Text: Rodica Săvulescu
Editor: arh. Monica Popescu
Fotografii: Rodica Săvulescu
Timp de citire: 3 minute
Din 2021 „Doza De-a arhitectura”, newsletter-ul nostru lunar, are o rubrică nouă, „Arhemoticon”, o secțiune de opinie cu invitați. Ne bucurăm să vedem cum crește de la an la an și ne face plăcere să citim ce au de spus „oaspeții” noștri lunari.
În februarie, Rodica Săvulescu ne povestește despre proiectul său #ArhiFaces și cum să vezi frumusețea Bucureștiului chiar și atunci când ai impresia că orașul nu are nimic bun să îți ofere.

Rodica are o formare multidisciplinară, fiind absolventă de comunicare și arte & design textil. În prezent este manager de comunicare & fundraising la Federația Fundațiile Comunitare din România și lector universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), iar în munca ei încearcă adesea să îmbine branding-ul și sustenabilitatea – fie că este vorba despre articole științifice, inițiative educaționale sau proiecte artistice. Dornică de implicare civică făcută cu sens, din 2017 Rodica face parte din echipa de comunicare a Grupului de Inițiativă Civică Cișmigiu.
În graba noastră uzuală, adesea uităm să mai dăm atenție lucrurilor care ne înconjoară. Și într-un oraș atât de aglomerat și de agitat precum Bucureștiul, cine mai are timp să se oprească pentru a admira frumusețea din jur? De fapt, suntem chiar tentați poate să spunem că ea nici nu există – dacă ne gândim la ineficiența administrației publice, la aspectul de șantier permanent, la traficul infernal, la spațiul urban care lasă de dorit…
La o privire mai atentă, însă, observăm că lucrurile nu stau chiar așa: Bucureștiul este un oraș-bijuterie, mai ales din punct de vedere arhitectural. Peste 2000 de imobile din oraș sunt clasate ca monumente de arhitectură, iar valoarea lor nu există doar pe hârtie. Dimpotrivă – aceste clădiri de patrimoniu au capacitatea de a te bucura realmente, dacă le acorzi atenție și timp pentru a descoperi detalii atent lucrate, care spun inevitabil povești ale unor lumi trecute, dar fascinante.
Inspirată de patrimoniul construit și de frumusețea acestor detalii arhitecturale, de ceva vreme am început să privesc în jur cu mai multă atenție și curiozitate. Am considerat dintotdeauna clădirile drept personaje – chiar dacă identitatea lor este modelată de cea a oamenilor care le construiesc și le locuiesc, par totuși să aibă o viață proprie, care transpare prin liniile lor drepte sau curbe, prin elementele repetitive sau formele sofisticate.
În ciuda acestei frumuseți evidente, starea acestor imobile lasă cel mai adesea de dorit – în București, e simplu să iubești și să detești… concomitent. Un timp am privit toate aceste bijuterii arhitecturale cu părere de rău, spunându-mi că nu am posibilitatea să le ajut să revină la forma lor inițială, să le opresc degradarea și să le „salvez”. Apoi am realizat că prin formarea mea de om de comunicare și de artist vizual pot face totuși ceva care să atragă atenția asupra lor – să le spun povestea într-o manieră surprinzătoare, care să îi facă pe cei din jur curioși să le descopere mai în detaliu. Nu mai ai cum să le ignori odată ce le descoperi, mi-am spus…
Așa am inițiat proiectul Archi/Faces, care constă într-o serie de ilustrații digitale cu personaje inspirate de clădiri sau de diverse alte detalii arhitectonice. Recuperarea memoriei este o temă recurentă în munca mea, iar arhitectura a fost mereu unul dintre domeniile care mă inspiră. Astfel, am căutat mai mult în joacă să descopăr ce personaje se ascund în fațadele clădirilor, în formele ferestrelor sau în motivele geometrice de pe gardurile care le înconjoară. Am putea spune că procesul este cumva similar cu pareidolia – tendința de a interpreta elemente abstracte sub forma unor obiecte cunoscute sau, adesea, a unor fețe umane.
Căutarea mea nu a fost în zadar, iar galeria de personaje #ArchiFaces cuprinde deja peste 50 de ilustrații cu personaje dintre cele mai diverse, ale căror povești invită la descoperirea patrimoniului construit, la revalorificarea unor elemente arhitectonice și la reflecție cu privire la orașul în care trăim.
Eu m-am întâlnit pe străzile Bucureștiului cu garduri care îmi amintesc de Hercule Poirot, cu uși care se transformă în rațe gemene sau în hipopotami stilați, cu porți Art Deco în forma cărora poți intui o mamă care face multitasking sau cu fațade de clădiri care pot fi ușor confundate cu un hipster la cafenea în Cotroceni sau cu o doamnă elegantă din epoca victoriană. Dacă vreți să le vedeți și voi, le postez pe Instagam @rodisketches, cu hashtag #ArchiFaces. Și sunt curioasă ce alte personaje mai descoperiți și voi, odată ce începeți să vă uitați după ele!