Voluntarii De-a arhitectura: Brașov-Covasna

21/01/16 | Curs, Curs opţional

Cursul „De-a arhitectura în orașul meu” este prezent din toamna anului 2013 atât în județul Brașov cât și în județul Covasna. În anul școlar 2015-2016 suntem mândre să avem în zona noastră 10 clase care urmează acest curs opțional.

Ioana Aldea este arhitect proiectant și mamă a două fetițe și a devenit arhitect voluntar în cadrul Asociației De-a arhitectura la începutul lui 2015. Ioana ne-a povestit despre activitățile „De-a arhitectura” desfășurate până în prezent: „Mi-am dorit o nouă experienţă atât pentru mine cât şi pentru copiii mei, acum mici, şi o șansă de a face puțin mai cunoscută breasla noastră şi a atrage atenţia asupra importanţei preocupării pentru mediul construit în societate.”

În acest an școlar Ioana este arhitect îndrumător alături de doamna prof. înv. primar Lucia Pepine la clasa a IV-a din Școala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureșianu”. „Deoarece nu aveam niciun fel de experienţă în ceea ce privește lucrul la clasă cu elevii, înainte să experimentez predarea cursului «De-a arhitectura în orașul meu», am început cu ceva mult mai aproape de mine… un curs format din 6 ateliere de joacă despre arhitectură la grădiniţă. Mai precis, ne-am jucat la Grădiniţa nr. 17 «Martinică» din Braşov, grupa mică (2014-2015) Brotăceii. Trebuie să precizez că acest curaj a venit și din faptul că doamnele educatoare au avut o foarte mare deschidere în predarea cursului şi m-au ajutat cu cea mai mare blândeţe în relaţia cu copiii, atunci când 24 de mititei entuziasmaţi îşi pierdeau concentrarea.

Tema pe care am ales-o a fost conceperea unei grădini cu 24 de căsuţe, fiecare copil realizând iniţial căsuţa lui. Am povestit despre elementele construcţiilor, despre locuire, materiale, urbanism, în termenii lor, împărtășind experienţe, senzaţii și preferinţe. Am folosit tot felul de materiale, unele reciclate, altele adaptate –  am făcut grădiniţa cu floricele din paste (în formă de floricică), alei din tărâţe, copăcei cu frunze din nucă de cocos şi am învăţat multe lucruri frumoase. Dar, cel mai important, copiii au fost fericiţi să coloreze, să picteze, să lipească, şi în general să bricoleze cu mânuţele lor.

Cred că pentru ei a fost foarte interesant să decidă singuri, fără nicio îngrădire în diferite situații – ce culoare folosesc, unde așează căsuța, cum anturează curtea, cine va trăi acolo, lucru care le-a dat multă încredere şi a dezvoltat imaginația fiecăruia. Fiecare şi-a exprimat părerea personală despre cum vede locuirea, au vrut căsuțe mici, mari, plurifamiliale şi, în final, toţi s-au integrat cu proiectul lor în grădină.

Faptul că am realizat un dialog atât de bun cu copiii şi, bineînţeles, şi ei cu mine, interesul pe care l-au arătat aceştia pentru toate elementele «de oameni mari» discutate şi experimentate m-a facut să înţeleg nevoia de interacţionare de la vârste cât mai mici a acestora cu elementele reale de care se vor lovi la vârsta maturităţii şi cât de importantă este expunerea corectă a unor concepte pentru modelarea personalităţii acestora şi a structurării valorilor pe viitor.

Aştept cu nerabdare întoarcerea la grădiniţă, pentru un nou curs, de data aceasta diferit, şi pentru o nouă experienţă fructuoasă de joacă.

În toamnă, după participarea la cursul de formare a îndrumătorilor pentru opționalul «De-a arhitectura în orașul meu» dedicat claselor a III-a și a IV-a, cu mult curaj am început să predau împreună cu doamna învățătoare Lucia Pepine la clasa a IV-a din Școala Gimnazială nr. 6 «Iacob Mureșianu».

Am găsit un colectiv foarte implicat de copii, dornici să învețe și în special să experimenteze informații noi, talentați și alături de care fiecare temă de discuție este o provocare. Am plecat împreună în expediții interesante în oraș, expediții în care am descoperit unghiuri necunoscute ale traseelor pe care le făcem în mod normal, am fost detectivi și am încercat să experimentăm cu toate simțurile orașul.

Întorși în clasă, ne pregătim bricolând și desenând, încercând să imaginăm localitatea ce o vom construi în cadrul unei machete finale, de mari dimensiuni, pe care elevii o vor prezenta la expoziția de sfârșit de an școlar.

Lucrul împreună cu copii atât de dornici să realizeze singuri machetele și să își pună în valoare fiecare idee este de fiecare dată o provocare foarte plăcută și așteptată.”

Pe lângă activitatea de îndumător la clasa a IV-a Ioana este prezentă la toate evenimentele „De-a arhitectura” din Brașov, fiind foarte implicată în promovarea și dezvoltarea proiectelor asociației.

La 35 de kilometri de Brașov, în Sfântu Gheorghe (județul Covasna) clasa doamnei prof. înv. primar Doina Gheorghinca de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” este în cel de-al doilea an al cursului opțional „De-a arhitectura în orașul meu”. Actuala clasă a IV-a este îndrumată de Alina Mihaela Rudei, arhitect voluntar din Brașov.

În septembrie 2014 doamna învățătoare a participat la cursul de formare „De-a arhitectura” singură, deoarece până la acel moment nu găsisem arhitect voluntar pentru clasa dânsei. Mihaela a aflat despre proiectele Asociației De-a arhitectura abia în octombrie și, deși nu a urmat cursul de pregătire a îndrumătorilor, ea și-a asumat cu încredere și entuziasm aventura pentru cei doi ani împreună cu cei 27 de elevi din Sfântu Gheorghe.

După un an de voluntariat în cadrul opționalului „De-a arhitectura în orașul meu” Mihaela a participat la cursul de formare în septembrie 2015 împreună cu alți 9 arhitecți voluntari și pe lângă noutățile aflate ea ne-a și împărtășit din cunoștințele acumulate în anul anterior. Mihaela ne-a povestit: „Pentru mine, experiența ca arhitect voluntar în cadrul cursului «De-a arhitectura» m-a ajutat să-mi dezvolt capacitatea de comunicare, reușind să dau explicații scurte, rapide și cât mai clare, având în vedere faptul că sunt o persoană mai timorată. Energia și spiritul copiilor m-au stimulat în a-mi dezvolta caracterul, a găsi metode cât mai simple pe înțelesul lor, către o «lume desenată». 

Pot spune că lucrul cu copiii este dificil, dar plăcut în același timp, mai ales în momentele când observi că toate eforturile tale au rezultate. După fiecare oră susținută, mă gândeam: «cât de multe aș mai fi avut de zis și de completat, ce bine ar fi fost să fie mai dese cursurile, pentru a rămâne cât mai mult pe subiect».  În preajma lor, am găsit «esența magică», care îmi creează starea de bine și mă simt utilă pentru că pot fi de ajutor în a-i învăța pe copii câteva elemente din domeniul arhitecturii. Printre altele am înțeles cât de greu, probabil, le-a fost și profesorilor noștri să ne facă să înțelegem anumite lucruri și cât de fericiți îi făceam atunci când ne implicam.”

Despre elevii ei și acțivitățile realizate împreună, Mihaela ne spune: „Copii au învățat că lucrurile, obiectele și construcțiile sunt făcute pe măsura omului, dar în același timp au înțeles că poți să măsori cu metrul sau poți să te raportezi la altceva, însă cel mai important lucru este să îți iei notițe.

Ei au format echipe descoperind că atunci când sunt mai mulți pot avea mai multe idei, astfel unii au ales ca locație orașul (aglomerația), iar alții s-au rezumat la o stradă într-un sat (cu mai multă liniște), cu toții au preferat anotimpul de iarnă, unii cu ninsoare, alții și cu soare.

Pentru a înțelege mai bine care sunt funcțiunile necesare pentru un oraș, tot în echipe, elevii au putut să se consulte pentru a face înșiruiri de spații, construcții și activități din cadrul unui oraș prin care și-au dat seama de necesitatea lor.

După atâta joacă, ei și-au luat notițe cu ce este necesar pentru a putea construi ceea ce au gândit în orașele lor, care sunt procedurile și limitele de care trebuie să țină cont.

A urmat introducerea în domeniul sustenabilității… aici au înțeles că pentru o construcție sustenabilă este necesar să se țină cont de anumite criterii și de felul cum influențează acestea în mod pozitiv sau negativ. Au avut ocazia să înțeleagă principiul producerii de energie verde și au colaborat de minune în ceea ce înseamnă tehnologie de viitor găsind alternative ale modului actual de viață. După atâtea planuri au meșterit din hârtie, creioane, carioci și lipici, reușind să creeze un cartier de Halloween cu contribuția fiecăruia.

Fiindcă sunt copii cuminți, le place să construiască și să fie responsabili, s-au apucat să creeze  căsuțe numai bune de împodobit bradul de Crăciun …

Acești copii plini de entuziasm și creativitate sunt cei care vor știi la un moment dat cum trebuie să aprecieze și ce ar trebui să facă pentru un oraș mai bun, mai curat, mai frumos și mai sănătos. În concluzie, alături de ei am «crescut puțin», deoarece să faci altceva decât ceea ce faci în mod obișnuit este plăcut, important, te stimulează și te ajută să te dezvolți.”

Cum menționam la începutul materialului în zona Brașov-Covasna avem în acest an 10 clase care urmează cursul „De-a arhitectura în orașul meu”. Coordonatorul voluntarilor De-a arhitectura din acestă zonă, arhitecta Deea Ursachi, ne dă toate detaliile despre aceste clase.

Clase din Brașov care urmează cursul „De-a arhitectura în orașul meu”:

  • Liceul „Andrei Mureșanu”: prof. înv. primar Camelia Ștefan și arh. Cătălina Comănariu
  • Școala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureșianu”: prof. înv. primar Adela Marina și arh. Oana Strugaru; prof. înv. primar Lucia Pepine și arh. Ioana Aldea
  • Școala Gimnazială nr. 9 „N.  Orghidan”: prof. Marilena Platon și arh. Simona Tamaș
  • Școala Gimnazială nr. 12: prof. înv. primar Alina Bănucu și arh. Mihaela Popovici
  • Școala Gimnazială nr. 13: prof. înv. primar Loredana Petcu și arh. Ioana Barsășteanu

Clase din Făgăraș care urmează cursul „De-a arhitectura în orașul meu”:

  • Școala Gimnazială „Ovid Densușianu”: prof. înv. primar Mariana Paler și arh. Alina Cloca; prof. înv. primar Gabriela Cocan și arh. Iuliana Boeriu

Clase din comuna Cristian care urmează cursul „De-a arhitectura în orașul meu”:

  • Școala Gimnazială Cristian: prof. înv. primar Mariana Ercus și arh. Bogdana Grapă

Clase din Sfântu Gheorghe (jud. Covasna) care urmează cursul „De-a arhitectura în orașul meu”:

  • Colegiul Național „Mihai Viteazul”: prof. înv. primar Doina Gheorghinca și arh. Alina Mihaela Rudei

Save