sursa de „energie” pentru toate schimbările) a fost mereu lucrul cu cei mici, la clase sau ateliere, și sper să rămână așa pentru încă multă vreme.

DAA: Cum vezi acum experiența De-a arhitectura (spune-ne câți ani au trecut de când te-ai implicat prima oară/ultima oară)?

MB: De când am devenit parte a trupei De-a arhitectura au trecut 10 ani – aproape ca nu îmi vine a crede – 10 ani în care am învățat, alături de copii, cum să văd „altfel” mediul construit, folosind „filtrele” lor, cum să îmbin joaca și informațiile de dat mai departe și păstrat și cum să țes povești în jurul desenelor și machetelor și să visez cu ochii deschiși mai mult și mai des.

De-a Arhitectura e acum un fel de „familie extinsă”, în care știu că pot cere sfaturi fără să mă simt „mică”, în care poveștile de la clase și ateliere se îmbină cu cele din viața de zi cu zi, în care am legat prietenii minunate, o „familie” cu care, după 10 ani în care am crescut și tot crescut, suntem gata de planuri și mai îndrăznețe.

DAA: I-ai recomanda unui coleg profesionist al mediului construit să se implice în proiectele De-a arhitectura? Dacă da/nu, de ce?

MB: Dap, dap, dap, povestesc cu drag de De-a Arhitectura oriunde și, dacă se întâmplă să întâlnesc oameni cu „potențial” de-a arhitecturos, încerc să îi aduc aproape de noi. ^_^ Mi-ar plăcea să avem alături cât mai mulți studenți arhitecți și profesioniști în domeniul arhitecturii – fie ca îndrumători la clase sau ateliere, fie ca invitați care să împărtășească celor mici experiențe și povești din lumea arhitecturii.

Lucrul alături de De-a Arhitectura îmi pare unul dintre cei mai simpatici pași pe care arhitecții îi pot face pentru a avea case, cartiere, așezări locuite cu drag și cu, mmm, respect, și o formă de a avea grijă de mediul construit și de natură.

DAA: De ce ar alege cineva să fie voluntar, să își dea din timpul prețios unui ONG ca De-a Arhitectura? 

MB: Pentru că lucrul cu copiii aduce un strop de „magie” în viața noastră încărcată de adulți – poate e de la îmbrățișările primite când pășim dimineața în clase, poate de la ideile simpatice și inedite pe care copiii le spun cu voci curajoase sau șoptite, poate de la zumzetul din timpul atelierelor, de la zecile de zâmbete adunate – cine poate știi? ^_^

DAA: Spune-ne ceva despre educația de arhitectură și mediu construit care poate să ne surprindă.

MB: Mmm, o să aleg ceva ce m-a surprins pe mine, la mine: după 10 ani de privit orașul și prin ochii copiilor am învățat că orice clădire, oricât de urâtă sau nepotrivită îmi poate părea la prima vedere, poate avea un detaliu mic sau ceva care va atrage atenția, iar o judecată prea „aspră” spusă direct îi poate descuraja pe copii. Așa că, oricât de „supărătoare” ar fi o clădire, pun pe pauză dorința dobândită în ani de a o „judeca”, las copiii să îmi spună și părerea lor și încercăm apoi să găsim un „echilibru”. 😀

Interviul inițial cu Mădălina din seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” poate fi citit aici.