Nu toţi au parte de o casă, mulţi locuiesc la bloc, nu toţi au parte de o cameră a lor, în majoritatea cazurilor, dacă nu sunt copii singuri la părinţi (şi nici asta nu e o garanţie), sigur au împărţit camera cu altcineva. Dacă v-aţi născut cândva înainte de ’89 sunt convinsă că o astfel de experienţă vă este oarecum cunoscută. Chiar şi născuţi fiind după Revoluţie, situaţia se aplică în continuare multora, în funcţie de posibilităţile părinţilor, de zona în care locuiesc, de numărul de fraţi sau surori din familie.
„Mi-aduc aminte cât de mult am visat în copilărie să am camera mea. M-am născut în ’87 și, ca pentru majoritatea copiilor născuți în comunism, apartamentul în care locuiam avea 2 camere. Părinții luaseră dormitorul și mie, copilului, îmi rămăsese sufrageria. Cameră de zile festive și de primit oaspeți, sufrageria nu putea suferi, din păcate, modificări prea mari. Îmi tapetasem biroul cu diverse abțibilduri, singurul obiect care îmi aparținea în întregime, căruia putusem să îi aduc modificări, și îmi luasem adio de la posterele din revista Bravo, care nu aveau să tapeteze vreodată pereții, băgându-le într-o mapă sub birou. Creșteam, deveneam adolescentă și îmi doream să îmi personalizez camera, punându-mi amprenta asupra spațiului în care îmi petreceam atâtea ore. Abia peste ani, după studenţie, locuind cu chirie ca mulţi alţii, am ajuns să îmi decorez frenetic fiecare cameră din multele pe unde m-am perindat, recuperând o adolescenţă din care lipsise spaţiul meu.”, ne-a povestit colega noastră Gabriela Anghel, antropolog şi membru în echipa de Comunicare De-a Arhitectura.
Eu am fost mai norocoasă. Apartamentul nostru avea 3 camere, însă toate erau cumva împărţite de întreaga familie de patru, plus pisicile, hamsterii, căţeii şi peştii care s-au perindat prin viaţa noastră. Dormeam în sufragerie cu sora mea la un moment dat, în timp ce ai mei aveau dormitorul care conţinea şi biroul nostru de făcut lecţii. Mai târziu, „camera mică” a fost a mea, în liceu, după ce sora mea a plecat la facultate. Am avut şi postere pe uşă şi biroul tapetat cu hârtie colorată. Şi la noi sufrageria a avut roluri multiple, de la funcţiunea care îi era destinată, la cea de dormitor, de cameră de făcut lecţii, de ascultat discuri cu poveşti. Apoi, când am plecat de-acasă, tata şi-a apropriat „camera mică”, şi-a accesorizat-o cu micul lui televizor, cu radioul, iar sertarele biroului au acum mai mult şurubelniţe decât stilouri chinezeşti.
Pentru că indiferent de cum locuiesc şi unde trăiesc, copiii din clasele a IV-a – a VII-a trec printr-o perioadă de transformări profunde, fizice şi fiziologice, de definire de sine şi de conturare a intereselor, perioada de preadolescenţă, aceştia au nevoie să fie ajutaţi să se descopere şi să dea glas sentimentelor şi emoţiilor, preferinţelor care se schimbă şi se cristalizează în acest moment. Camera în care locuiesc face parte din această schimbare profundă, reflectă cine sunt copiii şi cine devin în această etapă de dezvoltare. Forţa de creaţie şi imaginaţia copilului, capacităţile sale ideative şi practice se dezvoltă cu preponderenţă acum, alături de un sentiment de independenţă şi individualitate.
Prin oferirea oportunităţii copilului de a-şi remodela spaţiul în concordanţă cu schimbările ce se produc în această nouă etapă, îl ajutăm să facă saltul de la copilărie la preadolescenţă şi, mai departe, către viaţa adultă.
Concursul „De-a arhitectura în camera mea”, aflat la a treia ediţie, constă într-un atelier (camp) de 3 zile unde copiii, inspiraţi şi îndrumaţi de arhitecţii din echipa De-a arhitectura, vor realiza macheta camerei lor, vor face propunerea de amenajare şi filmul de prezentare al ideii lor. Între 9 şi 11 iulie, la Biblioteca de materiale MATER din Bucureşti, va avea loc concursul care a pornit de la această nevoie de a le oferi copiilor din clasele IV-VII din anul şcolar 2018-2019 posibilitatea de a-şi reimagina şi reinventa spaţiul personal, în acord cu schimbările prin care trec, cu viziunile noi despre sine şi despre cine sunt ei. Dincolo de un exerciţiu de arhitectură, concursul provoacă creativitatea din cei mici şi îi îndeamnă să îşi regândească spaţiul personal şi să ia decizii.
Jurizarea se va face pe baza filmelor de prezentare, încărcate pe YouTube. Se va acorda 1 premiu de 2800 lei (+ taxe) pentru implementarea amenajării în termen de 1 an de la data câştigării concursului (total sau parţial, în funcţie de proiect şi limita bugetului). Părintele copilului câştigător va semna un Angajament de amenajare a camerei copilului.
Privind retrospectiv, am vrut să aflăm ce i-a motivat pe copiii şi părinţii de la ediţiile trecute să ia parte la proiectul „De-a arhitectura în camera mea”.
https://www.youtube.com/watch?v=ip5MiOVnO1o
Teodora Anna Colan din Târgovişte, câştigătoarea locului I la prima ediţie a concursului din 2017 ne-a transmis: „Consider că participarea mea la acest concurs mi-a fost de mare folos şi că mi-a deschis o poartă către mai multe hobby-uri şi oportunităţi în viaţă. Mă bucur că am avut ocazia de a mă împrietenii cu oameni interesanţi care trăiesc aceleaşi pasiuni ca şi mine şi că am avut oportunitatea de a-mi împărtăşi plăcerile şi cu altcineva. Coordonatoarele au fost mai mult decât prietenoase şi m-au făcut să mă simt liberă şi-n largul meu. Recomand «De-a arhitectura în camera mea» din toată inima!”
Tatăl Teodorei ne-a transmis: „În calitate de părinte fără înclinaţii la desen, pictură, arhitectură şi alte arte creatoare de frumos, vreau să recunosc faptul că a fost o reală plăcere să mă apropii de copilul meu şi să învăţ de la el ceea ce înseamnă creaţia privită prin ochii de copil liber în a crede că se poate orice. Ancorată în realitate şi bazându-se pe dorinţele ei personale, a reuşit să creeze ceva ce a fost apreciat de juriu, ceea ce pentru ea a însemnat o mândrie şi o bucurie, dar şi o confirmare şi încredere în propriile forţe. Vă felicit pentru ceea ce realizaţi şi vă doresc succes în realizarea următoarelor ediţii!”
David Cozma din Ştefăneşti, judeţul Argeş, câştigătorul locului I la cea de-a doua ediţie a concursului din 2018 ne-a spus: „Această experienţă mi-a plăcut şi simt că m-a ajutat să îmi dau seama de munca depusă în construirea unei machete. Deşi a fost obositor, a fost o activitate interesantă pentru vară şi mai ales pentru deschiderea minţii. Când începusem macheta nici nu-mi trecea prin cap că voi câştiga deoarece îmi imaginam că ceilalţi participanţi sunt mai buni decât mine. Mi-a plăcut provocarea!”
Mihaela Buzilă, mama lui David, ne-a împărtăşit: „Despre concurs am aflat de la scumpa noastră secretară OAR care mi-a trimis date despre concurs. Eu, la rândul meu, i-am comunicat copilului care a părut entuziasmat de idee. Perioada era una minunată, tocmai bună de lucru la machetă, era începutul vacanţei de vară. I-am prezentat «tema de proiectare», l-am iniţiat în întocmirea releveului şi gata, a urmat ca el să-şi aleagă ce şi cum va parcurge acea perioadă de lucru la proiect.
De-a lungul acestei perioade veneam de la birou şi toată casa era plină de semne că se lucrează: de la foarfecă şi resturi de foi la cartoane, rigle şi echere. David era foarte entuziasmat, însă riguros şi pretenţios cu ceea ce rezulta, de multe ori refăcea.
A fost o perioadă inedită, o experienţă, având în vedere că nu a mai făcut machete, mai ales la scară. Cu ocazia acestui concurs mi-am dat seama de modul de abordare al copilului (care, din păcate, nu-l aplică şi la multe lucruri din şcoală): o analiză destul de critică a camerei pe care o deţinea, o analiză a necesităţilor pe care aceasta nu le satisfăcea. Mi-am dat seama de parcursul etapelor atât de fireşti descoperite de el: a făcut studiu, s-a documentat din anii trecuţi, din alte surse, a făcut buget şi idee. Veşnic nemulţumit de felul în care monta sunetul şi imaginile, a ajuns într-un final să predea ceea ce a înregistrat pe la ora 23:00. Pentru mine, ca părinte, a fost distractiv, emoţionant, un mijloc prin care am avut bucuria de a-l descoperi pe David altfel. Până la anunţ a susţinut că nu va câştiga nimic, a fost o imensă bucurie pentru toţi. Este o iniţiativă minunată şi apreciem întregul efort depus de echipa De-a Arhitectura. Mulţumim!!!”
Teodora Mateescu din București, câștigătoarea locului II la cea de a II-a ediție a concursului din 2018, ne-a transmis: „Mi-a plăcut foarte mult să particip la proiectul De-a arhitectura în camera mea! Am știut încă de la înscriere cum vreau să arate camera mea și împreună cu mama am realizat macheta în cadrul atelierului. Am avut multe emoții când am fimat videoclipul de prezentare și am așteptat nerăbdătoare rezultatul concursului. Am fost extraordinar de fericită când m-a anunțat mama că am câștigat și cu premiul de 600 de euro primit urmează să fac modificările în cameră, exact ca în proiect.”
Ecaterina, mama Teodorei, ne-a spus următoarele: „Vă mulțumim tare mult pentru ideea unui astfel de proiect-concurs și pentru minunata oportunitate de a petrece timp de calitate împreună cu copiii noștri în cadrul evenimentului organizat impecabil. Am avut la dispoziție toate materialele necesare, suportul arhitecților voluntari din cadrul proiectului, catering și o locație adecvată. Orele petrecute lucrând la machetă împreună cu fiica mea, au trecut foarte repede, au fost pline de adrenalină și energie pozitivă. Am urmărit-o pe Teodora ce mult s-a implicat în ralizarea filmulețului de prezentare, cum a reușit să își învingă emoțiile, mi-a spus pentru prima dată că simte «un gol în stomac» și cât de mult s-a străduit să facă o prezentare bună. Experiența în sine a fost pentru ea extraordinară, iar faptul că a și câștigat premiul de 600 de euro i-a dat o mare încredere în forțele proprii și mult entuziasm să-și pună în practică schimbarea camerei conform machetei concepute. Mult succes în toate proiectele ce le desfășurați și sperăm să mai avem ocazia să participăm la alte provocări De-a arhitectura”
Şi noi le mulţumim tuturor celor care s-au înscris la camp-ul din iulie şi abia aşteptăm să vă asistăm în recrearea camerelor voastre!
Suntem extrem de recunoscători că în această etapă proiectul este susţinut de partenerii noştri: AFI Cotroceni, Holcim România, MATER, Nod Makerspace, Siniat România.
Text: arh. Monica Popescu, antropolog Gabriela Anghel