Iată cine suntem!

Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc

Am ajuns la cel de-al nouăsprezecelea interviu din seria „Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc” despre voluntarii De-a arhitectura care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit. Ne bucurăm de fiecare dată când descoperim lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri, când aflăm puţin din povestea sau istoria din spatele omului şi ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi de fiecare dintre ei. […]

Rezultatele jurizării aplicației de finanțare „De-a arhitectura în școala mea” 2017-2018

În februarie 2018 am anunţat deschiderea sesiunii de finanţare a proiectelor „De-a arhitectura în şcoala mea” 2018. Pe 15 iunie 2018 a avut loc jurizarea proiectelor trimise. Vera Marin, vicepreşedinte De-a Arhitectura şi președinte al juriului care a ales proiectul ce va primi finanţare de la sponsorul Digital Spirit, a consemnat mai departe procesul jurizării, în baza notițelor și observațiilor tuturor membrilor juriului trecute în grila de evaluare, dar și a discuției care a avut loc în cadrul expoziției De-a arhitectura Bucureşti 2017-2018 găzduită de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. […]