De-a Arhitectura la Congresul „Denkraum. Bauhaus”, al 6-lea simpozion internațional despre educația de arhitectură și celebrarea a 100 de ani a școlii Bauhaus

În perioada 26-29 septembrie 2019 a avut loc în Weimar, Germania, Congresul „Denkraum. Bauhaus”, al 6-lea simpozion internațional despre educația de arhitectură, şi Conferința Federală 2019, ca parte a seriei de evenimente care a sărbătorit cei 100 de ani ai școlii Bauhaus.

Mina Sava, architect și preşedinte al Asociaţiei De-a Arhitectura, reprezentantul României din partea Ordinului Arhitecților din România (OAR) la Programul de lucru al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) – Arhitectura și Copiii (Architecture and Children – UIA Built Environment Education Network) încă din 2015, a participat la acest eveniment la invitația domnului Hannes Hubrich, reprezentantul Germaniei în grupul UIA – Arhitectura și Copiii.

Programele Asociației De-a Arhitectura au fost prezentate de Mina în cadrul atelierului „Creând spații și rezonanțe”, la panelul „Arhitectură pentru un viitor locuibil – cum îi luăm pe copii cu noi?” („Architecture for a liveable future – How do we take the children with us?”). În cadrul aceluiași panel au mai luat cuvântul și alţi membri ai Grupului de lucru al UIA – Arhitectura şi Copiii: arh. Heba Safey Eldeen (Egipt), arh. Suzanne de Laval (Suedia), arh. Hannes Hubrich (Germania).

În cele ce urmează Mina ne prezintă povestea școlii legendare Bauhaus, prima școală superioară de arte care a adus împreună artele vizuale, designul de obiect și arhitectura, în prima parte a sec. XX, și modul în care a decurs congresul.

Legendara școală de arte Bauhaus a funcționat numai 14 ani, timp în care și-a schimbat sediul de trei ori: la Weimar, Dessau și, ulterior, Berlin, a fost închisă de naziști în 1933, redeschisă în timpul Germaniei de Est sub numele de Universitatea Tehnică de Arhitectură și Inginerie Civilă și abia în 1996 și-a recuperat denumirea inițială și parțial tradițiile, sub numele de Universitatea-Bauhaus Weimar.

Deschisă în orașul Weimar în 1919 de către arhitectul Walter Gropius, prin comasarea fostelor școli de arte și meserii locale și preluând în spirit tradiția liberală a primei republici a Germaniei (Republica de la Weimar), Bauhaus a fost prima școală superioară de arte care a pus artele vizuale, designul de obiect și arhitectura împreună, în fuziune și complementaritate, reiterând tradiția renascentistă a unirii artelor, științelor și tehnologiei, a omului universal: „The future needs the whole man.” [n.e. traducere din engleză: „Viitorul are nevoie de omul universal/omul luat ca întreg”].

Alături de Gropius au predat în această școală personalități de marcă a avangardei artistice a secolui XX: Mies van der Rohe, Vasilly Kandinsky, Paul Klee, Laszlo Moholy-Nagy, El lissitzy, Theo van Doesburg, Oskar Schlemmer, iar relația profesor-student a fost total schimbată, clasica ierarhie universitară a fost abolită, profesorul era un mentor, un prieten al studentului, lucrau împreună în ateliere, conceptul de lucru în echipă și cooperare fiind redefinit în acea perioadă.

Ravagiile Primului Război Mondial și progresul tehnologic au creat o nouă paradigmă, iar arhitecții și artiștii de la Bauhaus au fost primii care și-au pus problema responsabilității sociale și a standardizării obiectelor, a ergonomiei, a calității locuirii pentru mase. De aici s-a născut ulterior și apetitul regimurilor comuniste pentru curentul Bauhaus.

„Nu trebuie evidențiată nicio lucrare, nici cea mai înaltă realizare individuală, ci mai degrabă crearea unei tipologii de utilizare obișnuite, dezvoltarea către standarde.”[1]

Accentul era pus pe realizarea practică a obiectelor, pe craftmanship [n.e. traducere din engleză: „meșteșug/artizanat”], văzut ca metodă educațională. Studenții urmăreau dezvoltarea unui produs de la concepție la execuție, Bauhaus marcând probabil momentul 0 al designului industrial, adică a acelor obiecte pe care le utilizăm frecvent, produse de serie industriale cu care ne-am obișnuit atât de mult, încât nu ne mai întrebăm cine le-a gândit, câtă artă și știință înglobează în ele.

„Gropius a reintegrat artiștii în activitatea zilnică a națiunii. Prin unirea formării artistice, științifice și a atelierelor practice – cu instrumente și mașini simple, de bază – prin păstrarea unui contact permanent cu arta și tehnicile avansate, cu invențiile de materiale noi și cu noile metode de construcție, profesorii și studenții de la școala Bauhaus au reușit să dezvolte modele care au influențat decisiv producția de masă industrială și au transformat viața de zi cu zi. Invenția mobilierului tubular, a corpurilor de iluminat moderne, a aparatelor de uz casnic, a noilor tipuri de hardware, a dispozitivelor electrice, a textilelor, a noii tipografii, a fotografiei moderne, etc. au fost rezultatele funcționale ale acestei munci.”[2]

„Designer has to think and act in the terms of his time.” – Walter Gropius [n.e. traducere din engleză: „Designerul trebuie să gândească și să acționeze în contextul vremurilor în care trăiește.”]

„Pentru a elimina supremația muncii intelectuale asupra lucrului manual, subliniind importanța acestui tip de educație axat pe execuție manuală, mașinăriile nu pot fi folosite ca o scurtătură pentru a scăpa de necesitatea experienței organice.” – Lewis Mumford[3] – Citate Laszlo Moholy-Nagy – The new vision 1928/1947

De-a Arhitectura a avut onoarea să fie invitată să prezinte programul său cultural la Universitatea Bauhaus din Weimar (Bauhaus Universtität Weimar), ca un exemplu de bună practică, în cadrul simpozionului internațional „Denkraum.Bauhaus 6. Internationales Symposium zur Architekturvermittlung | Bundeskongress der Kunstpädagogik” (Gândire-spațiu. Bauhaus. Al 6-lea simpozion internațional despre educația de arhitectură și Congresul federal de educație de artă), parte a manifestărilor care au marcat centenarul școlii în 2019, un eveniment dedicat istoriei școlii Bauhaus și aducerii în prezent a principiilor sale educaționale.

Prima seară a prilejuit o vizită ghidată în noul muzeu Bauhaus, inaugurat în 2019 în Weimar, muzeu care completează colecțiile similare aflate în muzeele din Dessau și Berlin. Clădirea, realizată în urma unui concurs de arhitectură, nu are calități speciale, ba dimpotrivă, pare să ilustreze o înțelegere limitată a spiritului curentului Bauhaus. Așadar, pentru o mai bună înțelegere a ceea ce a însemnat Bauhaus, trebuie vizitat campusul universității care utilizeză încă, cu success, clădirile originale din 1911.

Simpozionul a constat într-o serie de conferințe pe subiecte educaționale, din nefericire, numai în limba germană, fără traducere pentru străini, și ateliere interactive (bilingve când era cazul) care să te introducă în spiritul școlii Bauhaus. Tema primului atelier la care am participat a fost rememorarea petrecerilor organizate în primii ani ai Bauhaus la Weimar, precum și reinterpretarea și celebrarea lor printr-o paradă-petrecere la scara orașului (Weimar) desfășurată în primavara lui 2019. Petrecerile școlii erau o completare firească a activității educaționale, work hard – party hard” [n.e. traducere din engleză: „lucrează din greu – petrece din greu”], fiind deviza studenților și a profesorilor. Ei au devenit celebri, nu numai prin lucrările pe care le-au realizat, în echipe mixte de artiști și arhitecţi, ci și prin petrecerile costumate, cu teme inedite, care au marcat scena culturală a Germaniei în acea perioadă.

Revelația zilei a fost baletul Triadic, un remake [n.e. traducere din engleză: „repunere în scenă”] al spectacolului omonim al lui Oskar Schlemmer din 1921, realizat inițial tot pentru o petrecere a studenților, un performance [n.e. traducere din engleză: „reprezentaţie”] în care costumul devine artă în mișcare, coregrafia și muzica fiind integrate perfect. De neratat dacă aveți ocazia să îl vedeți.

A doua zi am participat la un workshop care urmărea să condenseze în timp și spațiu anul I al unui student la Bauhaus din 1920. Era un an cu o importanță decisivă în evoluția studenților, majoritatea proveneau din medii cu o educație clasică, iar acum primeau o educație nouă, îndreptată spre noi experiențe senzoriale și sociale, pentru a le îmbogăți abilitățile emoționale și spre a-și dezvolta un alt tip de gândire, adecvat noilor provocări ale secolului XX.

Un traseu prin oraș, de la locul declarației Republicii de la Weimar, la spațiile unde se întâlneau studenții, apoi în cele unde se țineau petrecerile și se vizionau filmele, adevărate spații „punk avant la lettre”, urmărea să sugereze precaritatea vieții cotidiene în contrast cu intensitatea activității intelectuale și creative din atelierele școlii.

A urmat o simulare a unei teme de anul I: grupuri de 4-5 persoane trebuiau să creeze, pe întuneric, ajutați doar de lanterne, din câteva bucăți de plastic și scotch, haine de spectacol care să impresioneze juriul profesorilor. Astfel îmbrăcați am realizat pancarte pentru marșul pe care urma să îl facem pe străzile orașului, următoarea etapă a atelierului dorind să rememoreze viața socială și politică instabilă a perioadei, marcată de numeroase mitinguri pentru apărarea libertăților tinerei republici.

În a doua parte a zilei am prezentat programul nostru, alături de colegii din Suedia, Rusia și Egipt, precum și a invitaților din partea gazdelor (Germania). „Architecture for a liveable future – how do we take the children with us?” („Arhitectură pentru un viitor locuibil – cum îi luăm pe copii cu noi?”) – a fost tematica mesei rotunde pe care am avut plăcerea să o coordonăm, unde dezbaterile au adus în discuție și necesitatea educării părinților, pentru ca educația de mediu construit pentru copii și tineri să aibă efecte mai vizibile.

Seara s-a încheiat cu cina comună a participanților la Simpozion, ținută în vechea clădire Bauhaus, în modul în care se desfășurau evenimentele de acest tip în anii ’20: toată școala, studenți și profesori, se așezau la o masă lungă, comună, de peste 50 metri, care se întindea pe tot coridorul, se servea mâncare tradițională turingiană (varză și cârnați), obiectele de veselă erau create de studenți, iar orchestra de jazz a studenților încheia cina cu o invitație la dans în sala de balet a clădirii.

În sala de dans am început și atelierul din ultima zi, un atelier dinamic, de mișcare, care apoi s-a mutat în exterior, suport fiind instalația lui Theo van Doesburg aflată în curtea universității. Atelierul, condus de un coregraf, a urmărit conștientizarea prezenței și a senzațiilor corpului uman în spații și în relația sa cu obiectele de mobilier, un fel de parcour.

A urmat vizita la prima clădire, realizată după principiile Bauhaus, Haus am horn, singura clădire de acest tip din Weimar, transformată în muzeu, dar în care ți-ai dori și azi să locuiești, părând atât de contemporană, caldă și perfect integrată în peisaj.

Dar în Weimar, Universitatea Bauhaus nu este singura referință culturală și turistică, orașul este recunoscut, mai ales în lumea culturală, ca locul preferat de creație al celor doi mari scriitori germani: Goethe și Schiller, casa cu gradină în care Goethe și-a compus o mare parte din operele sale este un exemplu perfect de clădire în armonie cu natura, care aduce inspirația.

Mulțumim domnului Hannes Hubrich, reprezentantul Germaniei în grupul UIA – Architecture and Children pentru invitația la acest eveniment, și Ordinului Arhitecților din România.

Text: arh. Mina Sava
Editori: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: arh. Mina Sava

1. „Not a single piece of work, nor the highest individual attainment must be emphasized, but instead the creation of the commonly usable type, development toward standards.”

2. „Gropius reintegrated artists into the daily work of the nation. By uniting artistic, scientific and workshop training – with tools and basic machines – by keeping in constant touch with the advanced art and techniques, with the inventions of new materials, and new methods of construction, the teachers and students of the Bauhaus were able to turn out designs which has had decisive influence on industrial mass production and in the reshaping of daily life. The invention of tubular furniture, modern lighting fixtures, practical household appliances, new-types of hardware, electric contrivances, textiles, new typography, modern photography, etc were the functional results of this work.” 

3. „To abolish the supremacy of intellectual work over handwork, pointing out the great education of craftsmanship, the machine cannot be used as a shortcut to escape the necessity for organic experience.”

0