Expoziție de final de an De-a arhitectura la Timișoara

Prima lună de toamnă a venit și a trecut val-vârtej, cu finalizarea formărilor îndrumătorilor De-a arhitectura și începutul de an școlar. Deși e final de septembrie, ne aducem încă aminte cu drag cum a fost peste vară la expozițiile claselor care au urmat programele educaționale „De-a arhitectura mini” și „De-a arhitectura în oraşul meu” în anul școlar 2022-2023. După ce v-am povestit cum a decurs evenimentul la Brașov, a venit vremea să poposim în județul Timiș și să aflăm de la dr. arh. Brîndușa Havași, coordonator local De-a Arhitectura Vest, cum a arătat finalul de an în orașul de pe Bega.

„My Smiling School”, proiectul „My School Can Be Cool” din Bucșoaia, Frasin, devine realitate

„My Smiling School” („Școala mea zâmbitoare”), proiectul elevilor clasei a IV-a de la Școala Gimnazială Bucșoaia – Structura Școlară Gimnazială Frasin, Suceava, care au urmat programul educațional „My School Can Be Cool” în anul școlar 2022-2023, a ajuns la final. Îndrumați de prof. Simona Covrig și de arh. Iulia Condrea (Cosovanu) elevii au participat la sesiunea de finanțare a programului educațional din luna mai 2023 și au câștigat premiul oferit de Asociația De-a Arhitectura cu ajutorul sponsorului Digital Spirit. În continuare aflăm de la Iulia cum a decurs acest proces de design participativ și cum devine o școală zâmbitoare.

Atelierul „One man’s trash is another man’s treasure” la Institutul Francez din Timișoara

La începutul lunii iulie 2023 echipa De-a arhitectura din Timișoara formată din arh. Diana Andra Lucaciu, arh. Andreea Nistor și arh. Dariana Pau a fost invitată la evenimentul „One man’s trash is another man’s treasure” organizat de Pur.clothing la Institutul Francez din Timișoara. Activitatea a cuprins o serie de ateliere și seminarii pe tema sustenabilității și a invitat copiii, dar și adulții deopotrivă, să descopere cât de mare este impactul tuturor acțiunilor noastre asupra Planetei și cum putem face alegeri mai prietenoase cu mediul în viața noastră de zi cu zi.

Atelier „Amzei ascuns” la expoziția „Amzei. Atunci&Acum”

În iulie, Asociația De-a Arhitectura, în colaborare cu The Institute și Cartierul Creativ, a organizat în centrul Bucureștiului atelierele „Amzei ascuns” în cadrul expoziției „Amzei. Atunci&Acum”. Copiii de 6-12 ani au explorat pasajele, curțile interioare și grădinile pline de istorie ale Pieței Amzei. Mădălina Bold și Diana Stancu, îndrumătoarele atelierelor, ne-au povestit mai departe cum a decurs această călătorie și cum se simte Piața Amzei la pas.

PROFESIONIŞTII: Ela Bălan, manager de proiecte cu miză socială

„Cred că cel mai important e să le dai spațiul celor cu care lucrezi să își cunoască talentele, super puterile, să contribuie la schimbarea pe care o dorești. Mai e foarte important să ai claritate pe ceea ce faci, dar mai ales pe DE CE faci ceea ce faci? Care este visul tău? De ce crezi că e relevant pentru alții? Este un vis care îi poate aduce și pe alții alături, sau care să fie și al lor, să simtă că sunt acolo, într-o bucată mai bună de oraș, o bucată mai bună de lume.” – Ela Bălan, manager de proiecte cu miză socială

Call facilitatori ateliere pentru proiectul „Arhitecturi de poveste”

Proiectul „Arhitecturi de poveste – educație de mediu construit pentru copii” organizat de Filiala Teritorială Iași a Ordinului Arhitecților din România (OAR Iași) alături de partenerii săi, Asociația De-a Arhitectura și Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR), trece într-o nouă etapă. Lansăm un apel pentru toți cei interesați să lucreze cu copii să se înscrie la call-ul pentru facilitatori pentru atelierele ce vor avea loc în perioada septembrie – noiembrie 2023 la Iași.

Orașe palimpsest: istoria arhitecturii și patrimoniului cultural

În perioada decembrie 2022 – aprilie 2025, De-a Arhitectura colaborează cu Universitatea Alanya din Turcia, Universitatea Tehnică din Istanbul și InnovED din Grecia în proiectul Erasmus plus „Palimpsest Cities: Gamification and Storytelling for Architectural History and Cultural Heritage Awareness”. Scopul proiectului este educarea utilizatorilor cu privire la importanța istoriei arhitecturii și patrimoniului cultural, în special în orașele dezvoltate în mai multe etape (multilayered cities/orașe palimpsest), prin metode inovatoare de gamificare și povestire digitală

Patrimoniul și apa – ateliere de vacanță pentru copii și tineri

Echipa De-a Arhitectura Vest a organizat la Timișoara, în iulie 2023, atelierele de vacanță „Patrimoniul și apa” pentru elevi și tineri studenți arhitecți aflați în practica de vară. Proiectul a vizat conștientizarea patrimoniului orașului și relația cu apa, promovând colaborarea între diferite categorii de vârstă și specialiști. Proiectul a fost finanțat prin concursul educațional al Fundației Alber, cu sprijinul sponsorului City of Mara și al OAR și a fost organizat în parteneriat cu FAUT, Muzeul Apei prin Fundația Aquatim și Muzeul Național al Banatului. Brîndușa Havași, coordonatorul proiectului, ne-a spus întreaga poveste.