Aproximativ 4000 de elevi din întreaga ţară au început cursurile De-a arhitectura în anul şcolar 2019-2020

De 7 ani, în septembrie, elevi din întreaga ţară încep un nou an şcolar având în orar unul dintre cursurile Asociaţiei De-a Arhitectura. În 2019-2020, 162 de clase, dintre care 38 în mediul rural, sunt înscrise la „De-a arhitectura mini” (clase pregătitoare, I şi a II-a), „De-a arhitectura în oraşul meu” (clase a III-a şi a IV-a) sau „De-a arhitectura în şcoala mea” (clase a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a şi a XI-a). Aproximativ 4000 de elevi se întâlnesc deja, săptămânal, cu tandemul profesor-arhitect voluntar care îi ghidează pe cei mici în descifrarea oraşului şi a mediului construit în care trăiesc, fie el rural sau urban. […]

Iată cine suntem!

Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc

Ştim că De-a Arhitectura e ceva nemaipomenit şi pentru că adună oameni uimitori. Împreună ei creează sinergii care au puterea de a mişca munţi şi, de ce nu, oraşe. Inaugurăm o serie nouă de interviuri cu voluntarii De-a Arhitectura care schimbă faţa lumii şi dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. Vrem să îi cunoaştem mai bine şi să ne lăsăm inspiraţi. […]