Challenge 2 #DeaArhitecturaAcasa: Strada mea e cea mai frumoasă!

Provocările #DeaArhitecturaAcasa pentru copii și tineri ce au fost lansate în aprilie 2020, într-o perioadă în care toți petreceam mult timp înăuntru, au continuat până acum la fiecare trei săptămâni, ajungând la 5 episoade pe care vă invităm, în perioada de vacanță din luna august, să le incercați și voi.

Dacă despre prima provocare, „Challenge 1 #DeaArhitecturaAcasa: Turnuri cu capul în nori”, v-am povestit pe larg în luna mai aici, astăzi revenim la cea de-a doua, „Challenge 2 #DeaArhitecturaAcasa: 100+ Streetviews”, care a invitat copiii de 7-14 ani să descopere întreaga poveste și istorie a străzii pe care locuiesc și să o ducă, prin desen, cât mai departe în timp.

Creatoarea provocării, arh. Cristina Dumitrescu, alături de alți arhitecți din echipa De-a arhitectura, au cercetat cu atenție fiecare proiect și, impresionați de unicitatea celor 97 de lucrări primite și munca din spatele lor, au renunțat la selecția care era stabilită inițial. În schimb, au încercat să prindă în câteva cuvinte esența fiecărei străzi analizată și reimaginată și să ne transmită și nouă mai departe cum arată orașul acestor vizionari.

„100+ Streetviews” este un atelier online/challenge #DeaArhitecturaAcasa adaptat de arh. Cristina Dumitrescu, cu grafică de arh. Veronica Sava, din cursul „De-a arhitectura în orașul meu”.

Mai departe vă lăsăm în compania Cristinei și a poveștilor străzilor frumoase pe care a avut ocazia să le descopere datorită implicării și imaginației celor mici.

Acum câțiva ani s-a desfășurat la Muzeul Național de Artă al României expoziția „Un vis locuit”, organizată de Delegația Wallonie-Bruxelles. Pornind de la suita de desene ale lui Luc Schuiten ce ilustra, la pas de 50 de ani, trecutul și viitorul unei străzi pe care se păstra, cel puțin aparent, o singură constantă (o aceeași construcție), Asociația De-a Arhitectura a propus atunci un atelier în care copiii studiau istoria unui loc special al Bucureștiului și îi imaginau viitorul, în etape succesive. De altfel, acest subiect foarte generos este atins, de-a lungul mai multor capitole, în cursul nostru: „De-a arhitectura în orașul meu”.

De data aceasta noi am regândit subiectul sub forma unei provocări, adaptându-i conținutul la perioada prin care treceam și care nu permitea explorări de zone situate la distanță și în care singurul mod de lucru posibil era (de) acasă. Și chiar așa ne-am și propus: de ce nu am porni chiar de la fereastra camerei noastre? În fond, i-am întrebat pe copii de unde începe orașul viitorului? De ce nu… chiar de pe strada lor?

  • Exercițiul nostru le-a cerut mai întâi participanților să își cunoască strada: să o privească atent de la fereastră și să îi afle istoria de acum o sută de ani, căutând informații pe internet sau, și mai bine, întrebându-i pe părinți și bunici, și să o exprime printr-o schiță;
  • Pasul al doilea a fost să aleagă, din ceea ce există acum, un lucru pe care să îl păstreze, fie el construit sau natural, iar în jurul acestuia să imagineze un scenariu îndrăzneț de evoluție a străzii, peste încă o sută de ani de acum încolo;
  • Iar pasul final era să deseneze această poveste de viitor. Ca și cum și-ar vedea strada, pe Streetview, peste atâția ani. Oare ar mai recunoaște-o? După ce?

Un exercițiu ambițios, la fel cum au fost toți copiii care au răspuns provocării. Și au fost foarte mulți, aproape o sută de răspunsuri am primit! Ne-au copleșit atât prin număr, cât mai ales prin idei și imaginație, abordare, nonșalanță, convingere, culoare, dar și prin transpunerea pe hârtie, încât nici nu s-a mai pus problema vreunei departajări!

În cele ce urmează încercăm o trecere în revistă a direcțiilor principale acoperite de copii, dar vă invităm să parcurgeți galeria tuturor participanților, pe pagina noastră de Facebook.

Extraordinară s-a dovedit, înainte de toate, abilitatea copiilor de a vedea dincolo de un peisaj urban nu tocmai fericit sau, să spunem, ideal din punct de vedere estetic. Dacă pe fereastră ai vedea clădiri istorice de valoare sau construcții noi bine făcute, inspirația ar prinde repede aripi optimiste. Când însă multe din fotografiile străzilor arătau calcane dezordonate, blocuri aglomerate sau îmbătrânite, sau o atmosferă ternă și fără vreo notă dominantă, imaginația copiilor și-a arătat întreaga deschidere, iar surpriza propunerilor a fost cu atât mai mare. Și cum descrierile lor sunt cele mai elocvente, să vedem ce ne spun:

Teodora Petrișor – trecut

Teodora Petrișor – viitor

„[…] În urmă cu aproximativ 100 de ani pe stradă erau doar 3-4 căsuțe față de câte sunt în prezent. Până în ziua de azi pe strada mea sunt aceleași case vechi. Eu o sa păstrez un mic adăpost pentru un câine deoarece cred că oamenii din viitor și-ar dori să vadă cât mai multe animale din trecut. Strada mea se va transforma dintr-o stradă cu clădiri mici, într-o stradă cu clădiri uriașe. Mașinile se vor transforma în trenuri pe magneți și în nave spațiale de la extratereștri deoarece era noastră avansează și avem nevoie de dispozitive noi.” – Teodora Petrișor

Gabriel Bercaru – trecut

Gabriel Bercaru – viitor

„Clădirile erau mult mai mici, fără etaj și cele mai înalte aveau doar 3-4 etaje. Era mult mai multă verdeață decât construcții. Traficul era mult mai mic, iar străzile nu erau pline de mașini. Trotuarele erau mai mari și lumea iubea plimbările pe jos. Bucureștiul avea de 7 ori mai puțini locuitori decât azi. În viitor vor fi clădiri foarte înalte, zgârie nori, cu piscine pe acoperiș […]. Vom avea automobile fără șoferi. Trenurile vor fi suspendate, având viteză foarte mare.” – Gabriel Bercaru

Deruta începutului, pentru mulți, a venit din nedumerirea: „Dar eu ce fac dacă aici, acum 100 de ani, nu era nimic?” Și, totuși, cei mai mulți copii au găsit cum să ilustreze un astfel de trecut, neconstruit poate, dar care avea ceva de spus tocmai prin acest fapt. În fond, locul în sine exista și mai demult, fie și dacă era doar… un câmp. Și acest dat al lui a influențat, într-o formă, ceea ce a urmat.

Adela Vintilă – trecut

Adela Vintilă – viitor

„În urmă cu 100 de ani, pe strada Gheorghe Doja, Sinaia: în acele vremuri, drumul care făcea legătura între Țara Românească și Transilvania, faimosul DN1 de astăzi, era doar un drum de pământ. În pădurile alăturate se adăposteau doar pustnici care căutau loc de rugăciune și tâlhari […]” – Adela Vintilă

Andreea Toma – trecut

Andreea Toma – prezent

Andreea Toma – viitor

„În trecut, pe strada mea erau doar câteva case, în rest se aflau câțiva copaci și un câmp. În prezent, pe strada se află în partea stângă un șir de blocuri, iar pe partea dreaptă se află case și sediul unei întreprinderi. În viitor strada mea va arăta astfel – pe partea dreaptă, pe locul fostei întreprinderi, va fi un parc de agrement, casa situată în locul în care strada o cotește la stânga se va modifica în sensul creșterii în dimensiuni și aleile se vor asfalta, iar blocurile se vor înfrumuseța.” – Andreea Toma

Acolo unde trecutul era mai ofertant din punct de vedere al construcțiilor existente, copiii s-au lăsat fermecați de istoria locului, pe care au documentat-o amănunțit, au povestit-o cu vervă și au ilustrat-o în detaliu. Am aflat și noi, astfel, istoria unor clădiri importante pentru zonă. Spre exemplu, Primăria Zalău se prezintă ca un adevărat pol de interes al străzii pe care se află de când a fost edificată și va rămâne și în continuare. Clădirea Primăriei Zalău se află în centrul orașului de peste două secole. Construcția clădirii începe la data de 6 iunie 1836 când este pusă piatra de temelie etc. Găsiți întreaga istorie chiar în planșele următoare:

Teodora Șerban – trecut

Teodora Șerban – viitor

Mălina Breban – trecut

Mălina Breban – viitor

Dar am aflat și despre istoria unor întregi cartiere! Copiii ne-au transmis povești chiar de la momentul întemeierii acestora, povești care, de multe ori, explică și numele cartierelor respective.

Alexia Tatoi – Drumul Taberei – trecut

Alexia Tatoi – Drumul Taberei – viitor

„Drumul Taberei este un cartier situat în sectorul 6 al Bucureștiului, în partea de vest-sud-vest. Denumirea cartierului este legată de trecutul acestor locuri unde în timpul Revoluției de la 1821 Tudor Vladimirescu și-a stabilit tabăra de panduri. Am mutat și modernizat blocurile și o școală. Am adăugat un loc de joacă în curtea școlii. Am mai adăugat și diverse magazine cu arhitectură urbană. Am avut un concept BIO pentru strada unde locuiesc. Am adăugat și locul de recreație, fântâna și statuia din curtea școlii.” – Drumul Taberei, Alexia Tatoi

Elisa Dedu – Balta Albă – trecut

Elisa Dedu – Balta Albă – viitor

„Acum 100 de ani în locul parcului Titan existau niște gropi de nisip. Denumirea «Balta Albă» se spune că vine de la numele unei cârciumi deținute de Petre, prin anul 1900. Lângă local era un teren mare și mlăștinos unde se strângea apa de ploaie care nu se prea evapora rapid. Când razele soarelui se reflectau în acea baltă, se crea impresia unei întinderi albe […]. În lac va circula un mini-submarin și vom putea studia viața acvatică. Un pod de sticlă va traversa parcul dintr-o parte în alta […].” – Balta Albă, Elisa Dedu

David Baban – Tăbăcăriei – trecut

David Baban – Tăbăcăriei – viitor

„Acesta este cartierul Tăbăcăriei, unde au trăit străbunicii și buncii mei și tot aici au copilărit părinții mei. Era și o mică fabrică de prelucrat piei de animale. Și de aceea se numea cartierul Tăbăcărie. Din cartierul în care locuiesc am păstrat căsuța galbenă, fără țigle pe acoperiș, și un copăcel pentru oxigen. Eu i-am făcut orașului niște clădiri noi, un mic spital care are optsprezece saloane. […] Am mai inventat niște vehicule care se pot folosi și pe uscat și în apă. Am făcut și o mașină zburătoare și o navetă care transportă colete.” – Tăbăcăriei, David Baban

Ba chiar am citit cu mare uimire, într-o radiografie completă a vremurilor de acum 100 de ani, și despre obiceiuri și fel de a trăi (de a se îmbrăca, de a mânca, de a se purta, de a se deplasa). Ne-am bucurat să descoperim în acest mini-documentar pe un mic, dar profund cercetător! Nu ne-a trasnmis și sursele sale de inspirație, îl rugăm ca data viitoare să aibă grijă să le menționeze.

Cristian Gabriel Roșu

„[…] Bărbați extravaganți – ce poartă cămăși colorate, haine în carouri, pantofi roșii sau galbeni și chiar pălării albe a la Maurice Chevalier. Domni care, la ocazii speciale, poartă smoching și bastoane cu cap de fildeș. Domnișoare care poartă pantofi în culori vii și sandale, fuste până la genunchi și care au coafuri «à la garçon» și doamne care îmbracă cele mai recente creații ale caselor de modă.

Primele vehicule de transport din România datează din 1895, când circulau pe străzile din București două vehicule realizate de o companie franceză numită Gardner Serpollet. Acestea erau mașini cu moto pe aburi, ce foloseau acetilena care era în 24 de becuri, pentru producția de aburi sub presiune. Căldarea mașinii cu abur era compusă din mai multe țevi prin care era transmisă apa de către o pompă. Vaporizarea se producea extrem de repede în țevile încălzite la incandescență. Roțile erau cu spițe de lemn și anvelope dintr-o bucată, rigide, fără presiune de aer. […] Ce mănâncă azi, cam știm, dar nu ne putem da seama cât de mare este schimbarea petrecută într-un veac decât comparând hrana de azi cu cea din jurul anului 1900. […]” – Cristian Gabriel Roșu

Alegerea unui lucru care merită a fi păstrat pentru încă o sută de ani a conținut în ea ceva din ceea ce numim spiritul locului, anume acela înțeles, nu neapărat conștient, de către copii. De multe ori e unul mult mai autentic și altfel decât cel pe care l-am vedea noi, cei mari.

Paul Bălănean – trecut

Paul Bălănean – viitor

„În 1920 strada mea se afla la marginea orașului Timișoara, iar aici se cultiva porumb. Oamenii cultivau pământul cu ajutorul animalelor. Am păstrat trunchiul copacului de pe strada mea, iar în 2120, din el am făcut o casă. Atunci vom călători cu mașini zburătoare și vom avea clădiri portabile.” – Paul Bălănean

Maria Alexandrescu: „Vreau să păstrez casa mea și să fie locuită de o familie iubitoare.” – trecut

Maria Alexandrescu: „Vreau să păstrez casa mea și să fie locuită de o familie iubitoare.” – viitor

„Când ne-am mutat noi, pe stradă, erau foarte puține locuințe. Strada nu era asfaltată și nici nu avea un nume. În fața case noastre era în constuire un restaurant. Eu am păstrat acea casă, deoarece este a mea. Îmi doresc ca peste o sută de ani să fie tot acolo și o familie iubitoare să locuiasca în ea.” – Maria Alexandrescu

Maria Lăzărică: „Am ales un bloc pentru a le arăta oamenilor din viitor acest gen de bloc.” – trecut

Maria Lăzărică: „Am ales un bloc pentru a le arăta oamenilor din viitor acest gen de bloc.” – viitor

„[…] În primul rând să vă spun câteva lucruri despre blocul din stânga sus. Am ales acest ca bloc să rămână pentru a le arăta oamenilor din viitor acest gen de bloc. O spun în felul acesta pentru că pe desen mai este un bloc lângă zona verde. Acest bloc e un bloc care are apartamentele de aceeași dimensiune și din acest motiv ele sunt unele peste altele. După cum observați, liftul este zburător, într-un tub de sticlă […]” – Maria Lăzărică

Anastasia Berdilă: Școala încâlcită – trecut

Anastasia Berdilă: Școala încâlcită – viitor

„În urmă cu 100 de ani nu prea era cine știe ce pe strada mea. Erau căruțe de pescari deoarece stau lângă mare. Niște căsuțe modeste, cu grădinile lor. Dar nu erau prea mulți copaci, deoarece atunci se plantau. Păstrez școala. Deoarece oamenii trebuie să învețe. Dar, am îmbunătățit-o. Și am făcut-o mai distractivă. Școala încâlcită! Un nume perfect! Mașinile au fost înlocuite cu mașini care merg pe lumină. Așa nu vom mai polua natura. Secțiunea figurilor e preferata mea. Deoarece totul e format din figuri geometrice, chiar și casele! În secțiunea de odihnă, oamenii vin acolo și se odihnesc sau își plimbă animalul de companie, iar copiii se pot juca! În secțiunea Lego oamenii își fac casele singuri din piesele de lego.” – Anastasia Berdilă: Școala încâlcită

În majoritatea lor, spiritul locului se citește și prin scara intervențiilor propuse, copiii alegând să nu facă un salt dimensional foarte mare între ceea ce văd azi, construit, pe fereastră și ceea ce va „crește” peste 100 de ani.

Șerban Tanga, Dumbrăvița – trecut

Șerban Tanga, Dumbrăvița – viitor

Între notele preferate ale copiilor sunt, desigur, culoarea și spațiile verzi.

„Străzile să nu mai fie gri și plictisitoare, ci să fie colorate de copii, cu creta…peste case să iasă un curcubeu, iar cel mai mult îmi doresc să nu mai fie casele monotone și albe, ci să aibă culori și forme interesante!” Sabrina Dragu, Ploiești: „Orașul colorat cu creta”.

Orașul Verde al Ilincăi – trecut

Orașul Verde al Ilincăi – viitor

„[…] Pentru viitor aș păstra vegetația dintre cele două benzi și aș pune și mai mulți copaci împotriva gălăgiei și pentru aer curat. […] O parte din străzi le-aș transforma în canale pe care să ne putem plimba cu caiacele. […] Pe terasele blocurilor aș face grădini, iar pe blocuri aș pune plante agățătoare, să fie cât mai mult verde. Orașul viitorului va fi Orașul Verde.” – Orașul Verde al Ilincăi

Acolo unde copiii au contrazis, printr-o propunere constrastantă, ceea ce părea a fi, la prima vedere, specificul străzii pe care stau, am citit în poveștile scrise că vizitaseră odată orașe mari care făcuseră impresie asupra lor și le dăduseră multe de gândit!

Gabriela Dragotoiu – trecut

Gabriela Dragotoiu – viitor

„De la fereastră văd lacul Snagov. Peste lac se află pădurea care înconjoară Palatul Snagov. Eu îl vad doar iarna, când copacii nu au frunze. […] Din păcate, eu cred că tot ce este acum încă verde o să dispară. În locul pădurii care acum este plină de păsărele, căprioare, vulpițe și veverițe, vor apărea zgârie-norii. Va fi frumos, eu am vizitat un oraș plin de blocuri înalte, dar este și trist că nu prea mai este verdeață, iar animalele dispar.” – Gabriela Dragotoiu

Ajungem astfel la soluții dintre cele mai îndrăznețe, fie în sensul unor diferențe foarte mari între construcțiile de azi și cele imaginate peste 100 de ani, fie (și) în sensul unui distanțe foarte mari în timp, până la 1.000.000 de ani!

Alvaro Minca: „Vreau să fac o urbanizație importantă” – trecut

Alvaro Minca: „Vreau să fac o urbanizație importantă” – viitor

„[…] acum sunt fericit că am avut răbdare să fac atâtea forme geometrice. […] Despre comuna Snagov am făcut un proiect și la geografie care s-a numit «LOCALITATEA MEA NATALĂ», care mi-a plăcut foarte mult, deși eu m-am născut și am trăit la Madrid și sunt jumătate espanol. M-am supărat, că a fost greu la început, că am șters mult până am făcut toate liniile drepte șii paralele de la blocuri, dar după aceea mi-a plăcut să lucrez. Strada mea este șoseaua principală din Ciofliceni, dar eu stau la mijloc între două curbe.

M-am gândit pentru viitor, ca peste 100 de ani, copiii și nepoții mei pot să vrea să facă în curtea mea și pe strada mea o urbanizație importantă. Iar Snagov să arate ca un oraș mundial, modern și pe vertical, nu să fie curțile mari. În desen eu am ales pentru viitor, să mai rămână din strada mea de azi, pomii fructiferi, iarba și șoseaua. Fiecare balcon unde trăiesc oamenii, este multă-multă vegetație iar pe multe acoperișuri sunt Heliporturi pentru ca să parcheze helicopterele și dronele, dar și parcuri, piscine cu trambulină, reclame. În blocurile de sticlă cu acoperiș de triunghi sunt malluri, cu piscine, magazine, restaurante, bănci, sală de sport. În cele fără balcoane sunt officine. În prima clădire din stânga sus este o Universidad. În față este Teatro. Lângă este un spital. Iar peste drum prima clădire este o școală. Am uitat să fac poduri de la un bloc la altul.” – Alvaro Minca

Thomas Gherghely: Satelitul de piatră, ca simbol al durabilității – trecut

Thomas Gherghely: Satelitul de piatră, ca simbol al durabilității – viitor

„Eu cred că peste 1.000.000 de ani nu o să mai existe Terra din pricina faptului că omenirea nu se oprește din a polua. În aceste condiții m-am gândit la un satelit, ca la un sistem în care oamenii pot locui. Din spusele bunicilor, în cartierul meu pe lângă uzinele care se pot observa la distanță, a dăinuit o biserică reformată, dărâmată de către comuniști. În primul rând, când m-am gândit la clădiri durabile în timp, mi-am amintit de piatră, elementul care m-a inspirat să interpretez o coloană de bolovani sub forma unui cartier al viitorului. Străzile unor astfel de orașe ale viitorului nu pot fi decât pline de invenții care de care mai senzaționale. Copiii s-au teleportat efectiv în timp, privind în urmă, la ziua de azi.” – Thomas Gherghely

Străzile unor astfel de orașe ale viitorului nu pot fi decât pline de invenții care de care mai senzaționale. Copiii s-au teleportat efectiv în timp, privind în urmă, la ziua de azi.

Corina Alexandru: Viitorul cu minunate invenții al Corinei – trecut

Corina Alexandru: Viitorul cu minunate invenții al Corinei – viitor

„[…] Peste 100 de ani, Ploiești va avea mai multe invenții. Toată lumea va locui în blocuri cu ferestre originale de diferite culori, forme și mărimi. Și vor avea o antenă uriașă deasupra. Cei care vor locui în case, în loc de acoperiș, vor avea niște cupole de sticlă rotunde, așa vor putea privi stelele cu un telescop toată noaptea, în loc să stea pe telefon. Mașinile vor arăta altfel, luând forma unei țestoase. Această schimbare simbolizează siguranța – când țestoasa bagă capul în carapace, se ferește de pericol; această mașină te ține în siguranță la fel ca o țestoasă. Nu toate persoanele au lucruri tari, doar cei bogați își pot permite un android. Aces android arată a un om, dar este robot. Îți ține lucrurile ordonate, spală mașina și te ajută la teme, iar la final, când i se consumă bateria, trebuie încărcat afară […]” – Corina Alexandru

Desire Fitcal – trecut

Roboții colorați ai lui Desire Fitcal – viitor

„[…] Strada mea în anul 2120 va deveni de fapt o alee pe care te poți plimba deoarece vehiculele moderne vor zbura pe autostrăzi spațiale plutitoare. Prima clădire reprezintă un turn care înmagazinează energia eoliană produsă de elicea tridimensională galben portocalie. El este cel care alimentează toate clădirile de pe strada mea […] A cincea casă este singura casă care a rezistat de-a lungul timpului, fiind din cărămidă, ea a devenit un muzeu, iar pe acoperișul ei este desenat curcubeul speranței folosit în urmă cu 100 de ani împotriva unei pandemii globale. Clădirea portocalie reprezintă o veche stație de încărcare a automobilelor electrice, dar care astăzi este folosită pentru încărcarea bateriilor roboților din imagine: cei portocalii lucrează la turnul de energie eoliană și la parcare. Roboții gri se ocupă cu întreținerea curațeniei în cartier, iar roboții albaștri furnizează energie altor roboți care nu au reușit să ajungă la stația de încărcare.” – Desire Fitcal

Ariana Chirea – trecut

Ariana Chirea: Case în forma animalelor de companie – viitor

„Locuiesc în orașul Constanța și am să păstrez plaja pentru ca și în viitor oamenii să se poată relaxa. M-am gândit ca în viitor iubitorii de animale de la noi din cartier vor avea case plutitoare în forma animalelor lor de companie. Iar iubitorii de matematică de la noi din cartier vor avea căsuțe simple în formă de figuri geometrice” – Ariana Chirea

Ca să conchidem într-o viziune întru totul optimistă, am reținut că, totuși, „într-o eră a tehnologizării, eu încă prefer interacțiunile directe între oameni!” și, ca într-o adevărată poveste, „noi vom fi fericiți”!

Daria Popa

Daria Popa

„[…] În opinia mea, în 100 de ani, Primăria și Casa Memoriala vor arăta la fel. Centrul Vechi se va schimba din nou în ceva mult mai modern, va funcționa pe bază de teleportare virtuală […] Poate că în 100-200 de ani nu se va mai numi Centrul Vechi, ci Centrul Virtual al Târgoviștei […] Eu, într-o eră a tehnologizării, încă prefer interacțiunile directe între oameni!” – Daria Popa

Vladimir Croitoru

„Strada mea … este cea mai frumoasă! În viitor pe malul apei se vor ridica locuințe la înălțime, pe piloni, vom avea un loc de joacă și un parc acvatic, iar mașinile vor zbura. Nu va mai fi poluare și boli, iar noi vom fi fericiți!!!” – Vladimir Croitoru

Mulțumim tuturor copiilor care au participat la cea de-a doua provocare #DeaArhitecturaAcasa și au împărtășit cu noi viziunile lor creative despre orașele viitorului, precum și arh. Cristina Dumitrescu care a facilitat această călătorie prin lumile celor mici.

Text: arh. Cristina Dumitrescu
Editori: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: Copiii care au participat la „Challenge 2 #DeaArhitecturaAcasa: 100+ Streetviews”

0