Text: arh. Diana Stancu
Editor: antropolog Gabriela Anghel, arh. Monica Popescu
Fotografii: arh. Aurelia Axente-Stan, arh. Cristina Dumitrescu, arh. Mina Sava, arh. Diana Stancu
Timp de citire: 5 minute
„A trăi și a locui (într-)un spațiu. A colecționa și a expune. Te-ai gândit vreodată cum a fost o casă, care astăzi este muzeu, atunci când era locuită? Cum se desfășura o zi din viața locuitorilor ei preocupați de frumos? Tu cum ai pune în valoare lucrarea preferată și cum ai locui în jurul ei?”
La final de 2022 și început de 2023 Asociaţia De-a Arhitectura a organizat, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României (MNAR), două ateliere dedicate copiilor de 9-12 ani având ca temă „arta de a locui…”, dar nu oricum, ci în cadrul unor case-muzeu.
Astfel, pe 12 noiembrie 2022, cei mici au avut posibilitatea să descopere Casa Melik, cunoscută și ca Muzeul Theodor Pallady, și pe 14 ianuarie 2023 au mers în vizită la Muzeul K.H. Zambaccian. Cu ocazia celor două incursiuni participanții au aflat povestea a două clădiri construite și transformate în timp pentru a găzdui nu doar oameni, ci și artă. Prin explorare, desen și bricolaj, ei au cercetat, surprins și interpretat particularități ale atmosferei acestor case cu parfum de colecție. Ambele ateliere au fost îndrumate de arh. Cristina Dumitrescu și arh. Diana Stancu, cu sprijinul arh. Mina Sava și arh. Aurelia Axente-Stan. Diana ne-a povestit mai departe cum au decurs aceste peripluri, care au fost impresiile adunate de-a lungul tururilor de către cei mici, ce elemente i-au impresionat și cum și-ar amenaja ei o cameră în aceste spații.
Ne gândim la locuire. La locuire în case, în apartamente, într-o cameră sau mai multe. Ne gândim la nevoile pe care le avem și cum, pentru fiecare dintre ele, găsim modalități de a amenaja camere care să răspundă funcțiunilor propuse. Trecând pe lângă clădiri vechi ne întrebăm cum locuiau în trecut oamenii, ce nevoi aveau, cum se gospodăreau și cum se raportau la spațiile existente. Exista un ritual pe care proprietarul unei case îl avea? Există dorințe pe care o casă trebuie să le îndeplinească pentru a-și face proprietarul fericit? Există un mod de a locui frumos, în armonie cu spațiile și detaliile casei?
Se dau două clădiri fermecătoare: casa Melik și casa Zambaccian, care fac parte din portofoliul Muzeului Național de Artă al României, în colaborare cu care am desfășurat două ateliere cu temă comună, dar cu un suport diferit. Seria de ateliere „Arta de a locui…” a luat naștere din dorința de a înțelege locuirea… într-o casă-muzeu, un mod de a trăi și un mod de a conviețui cu opere de artă. Astfel, în cadrul celor două activități, una desfășurată în Casa Melik (Muzeul Pallady) și alta în Muzeul Zambaccian, am aflat povestea unor clădiri construite și transformate în timp pentru a găzdui nu numai oameni, ci și artă.
Primul atelier, care a avut loc la sfârșitul anului 2022, a fost găzduit de casa Melik, Muzeul Theodor Pallady. O clădire veche și prețioasă, care ascunde spații, scoate la iveală detalii ale modului de locuire și dezvăluie o colecție impresionantă de tablouri. Pentru a afla despre locuire pare că ne-am îndreptat spre cea mai veche casă de locuit din București, căci așa este considerată casa Melik. A fost construită în anul 1760 și a trecut prin restaurări și renovări succesive.
Douăzeci și unu de copii s-au strecurat prin camerele muzeului pentru a-i desluși misterele și pentru a-i admira colecția. În explorarea casei am făcut apel la mai multe simțuri: am mirosit grădina, am ascultat sunetele pardoselii, am simțit textura balustradei și ne-am uitat cu atenție la detaliile casei. Ne-am imaginat cum se locuia odată în acest spațiu, care era parcursul proprietarului, unde și cum își desfășura activitățile. Pe baza impresiilor adunate de-a lungul turului și în jurul unui element care i-a impresionat, copiii au construit o hartă mentală.
Exercițiul final a făcut referire, bineînțeles, la locuirea în casa Melik. Cum ar fi dacă aș avea o colecție și aceasta și-ar găsi loc în Muzeul Theodor Pallady? Cum aș amenaja camera în care aș trăi alături de colecția mea? Cum s-ar integra camera nou amenajată în interiorul muzeului și cum s-ar integra colecția mea printre colecția existentă? Amenajările realizate ne-au arătat cum fiecare dintre copii a înțeles atmosfera casei, toate camerele propuse rezonând cu atmosfera muzeului. În plus, întrebându-ne care sunt spațiile unde s-ar desfășura alte activități necesare vieții – bucătărie, loc de luat masa, baie – am găsit acele locuri care ar putea să primească astfel de funcțiuni fără să deranjeze activitatea principală a casei.
La o distanță de două luni, cel de-al doilea atelier s-a desfășurat în Muzeul K.H. Zambaccian din București. Această casă, spre deosebire de prima, a fost realizată special pentru a fi un spațiu de expunere și pentru a găzdui colecții de artă. Bineînțeles, și aici am parcurs toate spațiile, atât la parter, cât și la etaj. Am discutat despre colecția de tablouri, dar și despre modul în care este casa, despre detaliile ei, am analizat operele și am identificat temele care se puteau desprinde. Fiecărei teme i-a fost atașat un sentiment, o senzație, o acțiune, un cuvânt. De-a lungul traseului am marcat fiecare cameră prin care am trecut și ne-am imaginat cum a fost această casă locuită. După marcarea tuturor camerelor parcurse am realizat că există spații care nu au fost accesate. Pornind de la inventarierea tuturor activităților și spațiilor necesare într-o casă, am atribuit spațiilor neexplorate câte o funcțiune necesară vieții actuale. Aceste spații neparcurse au devenit suportul pentru amenajarea din casa Zambaccian.
Copiii, individual sau în echipe, și-au imaginat că au ocazia să trăiască în casa Zambaccian și astfel să își amenajeze o cameră de locuit. Ce spațiu ar fi mai potrivit? Cum s-ar desfășura activitatea noastră în această casă? Unde am dormi? Unde ar fi locul de luat masa? Există spații ascunse ale casei? Ce nevoi ar avea un locatar acum spre deosebire de cel de acum 80 ani? Ce spații sunt necesare acum? Provocarea a fost ca în amenajarea camerei să țină cont de o temă identificată în tablourile deja văzute.
Spre deosebire de propunerile realizate la atelierul din casa Melik, aici locuirea se face numai în spațiile ascunse ale muzeului. Funcțiunea principală a casei Zambaccian este de a găzdui colecții și, de aceea, locuirea trebuie să fie cât se poate de subtilă. Potrivind amenajarea camerei alese în reprezentarea casei am realizat că ar putea exista un traseu dedicat pentru cine ar fi găzduit în această clădire.
Ambele case au dezvăluit un mod de locuire diferit față de cel cu care suntem obișnuiți. Chiar dacă acum spațiul este folosit în special pentru expunere, locuirea fiind în plan secund, la un moment dat aceste case au fost locuite. Cu ce diferă modul de locuire al oamenilor în prezent față de acum 100 ani? S-au schimbat nevoile? Dar peste 100 de ani? Cum vor locui atunci? Ce nevoi vor avea? Cine și cum va folosi aceste locuri care există acum? Oamenii se vor simți bine? Vor aprecia și se vor identifica cu aceste locuri? Fiecare casă poartă amprenta celor care o locuiesc și se adaptează în funcție de nevoile acestora.
Mulțumim Muzeului Național de Artă al României pentru efortul depus în găzduirea acestor activități, arhitectelor îndrumătoare care i-au ghidat pe cei mici să descopere comorile din cele două muzee și, nu în ultimul rând, copiilor participanți. Atelierul „Arta de a locui…” a fost creat de: arh. Cristina Dumitrescu, arh. Mina Sava și arh. Diana Stancu.