Atelier la Braşov în cadrul concursului „De-a arhitectura în camera mea”

Lansat în luna mai, alături de partenerii de la Siniat România şi DURAZIV, concursul „De-a arhitectura în camera mea”, ediţia I, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani, şi-a anunţat câştigătorul locului I, Teodora Anna Colan din Târgovişte, pe 28 iulie.

Asociaţia De-a Arhitectura a decis atunci, pentru a stabili câştigătorii locurilor II şi III, organizarea unui atelier în luna septembrie 2017, cu copiii înscrişi deja în concurs, dar care nu au finalizat înscrierea cu un clip video. Revenim astfel cu povestea atelierului din Braşov în care cele două eleve de şcoală gimnazială înscrise, au lucrat cu arh. Cristina Vechiu pentru a face o propunere detaliată a camerei lor.

Cristina ne povesteşte cum s-a desfăşurat la Braşov, pe 16 septembrie 2017, atelierul dedicat desemnării locurilor II şi III din concursul „De-a arhitectura în camera mea”, ce a avut loc la sediul Asociaţiei de Educaţie Practică şi Creativă (AEPC).

Scopul atelierului, acela de a materializa ideile copiilor cu privire la reamenajarea camerei lor, a fost atins şi ziua s-a încheiat cu satisfacţia lucrului dus la bun sfârşit. Am început atelierul cu ceva emoţii, mai degrabă la mine decât la copii, pentru că îmi doream să fie nişte momente pe cât de constructive, pe atât de distractive. Am avut bucuria să cunosc nişte copii cu pasiuni mari cărora voiau să le facă loc şi în camera lor, nu doar în suflet.

Una dintre fetele participante practică scrima şi este atât de fascinată de acest sport încât ţine neapărat să îl facă prezent în amenajarea camerei. Pentru ea, amenajarea camerei avea ca motiv principal această pasiune, dorindu-şi s-o facă vizibilă prin afişe de mari dimensiuni cu scene ale acestui sport atât de îndrăgit de ea, alături de suportul pentru spade. M-a impresionat prin simplitatea ideilor şi a stilului degajat. Nu îşi dorea să încarce camera cu obiecte inutile sau cu decoruri excesive, ci voia să se rezume la strictul necesar şi la ceea ce e cu adevărat important pentru ea.

Cealaltă fetiţă, pe care am avut plăcerea să o cunosc, adoră caii, călăria fiind pasiunea ei. Are avantajul de a locui într-o cameră de dimensiuni generoase şi cu o formă atipică, fapt care îi dă posibilitatea de a o amenaja într-un stil original. Şi ea la rândul ei îşi doreşte să-şi pună amprenta personală în amenajarea camerei care să-i reflecte pasiunea şi să îi redea senzaţia de confort şi intimitate. Vrea să-şi tapeteze pereţii cu fotografii cu cai în mişcare şi să readapteze camera la stilul de viaţă dinamic pe care îl are.

Fetele m-au impresionat prin energia şi pasiunea pe care o pun în hobby-urile lor şi prin curajul cu care îşi dau voie să fie altfel. Amândouă preferă albastru sau turcoaz, ies din tiparul rozului devenit clişeu la fetele de vârsta lor şi îi inspiră pe cei cu care intră în contact prin vitalitatea şi inocenţa lor.

Mă fascinează felul în care învaţă copiii lucruri noi şi cum se sedimentează aceste cunoştinţe şi mi se confirmă din ce în ce mai mult ideea că învaţarea experienţială, promovată şi de Asociaţia De-a Arhitectura, este cea care îmbogaţeşte cel mai mult. Învaţând prin experimentare, copiii reţin mai multe informaţii, parcurg procesul cu bucurie şi devin mai curioşi. Îmi doresc ca genul acesta de cursuri şi ateliere să ajungă la cât mai mulţi copii din ţara noastră.

Iată rezultatele atelierului din Braşov şi filmuleţele de concurs cu care cele două fete participă în competiţia de desemnare a locurilor II şi III.

Daria Karina Cenţiu:

https://www.youtube.com/watch?v=iPfVm6BhXT8&feature=youtu.be

Ioana Bucşa:

Odată încheiată faza I a proiectul „De-a arhitectura în camera mea”, începând cu septembrie 2017 şi până în februarie 2018 vom continua cu faza II. Obiectivele acestei faze sunt: tipărirea Cărții „De-a arhitectura în camera mea” și distribuirea gratuită către copii, realizarea atelierelor „De-a arhitectura în camera mea” în școlile de stat partenere, realizarea concursului online.

Pentru copiii care sunt înscriși la cursurile De-a arhitectura în proiectele „De-a arhitectura în orașul meu” și  „De-a arhitectura în școala mea”, copii cu vârste cuprinse între 9 şi 15 ani, aproximativ 1200 copii la nivel național, proiectul continuă. Aceștia vor primi gratuit, prin susținerea Holcim România, Cartea „De-a arhitectura în camera mea”, ce va conţine rezumatul informațiilor din Ghidul „De-a arhitectura în camera mea”, dar și fișele de lucru, necesare realizării proiectului amenajării camerei.

Text: arh. Cristina Vechiu, arh. Monica Popescu