O serie coordonată de arh. Monica Popescu
Fotografie: Junko Taguchi
Timp de citire: 7 minute
Mai mult de jumătate din populaţia lumii trăieşte în acest moment în zone urbane. Organizaţia Naţiunilor Unite afirmă că 68% din populaţia lumii va locui în oraşe până în 2050. Nu este prea îndrăzneţ să spunem că, atât cât noi, ca profesionişti, modelăm mediul construit, acesta ne modelează în egală măsură. Starea noastră de bine, în calitate de locuitori ai oraşului, este profund conectată la cât de bine este planificat, proiectat, conturat mediul nostru. Aceasta ne pune pe umeri, ca arhitecţi şi urbanişti, o responsabilitate uriaşă. Dar nu suntem singuri în împărtăşirea acestei responsabilităţi. Împreună cu autorităţile şi legislatorii, avem datoria de a oferi un mediu construit durabil, adecvat nevoilor oamenilor care locuiesc în el astăzi, precum şi generaţiilor viitoare care îl vor moşteni. Ţinând cont de toate cele de mai sus, este destul de evident de ce cetăţenii, comunităţile, au o miză importantă în modul în care este proiectat mediul nostru construit, la fel ca şi profesioniştii.
Pentru a îmbunătăţi modul în care este planificat mediul nostru construit, la nivel mondial, există o mişcare în care profesioniştii sensibilizează cu privire la importanţa educaţiei de mediu construit. Dacă din ce în ce mai mulţi oameni devin conştienţi de importanţa calităţii mediul construit şi se implică în remodelarea şi îmbunătăţirea acestuia, rezultatul va fi o coexistenţă mai bună în comunităţile cele mai mici sau mai mari şi o calitate a vieţii mai bună.
Ca membru al Programului de lucru UIA (Uniunea Internaţională a Arhitecţilor) – Arhitectura şi Copiii, ne asumăm această misiune de sensibilizare cu privire la educaţia de mediu construit (Built Environment Education – BEE). În 2020 am lansat o nouă serie de interviuri cu membrii Grupului de lucru, pentru a înţelege mai bine modul în care colegii noştri internaţionali implementează activităţile de educaţie de mediu construit (Built Environment Education – BEE), care este viziunea şi abordarea lor în setul lor specific de circumstanţe şi ce putem învăţa din acestea. Primul nostru articol din serie a fost un interviu cu dr. Barbara Feller, colega noastră din Austria, și poate fi citit aici, cel de-al doilea articol a fost un interviu cu Suzanne de Laval, colega noastră din Suedia, și poate fi citit aici, în timp ce al treilea interviu din serie a fost cu Magdalina Rajeva, colega noastră din Bulgaria – interviul se găsește aici.
Continuăm seria cu Junko Taguchi, colega noastră din Japonia. Junko și-a terminat doctoratul în 2015 în cadrul Departamentului de Arhitectură de la Universitatea din Tokyo. Teza ei de doctorat a abordat eficacitatea dialogului în Școala de Arhitectură pentru Copii a lui Toyo Ito din Tokyo, unde s-a implicat în dezvoltarea curriculumului școlar între 2011-2017. După studii post-doctorale, Junko lucrează acum ca profesor asistent la Universitatea Meijo. Ea este, de asemenea, reprezentant al Japoniei și director delegat (Asia) al programului de lucru UIA – Arhitectura și Copiii. Recent, ea și-a lansat propria inițiativă BOKUCRA (We craft!) ca un proiect transdisciplinar, dezvoltând o învățare online, bazată pe proiecte, prin intermediul mediului construit, cu ajutorul faimosul joc de calculator Minecraft.
⌂ De ce credeți că este benefic pentru arhitecți să lucreze cu copii?
În primul rând, cred că este benefic să te poți implica în educația copiilor și în oportunitățile lor de creștere ca adulți. Îmi doresc ca o gamă diversificată de adulți cu anumite profesii, nu doar arhitecți, să fie alături de copii în procesul de învățare. Acest lucru se datorează faptului că le oferă copiilor nu numai viitoarele lor opțiuni de carieră, ci și cunoștințe și abilități de bază legate de profesii, expunerea la atitudinile serioase ale adulților și posibilitatea ca învățarea să nu fie limitată numai în cadrul școlii.
⌂ De ce credeți că este important pentru copii și tineri să intre în contact cu activități legate de arhitectură, mediu construit, artă, știință, joc? Ce învață și ce câștigă din interacțiunea cu profesioniștii mediului construit?
Privind exemple de BEE (educație de mediu construit) din întreaga lume, cred că acestea pot fi împărțite în general în: (1) practici care transmit copiilor bucuria și complexitatea arhitecturii și (2) practici care abordează problemele sociale din jurul copiilor prin gândirea arhitecturală.
(1) Include practica de promovare a alfabetizării arhitecturale a copiilor care vor conduce viitorul mediu construit prin experimentarea cunoștințelor și abilităților de arhitectură și a conexiunii cuprinzătoare cu materiile prin ateliere și prelegeri la fața locului în școli. În unele cazuri, ONG-urile conduc școli de arhitectură și le pun să frecventeze după școală sau în vacanțe.
(2) Include practica de lucru cu copiii pentru a rezolva problemele sociale care îi înconjoară astăzi în contextul BEE. Problemele sociale includ sărăcia copiilor, refuzul școlii, problemele de imigrație, distrugerea mediului și a moștenirii istorice și izolarea copiilor și schimbările în mediul de învățare în contextul Covid-19.
⌂ Vă rugăm să ne spuneţi pe scurt, din propria experienţă, cum aţi reuşit să vă implementaţi proiectele în legătură cu acest subiect (BEE), care sunt elementele care asigură impactul dorit, pe care l-aţi setat de la început? Care ar fi sfatul dumnevoastră pentru acele persoane sau organizaţii care urmează acelaşi drum?
Prefer (2) practici care abordează problemele sociale din jurul copiilor prin gândirea arhitecturală (menționată mai sus), proiectând BEE ca soluție de rezolvare a problemelor sociale.
Chiar dacă copiii nu învață direct arhitectura, ei vor avea experiența de a se apropia unii de alții și de adulți și de a câștiga încredere prin activități comunitare. Consider că o astfel de dezvoltare umană a copiilor și îmbogățirea societății care îi înconjoară, în timp, poate aduce înapoi crearea unui mediu construit de calitate.
⌂ Cum se integrează e-learningul și noile tehnologii în cadrul școlii tradiționale/existente, după părerea dumneavoastră?
Copiii se obișnuiesc cu mediul digital la viteze pe care adulții nu le pot prevedea, comunică folosind mai multe aplicații și execută mai multe sarcini în același timp. Privind elevii de liceu, aceștia participă la întâlniri pe Zoom, derulează mai multe proiecte pe Slack, se bucură de chaturi și conversații private pe LINE și frecventează alte câteva rețele sociale. Dar aplicațiile sunt doar instrumente, așa că ei caută mereu „ceva” pentru a deveni entuziasmați, entuziaști și pentru a colabora cu colegii lor (jocurile online îndeplinesc aceste dorințe, iar eu sunt un fan al acestora). Este important să conectăm problemele reale ale societății la asta.
⌂ Ne puteți spune puțin despre modul în care BOKUCRA (We craft!) inspiră și implică emoțional copiii în activitățile derivate din arhitectură în Japonia?
Renumitul joc pe calculator „Minecraft” este foarte popular având peste 100 de milioane de utilizatori, acolo poți colecta Minecraft blocks din diverse materiale pentru aventură și le poți stivui pentru a-ți crea formele preferate în lumea 3D nesfârșită. Este un joc care poate fi jucat într-o varietate de moduri, dar printre acestea există modalități de a te bucura creând clădiri și orașe elaborate și de a le prezenta în videoclipuri sau de a invita alți utilizatori să se joace în acea lume 3D.
În BOKUCRA (We craft!), am rugat elevii de liceu să facă o clădire adevărată a cartierului lor în Minecraft. Uneori ei sunt criticați pentru că sunt atât de entuziasmați de joc încât neglijează alte lucruri, dar eu nu cred asta. Tinerii au fost atât de buni la Minecraft încât au devenit profesorii noștri și membrii profesioniști ai proiectului.
Am putea spune că a fost o dezvoltare comunitară bazată pe joc. Am constatat că, cu cât își doreau mai mult să facă lucrări mai bune și o arhitectură mai precisă în Minecraft, cu atât observau mai mult clădirea în sine și erau mai interesați de clădire, de istoria zonei și de comunitatea locală. Prin aceasta, am discutat despre cum să aplicăm elementele jocului altor activități decât jocul (lucru care se numește „gamificare”), cum ar fi dezvoltarea comunității.
⌂ Ne poți spune cum a fost experiența dumneavoastră și ce ați învățat în timpul petrecut la Școala de arhitectură pentru copii Toyo Ito din Tokyo?
În Ito Juku am învățat că activitatea creativă necesită atât introspecții ale indivizilor (cu sensibilitate, minte), cât și împărtășire cu ceilalți (abilități sociale).
În prima jumătate a programului de un an copiii primesc o temă precum „o casă ca o floare” și explorează ce fel de imagini, sentimente și amintiri au despre flori. Apoi, având imaginea în minte, drept reper, şi fără a se gândi la răspunsul corect, vor fi provocați să decidă dacă doresc să reprezinte cu încredere acea imagine aşa cum au gândit-o.
În a doua jumătate a anului, ei vor începe să se gândească la tema „un parc cu peisaje” și vor înțelege modurile în care coexistă oamenii cu alți oameni, oamenii cu natura și oamenii cu mediul construit din cartier. Apoi, fără a le ucide imaginea interioară, ei fac o propunere în timp ce se gândesc la oricine altcineva decât la ei înșiși.
Pe parcursul unui an ei vor învăța procesul de a se înțelege pe ei înșiși, de a-i înțelege pe ceilalți și de a construi relații cu ei.
⌂ De ce aţi ales să deveniţi arhitect? Cum credeţi că percep cetăţenii profesia de arhitect şi rolul arhitectului în societate? Cum credeţi că vă văd tinerii şi copiii ca arhitect?
Nu sunt arhitect, ci cercetător în conservarea și educația arhitecturii. Nu este cercetătorul o existență supărătoare pentru cetățeni? De exemplu, cercetătorii în conservare cer pur și simplu ca clădirea să fie conservată pentru că este valoroasă. Cercetătorii educaționali impun doar unilateral că valoarea arhitecturii este evidentă și ar trebui învățată. Vreau să fiu o persoană care lucrează ascendent, de la bază spre vârf, care risipește o astfel de imagine profesională ierarhică, centralizată, și care pune accent pe dialogul cu cetățenii, tinerii și copiii.
În ceea ce privește muzica, expresia și bucuria muzicii care este iubită de-a lungul timpului vine din interiorul fiecărei persoane. Dacă fiecare este un membru al orchestrei, eu vreau să fiu dirijor. Mi-aș dori să țintesc către o armonie de conservare și educație în care fiecare persoană din diverse generații să trăiască viu în timp ce se bucură de mediul construit, iar clădirile să fie iubite de-a lungul timpului.
⌂ Articolul poate fi citit în limba engleză, aici.