Educație de patrimoniu: Atelier de explorare urbană cu adolescenți prin Berzei

j

Text: antropolog Alexandra Lulache

l

Editor: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu

Fotografii: Cătălin Georgescu, antropolog Alexandra Lulache, arh. Oana Pavăl, arh. Simona Șerban

h

Timp de citire: 3 minute

Din 2021 „Doza De-a arhitectura”, newsletter-ul nostru lunar, găzduiește rubrica „Arhemoticon”, o secțiune de opinie cu invitați. Ne bucurăm să vedem cum crește de la an la an și ne face plăcere să citim ce au de spus „oaspeții” noștri lunari.

În februarie Alexandra Lulache ne povestește cum văd liceenii poveștile și straturile de istorie care se ascund în orașul lor. Facilitator al atelierului „Patrimoniu Oriunde”, desfășurat în proiectul Erasmus+ „Palimpsest Cities: Gamification and Storytelling for Architectural History and Cultural Heritage Awareness” („Palimpsest Cities: Gamificare și storytelling pentru istoria arhitecturală și conștientizarea patrimoniului cultural”), Alexandra ne invită într-o incursiune a mediului construit privit ca o arhivă vie, plină de sensuri și interpretări personale.

Alexandra este fellow în proiectul „Urban Up Fellowship – Let’s help Urban Up Grow Up” și inițiatoarea atelierului „Patrimoniu Oriunde” alături de arh. Laura Tomșa și arh. Ruxandra Enache. Specialist în dezvoltare, cu pregătire în antropologie și un interes deosebit pentru modul în care diferite aspecte ale vieții noastre se intersectează în spațiu, ea își împarte activitatea între inițiative legate de cultură și politici publice și explorează relațiile oamenilor cu mediul construit prin proiecte legate de orașe în curs de îmbătrânire, orașe incluzive, infrastructură culturală urbană și altele.

În vara lui 2022, în programul educațional „Urban Up Grows Up” al Asociației De-a Arhitectura dedicat tinerilor, am creat împreună cu Laura Tomșa și Ruxandra Enache un atelier care să apropie liceenii de patrimoniu. Ideea era ca aceștia să învețe să vadă spațiile construite ca pe niște arhive în care pot săpa după lucruri care îi leagă, care îi explică și îi povestește pe ei înșiși, pe comunitățile din care fac parte sau societatea în care se învârt.

Anul acesta am dat un „upgrade” atelierului, după ce am făcut parte din mai multe schimburi de gânduri și instrumentare cu consorțiul „Palimpsest Cities”, un proiect Erasmus+ care a adus împreună două universități din Turcia (AHEP și ITU) și două ONG-uri din Grecia și România (InnovED și De-a Arhitectura).

Fie că vorbim despre liceeni sau studenți, vedem un interes din ce în ce mai scăzut față de patrimoniu și o nevoie puternică de educație pe subiect (fie ea formală sau non-formală). Sau, mai degrabă, patrimoniul are nevoie de oameni care să îl tot descifreze și protejeze.

Acesta este contextul în care am ajuns să ne plimbăm prin zona Berzei-Buzești cu 6 adolescenți și probabil a fost mai mișto pentru noi decât pentru ei. Deja învățasem o parte din poveștile și straturile zonei, am mapat locuri care au însemnat ceva, pentru cineva, cândva. Dar cel mai interesant a fost să primim acces la ce observă, chestionează și interpretează ei din mediul înconjurător. Atelierul a avut componente de „learning” (concepte legate de patrimoniu și skilluri de cercetare), „walking” (explorare prin cartier) și „doing” (fiecare trebuia să investigheze un spațiu/o idee și să creeze o postare pe pagina de Instagram Patrimoniu Oriunde. Dar m-aș concentra pe lucrurile pe care le-au adus liceenii în discuție.

Ne-am tot întors la ideea că spațiile exprimă putere. Tudor Adrian Necula, de exemplu, s-a concentrat pe Casa Radio. A pornit de la întrebarea: „Oare cum s-au simțit oamenii de pe șantier când li s-a spus că mâine nu se mai întorc acolo la muncă, și 30 de ani mai târziu a rămas tot un schelet neterminat?” După au apărut și alte întrebări, despre ce a trebuit să se demoleze ca să se nască un (alt) proiect megaloman, ce comunică stilul arhitectural din socialismul târziu și ce a însemnat perioada tranziției pentru oraș și oamenii din el. A povestit despre toate lucrurile astea într-un mic rap.

Și Tudor Dumitrescu s-a gândit tot la putere, mai exact la cine are puterea să decidă ce e frumos sau urât în spațiul public, ce rămâne și ce se șterge, ce intră în memoria noastră colectivă chiar dacă poate nu se încadrează în categoriile convenționale ale patrimoniului. Întrebările lui Tudor s-au învârtit în jurul unui studiu de caz: porcul de graffiti AEUL. Teodora Florea-Popescu s-a uitat la puterea simbolică, mai exact ce ni s-a transmis prin strămutarea bisericii „Cuibul cu barză” și plasarea ei în spatele unui zid format din două blocuri comuniste.

Emilia Tufaru a făcut o hartă senzorială a rutei de tramvai prin care dezvăluia elementele imperceptibile din spațiu care creează stări plăcute sau mai puțin plăcute. Nu în ultimul rând, Ecaterina Botan a trimis orașul în judecată ca să o convingă de ce trebuie protejat. După o explorare a haosului renovărilor improvizate, a termopanelor albe și peticelilor din clădiri de patrimoniu, s-a lăsat emoționată de un loc: situl industrial Berzei21, unde și-a imaginat ce ar păstra și ce ar transforma dacă i-ar fi custode.

Acesta a fost primul dintr-o serie de ateliere coordonate de De-a Arhitectura prin proiectul „Palimpsest Cities”. Sperăm că o să mai urmeze astfel de explorări ale straturilor urbane, prin lentila unor oameni care încă au privirea fresh și simțurile activate.