Şcolari în siguranţă: opţionalul care te învaţă despre situaţiile de urgenţă

Mi-aduc aminte acum câţiva ani, să fi tot fost vreo două noaptea, când m-am trezit din somn buimacă, cu rafturile şi obiectele din cameră mişcându-se în jurul meu şi cu o lustră veche, atârnând deasupra patului, bălăngănindu-se ameninţător. Am rămas blocată fizic, preţ de câteva secunde, în timp ce creierul meu rula informaţiile nestructurate, îngurgitate alandala în decursul timpului din articolele şi emisiunile pe această temă, în ideea că poate într-o bună zi îmi vor fi de folos. […]

„Şcolari în siguranţă”, o altfel de oră de dirigenţie

La finalul lunii aprilie 2019 s-a încheiat, pentru cele 46 de clase înscrise în program, implementarea proiectului „Şcolari în siguranţă”, dezvoltat în anul şcolar 2018-2019 cu sprijinul On Semiconductor. Au fost 3 luni intense, cu provocări, dar şi cu satisfacţii, în care profesorii şi părinţii voluntari implicaţi în proiect au experimentat și au învățat „cot la cot” cu elevii din clasele a VI-a – a VIII-a despre siguranța în caz de dezastre, respectiv incendii şi cutremure. Trei luni de emoții, de jonglat cu noțiuni, de adaptat informații astfel încât să captezi și să menții atenția unor preadolescenți – generația „mutitasking”. […]

„Şcolari în siguranţă”: generaţia multitasking

În urma înscrierilor din septembrie-noiembrie 2018, avem în acest moment 46 de clase care implementează pachetele educative „Şcolari în siguranţă” între februarie şi aprilie 2019. Cu sprijinul On Semiconductor, elevii din clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a sunt ghidaţi, de părinţii voluntari cu profesii relevante pentru proiect (arhitect, inginer, urbanist) şi de profesorul clasei, într-o călătorie extrem de interesantă în care învaţă noţiuni din sfera siguranţei în caz de dezastre, respectiv incendii şi cutremure. […]