Implementare proiecte în cadrul programului „De-a arhitectura în școala mea”

Pe vremea mea școala era un spațiu anost, fără prea mare personalitate. Pereții claselor erau înțesați cu hărți, icoane și figuri ale poeților sau domnitorilor români. Băncile erau rigide si scrijelite cu tot soiul de mesaje lăsate moștenire de la o generație la alta. Holurile goale și reci, cu câteva flori pe la colțuri, se însuflețeau doar când suna clopoțelul și copiii le luau cu asalt, jucând leapșa sau doar consumându-și energia acumulată în cadrul orei ce abia se terminase. Curtea școlii, pavată cu ciment, cu patru porți mari pe terenul de sport (pentru fotbal și pentru handbal), era lipsită de copaci, bănci sau vreun spațiu amenajat pentru socializare. Așa că, de multe ori, rămâneam în bancă sau priveam de la fereastră în strada înverzită. […]