De vorbă cu membrii UIA – Architectura şi Copiii: Suzanne de Laval

Mai mult de jumătate din populaţia lumii trăieşte în acest moment în zone urbane. Organizaţia Naţiunilor Unite afirmă că 68% din populaţia lumii va locui în oraşe până în 2050. Nu este prea îndrăzneţ să spunem că, atât cât noi, ca profesionişti, modelăm mediul construit, acesta ne modelează în egală măsură. Starea noastră de bine, în calitate de locuitori ai oraşului, este profund conectată la cât de bine este planificat, proiectat, conturat mediul nostru. Aceasta ne pune pe umeri, ca arhitecţi şi urbanişti, o responsabilitate uriaşă. Dar nu suntem singuri în împărtăşirea acestei responsabilităţi. Împreună cu autorităţile şi legislatorii, avem datoria de a oferi un mediu construit durabil, adecvat nevoilor oamenilor care locuiesc în el astăzi, precum şi generaţiilor viitoare care îl vor moşteni. Ţinând cont de toate cele de mai sus, este destul de evident de ce cetăţenii, comunităţile, au o miză importantă în modul în care este proiectat mediul nostru construit, la fel ca şi profesioniştii.

Pentru a îmbunătăţi modul în care este planificat mediul nostru construit, la nivel mondial, există o mişcare în care profesioniştii sensibilizează cu privire la importanţa educaţiei de mediu construit. Dacă din ce în ce mai mulţi oameni devin conştienţi de importanţa calităţii mediul construit şi se implică în remodelarea şi îmbunătăţirea acestuia, rezultatul va fi o coexistenţă mai bună în comunităţile cele mai mici sau mai mari şi o calitate a vieţii mai bună.

Ca membru al Programului de lucru UIA (Uniunea Internaţională a Arhitecţilor) – Arhitectura şi Copiii, ne asumăm această misiune de sensibilizare cu privire la educaţia de mediu construit (Built Environment Education – BEE). În 2020 lansăm o nouă serie de interviuri cu membrii Grupului de lucru, pentru a înţelege mai bine modul în care colegii noştri internaţionali implementează activităţile de educaţie de mediu construit (Built Environment Education – BEE), care este viziunea şi abordarea lor în setul lor specific de circumstanţe şi ce putem învăţa din acestea. Primul nostru articol din serie a fost un interviu cu dr. Barbara Feller, colega noastră din Austria, și poate fi citit aici.

Continuăm seria recent lansată cu un interviu cu Suzanne de Laval, colega noastră din Suedia. Suzanne de Laval a absolvit Masterul de Arhitectură la Institutul Tehnologic Regal (KTH) din Stockholm, Suedia, în 1977. Suzanne a devenit doctor în arhitectură cu specializarea Metodologie de proiectare, în 1997, la același Institut. Suzanne a profesat ca arhitect în Uppsala timp de cincisprezece ani și ca urbanist în comunitatea locală din același oraș timp de doi ani. A lucrat timp de șase ani ca manager educațional pentru arhitecții din cea mai mare companie de arhitectură suedeză, Sweco. Din 2001, Suzanne conduce o activitate de cercetare independentă în Stockholm, Arkitekturanalys, lucrând cu proiecte de cercetare și dezvoltare în domeniul educației pentru mediu construit (BEE), cercetare în planificare școlară și evaluare post-ocupațională. Lucrând în mod voluntar în calitate de președinte al grupului de lucru ARKiS (Arhitectură în școală) pentru educația de mediu construit în cadrul Asociației Suedeze a Arhitecților, timp de 20 de ani, Suzanne publică cărți despre arhitectură în învățământul școlar, evaluare „Walk-Through” și, recent, privind cercetarea în planificarea școlară. Ea a realizat filme despre unele dintre proiectele de evaluare desfășurate care sunt disponibile pentru vizionare aici.

Suzanne de Laval este membră a Societății suedeze de construcții școlare, care lucrează pentru cercetarea și cunoașterea mai bună a clădirilor școlilor în rândul profesioniștilor, este membru al consiliului de administrație al Arkus, o organizație și fundație care lucrează cu proiecte de cercetare și dezvoltare arhitecturală, fost membru al consiliului Muzeului de Arhitectură din Stockholm. Din 2018, Suzanne este co-director, împreuna cu Heba Safey Eldeen, al Programului de lucru al UIA Arhitectura și Copii, iar în calitate de membru al programului, reprezentând țările nordice, Suzanne a publicat rezumate ale Premiilor „Cuburile de Aur” 2011 și 2014 pe site-ul UIA WP Architecture & Children.

Foto: Örjan Wikforss

⌂ De ce credeți că este benefic pentru arhitecți și urbaniști să lucreze cu copii?

Copiii constituie un grup mare de cetățeni, cu nevoi și experiențe diferite, cu vârste cuprinse între 0-18 ani. Sunt fără putere formală și au anumite nevoi pentru a avea o copilărie bună și pentru a crește și a se dezvolta ca persoane sănătoase.

Arhitecții trebuie să învețe de la copii și cu copiii cum folosesc mediul – la vârste diferite. Apoi, arhitecții și urbaniștii pot fi profesioniști mai buni și pot face planuri care pot fi benefice pentru copii și tineri.

⌂ Ce cunoștințe obțin arhitecții și urbaniștii din faptul că la procesul de planificare participă copiii? Cum participă copiii la acest proces

Un aspect – un urbanist cu care am colaborat recent a comentat participarea copiilor la un proces de planificare și a concluzionat că comentariile școlarilor (11-12 ani) sunt foarte similare cu cele ale adulților. Urbanistul a fost surprins. Școlarii pot participa la procesele de planificare formală fără nicio problemă. Ceea ce am făcut în planul real a fost să îl prezentăm în mod corespunzător școlarilor și apoi să îi lăsăm să comenteze pe marginea lui. Înainte de asta, am făcut și un tur în zona care trebuia să fie transformată.

⌂ Ce învață copiii când participă la un proces de planificare în calitate de consultanți?

Când școlarii participă la procesul de planificare, învață multe despre modul în care funcționează societatea și sistemul politic. De asemenea, pot afla despre diferite niveluri tehnice de planificare (trafic, electricitate, alimentare cu apă, etc.). Aceștia pot avea ocazia să întâlnească urbaniști, arhitecți, ingineri, asistenți sociali, etc. și pot reflecta asupra unei posibile viitoare ocupații.

⌂ Vă rugăm să ne spuneţi pe scurt, din propria experienţă, cum aţi reuşit să vă implementaţi mai bine proiectele în legătură cu acest subiect, care sunt elementele care asigură impactul dorit pe care l-aţi setat de la început? Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru acele persoane sau organizaţii care merg pe acelaşi drum?

Lucrez de preferat cu proiecte despre participarea publicului la planificare, în mare parte cu copii și tineri implicați în moduri diferite. Când mi se cere să fiu consultant într-un proiect de participare publică, mereu întreb – „Putem implica copii? Putem lua contact cu școala din apropiere?” Dacă este posibil, încerc să aranjez o întâlnire între urbaniști și școlari. Au întrebări pe care și le pot pune reciproc și toți pot învăța multe din acestea.

De obicei folosesc ca metodă „evaluare prin plimbare” pentru a avea un dialog bun. Când oamenii se plimbă în zona care urmează să fie schimbată, pot avea o discuție și să privească mediul în același timp. Dialogul poate fi liber atunci când toată lumea este rugată să sublinieze ce este bun și ce este rău în locurile în care turul se oprește. Toată lumea este, de asemenea, întrebată cum poate fi îmbunătățit locul. Plimbarea funcționează foarte bine cu adulții și, de asemenea, cu școlari. Grupurile de adulți ar trebui să cuprindă mereu un mix de persoane care au legături diferite cu zona (locuitori, utilizatori, urbaniști, arhitecți, administratori, proprietari, etc.). Este mai bine pentru elevi să meargă separat, fără alți adulți. Profesorul, și poate un un urbanist, este maximul necesar pentru a participa la un tur de școală.

⌂ De ce ai ales să devii arhitect? Cum credeți că cetățenii percep profesia de arhitect și rolul arhitectului în societate? Cum credeți că tinerii și copiii vă văd ca arhitect?

Am ales să devin arhitect pentru că voiam să schimb lucrurile/să fac ceva ce contează. Am vrut să proiectez bine și să fac case bune pentru oameni. Destul de repede mi-am dat seama că trebuie să ai un bun dialog cu utilizatorii, atât într-un proiect de modernizare, cât și într-un proiect de planificare pentru viitor. Așadar, am schimbat accentul de la proiectare la cercetare și am făcut un doctorat în Arhitectură, Metodologie de proiectare și m-am specializat pe metode de dialog.

Din experiența mea, majoritatea elevilor nu știu ce este un arhitect sau ce facem noi. Sunt cu siguranță curioși când te prezinți ca arhitect sau prezinți proiectul propriu-zis. Adulții au idei preconcepute despre ce înseamnă să fii arhitect și pot fi nepoliticoși, dacă ai ghinion. De obicei, în proiectele de participare publică, participanții sunt interesați și creativi – în experiența mea. Cel mai important factor în participarea publică este faptul că toți participanții trebuie să fie informați corect asupra a ce pot face și ce impact pot avea asupra modului în care și cum este planificat programul de schimbare. Când ai un dialog, este esențial să oferi feedback, nu doar o singură dată, ci în timpul întregului proces.

De mulți ani, lucrez cu întrebarea despre cum pot învăța elevii despre arhitectură și urbanism în școală. În opinia mea, profesorii trebuie să învețe mai multe despre acest subiect. Pentru a crea un ajutor pentru profesori, am scris o carte în 2007. Ulterior, am publicat un site web care să ajute și să inspire profesorii: Arkitekturpedagogen, precum și pe Facebook.

Ceea ce sper în viitor este ca subiectul „Arhitectura în școală” să fie din ce în ce mai formalizat la nivel internațional. În acest moment, această materie este opțională în programa școlară de liceu din Suedia. Acum se văd schimbări în Programul de lucru Arhitectura și Copiii al UIA de când activăm în această rețea în întreaga lume și facem schimb de experiențe. Există disertații de doctorat care au început să apară în diferite țări, iar subiectul se impune în universități. Acesta este un progres minunat, iar rețeaua UIA este cu adevărat semnificativă.

*Articolul există şi în engleză, aici.

0