Poate ai aflat deja că participând la atelierele De-a-arhitectura, indiferent de vârstă, două lucruri sunt sigure: te distrezi și totodată afli lucruri interesante despre arhitectură și orașe.
Tot așa s-a întâmplat și la Hunedoara, unde, pe 17 și 18 decembrie 2016, s-a desfășurat atelierul „Cinci ipostaze ale orașului” sub îndrumarea arh. Diana Dona.
Asociația De-a-Arhitectura a lansat o provocare special pentru liceeni: „Te interesează unde locuiești? Crezi că e important impactul nostru asupra mediului înconjurător? Sau știi cum ar putea deveni mai bune spațiile în care trăiești ? Hai să ne spui părerea ta!” Au răspuns provocării noastre participanții de la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”. Ei au venit pregătiți să exploreze, să descopere, dar și să împărtășeacă din poveștile lor neștiute și să imagineze scenarii pentru un potențial viitor al orașului lor.
Pentru început, să vedem despre ce este vorba la acest atelier. Temele principale de discutat, adică cele cinci ipostaze ale orașului, sunt: 1. legăturile și relațiile în cadrul orașului, 2. memoria, 3. percepția, 4. interdependența, 5. dezvoltarea durabilă și viitorul orașului.
Fiecare temă este comentată pe scurt de îndrumătorii arhitecți. În plus, fiecare temă este însoțită de prezentarea unui text de ficțiune și a unei lucrări sau instalații de artă contemporană. Cu ajutorul îndrumătorilor, participanții încercă să interpreteze și să formuleze câteva opinii cu privire la tema în discuție. Scopul atelierului este să provoace curiozitatea și interesul tinerilor pentru spațiile în care locuiesc. Analizând diferențele și asemănările dintre orașe în general, vom înțelege mai bine mediul construit în care trăim. Aplicația practică presupune asamblarea unei instalații care să exprime viziunea personală a tinerilor despre orașul în care locuiesc și cuprinde hărți, desene, imagini, sunete, planuri de intervenție sau de dezvoltare ș.a.m.d.
Laitmotivul atelierului este o selecție de texte din cartea lui Italo Calvino „Orașele Invizibile”. Cartea are forma unui dialog între puternicul împărat mongol Kubilai Han și exploratorul venețian Marco Polo și cuprinde o serie de scurte povestiri. Fiecare povestire este descrierea unui oraș văzut de Marco Polo în călătoriile sale. Bineînțeles, toate orașele sunt fantastice, au trăsături filosofice și fiecare, în felul lui, amintește de Veneția. Chiar mai mult, fiecare „oraș invizibil” prezintă aspecte și teme specifice orașelor contemporane. Cartea este o serie de eseuri-poem despre orașe imaginare, dar mesajul transmis este universal și etern. Aceleași cuvinte pot descrie foarte bine orașele în care trăim și noi astăzi.
Pentru a completa ideile desprinse din text, tinerii fac cunoștință cu lucrările de artă și instalațiile unor artiști contemporani ce tratează exact aceleași teme: Stanza – „The emergent City. From Complexity to the City of Bits”; Doris Salcedo – „1550 Chairs Stacked Between Two City Buildings”; RAAAF – „Bunker 599”, „Vacant NL”, „The end of sitting”; Tomas Saraceno – „On Space Time Foam” și „Cloud Cities”. Apoi, cu noul val de gânduri stârnit, tinerii încercă să analizeze orașul în care locuiesc de atâta timp și să-l vadă, poate, cu alți ochi. Se discută mult, pentru că sunt multe păreri.
În final, opiniile, dezbaterile și concluziile despre locurile preferate sau despre spațiile abandonate, despre relațiile și dinamica orașului se transformă în fire, cartoane, sârme, imagine și text adăugate instalației.
Cum a fost la atelierul de la Hunedoara? După ce am făcut cunoștință cu noii mei prieteni, am încercat să aflu care sunt locurile lor preferate în care își petrec timpul liber și de ce le plac mai mult aceste spații decât altele. Am descoperit, puțin surprinsă, că nu contează chiar așa de mult cum arată spațiul, ci importantă este atmosfera, ceea ce se întâmplă sau e posibil să se întâmple acolo. Am identificat zone aglomerate sau pustii în oraș, zone de interes și zone abandonate. Am vorbit despre preferințele locuitorilor și despre relația acestora cu orașul. Astfel, am ajuns la prima temă de discuție: relațiile în cadrul orașului.
În ziua de azi, dacă vorbești despre relațiile în spațiu și experimetarea spațiului, inevitabil ajungi și la o discuție despre spațiul real versus spațiul virtual. O surpriză a fost că, deși au recunoscut că sunt non-stop conectați la internet, tinerii mei prieteni au spus că nu se așteaptă ca realitatea virtuală să aibă un impact mai mare în viitor.
Am citit primul text, despre orașul Ersilia unde „[…] pentru a stabili raporturile care guvernează viața orașului, locuitorii întind fire între muchiile caselor, albe, negre sau gri, sau alb-negre, în funcție de relațiile de rudenie, schimb, autoritate ori reprezentare dintre ei.” Am comentat finalul povestirii, apoi am privit imaginile instalației lui Stanza – „The emergent City. From Complexity to the City of Bits”, o instalație în care lumea reală este transformată în realitate virtuală (adică datele și informațiile din lumea reală sunt înregistrate), iar virtualul este transpus și expus din nou în real (aceste date influențează și dau viață orașului format din componente electronice).
Am încercat să găsim similarități între cele două orașe – Ersilia și orașul electronic – și am ajuns la concluzia că amândouă sunt făcute din legături, relații, conexiuni, dar amândouă au o viață separată de cea a oamenilor – trăiesc o realitate paralelă.
Ca să vedem cum ar arăta o rețea de relații personale în orașul nostru am trasat cu fire de ață câteva legături cu punctele noastre de interes: școala, locul de întâlnire cu prietenii, locul preferat din oraș etc. S-au conturat astfel niște arii de interes – zona din oraș care ne interesează cel mai mult și cu care interacționăm cel mai mult.
Ceea ce nu vedem este mai puțin important pentru noi. La fel și tot ceea ce nu am cunoscut direct, cum ar fi trecutul. Discuția despre trecut și memorie a început cu descrierea orașului imaginar Zaira, care „[…] nu-și povestește trecutul, ci și-l conține, aidoma liniilor din palmă […]”.
Am căutat exemple de orașe similare în realitate și am vorbit despre ele. Analizând trecutul orașului și memoria, am înțeles că amintirea unui trecut comun contribuie de fapt la coeziunea unui grup și la conturarea identității unor comunități. Am încercat atunci să ne amintim istorii, legende sau povești despre trecutul nostru comun pe acest teritoriu. Apoi am spus fiecare povestea noastră, amintire personală ce ne leagă de un loc special din oraș.
Am constatat că locurile „speciale” uneori se suprapun cu preferințele celorlalți, dar descrierea lor diferă puțin. Același loc este amintit altfel de fiecare persoană. Pentru că memoria deformează. Și același lucru îl face și percepția. Ne oferă o interpretare a informațiilor, influențată de conștient, dar ea poate fi iluzorie și manipulată – un foarte frumos mod de a o spune este în descrierea orașului Despina „[…] fiecare oraș își primește forma de la deșertul căruia i se opune […]”.
Exercițiu nostru de percepție s-a concentrat pe sunetele orașului. Am ieșit zece minute și am înregistrat cu telefonul zgomotele care ni s-au părut specifice orașului… apoi, înăuntru, am încercat să le ghicim și să le interpretăm.
Un exercițiu mai dificil, dar mai creativ a fost acela de modificare a percepției asupra unor locuri abandonate din oraș prin regândirea și reinterpretarea unor aspecte neglijate până acum. A fost interesant să discutăm scenariile de viitor imaginate pentru asemenea locuri. Deși au avut libertatea să creeze ficțiuni, copiii au fost foarte realiști și au creat scenarii perfect posibile. Cred că administrația locală ar avea numai de câștigat dacă s-ar inspira din rezultatele discuțiilor noastre.
A doua zi, am vorbit despre interdependență în natură, societate, economie. Am comentat instalația lui Tomas Saraceno, prezentată la HangarBicocca Milano, în 2012 – „On Space Time Foam” și textul despre Adria, un oraș construit după modelul cerului. Ne-am inspirat din comportamentul locuitorilor din Adria: „Convinși că orice inovație a orașului influențează desenul cerului, înainte de orice decizie, calculează riscurile și avantajele pentru ei și pentru toate celelalte orașe ale lumii.” Astfel, am întocmit o analiză a orașului privind punctele tari și punctele slabe, oportunitățile și riscurile unor investiții. Pentru că tot ce facem are repercursiuni: intervențiile mici, pe plan local, pot avea efecte importante în zonele învecinate. Printre avantajele menționate se numără, bineînțeles, Castelul Corvinilor, dar și apropierea altor situri și monumente istorice; iar printre dezavantaje lipsa perspectivei profesionale pentru tineri. Odată stabilită o schemă, am început să ne gândim serios la viitorul orașului.
Dezvoltarea durabilă este un concept care în prezent s-a extins de la prezervarea calității mediului înconjurător până la asigurarea calității vieții în general; printre obiective fiind și eradicarea sărăciei și a foametei, accesul la educație sau la sistemele de sănătate.
Ultima aplicație practică în cadrul atelierului a cerut identificarea unui obiectiv al dezvoltării durabile ce nu este îndeplinit în oraș și imaginarea unei soluții, pe plan local, capabile să influențeze atingerea acelui obiectiv, analizând în plus efectele pentru zonele din jur.
Participanții au format echipe care au încercat să rezolve probleme de mediu, probleme specifice populației sărace a orașului și chiar să dezvolte parteneriate în vederea realizării obiectivelor. Soluțiile propuse au demonstrat încă o dată câtă voință de schimbare și imaginație se pot ascunde în mințile tinerilor locuitori ai orașelor. Trebuie doar să-i ascultăm.
Atelierul „Cinci ipostaze ale orașului” dorește să provoace participanții să descopere și să analizeze orașul în care locuiesc. Scopul fiind acela de a începe o discuție, de a-i lăsa pe tineri să vorbească liber și să pună întrebări.
A fost interesant să descopăr povești despre locuri din Hunedoara pe care nu le știam și cu atât mai interesant să aflu viziunea tinerilor cu privire la viitorul acestui oraș. Consider că la Hunedoara, ne-am atins scopul. În final, am contribuit la formarea unor opinii despre cadrul construit ce ne influențează viața, dar pe care și noi putem să-l influențăm la rândul nostru.
Mulţumim doamnei dirigintă Ileana Petruțiu care a fost alături de noi şi ne-a susţinut la acest atelier-pilot!
Text: arh. Diana Dona