De-a Arhitectura online

Asociația De-a Arhitectura continuă integrarea activităților online în programele sale cu provocările #DeaArhitecturaAcasa, primul curs de vară online al proiectului „De-a arhitectura în camera mea” și prima ediție a atelierului nou-nouț „De-a pedagogia – Colecție de metode și jocuri”. „My school can be cool” și-a continuat tot în online activitatea pe perioada carantinei și după, iar în iulie 2020 pregătirile online pentru cursurile „De-a arhitectura mini” și „De-a arhitectura în orașul meu” sunt în plină desfășurare, ca în fiecare an. În această toamnă asociația va lansa și primul curs pilot de arhitectură și mediu construit desfășurat în întregime online pentru a testa și această posibilitate de adaptare la vremurile în care trăim și să lărgească grupul de beneficiari ai educației de mediu construit dincolo de cadrul formal al școlilor. […]

Challenge 2 #DeaArhitecturaAcasa: Strada mea e cea mai frumoasă!

Provocările #DeaArhitecturaAcasa pentru copii și tineri ce au fost lansate în aprilie 2020, într-o perioadă în care toți petreceam mult timp înăuntru, au continuat până acum la fiecare trei săptămâni, ajungând la 5 episoad,e pe care vă invităm, în perioada de vacanță din luna august, să le incercați și voi. […]

Activitate ianuarie-mai 2020: De-a Arhitectura, program cultural prioritar al OAR

Asociaţia De-a Arhitectura este o organizaţie culturală formată din profesioniști ai mediului construit şi profesori care dezvoltă, implementează şi promovează educaţia de arhitectură şi mediu construit pentru publicul larg, în vederea conştientizării şi a cunoaşterii valorilor arhitecturii, design-ului şi ale urbanismului. Programele educaţionale se desfăşoară cu precădere în şcoli sub forma cursurilor opţionale, dar şi[…]

Copilărie fericită cu De-a arhitectura

În vreme de pandemie oamenii se readaptează și devin mai creativi. Ordinea firească a lucrurilor se schimbă și suntem obligați să redefinim o mare parte din obiceiurile și modurile de a face lucruri cu care operam inițial. Dar toată această situație reprezintă și un catalizator important pentru inovație și dezvoltarea rezilienței. […]

De-a Arhitectura încheie anul școlar 2019-2020 cu prima expoziție online din cei 9 ani de activitate

Asociația De-a Arhitectura încheie anul școlar 2019-2020 cu prima expoziție online pentru clasele din programele sale, din luna mai până în septembrie, unde creațiile copiilor din cursurile De-a arhitectura, care vor răspunde invitației de a participa la challenge-urile asociației, vor putea fi văzute de către tot publicul interesat de educația de arhitectură și mediu construit. […]

Challenge 1 #DeaArhitecturaAcasa: Călătorie prin tărâmurile „Turnurilor cu capul în nori”

În ultimele luni, deși am stat acasă, ne-am gândit cum am putea aduce arhitectura și educația de mediu construit mai aproape de cei mici, direct în casele lor. Rețeaua De-a arhitectura a lucrat intens la conținuturi noi, adaptate acestor timpuri, care să se poată desfășura de la distanță, dar în același timp să îi provoace pe copii în moduri creative, să fie jucăușe și accesibile în termeni de timp investit și materiale utilizate. […]

De-a arhitectura de-acasă: construcții în vreme de pandemie

Traversăm o perioadă dificilă în care realitatea noastră imediată se schimbă și se restructurează. Avem mai mult timp ca niciodată să ne reevaluăm nevoile, valorile, să învățăm lucruri noi sau să ne relaxăm, să profităm de tehnologie pentru a ne conecta cu prietenii, cu familia, cu colegii, să planificăm, să construim comunități reziliente, să ne readaptăm.  […]

De-a Arhitectura îngheață temporar activitățile din şcoli

Ca urmare a pandemiei de coronavirus (COVID-19) și a măsurilor luate de Ministerul Educației și Cercetării, Asociația De-a Arhitectura a anunțat încă de pe 10 martie 2020 suspendarea tuturor activităților [directe cu copiii] în această perioadă. Asociația este interesată de binele tuturor celor care fac parte din Rețeaua De-a arhitectura și a tuturor celor cu care rețeaua intră în contact. […]