Programul de lucru Arhitectura și Copiii (Architecture and Children – UIA Built Environment Education Network) al Uniunii Internaționale a Arhitecților (UIA) în colaborare cu grupul Arhitectura și Copiii Tunisia și cu sprijinul Ordinului Arhitecților din Tunisia au organizat în perioada 23-25 mai la Tunis prima reuniune în format fizic de după pandemie a programului de lucru. În cadrul evenimentului a avut loc și seminarul „Orașul prietenos cu copiii” („Child-Friendly City”) care a fost găzduit de Școala Națională de Arhitectură și Urbanism (Ecole Nationale d’Architecture et d’Urbanisme – ENAU) a Universității din Cartagina, iar cele două zile ale întâlniri de lucru au fost găzduite de Asociația pentru Salvgardarea Medinei din Tunis.
Rețea
Adunare Generală De-a Arhitectura 2023 – despre creștere și adaptare
Finalul anului 2023 ne-a adus bucuria de a ne reuni fizic la Adunarea Generală Anuală De-a Arhitectura care a avut loc pe 25 noiembrie la sediul Fundației OTP Bank în București. După 3 ani de întâlniri online, evenimentul a fost un prilej să ne regăsim și să ne revedem și, altfel, față în față, să facem retrospectiva anului care s-a încheiat, dar și să dezvoltăm noile direcții pentru anul ce vine.
Raport de activitate aprilie – octombrie 2023: De-a Arhitectura, program cultural prioritar al OAR
Cum toamna se culeg roadele, ne-am gândit că este momentul să tragem și noi linie și să vă povestim ce s-a mai întâmplat la De-a Arhitectura în ultimele șase luni. Perioada aprilie-octombrie 2023 a fost una plină și ne-am bucurat să povestim despre De-a Arhitectura și educația de mediu construit la Copenhaga, cu ocazia Congresului mondial al arhitecților UIA 2023 (UIA 2023 World Congress Copenhagen). Despre programele „De-a arhitectura mini” și „De-a arhitectura în orașul meu”, despre câștigătorii sesiunii de finanțare a programului educațional „My School Can Be Cool”, dar și despre restul activităților vă invităm să citiți în continuare.
PROFESIONIŞTII: Ela Bălan, manager de proiecte cu miză socială
„Cred că cel mai important e să le dai spațiul celor cu care lucrezi să își cunoască talentele, super puterile, să contribuie la schimbarea pe care o dorești. Mai e foarte important să ai claritate pe ceea ce faci, dar mai ales pe DE CE faci ceea ce faci? Care este visul tău? De ce crezi că e relevant pentru alții? Este un vis care îi poate aduce și pe alții alături, sau care să fie și al lor, să simtă că sunt acolo, într-o bucată mai bună de oraș, o bucată mai bună de lume.” – Ela Bălan, manager de proiecte cu miză socială
De-a Arhitectura la Congresul mondial al arhitecților UIA 2023
Între 2 și 6 iulie 2023 a avut loc la Copenhaga Congresul mondial al arhitecților UIA 2023. Evenimentul este organizat o dată la trei ani de Uniunea Internațională a Arhitecților (UIA). Secțiunea nordică a UIA a câștigat concursul pentru găzduirea evenimentului în 2023, marcând astfel prima dată când congresul s-a desfășurat într-o țară nordică. Colega noastră arh. Mina Sava, președinte De-a Arhitectura și reprezentanta României din partea Ordinului Arhitecților din România (OAR) la Programul de lucru UIA – Arhitectura și Copiii, ne povestește mai departe despre vizita în Copenhaga.
Raport de activitate 2022: anul în care am sărbătorit 10 ani de activitate
Am publicat raportul de activitate pe 2022, anul în care am sărbătorit un deceniu de activitate și am celebrat oamenii din jurul nostru, pe cei care au contribuit la creșterea și devenirea a tot ce reprezintă De-a Arhitectura astăzi: un reper în domeniul educației non-formale de mediu construit.
PROFESIONIŞTII: Mădălina Chiosa, profesor, viceprimar
„[…] cred că este foarte important ca un tânăr să fie implicat în viața comunității, să înțeleagă cum funcționează societatea, să vadă de ce-ul din spatele fiecărui lucru. Pentru că școlarul de azi este clar cetățeanul adult de mâine. Iar dacă dorim cetățeni implicați și responsabili, atunci trebuie să îi educăm în acest spirit încă de acum. Trebuie să devină parte în procesul de luare a deciziilor, chiar dacă vorbim de decizii mărunte la început.” – Mădălina Chiosa, viceprimarul Municipiului Reșița și profesor de limba și literatura română
Atelier de Comunicare și Public Speaking în online cu speaker Andrei Țigănaș
Anul trecut, alături de Siniat România, am avut plăcerea să invităm membrii și voluntarii De-a arhitectura, profesori și profesioniști ai mediului construit, pe 7 și 14 octombrie 2022, la un atelier de „Comunicare și Public Speaking în online cu speaker Andrei Țigănaș”. Timp de 8 ore, aproximativ 40 de arhitecți și profesori din rețeaua De-a arhitectura au învățat despre comunicare și vorbit în public în mediul online.
PROFESIONIŞTII: Ioana Micleușanu, arhitect
„Părinții mei, arhitecți amândoi, m-au sfătuit să îmi aleg altă carieră. Eu nu văd profesia sau cariera ca pe ceva limitativ, restrictiv – cred că se poate îmbina bine cu diferite aspecte ale vieții – chiar și termenul ARHITECTURA îți oferă o mare flexibilitate și pluralitate a specializărilor posibile. Iar eu nu vreau să mă limitez în auto-definirea mea ca profesionist.” – Ioana Micleușanu, arhitect
Adunare Generală De-a Arhitectura 2022 – despre oameni și 10 ani de activitate
Adunare Generală De-a Arhitectura, devenită deja o tradiție anuală, a avut loc anul trecut pe 10 decembrie, online, pe platforma ZOOM. „Casa” reuniunii a fost binecunoscutul spațiu virtual de lucru De-a arhitectura, platforma Miro, unde membri noi și vechi ai asociației s-au reunit preț de trei ore pentru a face bilanțul anului ce tocmai se încheia, dar și pentru a formula o abordare pentru anul ce urma.